Numele fostului șef de la Protecția Consumatorului Horia Constantinescu apare în dosarul de corupție al procurorilor de la Constanța
Numele lui Horia Constantinescu, fost șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), apare în dosarul de corupție în care au fost arestați procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Horia Constantinescu a condus ANPC în perioada 2019 - 2024, pentru ca apoi să fie numit la șefia Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța.
În iunie 2025, șeful de atunci al ANPC, Cristian Popescu Piedone, a decis să-l mute temporar pe Horia Constantinescu de la CJPC Constanța la structura similară din Ialomița, situație catalogată la acea vreme de Horia Constantinescu drept ''o acțiune coordonată de intimidare și reducere la tăcere''.
Ulterior, Horia Constantinescu a atacat în instanță decizia de mutare, având câștig de cauză.
Informații despre demersurile în justiție făcute de Horia Constantinescu, inclusiv o plângere penală cu privire la mutarea sa în Ialomița, apar în referatul întocmit de Parchetul General cu privire la faptele de corupție în care au fost implicați procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță.
În referat se menționează la un moment dat numele lui Alexandru Petru Lisievici Brezeanu, unul dintre avocații care aveau rolul de a negocia modalitatea în care cei doi procurori primeau foloase materiale necuvenite pentru a emite anumite soluții în dosare penale.
Din documentul Parchetului General reiese că Horia Constantinescu ar fi cerut ajutorul procurorului Gigi Ștefan, prin intermediul avocatului Lisievici, întâlnirea dintre procuror și avocat fiind înregistrată audio-video.
''La data de 15 aprilie 2026, în intervalul orar 08:46 -09:02, ca urmare a solicitării lui Horia Constantinescu (președintele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța) de a urgenta activitățile de urmărire penală într-un dosar care avea ca obiect mutarea sa la OPC Ialomița, procurorul îi promite acestuia că îl va primi pe avocatul său Lisievici și că îl va trimite la procuroarea de caz, Camelia Contoros, pe care o descrie drept 'serioasă, dar înceată', menționând că va discuta cu aceasta. Ulterior, în data de 16 aprilie 2026, avocatul Lisievici se prezintă la birou, iar procurorul își îndeplinește promisiunea făcută lui Horia Constantinescu, precizând chiar că a vorbit cu procuroarea 'să urgenteze puțin', (proces-verbal de redare a înregistrării ambientale audio-video întocmit la data de 08 mai 2026 de către organele de cercetare penale delegate)'', se arată în referat. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș/Cinci bărbați, sub control judiciar cu monitorizare electronică pentru furtul a 1,5 tone de monolit ceramic
Cinci bărbați au fost plasați sub control judiciar cu monitorizare electronică pentru furtul a 1,5 tone de monolit ceramic provenit din catalizatoare auto, informează vineri IGPR. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au pus în apl
Un bărbat urmărit internațional după ce ar fi încercat să introducă în Marea Britanie 500 kilograme de cocaină, prins la Roman
Un cetățean britanic care era urmărit internațional pentru infracțiuni de trafic de droguri a fost prins în urma unei acțiuni comune a polițiștilor din județele Botoșani și Neamț, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Individul ar fi încercat să introducă în Marea Britanie 500 d
Ce 'cadouri' primea un procuror de la Constanța pentru a 'rezolva' dosare: miere, scrumbie, pălincă și miel pentru drob (referat)
Gigi Ștefan, unul dintre cei doi procurori de la Parchetul Curții de Apel Constanța, arestat vineri pentru fapte de corupție, este acuzat de Parchetul General că a primit de-a lungul timpului, pe lângă sume imense de bani, diverse produse pentru a le 'rezolva' unor cunoscuți dosare penale, constând în miere, scrumbie, pălincă și miel pentru
DGPMB: Percheziții la cimitirul Bellu; 4 persoane, printre care un fals preot, acuzate de înșelăciuni de 850.000 de lei
Două persoane au fost arestate preventiv, iar alte două au fost plasate în arest la domiciliu, după perchezițiile efectuate atât la locuințele unor persoane, cât și în incinta cimitirului Bellu, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de înșelăciune și uz de fals, cu un pre
Gorj: Percheziții într-un dosar de camătă, șantaj și trafic de droguri; trei persoane au fost reținute (FOTO/VIDEO)
Trei persoane au fost reținute pentru camătă, șantaj, complicitate la camătă și trafic de droguri, în acest dosar fiind efectuate și șase percheziții, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu.
Mandate de arestare preventivă pentru cei doi procurori de la Constanța acuzați de corupție
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a procurorilor Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța, inculpați de Parchetul General
Șefii de instituții și funcționari, constrânși de procurorii de la PCA Constanța să încheie contracte fictive cu firme agreate (referat)
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, de la Parchetul Curții de Apel Constanța, sunt acuzați de Parchetul General pentru că ar fi exercitat presiuni și acte de constrângere asupra unor oameni de afaceri, funcționari și șefi de instituții, inclusiv primari, pentru a încheia contracte fictive de prestări servicii cu firme indicate de ei, unele deținute de rude apr
Procurorul Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea influență asupra unor judecători de la Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție și i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe o decizie favorabilă într-un dosar civil, potrivit referatul
Botoșani: Șapte tineri, arestați pentru trafic de droguri; substanțele erau vândute și în zona școlilor
Șapte persoane, cu vârste între 16 și 22 de ani, au fost arestate preventiv, în baza unor mandate emise de Tribunalul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliție Județean (IP
Vaslui: Fost inspector școlar, profesor la Liceul ''Ion Mincu'', reținut după ce ar fi agresat sexual o elevă
Un profesor de la Liceul ''Ion Mincu'' din municipiul Vaslui, care a deținut în trecut și funcția de inspector școlar, a fost reținut pentru 24 de ore și plasat ulterior sub control judiciar după ce ar fi agresat sexual o elevă. Profesorul este acuzat că ar fi atins într-un mod nepotrivit o elevă în vârs
Gorj: Control judiciar pentru bărbatul din Rovinari care a ucis o pisică în parcarea de lângă bloc
Bărbatul de 63 de ani, din orașul Rovinari, acuzat că a ucis o pisică, a fost pus, vineri, sub control judiciar. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Mir
Galați: Polițist decedat după ce s-ar fi împușcat cu arma din dotare, în zona Pădurii Gârboavele
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, angajat la Serviciul de Investigații Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați, a fost găsit decedat vineri, existând suspiciunea că acesta s-ar fi împușcat cu arma din dotare. ''La data de 15 mai 2026, în jurul o
Prahova: Hoți din locuințe prin metoda 'chei potrivite', prinși în flagrant; prejudiciul - 200.000 lei
Doi bărbați cercetați pentru mai multe infracțiuni de furt calificat din locuințe au fost reținuți de polițiștii prahoveni în urma unui flagrant, prejudiciul estimat fiind de 200.000 lei. Foto: IPJ Prahova 'La data de 14 ma
Alba: Cercetări pentru ucidere din culpă în cazul inculpatei de la Sibiu care s-a sinucis în arest
Femeia din Sibiu acuzată că și-ar fi ucis mama pentru a-i moșteni bunurile și care s-a sinucis, vineri, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba și-ar fi provocat moartea cu lama unui aparat de ras de unică folosință. 'La data de 15 mai 2026, în jurul orei 06:50, polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventiv












