VIDEO Ivan: Până la finalul anului vom avea instalați 1.500 de MW,stocare din PNRR și Fondul pentru Modernizare
Toate investițiile prioritare pe care le gestionăm sunt orientate înspre stocare, iar până la finalul acestui an vom avea instalați 1.500 de MW, stocare din PNRR și din Fondul pentru Modernizare, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, organizată la Guvern, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
'În momentul de față, toate investițiile prioritare pe care le gestionăm la nivelul Ministerului Energiei sunt orientate înspre stocare, iar până la finalul acestui an vom avea instalați 1.500 de MW stocare din PNRR și din Fondul pentru Modernizare. De asemenea, am pregătit două sesiuni de finanțare în valoare de 300 de milioane de euro pentru parcuri de stocare stand-alone, care vor veni pentru echilibrarea Sistemului Energetic Național. Dacă, de exemplu, în timpul zilei, când avem o supraproducție, reușim să înmagazinăm acea energie și o vom putea folosi seara, când avem vârf de consum, automat vom fi în situația în care vom putea să temperăm aceste creșteri de prețuri, vom putea să temperăm piața de echilibrare care, astăzi, pentru doar 18% din cantitatea de energie care se consumă la nivel național, costul ei depășește 40% din costul total al energiei care se consumă astăzi în România. De asemenea, două priorități extrem de importante - producția de energie electrică din hidro pentru stocare prin pompaj - avem două proiecte la care lucrăm în momentul de față pentru analiza studiilor de fezabilitate, la Tarnița, județul Cluj, și la Frasin-Pângărațu, în județul Neamț. În data de 28 februarie a fost adoptat în Guvernul României un Memorandum prin care s-au clarificat aspectele legale despre parcurgerea etapelor pentru implementarea acestor proiecte și mergem înainte cu toată forța', explicat Ivan.
Potrivit oficialului, până în anul 2027, prin investițiile ce vor fi finalizate ar urma să se injecteze energie în rețea aproximativ de 5.800 de MW, dintre care 3.600 din regenerabile.
'Din punct de vedere al investițiilor pe care le preconizăm să fie terminate și să injecteze energie în rețea, până la finalul anului 2027, adică în doi ani de zile, vom intra cu aproximativ 5.800 de MW, dintre care 3.600 regenerabile. Din punct de vedere al structurii acestor investiții, care sunt derulate acum de către Ministerul Energiei, prin PNNR și prin Fondul pentru Modernizare, până la finalul acestui an, vom avea în total putere instalată nouă în centrale de circa 2.000 de MW pe solar, 350 de MW pe eolian, 2.200 de MW pe gaz, cele două centrale de la Arad și Constanța, plus Iernutul, care are ca termen de finalizare anul 2026, precum și Centrala de la Mintia, care este într-o fază avansată de implementare, care este o investiție privată extrem de importantă', a afirmat ministrul Energiei.
Acesta a subliniat, totodată, că principala problemă în momentul de față este legată de prețul 'extrem de ridicat' al energiei.
'(...) întreaga filosofie pe care am abordat-o, odată cu preluarea portofoliului de ministru al Energiei, împreună cu specialiștii din piață, a fost cea în care am analizat datele de producție, precum și datele referitoare la prețuri, pentru că principala problemă pe care o avem în momentul de față este acest preț extrem de ridicat. Avem situația în care s-a investit masiv în producție fotovoltaică și astfel am ajuns ca, în timpul zilei, când avem soare și în România, și în Bulgaria, și în Ungaria, să ajungem la un preț negativ, la un preț de un leu, 5 lei, 10 lei per megawatt', a spus Bogdan Ivan. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
VIDEO Bolojan: Urmărim cinci direcţii strategice pentru dezvoltarea domeniului energiei electrice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Dogioiu: Guvernul - continuă activitatea normal; premierul a mulțumit miniștrilor PSD, care nu au fost prezenți la ședință
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a precizat, joi, după ședința Executivului, că prim-ministrul Ilie Bolojan a mulțumit pentru colaborare miniștrilor PSD, care nu au fost prezenți la reuniune, în special vicepremierului Marian Neacșu, și a cerut ca angajații din ministere să fie păstrați sau eliberați din funcții exclusiv pe competență și
Ziua Forțelor Terestre/Nicușor Dan: România își păstrează relevanța în domeniul securității și apărării pe Flancul Estic
România își păstrează relevanța în domeniul securității și apărării pe Flancul Estic, într-un context geopolitic din ce în ce mai complicat, marcat de perpetuarea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și de crize din alte zone ale lumii care afectează stabilitatea globală, a transmis, joi, președinte
Marian Neacșu: La ora 14:00, miniștrii PSD își dau demisia, inclusiv eu
Vicepremierul Marian Neacșu a declarat joi că la ora 14:00 își va da demisia din Guvern împreună cu toți miniștrii PSD. 'Urmează să ne dăm demisia la ora 14:00. Toți miniștrii PSD, inclusiv eu', a spus Neacșu la Palatul Parlamentului. El a adăugat că secretarii de stat numiți de PSD în Guvern își
Sălaj: Dinu Iancu-Sălăjanu s-a autosuspendat din funcția de președinte al filialei județene a PNL
Președintele Consiliului Județean (CJ) Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a decis joi să se autosuspende din funcția de președinte al filialei județene a PNL, în contextul măsurilor dispuse recent de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al PNL Sălaj, măsura a fost luată pe durata procedurilo
VIDEO Guvern: 40 de proiecte de acte normative pe agendă; miniștrii PSD urmează să-și depună demisia
Agenda ședinței de joi a guvernului, care a început în urmă cu o oră, cuprinde aproximativ 40 de proiecte de acte normative.
Diana Iovanovici-Șoșoacă le transmite parlamentarilor că S.O.S. depune moțiune de cenzură: O facem noi, voi semnați-o!
Președintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, a anunțat că formațiunea va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, îndemnându-i pe parlamentarii altor partide să se alăture demersului. 'Partidul S.O.S. România depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului PSD-PNL-USR-UDMR cond
PSD ia în calcul o sesizare la CCR cu privire la situația Guvernului după ce rămâne fără sprijin parlamentar (surse)
Conducerea PSD ia în calcul să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la situația în care se va afla Guvernul Ilie Bolojan după ce miniștrii social-democrați își dau demisia și nu exclude nici depunerea unei moțiuni de cenzură. Potrivit unor surse social-democrate, este în analiză posibilitatea de a fi sesizată Curt
Miniștrii PSD își vor depune demisia joi, la ora 14:00 (surse)
Miniștrii social-democrați vor veni joi, la ora 14:00, la Guvern, pentru a-și depune demisia, precizează surse politice. Social-democrații au luat decizia privind retragerea din Guvern miercuri, în ședința Biroului Permanent Național al partidului. Urmează să își prezinte demisia și secretarul general al Guvernului,
Criză guvernamentală/ Miniștrii PSD - așteptați să își dea demisia din Guvern
Miniștrii PSD ar urma să își dea demisia joi din Guvern, înainte de ședința Executivului, programată la ora 11:00, la Palatul Victoria. Social-democrații au luat decizia privind retragerea din Guvern miercuri, în ședința Biroului Permanent Național al partidului, potrivit unor surse politice. Urmează să î
Bolojan: Deficitul României a scăzut; direcția e corectă, economia se stabilizează, ar fi păcat să ne întoarcem de unde am plecat
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că deficitul total al României a scăzut de la 9,3% în 2024 la 7,9% în 2025, potrivit datelor Eurostat, menționând că aceste date arată că direcția este una corectă, economia se stabilizează fără a pune presiune pe viitorul generațiilor următoare și ar fi păcat ca țara să se întoarcă de unde a plecat.
Criză guvernamentală/ Nicușor Dan: Am cerut partidelor să dezescaladeze retorica publică
Președintele Nicușor Dan a declarat că le-a cerut partidelor care au participat miercuri la discuțiile de la Palatul Cotroceni să 'dezescaladeze' retorica publică. 'Suntem evident într-o criză politică. Criza asta nu a început azi. De luni de zile neînțelegerile, diferențele de opinie între partidele din coa
Criză guvernamentală/ Dominic Fritz: Ce excludem este o negociere formală cu AUR
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, miercuri, după consultările de la Cotroceni, că exclude o negociere formală cu AUR, în contextul actualei crize guvernamentale. 'Eu nu exclud că există parlamentari care momentan se regăsesc la AUR, care sunt și ei îngrijorați de situația actuală și bineînțeles că suntem oricând deschiși
UPDATE Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: L-am asigurat pe președinte că îl susținem pe premierul Ilie Bolojan
Uniunea Salvați România îl susține pe premierul Ilie Bolojan, i-a transmis miercuri președintelui Nicușor Dan liderul USR, Dominic Fritz, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni. 'L-am asigurat (pe președinte) că îl susținem pe premierul Ilie Bolojan și am spus că o să continuăm prezența noastră în acest guvern, tocmai
VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu liderii USR
Președintele Nicușor Dan a început miercuri, la Palatul Cotroceni, discuțiile cu liderii USR, în cadrul consultărilor convocate după ce PSD i-a retras sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.
Criză guvernamentală/ Kelemen Hunor spune că este posibilă ascensiunea partidelor extremiste
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că actuala criză guvernamentală ar putea favoriza ascensiunea partidelor extremiste. El a fost întrebat dacă situația politică declanșată de PSD, în contextul în care se caută voturi inclusiv de la parlamentari ai formațiunilor suveraniste pentru susținerea unui guvern minoritar, poate duc







