Neamț: Doi suceveni suspectați că au amplasat în județ 'păcănele' fără licență, reținuți pentru 24 de ore
Două persoane din județul Suceava, suspectate că ar fi amplasat 'păcănele' fără licență pe teritoriul județului Neamț, au fost reținute de polițiști, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț au efectuat, luni, două percheziții domiciliare în județul Suceava, în cadrul acestui dosar penal.
'În fapt, în perioada februarie - martie 2026, în județul Neamț, au fost descoperite patru locații, în care au fost identificate 11 aparate de joc, tip slot machine. În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aparatele de joc ar aparține unor persoane din județul Suceava, care ar fi folosit în activitatea infracțională înscrisuri falsificate, respectiv actul constitutiv și licența de exploatare a unei alte societăți de profil', a transmis IPJ Neamț.
În urma perchezițiilor efectuate de polițiști au fost descoperite patru aparate de joc tip slot machine, 22 de acceptoare de bancnote, patru plăci de bază și 28 de cartușe de vânătoare cu centură port cartuș. Totodată, a fost ridicat un autoturism, în vederea instituirii de măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului.
Două persoane cu vârste de 25, respectiv 27 de ani, din județul Suceava, au fost aduse cu mandat la sediul IPJ Neamț, pentru audieri, ulterior fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: George Onea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CSM apără independența judecătorilor de la ICCJ care soluționează procesul privind restanțele salariale ale magistraților
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, joi, cererea de apărare a independenței profesionale formulată de trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) care soluționează procesul privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, după ce obiectul dosarului a fost invocat de Guvern ca temei al sesiză
UPDATE Înalta Curte amână din nou pronunţarea în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat joi, pentru data de 8 octombrie, pronunţarea unei soluţii definitive în procesul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul şi Ministerul Finanţelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistraţi, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri j
Jandarmeria Capitalei: Încă cinci persoane reținute după protestul de marți din Piața Victoriei
Jandarmeria Capitalei a anunțat, joi, că încă cinci persoane au fost reținute și urmează să fie prezentate în fața judecătorilor, în urma incidentelor de la protestul de marți din Piața Victoriei. Potrivit uni comunicat transmis, joi, AGERPRES, în urma activităților desfășurate de polițiști și jandarmi, până în acest moment,
Hunedoara: Percheziții într-un dosar privind furturi de cablu din cupru; prejudiciul depășește 590.000 euro
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara efectuează cercetări într-un dosar penal în legătură cu sustragerea unor cantități importante de cablu din cupru din incinta termocentralei de la Mintia, prejudiciul fiind estimat la peste 590.000 de euro. În cursul dimineții de joi au fost puse în aplicare 18 mandate de perchez
Protest în Piața Victoriei/ Patru manifestanți - plasați în arest la domiciliu; unul - arestat preventiv
Judecătoria Sectorului 1 a dispus miercuri noaptea plasarea în arest la domiciliu a patru manifestanți care au atacat forțele de ordine la protestul din Piața Victoriei. Conform unor surse judiciare, printre cei plasați în arest la domiciliu se află și Ciprian Pamfile, liderul instigatorilor la violențe. De asemenea, un alt bărbat a
Protocol de colaborare între Administrația Penitenciarelor și Agenția pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) au încheiat un protocol de colaborare având ca obiect dezvoltarea și implementarea unor acțiuni comune în domeniul drogurilor și al adicțiilor, cu accent pe particularitățile sistemului penitencia
Unul dintre instigatorii la violențele din Piața Victoriei, prins cu un pistol în mașină (surse)
Unul dintre instigatorii la violențele din Piața Victoriei a fost prins în trafic de polițiști având în mașină un pistol, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Conform surselor, bărbatul a fost oprit în trafic în județul Bihor, în timp ce se îndrepta spre casă, după ce a participat la protestul
Iași: Cristina Trăilă afirmă că nu i-a cerut lui Valeriu Iftime retragerea sprijinului președintelui ANSVSA
Cristina Trăilă, fost parlamentar și secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, după ce a fost audiată la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași, că acuzația procurorilor de 'trafic de influență' în dosarul în care este cercetată 'este, teoretic, conform infracțiunii, a lui Mihai Barbu', fost președinte al fi
Protest în Piața Victoriei/Procurorii cer arestarea a 5 manifestanți violenți, printre care și liderul instigatorilor
Liderul instigatorilor la violențele din Piața Victoriei și alți patru manifestanți care au atacat forțele de ordine vor fi duși în instanță cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. 'La data de 15 septembrie, în Piața Victoriei,
Trăilă, după audierile de la DNA Iași: Dosarul nu are nicio legătură cu Ilie Bolojan
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Cristina Trăilă a părăsit miercuri sediul DNA Iași, după aproximativ cinci ore de audieri în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, în care procurorii investighează presupuse intervenții pentru schimbarea conducerii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui.
Arad: 17 persoane, inclusiv minori - reținute pentru trafic de droguri și operațiuni cu substanțe psihoactive
Un număr de 17 persoane, inclusiv minori, au fost reținute de anchetatorii din Arad în două dosare de trafic de droguri de mare risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept, și deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept. Măsurile au fost dispuse în urma a 33 de
Iași: Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a ajuns la DNA
Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, a ajuns în urmă cu puțin timp la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași. Ea a declarat jurnaliștilor că a solicitat să fie audiată. 'Nu m-au chemat. Eu am solicitat să vin la audieri. Este declarația mea, este solicitarea mea. Urmează să dau decl
VIDEO Protest în Piața Victoriei/ Bărbat reținut după ce a fost prins având un cuțit asupra sa
Un bărbat de 34 de ani a fost reținut, marți, după ce a fost prins de jandarmi la protestul din Piața Victoriei având asupra sa un cuțit de 20 de centimetri. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția Capitalei, acesta este cercetat într-un dosar penal deschis pentru infracțiunea de portul sau folosirea fără drept de obie
Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria: 47 de persoane care au săvârșit fapte antisociale, conduse la secțiile de poliție
Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piața Victoriei, care au săvârșit fapte antisociale, au fost conduse la secțiile de poliție, a informat marți seara Jandarmeria Capitalei. Sursa citată precizează că, în același timp, în baza filmărilor operative și a celor din spațiul public urmează să fie identificat
Protest în Piața Victoriei/Predoiu: Ordinea publică a fost restabilită; violența, agresarea forțelor de ordine nu pot fi acceptate
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, anunță că ordinea publică a fost restabilită după protestele din Piața Victoriei și subliniază că violența, agresarea forțelor de ordine și transformarea unui protest într-o confruntare de stradă nu pot fi acceptate. 'Piața Victoriei și bulevardele din jur au fost redate circulației, iar










