Fabrică de bani descoperită într-o localitate din județul Suceava; șase percheziții efectuate de DIICOT
O fabrică de bani a fost descoperită de procurorii Serviciului Teritorial Iași al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, în urma a șase percheziții efectuate, marți, pe raza județelor Suceava și Ilfov.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de DIICOT, perchezițiile au fost făcute într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, falsificare de monede, punerea în circulație de valori străine falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate și deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori.
'Din datele rezultate până la acest moment a reieșit că, în luna octombrie 2025, patru suspecți, trei cetățeni români și un cetățean italian, au constituit, pe raza județului Suceava, o grupare de criminalitate organizată specializată în falsificare de monedă. Din investigații a rezultat că, în intervalul octombrie - noiembrie 2025, suspecții au procurat, din străinătate, o cantitate însemnată, de ordinul sutelor de kilograme, de hârtie specială pentru producerea de bani falși. Ulterior, liderul grupului infracțional organizat (cetățean român), a achiziționat aparatură performantă pentru inițierea unei imprimerii clandestine într-o locație din zona rurală a județului Suceava. Actele de urmărire penală au reliefat și faptul că suspectul de naționalitate italiană este cunoscut la nivel internațional cu preocupări legate de falsificarea de bani, rolul acestuia în cadrul grupării infracționale organizate fiind de a-i instrui pe ceilalți membri cu privire la producerea banilor falși, precum și de a facilita, prin intermediul conexiunilor infracționale din străinătate, procurarea de instrumente sau materiale în vederea producerii de bani falși, precum și punerea în circulație a acestora pe teritoriul României sau teritoriul altor state', precizează DIICOT.
Procurorii subliniază că persoanele vizate de anchetă au urmărit crearea unor legături infracționale în Bulgaria, care a adoptat recent moneda euro - monedă națională, sens în care s-au deplasat în mai multe rânduri în țara vecină.
Astfel, luni, în baza cooperării polițienești dintre autoritățile române și cele bulgare, un bărbat din Italia, doi cetățeni români și doi cetățeni bulgari, au fost depistați în Sofia în timp ce dețineau și transportau o cantitate impresionantă de bancnote contrafăcute cu cupiura de 100 euro, aproximativ suma 1.200.000 euro, care erau falși.
În acest context a fost găsită și cantitatea de un kilogram cocaină, drog de mare risc.
'Până la acest moment, la una dintre locații, a fost găsită 'o fabrică de bani' amenajată într-un imobil aflat în construcție. Au fost identificate și ridicate imprimante, diferite componente electronice, hârtie specială pentru imprimarea bancnotelor și bancnote contrafăcute, în cupiură de 50 și 100 de euro', au arătat reprezentanții DIICOT.
Persoanele implicate vor fi ridicate de anchetatori, urmând ca audierile să se desfășoare la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Iași. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Lupașcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR: Dispozițiile din lege ce împiedică unii funcționari publici să candideze la funcții de demnitate publică - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, marți, că sunt neconstituționale dispozițiile potrivit cărora înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea raporturilor de serviciu. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituțional
Bihor: Nouă persoane, reținute în dosarul șpăgilor de la punctul de frontieră Halmeu
Nouă persoane, între care șeful Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu și șeful Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, au fost reținute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul teritorial Oradea, într-un dosar în care sunt cercetate infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită, informează un comunicat
Cristela Georgescu îl acuză pe Nicușor Dan de presiune politică și reclamă modul 'traumatizant' de încătușare a soțului ei
Soția lui Călin Georgescu, Cristela, a reclamat marți, după ce a stat mai multe ore în sediul DIICOT, modul 'brutal' și 'inuman' în care polițiștii au intrat peste familia ei în vila din Mog
Dâmbovița: Percheziții la un administrator al unor firme de construcții; impozite și contribuții neplătite la buget de 27 de milioane de lei
Polițiștii au efectuat, marți, șase percheziții, în Dâmbovița și Prahova, în cazul unui administrator de firme de construcții care nu a plătit impozite și contribuții la buget în cuantum de 27 de milioane de lei, informează IPJ Dâmbovița. 'La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Econ
DNA: Primarul Iașiului - urmărit penal după ce ar fi aprobat achiziția fictivă a peste 500 de tone de păcură
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi aprobat plata a peste 2 milioane de lei din bugetul local către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale pentru o achiziție presupus fictivă a unei cantități de 542 tone de păcură.
Susținătorul lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani în fața DIICOT, plasat sub control judiciar
Susținătorul lui Călin Georgescu care ar fi agresat luni doi cameramani în fața sediului DIICOT a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit Biroului de presă al Poliției Capitalei. Instanța i-a impus acestuia mai multe interdicții în această perioadă, printre care aceea de a nu participa la adunări publice.
DGPMB: Patru persoane, cercetate după ce ar fi intervenit asupra a două aparate pentru deșeuri returnabile
Polițiștii Capitalei au pus în executare, marți, două mandate de percheziție domiciliară și patru mandate de aducere, în municipiul București, într-un dosar penal de înșelăciune. Potrivit anchetatorilor, trei persoane, cu vârste cuprinse între 28 și 54 de ani, împreună cu un minor, în vârstă de 16 ani, ar f
IPJ Vâlcea: Suspectul în cazul tinerei ucise și aruncate pe râul Olt, adus în țară marți
Vlad Bălțățeanu, bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat trupul pe râul Olt într-o valiză, va fi adus în țară în cursul zilei, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Dat în urmărire internațională la câteva zile după descoperirea crimei, el s-a predat în urmă cu o săptăm&aci
Constanța: Reprezentanta unui salon de tatuaj, reținută pentru că făcea intervenții chirurgicale fără a fi medic estetician
Reprezentanta unui salon de tatuaj a fost reținută pentru exercitarea fără drept a unei profesii, după ce a fost depistată că făcea intervenții chirurgicale fără a deține calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, a informat marți Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Femeia, în vârstă de 48 de ani, și-a desfășu
Caraș-Severin: Deșeuri din construcții depozitate ilegal, descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu
Polițiștii și comisarii Gărzii de Mediu Caraș-Severin au descoperit, în cadrul unei campanii comune de prevenire, opt locații în care au fost depozitate ilegal deșeuri din construcții, fiind dispuse măsuri de remediere a problemelor constatate, a transmis, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin. Controalele s-
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT pentru a asista la perchezițiile informatice
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos marți dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, pentru a asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și
Prahova: Cinci tineri, cercetați într-un dosar privind violarea unei minore; sesizarea - de la o unitate de învățământ
Cinci tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani sunt cercetați într-un dosar privind violarea unei minore într-o clădire dezafectată de pe raza orașului Plopeni, polițiștii fiind sesizați în acest caz de către reprezentanții unei unități de învățământ din județul Prahova. Potrivit datelor comunicate
Membri ai clanurilor 'Ștoacă' și 'Toboșarii', trimiși în judecată după mai multe conflicte violente în stradă
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au trimis în judecată 14 membri ai clanurilor 'Ștoacă' și 'Toboșarii', dintre care 11 sunt arestați preventiv, pentru implicare în mai multe conflicte violente pe stradă, în București, în care au fost folosite pistoale neletale, sticle incendiare de tip cocktail
Susținătorul lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani în fața DIICOT, reținut pentru 24 de ore
Susținătorul lui Călin Georgescu care ar fi agresat luni doi cameramani în fața sediului DIICOT a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat magistraților cu propunere a unei măsuri preventive, a anunțat, luni, Biroul de presă al Poliției Capitalei. 'Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lo
DGPMB: Dosar penal pentru un susținător al lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani
Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu, potrivit unor surse judiciare. 'La data de 5 octombrie 2026, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptu




