Prahova: Patru bărbați, arestați preventiv în dosarul deversărilor de deșeuri netratate în pârâul Dâmbu
Patru bărbați au fost arestați preventiv, miercuri, în dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din municipiul Ploiești.
'În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoanele cercetate și a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive. Ulterior, persoanele în cauză au fost prezentate în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul instanței competente, care, analizând materialul probator administrat și temeinicia propunerii, a admis solicitarea unității de parchet și a dispus arestarea preventivă a celor 4 bărbați, pentru o perioadă de 30 de zile', a informat Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
În acest dosar au fost efectuate, marți, 17 percheziții.
'Activitățile vizează punctele de lucru a două societăți comerciale care desfășoară activități în domeniul colectării, tratării și eliminării deșeurilor periculoase și nepericuloase, precum și domiciliile unor persoane fizice bănuite de implicare în activități infracționale. (...) Din verificări a rezultat că cele două societăți comerciale ar fi deversat deșeuri, atât periculoase, cât și nepericuloase, în perioada octombrie 2025 - prezent, în albia unui râu din municipiul Ploiești', a transmis, la acel moment, IJP Prahova.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că două firme colectau deșeuri periculoase și nepericuloase din județele Mureș, Brașov, Sibiu, Ilfov, Brăila, Prahova și Dâmbovița și le deversau în bazinele din incinta fostei rafinării Astra, de unde erau apoi deversate în stația de ape uzate Corlătești, iar apoi în pârâul Dâmbu, fără a fi tratate.
Erau deversate în acest mod, în medie, cam 10 mașini în fiecare zi, astfel că cel puțin 150-200 de tone de deșeuri netratate ajungeau zilnic în Dâmbu, spun sursele menționate.
Conform acestora, firmele respective erau plătite cu circa 40 de euro pe tonă pentru tratarea deșeurilor, operațiune care, de fapt, nu era executată. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Peste 2.500 de activități de prevenire și informare, derulate în unitățile de învățământ, în ultima săptămână
Poliția Română informează că a derulat peste 2.500 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 11-17 septembrie. Totodată, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor, reiese d
Poliția Română: 19 mandate europene de arestare, puse în aplicare în perioada 11 - 17 septembrie
Polițiștii români au pus în aplicare 19 mandate europene de arestare în perioada 11 - 17 septembrie și au depistat 50 de persoane semnalate de către statele membre având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen. Pe teritoriul țării noastre au fost localizate în total 401 persoane care fac obiectul unor semnalări î
IGPR: Peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun, capturate de polițiști în primele opt luni
Peste 65 de milioane de țigarete și aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite și indisponibilizate de polițiști, în primele opt luni ale anului 2026, în cadrul acțiunilor pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, informează Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă,, &
Poliția Română: Prejudicii de aproape 100 de milioane de lei din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede
Prejudiciile din fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede înregistrate în primul semestru al anului 2026 se ridică la aproape 100 de milioane de lei, potrivit unui studiu al Poliției Române în care au fost analizate peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a
Crimă Cenei/ 15 ani detenție pentru unul dintre adolescenții criminali și daune de peste 1 milion de euro
Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii implicați în crima de la Cenei (M.D.A), în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani. Infracțiunile reținute în sarcina lui M.D.A. sunt de omor calificat și profanare de cadavre
Omar Hayssam rămâne deocamdată în România
Curtea de Apel București a anulat vineri decizia autorităților privind luarea lui Omar Hayssam în custodie de către polițiștii de la imigrări în vederea îndepărtării din România. 'Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - Secț
Brașov: Bărbat care a încălcat dispozițiile instanței privind încredințarea copilului, reținut pentru 24 de ore
Un brașovean s-a ales cu dosar penal după ce și-a reținut copilul la locuința sa timp de mai bine de doi ani încălcând dispozițiile instanței privind încredințarea minorului. Conform unui comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, minorul avea domiciliul stabilit la mama sa. '
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co
Covasna: Recidivist, prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, arestat preventiv pentru furt
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru furt calificat, după ce ar fi fost prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc. Potrivit procurorilor, în noaptea d
Timiș: Bărbat, arestat preventiv după ce ar fi fost prins în flagrant cu substanțe psihoactive porționate pentru comercializare
Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Timiș. Potrivit anchetatorilor, acesta a fost prins în flagrant de către polițiștii din Ghiroda, cu substanțe
Sibiu: Trei bărbați arestați pentru trafic de droguri; doi dintre ei au fost depistați în flagrant
Trei bărbați au fost arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri, după ce doi dintre aceștia au fost depistați în flagrant, în Sibiu, cu substanțe psihoactive destinate comercializării, iar la locuința celui de-al treilea, din Cluj-Napoca, care ar fi fost furnizorul celor doi, au fost descoperite, de asemenea, droguri în urma unei pe
Un bărbat care pretindea că are 'relații' la Fisc, reținut de DNA pentru trafic de influență
Un bărbat care pretindea că are 'relații' la conducerea ANAF a fost reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență, după ce a fost prins de anchetatori în timp ce primea de la un afacerist suma de 11.000 de euro, bani ceruți în schimbul promisiunii unui tratament 'favorabil' din partea Fiscului pentru firmele omului de afaceri, găsit
Cluj: Bărbat de 32 de ani, reținut pentru violarea unei fete de 14 ani
Un bărbat de 32 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiștii clujeni pentru 24 de ore, după ce ar fi violat în repetate rânduri o fată de 14 ani. 'La data de 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida - Postul de Poliție Comunală Căianu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pen
Cluj: Bărbat reținut pentru tâlhărie, după ce i-a smuls unei femei geanta cu 35.000 de lei
Un bărbat de 44 de ani din Florești a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce în urmă cu câteva zile a smuls geanta unei femei în care erau aproximativ 35.000 de lei și apoi a dispărut. 'La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 07.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au fost ses
Covasna: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi agresat în mod repetat o persoană în stare de ebrietate
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe, după ce ar fi agresat în mod repetat o persoană aflată în stare de ebrietate, în municipiul Sfântu Gheorghe, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit procur














