Gorj: Protest în fața sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu Jiu
Circa 300 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) protestează, miercuri dimineața, în fața sediului companiei din municipiul Târgu Jiu, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), Gabriel Căldărușe.
Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că aproximativ 1.500 de angajați ale căror contracte de muncă au fost încheiate pe perioadă determinată vor rămâne, de la începutul lunii aprilie, fără loc de muncă.
Protestatarii strigă: 'Luptăm și câștigăm' și cer demisia conducerii.
'Oamenii au venit să își apere locurile de muncă și faptul că au fost mințiți anul trecut, când li s-a spus că cel puțin până în luna august nu se întâmplă absolut nimic, plus că s-au săturat și de mulțumirile care au fost în decembrie - ianuarie că lucrătorii din cadrul CEO au salvat sistemul energetic românesc. Oamenii s-au săturat de promisiuni, s-au săturat de mulțumiri și efectiv acum protestează pentru păstrarea locurilor de muncă. A venit peste noapte un plan în care 1.476 de salariați o să fie dați afară și vă dați seama că acest lucru creează o nemulțumire foarte mare în rândul tuturor salariaților. Sunt pe perioadă determinată, dar această perioadă determinată este de aproape patru ani, nu mai putem vorbi de persoane care lucrează de trei, șase, nouă luni, majoritatea au peste trei ani și jumătate de când lucrează în cadrul companiei. Dacă statul român tot a sacrificat această companie și spune că ia foarte mulți bani din PNRR pentru închiderea acestei companii, atunci oamenii consideră că era normal să li se asigure și lor protecție socială și o mică parte să se fi dus și spre dumnealor. De la 1 aprilie (expiră cele 1.476 de contracte pe perioadă determinată n.r.), și-au găsit și un moment fantastic, înainte de sărbătorile pascale, un moment plin de cinism, lipsit de empatie. Cred că sunt în jur de 300 de persoane care protestează la ora actuală', a spus Gabriel Căldărușe.
Potrivit reprezentanților companiei, la 25 februarie societatea înregistra 7.788 de angajați, din care 1.945 salariați cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată și 5.841 cu contract pe perioadă nedeterminată. AGERPRES/(A - redactor: Oana Popescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Locurile de picnic din Pădurea Ceala, pline de gunoaie; copiii voluntari au făcut curat
Cantități mari de gunoaie au fost abandonate în cele mai populare locuri de picnic din Pădurea Ceala, parte a Parcului Natural Lunca Mureșului, la final de sezon estival apelându-se la voluntari, majoritatea copii, pentru a se face curățenie.
ANM: Vremea se răcește accentuat în București, începând de marți; ploi, vânt și maxime termice de 21 de grade
Vremea se va răci accentuat în București începând de marți, 22 septembrie, iar până joi sunt prognozate ploi și intensificări ale vântului, în timp ce temperaturile maxime vor coborî la 20-21 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Luni, 21
ANM: Cod galben de vânt puternic în 24 de județe, luni; informare de răcire a vremii, până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 24 de județe, respectiv o informare de ploi și răcire accentuată a vremii, ce vizează întreaga țară, până joi dimineața. Potrivit meteorologilor, în cur
VIDEO Giurgiu: O suprafață de 120 de hectare de livadă, stuf și pădure a ars la Vieru, de la un foc deschis la o miriște
O livadă de pruni, miriște, stuf, arbuști și pădure, în suprafață totală de 120 de hectare, a ars duminica seara în localitatea Vieru de la un foc deschis în spații deschise, pompierii au acționat timp de mai multe ore pentru stingerea incendiului deoarece flăcările depășeau doi metri înălțime, iar terenul era greu accesibil.
MApN: Dronă aeriană - depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, luni, o țintă aeriană ce evolua la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, decolând de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentr
Sibiu: Cinci persoane au fost rănite în accidentul în care a fost implicată și o autospecială de poliție
Cinci persoane, între care și un copil în vârstă de șapte ani, au fost rănite în accidentul rutier produs duminică seara în municipiul Sibiu, în care a fost implicată și o autospecială de poliție. Potrivit informațiilor furnizate de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu, echipajele medicale sosite la f
MApN: Fragmente de dronă, care nu au încărcătură explozivă, recuperate din Marea Neagră
Trei fragmente de dronă care nu au încărcătură explozivă au fost recuperate duminică din Marea Neagră din trei zone diferite, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN). 'Duminică, 20 septembrie, Centrul Maritim de Coordonare a informat Ministerul Apărării Naționale și SCOMAR (Sistemul Complex de Observare, Supraveghere și Contr
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
REPORTAJ/Întâlnirea Sașilor din Transilvania, la Șona, în județul Alba
Aproape 1.000 de sași din Austria, Germania și din comunitățile din România, din Bistrița, Brașov, Făgăraș, Mediaș, Sibiu, Sighișoara sau Sebeș, au participat, sâmbătă și duminică, la cea de-a 36-a ediție a Întâlnirii Sașilor din Transilvania, găzduită de Șona, un sat de pe Valea Târnavei Mici, locuit, până în 1990, aproape &
Argeș: Intervenție Salvamont pentru evacuarea unui bărbat accidentat în Munții Făgăraș
Salvamontiștii argeșeni au intervenit, duminică, pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unui bărbat în vârstă de 40 de ani, care a suferit o fractură la membrul inferior, în zona Lacului Galbena din Munții Făgăraș. Echipa de prim răspuns a Salvamont Argeș s-a deplasat către victimă, iar echipele de sprijin și suport au fost mobilizate
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere ușoară până la 1.650 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele două zile ale intervalului, apoi în creștere ușoară până la valoarea de 1.650 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s), potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire
Mureș: 40 de persoane - evacuate dintr-un centru pentru vârstnici din Sighișoara, în urma unui incendiu
Un număr de 40 de persoane s-au evacuat sau au fost evacuate, duminică, dintr-un centru cu destinație socială pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din Sighișoara, în urma izbucnirii unui incendiu la imobilul situat pe strada Justiției, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'În imobil se aflau 40 de pers
Constanța: Resturi de dronă, neutralizate în Marea Neagră
Specialiști ai Forțelor Navale Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN) au neutralizat, duminică dimineața, în Marea Neagră, resturi de dronă găsite de polițiștii de frontieră în ziua precedentă. Potrivit MApN, polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă au solicitat, sâmbătă, lucrătorilor MApN verificarea unui obiect pl
Infotrafic: Transporturi agabaritice de la Vama Borș spre județul Argeș și de la Agigea spre Tulcea, în cursul nopții
Două transporturi agabaritice se vor pune în mișcare în cursul nopții de duminică spre luni, de la Vama Borș spre Dedulești (Argeș) și de la Agigea spre Văcăreni (Tulcea), anunță Centrul Infotrafic. Conform unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES, cele două camioane vor avea următoarele trasee: - PTF Borș II - A3 - DEX 16 - DN 1Y
Vreme caldă în București până marți; apoi se va răci accentuat
Vremea se va menține caldă în Capitală până marți, însă ulterior se va răci accentuat, cerul va fi temporar noros și vor fi condiții pentru averse slabe, potrivit prognozei speciale emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 septembrie ora 10:00 - 22 septembrie ora 09:00, temperatur














