Comisia Europeană propune modificarea reglementărilor privind ajutoarele de stat
Comisia Europeană a lansat miercuri o consultare publică cu privire la proiectul de Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare (RGECA) mai simplu și mai raționalizat, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Noua versiune va alinia RGECA la condițiile sociale, de piață și tehnologice actuale. Comisia invită statele membre și toate celelalte părți interesate să prezinte observații cu privire la proiect până la 23 aprilie 2026.
În baza RGECA, anumite categorii de ajutoare de stat sunt declarate compatibile cu normele UE, dacă îndeplinesc o serie de cerințe, și sunt exceptate de la obligația notificării prealabile și a aprobării de către Comisie. Acest lucru le permite statelor membre să acorde rapid ajutoare dacă sunt îndeplinite o serie de condiții care limitează denaturarea concurenței pe piața unică.
Noul RGECA va diminua sarcină administrativă și va fi mai ușor de interpretat și de aplicat. Acesta va fi adaptat la evoluțiile sociale, de piață și tehnologice recente și va permite o mai mare flexibilitate în conceperea măsurilor de ajutor.
După 12 ani de aplicare și în urma mai multor modificări, normele de exceptare pe categorii vor fi clarificate și simplificate. Comisia va propune un nou RGECA înainte de expirarea regulamentului actual la sfârșitul anului 2026, pentru a accelera acordarea de ajutoare necesare și proporționale. Expunerea de motive care însoțește proiectul noului RGECA descrie cele mai importante modificări pentru a ilustra domeniul de aplicare al acestei revizuiri cuprinzătoare.
Propunerea de miercuri reprezintă cea mai cuprinzătoare actualizare a RGECA de la intrarea sa în vigoare și acoperă o serie de domenii. Printre principalele modificări se numără următoarele: noi condiții simple pentru ajutoarele cu valoare redusă destinate unor proiecte sau activități specifice, cum ar fi cele pentru C&D sau pentru protecția mediului, indiferent de dimensiunea întreprinderii. Aceasta înseamnă un acces mai simplu la ajutoarele de stat, în special pentru întreprinderile mici cu capitalizare medie sau pentru întreprinderile sociale.
De asemenea, o abordarea mai eficientă a nevoilor IMM-urilor, de exemplu grație unor instrumente de finanțare de risc mai flexibile sau unor ajutoare sub forma unui tratament fiscal favorabil în cazul opțiunilor pe acțiuni și garanțiilor pentru angajați, precum și prin asigurarea unui mai bun acces pentru întreprinderile sociale la ajutoarele destinate IMM-urilor.
În plus, acordarea de ajutoare de exploatare pentru energia din surse regenerabile va deveni mai simplă și posibilă la o scară mai largă. De exemplu, bugetul anual total pentru astfel de scheme de ajutoare nu va mai fi limitat la 300 de milioane euro, rămânând aplicabil un simplu plafon per beneficiar.
Vor fi incluse dispoziții actualizate care să contribuie la abordarea crizei locuințelor, permițând intensități mai mari ale ajutoarelor pentru măsurile de eficiență energetică în proiectele de locuințe sociale sau la prețuri accesibile și pentru întreprinderile sociale care furnizează locuințe și norme actualizate menite să stimuleze C&D și inovarea. Întreprinderile tinere și inovatoare cu o bază slabă de capital propriu sau care cheltuiesc rezerve de lichidități pentru a dezvolta produse vor deveni eligibile să primească ajutor pentru C&D și inovare. Va fi mai ușor să se acorde ajutoare clusterelor de inovare, infrastructurii de cercetare și infrastructurii de testare și experimentale.
Comisia va propune stimulente mai puternice pentru perfecționarea și recalificarea lucrătorilor cu scopul de a stimula competitivitatea. De exemplu, se pot acorda mai multe ajutoare pentru formarea lucrătorilor în domeniul competențelor digitale și STIM decât în temeiul actualului RGECA.
Pe segmentul producției agricole, pescuitul și acvacultura vor deveni eligibile pentru majoritatea categoriilor de ajutoare, statele membre având posibilitatea de a acorda ajutoare acestor sectoare în temeiul RGECA sau al exceptărilor sectoriale pe categorii.
În plus, vor fi norme mai clare și mai flexibile aplicabile ajutoarelor pentru aeroporturi. De exemplu, noul RGECA va spori dimensiunea permisă a aeroporturilor eligibile pentru a primi ajutoare de exploatare.
De asemenea, va exista claritate în ceea ce privește compatibilitatea ajutoarelor sub formă de instrumente financiare gestionate de intermediari financiari, cum ar fi fondurile de investiții sau băncile, posibilitatea utilizării așa-numitelor opțiuni simplificate în materie de costuri, cum ar fi finanțarea forfetară, costurile unitare sau sumele forfetare, ca alternativă simplă la documentarea costurilor 'reale' în cazul tuturor măsurilor de ajutor în care trebuie identificate costurile eligibile, și eliminarea obligației de a evalua schemele de ajutoare cu bugete mari.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Criză combustibili/ Pakistanul introduce gratuitatea transportului public în Islamabad
Transportul în comun în Islamabad, capitala Pakistanului, va fi gratuit începând de sâmbătă, a anunțat vineri ministrul de Interne, după ce Guvernul a majorat semnificativ prețul carburanților din cauza exploziei prețurilor energiei la nivel mondial, în contextul războiului din Iran, informează AFP. '
Probleme cu plățile online în Moscova
O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite Reuters. Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a
Blocarea Strâmtorii Ormuz închide bucătăriile din India: Cea mai populată țară rămâne fără gaz (reportaj)
Războiul din Iran a provocat o penurie națională de gaz petrolier lichefiat (GPL) în cea mai populată națiune din lume, India, care importă 54% din acest combustibil prin Strâmtoarea Ormuz, relatează EFE. Monika Devi stă la coadă de o săptămână pentru a obține o butelie de gaz. În fiecare zi, se trezește la ora trei dim
FAO: Prețurile mondiale la alimente au crescut în luna martie din cauza războiului din Iran
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut în luna martie 2026, în principal ca urmare a prețurilor mai mari la energie care au legătură cu escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, a anunțat, vineri, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO publică lunar propriul său Food
UE ia în considerare raționalizarea combustibilului în contextul riscului unui șoc energetic prelungit
Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului și eliberarea unei cantități mai mari de petrol din rezervele strategice, în contextul riscului unui șoc energetic prelungit, rezultat din războiul din Orientul Mijlociu, a avertizat vineri comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, într-un interviu acordat Financial Tim
Europa trebuie să se pregătească pentru un șoc energetic 'de durată', avertizează comisarul Jorgensen
Uniunea Europeană evaluează 'toate posibilitățile', inclusiv raționalizarea combustibilului și eliberarea unei cantități mai mari de petrol din rezervele strategice, în condițiile în care se pregătește pentru un șoc energetic 'de durată' provocat de războiul din Orientul Mijlociu, a declarat comisarul pentru energie al blocului comunitar, Dan Jorg
SUA: Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente și le modifică pe cele pentru metale
Președintele american Donald Trump a semnat joi decrete executive prin care impune, pe de o parte, noi taxe vamale pentru un anumit număr de medicamente importate și le modifică, pe de altă parte, pe cele existente pentru metale, la exact un an de la anunțarea taxelor sale vamale globale, comentează AFP. Suprataxa pe produsele farmaceutice viz
Lufthansa intră în cursa pentru preluarea TAP
Grupul german Lufthansa a anunțat joi că a transmis companiei holding a statului portughez Parpublica o ofertă neangajantă pentru o participație minoritară în principalul operator aerian al țării, TAP, transmite Reuters. În iulie 2025, Portugalia a relansat privatizarea TAP, după mai multe amânări, încercând să v&
Livrările Tesla au fost sub așteptări în primul trimestru din 2026
Livrările Tesla în primul trimestru din 2026 au fost sub așteptările analiștilor de pe Wall Street, vânzările în SUA fiind afectate de expirarea creditului fiscal de 7.500 de dolari, iar acțiunile producătorului de vehicule electrice (EV) au scăzut cu aproape 4% joi, transmite Reuters. Livrările grupului cu sediul în Au
BTA: Stațiunea turistică Pamporovo înregistrează un interes mai puternic din partea turiștilor din Balcani
O creștere semnificativă a numărului de turiști din țările balcanice s-a înregistrat în Pamporovo în februarie și martie, a declarat miercuri pentru BTA managerul pentru relații publice al stațiunii, Alexandra Tsankova. Stațiunea a înregistrat un interes mai puternic din partea turiștilor greci după deschiderea punctulu
S&P: Șocul prețului petrolului ar putea afecta ratingurile suverane din Europa Centrală și de Est
Țările cu venituri medii din Europa Centrală și de Est (CEE) sunt dependente de hidrocarburile importate pentru 57% din consumul lor final de energie, se arată într-un raport publicat de S&P Global. Cele șapte economii incluse în raport - Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia (CEE5), Serbia și Turcia - reprezintă un
BCE estimează că inflația va crește până la 3,1% în trimestrul al doilea
Banca Centrală Europeană (BCE) estimează că inflația va crește până la 3,1% în trimestrul al doilea din 2026, ca urmare a majorării prețurilor la energie, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, relatează agenția EFE. Banca estimează, în ultimul său buletin economic, publicat joi, că inflația va scădea ulterior până
Reuters: Rusia nu poate evita reducerea producției de petrol și diminuarea veniturilor, după ce atacurile cu drone au afectat exporturile
Reducerile producției de petrol ale Rusiei sunt iminente deoarece loviturile Ucrainei asupra infrastructurii portuare, a conductelor și a rafinăriilor au redus capacitatea de export a țării cu un milion de barili pe zi (bpd), sau o cincime din capacitatea totală, au declarat joi pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. O r
Eurostat: Rezervările turistice online au ajuns la aproape un miliard în 2025
Turiștii au petrecut, în trimestrul patru din 2025, aproximativ 172,3 milioane de nopți în spații de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking și Expedia, în creștere cu 10,9% față de perioada similară din 2024 și cu 30,2% comparativ cu trimestrul patru din 2023, arată date
Criză combustibili/ Guvernul ceh va plafona marjele distribuitorilor de combustibili și va reduce acciza la motorină
Guvernul ceh a decis să plafoneze marjele de profit ale distribuitorilor cu amănuntul de combustibil și să reducă acciza la motorină, pentru a limita creșterea prețurilor carburanților, a declarat joi prim-ministrul Andrej Babis, informează Reuters. Și alte guverne din Europa Centrală au luat măsuri similare pentru a limita creșterea prețurilo













