Comunicat de presă - Poliția de Frontieră Română
Armă cu aer comprimat și 200 de bucăți de proiectile descoperite, într-un colet, de polițiștii de frontieră de la Aeroportul Cluj
Sâmbătă, 04 Aprilie 2026
O echipă comună formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, alături de echipaje canine, a descoperit, în urma unor controale asupra unor colete sosite pe Aeroportul Cluj-Napoca, o armă cu aer comprimat și 200 de bucăți de proiectile folosite pentru acest tip de armă.
În data de 03.04.2026, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, alături de echipaje canine din cadrul Aeroportului Cluj-Napoca, a efectuat controale asupra unor colete, în zona Cargo, sosite din direcția Cehia.
La controlul efectuat, într-unul dintre coletele verificate, cu o greutate de un kilogram, a fost descoperită o armă cu aer comprimat și o cutie care conținea 200 de bucăți de proiectile pentru acest tip de armă.
Din verificări s-a constatat că pachetul a fost expediat de către o persoană juridică din Cehia, către o persoană fizică din România.
Deoarece coletul nu era însoțit de documente din care să reiasă îndeplinirea condițiilor de introducere în țară, procurare și deținere a armei, acesta a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor și a stabilirii situației de fapt.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.