Secretarul general al ONU denunță ascensiunea ''legii celui mai puternic'' în lume
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunțat luni ascensiunea ''legii celui mai puternic'', calificând-o drept ''un atac la scară largă în întreaga lume'' împotriva drepturilor omului, desfășurat inclusiv prin inteligența artificială, relatează AFP și Reuters.
''Această agresiune nu este comisă în secret sau prin surprindere. Are loc în plină zi, adesea sub conducerea celor mai puternici. În întreaga lume, drepturile omului sunt sacrificate, în mod deliberat și strategic, și uneori cu mândrie'', a deplâns Guterres în deschiderea unei sesiuni a Consiliului drepturilor omului la Geneva.
''Statul de drept este zdrobit de legea celui mai puternic'', a adăugat el, fără a numi o țară sau un lider anume.
Iar ''când drepturile omului se prăbușesc, totul se prăbușește'', a subliniat secretarul general al ONU, potrivit căruia trăim ''într-o lume în care suferința în masă este acceptată (...), unde ființele umane sunt folosite ca monedă de schimb (...), unde dreptul internațional este considerat un simplu inconvenient''.
Constatarea Națiunilor Unite este sumbră: conflictele se înmulțesc, impunitatea se răspândește, drepturile omului sunt călcate în picioare, iar nevoile umanitare explodează, în timp ce finanțarea scade vertiginos, pe fondul reducerilor drastice ale ajutorului extern al SUA decise de Donald Trump de la revenirea sa la Casa Albă, menționează AFP.
Și, mai atrage atenția șeful ONU, ''tehnologia - în special inteligența artificială - este utilizată din ce în ce mai mult în moduri care reprimă, exacerbează inegalitățile și expun persoanele marginalizate la noi forme de discriminare, atât online, cât și offline''.
Denunțând ''brațul de fier care restrânge spațiul civic'', Guterres a menționat, printre altele, arestarea de jurnaliști și activiști pentru drepturile omului, închiderea de ONG-uri, erodarea drepturilor femeilor și excluderea persoanelor cu dizabilități.
''Democrațiile se erodează. (...) Migranții sunt hărțuiți, arestați și deportați cu ignorarea totală a drepturilor și a umanității lor. Refugiații sunt stigmatizați. Comunitățile LGBTIQ+ sunt denigrate. Minoritățile și popoarele indigene sunt luate la țintă'', a mai spus el.
Antonio Guterres, care își va părăsi funcția la sfârșitul anului, după 10 ani în fruntea ONU, a amintit că perioada în care a crescut, ''sub dictatura lui Salazar'', în Portugalia l-a învățat că, atunci când drepturile omului ''sunt încălcate, toate aspectele societății au de suferit''.
În ultimul său discurs anual adresat Consiliului drepturilor omului, pe care Statele Unite sub Donald Trump îl boicotează, șeful ONU s-a referit doar la trei crize actuale, condamnând în special încă o dată ''reprimarea violentă a protestelor din Iran''.
El a notat de asemenea, în ajunul împlinirii a patru ani de la invazia la scară largă a Rusiei din Ucraina, că ''este timpul să se pună capăt vărsării de sânge'', în condițiile în care conflictul ''a dus la moartea a peste 15.000 de civili''.
Guterres a menționat, în fine, conflictul israeliano-palestinian, deplângând faptul că soluția cu două state a devenit ''în mod deschis impracticabilă''. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olanda: Anchetă a poliției după o explozie la sediul unei asociații pro-israeliene din centrul țării
O explozie s-a produs la sediul unei asociații pro-israeliene din Nijkerk, oraș din centrul Olandei situat la est de Amsterdam, au anunțat media olandeze, transmit sâmbătă DPA și Reuters. Nicio persoană nu a fost rănită în explozie, care a avut loc vineri. Pagubele materiale sunt limitate, a relatat agenția de presă ANP.
Regatul Unit: Trei tineri, inculpați după incendierea mai multor ambulanțe ale unei organizații evreiești
Trei tineri au fost puși sub acuzare în ancheta desfășurată de poliția antiteroristă britanică în legătură cu incendierea pe 23 martie a patru ambulanțe aparținând unei organizații evreiești în nord-vestul Londrei, informează sâmbătă Reuters și DPA. Hamza Iqbal (20 de ani) și Rehan Khan (19 ani), ambii cetățeni br
Liban: Noi lovituri israeliene au vizat infrastructura Hezbollah din sudul orașului Beirut
Armata israeliană a bombardat sâmbătă în zori periferiile sudice ale capitalei libaneze, Beirut, afirmând că a lovit infrastructura organizației șiite Hezbollah, transmit AFP și DPA. Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au anunțat pe Telegram că au început ''lovirea infrastructurii Hezbollah din Beirut''.
Iranul ar fi respins o propunere americană de armistițiu pentru 48 de ore (presa iraniană)
Iranul a respins o propunere de armistițiu pentru o durată de 48 de ore venită din partea SUA, a declarat vineri agenției iraniene Fars o sursă iraniană neprecizată, relatează Reuters. Conform aceleiași surse, propunerea a fost transmisă de SUA miercuri Iranului prin intermediul unei țări terțe. Tot vineri, ziarul american Wall
Eforturile de mediere între SUA și Iran nu dau rezultate (WSJ)
Actualele eforturi de mediere conduse de mai multe țări, în special de Pakistan, pentru o încetare a focului între SUA și Israel, de o parte, și Iran de cealaltă parte, sunt în impas, scrie vineri ziarul Wall Street Journal (WSJ), preluat de Reuters. Iranul le-a transmis oficial mediatorilor că nu dorește înt&acir
Panama Papers: O diferență de 271 de milioane de euro trebuie să fie recuperată, anunță Fiscul francez
Fiscul francez a anunțat vineri că o diferență de 271 de milioane de euro trebuie să fie recuperată în procedurile referitoare la dosarul 'Panama Papers', la aproape zece ani după dezvăluirile care au provocat un scandal la nivel mondial, a relatat vineri AFP, confirmând o informație publicată inițial de cotidianul Le Monde.
Șeful diplomației ungare contestă propunerile UE de reducere a consumului de combustibil și susține reautorizarea petrolului rus
Comisarul pentru energie al Uniunii Europene le cere europenilor să lucreze de acasă, să conducă mai puțin, să folosească carpooling-ul și să reducă viteza maximă pe autostrăzi, când singurul pas acceptabil pentru Comisia Europeană ar fi să permită petrolului și gazelor rusești ieftine să revină pe piața europeană, afirmă ministrul de externe ungar Peter Szijja
Unul dintre cei doi piloți ai avionului de vânătoare american F-15E doborât în Iran a fost salvat
Unul dintre cei doi piloți ai avionului de vânătoare american F-15E doborât vineri deasupra Iranului a fost salvat, au declarat presei oficiali americani și israelieni, transmite Reuters. Iranul anunțase mai devreme doborârea unui avion de luptă american, susținând că acesta ar fi un aparat F-35 și a publicat imagini cu
Putin și Erdogan cer încetarea imediată a focului în Orientul Mijlociu
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au cerut vineri, într-o convorbire telefonică, încetarea imediată a focului în Orientul Mijlociu, în special pe fondul crizei energetice aflate în desfășurare, a anunțat Kremlinul, transmit agențiile AFP, Reuters și Xinhua. ''Liderii
Israelul bombardează simultan Beirutul și Teheranul
Armata israeliană a anunțat vineri atacuri aeriene simultane atât asupra capitalei libaneze Beirut, cât și a celei iraniene Teheran, în a 35-a zi a războiului lansat împreună cu SUA, relatează agenția EFE. Pe lângă atacurile asupra Beirutului, forțele aeriene israeliene au inițiat un 'val de atacuri la scară e
Secretarul general al NATO merge la Washington pentru a se întâlni cu președintele SUA
Secretarul general al NATO Mark Rutte se va deplasa la Washington între 8 și 12 aprilie pentru a se întâlni cu președintele american Donald Trump, după criticile dure ale liderului de la Casa Albă la adresa aliaților europeni, relatează AFP. Șeful NATO va avea miercuri o întrevedere cu Donald Trump, secretarul de stat a
Justiția franceză a acceptat extrădarea magnatului rus Vladimir Antonov în Lituania
Justiția franceză a acceptat extrădarea către Lituania a omului de afaceri rus Vladimir Antonov, suspectat de deturnare de fonduri și vizat de un mandat de arestare, a anunțat vineri unul din avocații săi, Henry Ermeneux, informează AFP. Camera de instrucție a Curții de apel din Rennes (vestul Franței) a ''ordonat predarea către autori
Giorgia Meloni a început un turneu neanunțat în Golf vizând 'întărirea securității energetice naționale'
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a sosit vineri la Djeddah, în Arabia Saudită, în cadrul unui turneu în regiunea Golfului vizând 'întărirea securității energetice naționale', a făcut cunoscut biroul ei, transmit ANSA și AFP. Turneul, care nu a fost anunțat în prealabil, mai cuprinde Emiratele Arabe Unite și Qatar.
Iran: Armata caută pilotul unui avion de vânătoare american doborât;responsabili americani au confirmat pierderea avionului
Agenția de presă iraniană Fars informează vineri că armata a declanșat căutări pentru a găsi pilotul unui avion de vânătoare american, lovit de un sistem de apărare aeriană, relatează AFP, iar un oficial american citat de Reuters confirmă doborârea avionului. 'Forțele militare au lansat o operațiune de căutare pentru a găsi pil
Serbia: Alegerile legislative anticipate ar putea avea loc cel mai devreme pe 31 mai, afirmă președintele Vucic
Președintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat vineri, după consultări cu reprezentanți ai partidelor politice, că potrivit legii alegerile legislative anticipate ar putea avea loc cel mai devreme pe 31 mai sau, eventual, la sfârșitul lunii martie a anului viitor - caz în care nu ar fi alegeri anticipate, relatează agenția de presă sârbă Tanjug.














