Bilanț la DNA/ Marius Voineag dă vina pe Parlament pentru prescrierea a sute de dosare de corupție
Procurorul șef al DNA, Marius Voineag, susține că instabilitatea legislativă continuă să fie cea mai serioasă amenințare la adresa eficacității muncii procurorilor anticorupție, iar lipsa unei reacții prompte a Parlamentului în urma deciziilor Curții Constituționale a condus la prescrierea a sute de dosare de corupție.
Marius Voineag nu mai candidează pentru un nou mandat la șefia DNA, iar joi a prezentat un bilanț al celor trei ani în fruntea Direcției, care a cuprins și 'un moment de sinceritate', în care s-a plâns de cooperarea sub așteptări cu alte instituții ale statului.
'Ar fi lipsit de onestitate să prezentăm doar succesele, fără să vorbim despre obstacolele sistemice cu care ne-am confruntat. Instabilitatea legislativă continuă să fie cea mai serioasă amenințare la adresa eficacității muncii noastre. Lipsa unei reacții prompte a Legislativului în urma deciziilor Curții Constituționale a condus la situația în care sute de dosare s-au prescris, iar în 2025 instanțele au dispus încetarea procesului penal inclusiv pe motiv de prescripție în 64 de cauze. Fiecare astfel de dosar înseamnă muncă pierdută și încredere erodată. Tot în registrul sincerității, cooperarea cu instituțiile de control ale statului rămâne sub așteptări. Sesizările sunt puține, sprijinul operațional este limitat, iar aceasta reduce capacitatea DNA de a interveni preventiv. Combaterea corupției la nivel sistemic are nevoie nu doar de resurse proprii, ci și de un ecosistem instituțional care funcționează în mod solidar. Cetățenii au nevoie de un efort conjugat al statului de a diminua acest flagel, nu doar de cazuri judiciare spectaculoase', a declarat Voineag.
Șeful DNA a criticat faptul că 'dezbaterea publică pe tema justiției este excesiv politizată și partizană'.
'Nu pot să nu remarc și faptul că dezbaterea publică pe tema justiției este excesiv politizată și partizană. Se discută mult despre subiecte simbolice și conflictuale, în timp ce întrebarea fundamentală - cum funcționează justiția ca serviciu public, cât de organizată este și câtă încredere inspiră cetățenilor - rămâne marginală. În situația în care încrederea în instituții este deja scăzută, politizarea continuă a justiției riscă să o aducă la același nivel redus de încredere cu alte instituții politice. Problemele din justiție pot fi rezolvate numai prin asumarea lor directă și prin soluții bine fundamentate, discutate atât în cadrul sistemului judiciar, cât și cu societatea', a arătat Marius Voineag.
El a făcut un bilanț al mandatului său în fruntea DNA.
'Rezultatele sunt publice și cuantificabile: rata achitărilor a coborât de la aproximativ 27% la momentul preluării mandatului la 9,59% în 2025; rata restituirilor a scăzut de la 6,42% la 1,63%; valoarea bunurilor indisponibilizate a crescut substanțial an de an; am recrutat și format masiv (464 persoane versus 185 persoane în mandatul precedent 2020 - 2023); am contribuit decisiv la obținerea avizului OCDE; am implementat un sistem de management anti-mită certificat ISO; am finalizat proiecte europene în valoare de milioane de euro și am primit evaluări pozitive de la Comisia Europeană, GRECO și Grupul de lucru OCDE. Fiecare dintre aceste rezultate era un indicator explicit în dreptul obiectivelor din proiectul de management depus la începutul mandatului. Am obținut, în premieră, prin modificarea OUG 43/2002, un fond special pentru cheltuieli operative, în cuantum de trei milioane lei, complementar fondului de flagrant deja existent la nivelul instituției și cu caracter de noutate pentru parchetele specializate', a explicat Voineag.
Marius Voineag a adăugat că cea mai importantă realizare este faptul că a recrutat și integrat 18 noi procurori și 41 de ofițeri de poliție judiciară doar în 2025, iar în cei trei ani de mandat a adus în instituție circa 100 de procurori și 144 de ofițeri de poliție judiciară.
În ceea ce privește urmărirea penală, în anul 2025, DNA a înregistrat 2.599 de dosare nou intrate, dintr-un stoc total de 5.556 de dosare.
'Am soluționat 1.592 de cauze, am întocmit 114 rechizitorii și am semnat 253 de acorduri de recunoaștere a vinovăției. 792 de persoane au fost trimise în judecată, adică cu 16% mai mult decât în 2024. Dintre acestea, 247 ocupau funcții de conducere, control sau demnitate publică. Dincolo de cifre, ceea ce contează este ținta investigativă. Am vizat corupția la nivel înalt - demnitari, miniștri, secretari de stat, președinți de consiliu județean, înalți funcționari publici - și am pătruns în zone unde anterior intervenția era considerată imposibilă, inclusiv în infrastructuri critice ale statului. Am preluat și domeniul marii evaziuni fiscale, unde am construit dosare cu prejudicii de zeci de milioane de lei, aplicând sechestre pe bunuri concret individualizate pentru a facilita recuperarea în caz de condamnare', a precizat șeful DNA.
În plus, procurorii DNA au asigurat 9.463 de prezențe în sălile de judecată, au analizat 1.993 de hotărâri în vederea exercitării căilor de atac și au obținut admiterea a 54 de apeluri și 46 de contestații.
'Indicatorii de calitate sunt însă cei care spun povestea reală. Procentul achitărilor definitive a coborât la 9,59% raportat la cauze, față de 21,52% în anul anterior. Dosarele restituite definitiv s-au redus la doar 1,63% din totalul trimiterilor în judecată, față de 6,42% în 2024. Infirmarea sau redeschiderea urmăririi penale a fost dispusă în doar 22 de cauze, adică 1,38% din totalul dosarelor soluționate. Aceste cifre nu sunt accidentale. Ele reflectă o filosofie de lucru pe care am impus-o în acești ani: dosare solide, probatoriu robust, acuzații care rezistă testului critic al instanțelor. Nu am căutat titluri de ziar, ci verdicte de condamnare. Recuperarea banilor obținuți prin corupție a fost, de la început, una dintre prioritățile definitorii ale mandatului meu. În 2025, am indisponibilizat efectiv bunuri în valoare de aproape 254 milioane de lei, iar soldul total la sfârșitul anului depășea 320 de milioane de lei - o sumă care întrece bugetul anual al instituției', a subliniat Marius Voineag.
DNA a operat în 2025 cu un buget de 291,6 milioane lei din surse publice și 4,2 milioane lei din fonduri externe nerambursabile. Din creditele bugetare deschise de 286,6 milioane lei, a fost utilizată suma 283 de milioane, înregistrând o execuție bugetară de 98,73%. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
Bilanț la DNA/ Vicepreședintele CSM vorbește despre un regim 'drastic' de pensionare în magistratură
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Bărbat reținut după o tentativă de tâlhărie la o societate de jocuri de noroc
Un bărbat din municipiul Focșani va fi prezentat duminică instanței de judecată cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, după ce a intrat mascat și cu o armă în mână într-un spațiu în care se desfășurau jocuri de noroc din Focșani. Potrivit Inspector
Polițiștii au pus în executare 41 de mandate de percheziție domiciliară în București și alte cinci județe
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale - Secția Regională de Poliție Transporturi București au pus în executare, vineri, 41 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova și Teleorman, inclusiv într-o unitate de revizie a vagoanelor din capitală, într-un do
Ministrul de Interne după protestul din Capitală: Azi, românii au dat o lecție de civilizație și de respect pentru democrație
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, le-a mulțumit sâmbătă seara atât cetățenilor 'pentru atitudinea civilizată' avută la protestul din Capitală, cât și angajaților MAI 'pentru felul în care și-au făcut datoria' în contextul manifestației din Parcul Izvor. 'Astăzi, românii au dat
Argeș: Un bărbat din Ștefănești - reținut după ce și-a agresat fiul în vârstă de șase ani
Un bărbat din orașul Ștefănești a fost reținut de polițiști după ce și-a agresat fiul în vârstă de șase ani, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Polițiștii din Ștefănești au intervenit după ce au fost sesizați, prin 112, cu privire la un posibil caz de violență în familie. 'Ac
Argeș: Un tânăr de 26 de ani și concubina lui - reținuți pentru furt, nerespectarea regimului armelor și contrabandă calificată
Un tânăr de 26 de ani și concubina lui, în vârstă de 20 de ani, au fost reținuți pentru furt, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Cei doi au fost depistați în urma cercetărilor privind un furt dintr-o locuință din com
MApN a lansat în transparență decizională proiectul privind programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari
Ministerul Apărării Naționale a lansat vineri, în transparență decizională, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. 'Demersul se înscrie în procesul de implementare a obiectivelor de dezvoltare și consoli
Instanța dă câștig de cauză Primăriei Capitalei în legătură cu protestul de sâmbătă
Instanța a respins vineri o cerere prin care trei persoane solicitau anularea avizului negativ dat de o comisie din Primăria Capitalei în legătură cu organizarea protestului de sâmbătă din Parcul Izvor pentru susținerea lui Călin Georgescu. Cătălin Marius Seimeanu, Laurențiu Claudiu Constantin și Florin Mihai Jereb au contestat &ic
Alba: Cota de inundație depășită pe Arieș, la Scărișoara
Cota de inundație pe râul Arieș a fost depășită vineri, cu 20 de centimetri, în zona localității Scărișoara, din Apuseni, după ce zona s-a aflat sub incidența avertizării meteorologice Cod Portocaliu. 'Pe fondul precipitațiilor însemnate cantitativ care continuă să cadă în județ, după ce zona s-a aflat sub incidența
Botoșani: Bărbat reținut pentru contrabandă cu țigări; polițiștii de frontieră au făcut uz de armă
Polițiștii de frontieră din Botoșani au făcut uz de armă pentru prinderea unui bărbat suspectat că făcea contrabandă cu țigări, a anunțat, vineri, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF). Potrivit sursei citate, polițiștii de frontieră au identificat pe raza localității Trușești un autoturism suspectat că transportă țigarete de co
Ministrul Neacșu cere structurilor MAI să intensifice măsurile de ordine și siguranță publică în această perioadă
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a solicitat structurilor MAI intensificarea măsurilor de ordine și siguranță publică la nivel național, în contextul manifestărilor publice, al competițiilor sportive și al deschiderii târgurilor de Crăciun, evenimente care presupun participarea unui număr mare de persoane. În preg
Patru persoane au fost reținute în dosarul fraudării autorității fiscale britanice cu 1,7 milioane de lire sterline
Patru persoane au fost reținute de Parchetul General în dosarul fraudării autorității fiscale britanice (HMRC) cu suma de peste 1,7 milioane de lire sterline. Inculpații reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. Investigația are ca obiect activități infracționale const&a
DIICOT pune sechestru pe 111 imobile în dosarul evaziunii cu motorină
DIICOT a anunțat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcții și terenuri) și pe conturile inculpaților implicați în dosarul evaziunii cu motorină, până la concurența sumei de 114,9 milioane de lei. Joi seara,
Fostul director de la Oil Terminal, Gabriel Daraban, plasat de DIICOT sub control judiciar (surse)
Gabriel Daraban, fost director comercial al companiei Oil Terminal, a fost plasat de DIICOT sub control judiciar în dosarul de evaziune cu motorină, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Fostul director de la Oil Terminal și omul de afaceri Gheorghe Chealfă au fost reținuți joi seara de procurorii DIICOT, însă anchetatorii a
Marian Neacșu, întâlniri cu reprezentanții structurilor MAI: Vrem să creștem respectul și încrederea cetățenilor în instituțiile noastre
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a declarat în cadrul întâlnirilor cu reprezentanți ai structurilor MAI că unul dintre obiectivele mandatului său este creșterea respectului și încrederii cetățenilor în instituțiile MAI, precum și a gradului de mulțumire față de serviciile oferite. 'Nu muncim de dragul de a munci. A
Fostul director de la Oil Terminal, Gabriel Daraban, reținut în dosarul evaziunii cu motorină (surse)
Gabriel Daraban, care și-a dat demisia cu o zi în urmă din funcția de director comercial al Oil Terminal, a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că face parte dintr-o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Gabriel Daraban este fratele șefului C










