Prahova: Grevă de avertisment în peste 20 de primării; sindicaliștii spun că există riscul de colaps administrativ
Angajații a peste 20 de primării din județul Prahova, membri ai Sindicatului Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România (SCOR), se află, marți, în grevă de avertisment și arată că există riscul de colaps administrativ.
'Urmărim foarte tare să avem o discuție cu dumnealor (cu guvernanții - n.r.). Noi de ceva vreme tot încercăm să ajungem la masa negocierilor noi, mă refer ca și voce, în ideea în care nu neapărat să ne negociem această reformă administrată, ci să explicăm care este impactul către noi pentru că este un impact disproporționat în ideea în care comunele, administrația locală va fi grav afectată în urma acestei reforme, o afectare care nu se va resimți atât de mult la municipii, de exemplu. Practic, acest pachet de reformă a administrației locale lovește mai mult în comune, în administrația locală, care nu își permite nici măcar... vă spun sincer, sunt colegi sau primării din județ care din taxele colectate local nu își permit să ia nici stâlpișori. (...) Adică sunt niște disproporționări pe care vrem să le clarificăm și mai vorbim și de neconstituționalitate. Sunt niște decizii luate în acest pachet de reformă administrativă care fac abatere de la Constituție', a declarat, pentru AGEEPRES, președintele SCOR Prahova, Mihaela Monica Ionescu.
Potrivit acesteia, greva este una de avertisment, personalul se află în primărie, dar nu deservește cetățenii în intervalul orar 10:00 - 12:00.
Președintele SCOR Prahova subliniază că există riscul de 'haos' și blocaj administrativ.
'Foarte multe localități în mediul rural, ca să poată să aducă o plus valoare în localități, accesează fonduri externe pentru că, mă repet, taxele pe care le colectează UAT-ul sunt insuficiente pentru a face investiții mari. Surse de finanțare trebuie găsite din exterior. Acum facem trimitere și la jumătate de om pentru că se dorește să se diminueze norma pe anumite funcții. Gândiți-vă că pentru un proiect mare, cum este canalizarea, există foarte multe etape și foarte multe documente și foarte multe analize. Nu mai vorbim de calificările oamenilor necesare pentru a face toate demersurile necesare. Și vă dați seama că un om cu jumătate de normă care este împărțit între două UAT-uri, poate cu două cu specifice diferite și cu situații diferite, deja vorbim de neproductivitate și mai degrabă haos în tot, plus blocaje în proceduri. De asemenea, se dorește o reducere de cheltuieli prin reducere de personal mai degrabă. Preluarea unui procent din taxele colectate se duce către administrația centrală (...) pe noi ne defavorizează. (...) Și atunci este un blocaj care se creează la nivelul administrației locale, la nivelul comunelor, care din punctul nostru de vedere nu este analizat în profunzime. Și atunci, cea mai mare revendicare a noastră în primă instanță este să fim măcar ascultați și să se înțeleagă care este impactul acestor măsuri real, faptic. Deci, după ce se adoptă această reformă, practic putem intra într-un colaps administrativ. Se creează un haos, efectiv, în administrație', a afirmat sursa citată.
De asemenea, liderul de sindicat vorbește despre multe UAT-uri care se confruntă cu lipsă de personal, lipsă de oameni bine pregătiți, dar și despre salarii mici. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PMB: Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare și modernizare
Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare și modernizare, licitația pentru proiectare și execuție a fost finalizată și a fost desemnat constructorul, iar finanțarea lucrării este asigurată, au transmis, marți, reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). După realizarea proiectului tehnic și obțin
Vrancea: Măsuri speciale pentru reducerea consumului de energie adoptate de administrația municipiului Focșani
Administrația locală din municipiul Focșani a adoptat, marți, câteva măsuri pentru reducerea consumului de energie la nivelul orașului, una dintre acestea vizând diminuarea cu 50% a intensității iluminatului public pe 159 de străzi. ''Primarul Cristi Valentin Misăilă a convocat astăzi, 4 august 2026, Comitetul Local pentru
Timiș/ Fritz rămâne primar, cu diminuarea salariului cu 10% pe 6 luni, ca urmare a condamnării definitive a ÎCCJ
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, rămâne în funcție, dar cu salariul diminuat cu 10% pe o perioadă de șase luni, ca urmare a condamnării definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), în care a fost declarat în conflict de interese, a declarat, mar
Primăria Arad a decis să reducă intensitatea iluminatului public și să-l suspende pe cel arhitectural
Primăria Arad a decis, marți, în urma unui apel al prefectului, să reducă la 50% intensitatea iluminatului public pe străzile unde tehnologia permite acest lucru, în timp ce iluminatul arhitectural va fi suspendat. ''Începând de astăzi, Primăria municipiului Arad dispune două prime măsuri de economisire a energi
Giurgiu: Luminile din birouri au fost stinse și aerul condiționat doar cu program, la Primăria municipiului
Viceprimarul municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, a anunțat că, în contextul crizei energetice din România, luminile în birourile din cadrul Primăriei Giurgiu au fost stinse și pe timpul zilei, aerul condiționat pornește doar câteva ore, iar programul fântânilor publice din municipiul Giurgiu a fost redus de la funcționarea pe tot
Harghita: Numeroase spații educaționale și medicale înfrumusețate prin programul ''Zâmbet de copil'', al Consiliului Județean (GALERIE FOTO)
Numeroase spații educaționale și medicale din tot județul au fost înfrumusețate în ultimii ani prin programul ''Zâmbet de copil'', derulat de Consiliul Județean Harghita. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, ''Zâmbet de copil'' este una dintre inițiativele cu cea
Bistrița-Năsăud: Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului reședință încep în octombrie; zona pietonală, extinsă
Lucrările de reabilitare a centrului istoric al municipiului Bistrița, finanțate inclusiv cu fonduri europene, vor începe în luna octombrie și se vor întinde pe durata a doi ani, a anunțat marți, într-o conferință de presă, primarul Gabriel Lazany. Proiectul 'Coridor verde de mobilitate urbană în centrul istor
Bistrița-Năsăud: Ședință extraordinară a CJSU, pe fondul codului portocaliu de caniculă
Prefectul de Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a convocat, marți, o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), pentru a discuta măsurile luate de autorități pentru identificarea și sprijinirea persoanelor fără adăpost, dar și a altor categorii vulnerabile, în această perioadă cu temperaturi extreme. Pot
Primarul Bistriței: Nu fac rabat la siguranța cetățeanului pentru că a dat premierul comunicat; iluminatul public nu va fi închis
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat marți, într-o conferință de presă, că nu intenționează să oprească sau să reducă intensitatea iluminatului public pe perioada stării de alertă la nivel național, generată de criza energetică. Edilul a adăugat că, în privința aerului condiționat din clădirea Primăriei Bistrița, acesta nu fun
Tulcea: Sistemele de iluminat public moderne permit economii de aproximativ 50%
Primăria Tulcea a investit peste un milion de euro în ultimii patru ani în sistemul de iluminat public, astfel încât, începând din noaptea de marți spre miercuri, va face o economie de circa 53%, datorită tehnologiilor led și de telegestiune implementate până în prezent, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Ștefan Ilie.
Timiș: CJ a semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional Oncologic Timișoara
Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, marți, că a fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara (IROT), ceea ce îi permite antreprenorului care a câștigat licitația să înceapă construcția celui mai mare spital oncologic din vestul României. 'Timișoara devine
USR București propune o inițiativă menită să accelereze dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete
USR București propune proiectul 'InfraVelo București', o inițiativă menită să accelereze dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete, să crească siguranța rutieră și să transforme datele colectate din teren în politici publice eficiente pentru Capitală. Potrivit unui comunicat al formațiunii politice transmis marți, proiectul, inițiat de Bogdan
VIDEO Compania Municipală Eco Igienizare aplică, în noaptea de luni spre marți, tratamente împotriva țânțarilor
Compania Municipală Eco Igienizare aplică, în noaptea de luni spre marți, tratamente împotriva țânțarilor pe terenurile instituțiilor publice din subordinea Municipalității, în parcuri, pe spații verzi, în cimitire, piețe, târguri, pe spații deschise ale persoanelor fizice și juridice, în cazul tratamentelor de dezinsecție ca
Ciprian Ciucu susține că Bucureștiul are nevoie de încă cinci-șase ani de investiții în infrastructură
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că Bucureștiul are nevoie de încă cinci-șase ani de investiții în infrastructură pentru a ajunge la nivelul marilor orașe europene și le cere bucureștenilor răbdare pe durata șantierelor aflate în desfășurare. Potrivit reprezentanților Primăriei Capitalei, în acest an
Timiș/Dominic Fritz, de Ziua Timișoarei: Marile lucruri nu s-au făcut prin ură, ci prin încredere
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, le-a transmis concitadinilor, luni, în cadrul ceremoniilor dedicate Zilei Timișoarei, un mesaj de solidaritate civică, în diversitatea multietnică locală, privind spre viitorul european. 'Astăzi sărbătorim o comunitate, nu doar un oraș și cred că este cel mai frumos lucru. Sărbătorim oamenii care










