Arest preventiv prelungit pentru mercenarul Horațiu Potra
Mercenarul Horațiu Potra rămâne în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile, a decis, marți, Curtea de Apel București.
Fiul său, Dorian Potra, precum și nepotul, Alexandru Potra, vor sta în continuare în arest la domiciliu, iar primul nu are voie să ia legătura cu tatăl său.
'Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul Potra Horațiu. Menține măsura arestării preventive luată față de inculpatul Potra Horațiu până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. Constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu dispuse față de inculpații Potra Dorian și Potra Alexandru-Cosmin. Menține măsura arestului la domiciliu luată față de inculpații Potra Dorian și Potra Alexandru-Cosmin până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. Respinge cererea formulată de inculpatul Potra Dorian având ca obiect încetarea obligației de a nu comunica cu inculpatul Potra Horațiu. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare', a decis instanța.
Potra a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică - alături de alți 20 de mercenari din gruparea sa, în același dosar în care este judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.
Procesul se află în faza de cameră preliminară, următorul termen fiind stabilit pentru 11 februarie.
Procurorii susțin că Horațiu Potra și grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024 pentru a crea haos.
Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul unei întâlniri care a avut loc la o fermă din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Mureș: Cântărețul Cristian Pomohaci - arestat preventiv
Cântărețul Cristian Pomohaci, cercetat într-un dosar penal referitor la săvârșirea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată joi de Judecătoria Târgu Mureș.
CCR: Adoptarea printr-o ordonanță a unui 'pachet de măsuri legislative' ce vizează instituirea programului SAFE - constituțională
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că adoptarea printr-o ordonanță de urgență a unui 'pachet de măsuri legislative' care vizează instituirea Instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) nu contravine dispozițiilor constituționale. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii consti
Gimnasta Sabrina Voinea, cercetată pentru că și-ar fi bătut iubitul în incinta complexului 'Lia Manoliu' (surse)
Gimnasta clubului CSM Constanța Sabrina Voinea este cercetată de poliție după ce și-ar fi agresat iubitul în timp ce se aflau în incinta complexului sportiv 'Lia Manoliu' din Capitală, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Miercuri, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Secția 9 Poliție
CSM: Adunările Generale - convocate pe 9 iunie pentru un punct de vedere pe noua lege a salarizării
Secțiile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au decis convocarea Adunărilor Generale din instanțe și parchete pentru exprimarea unui punct de vedere față de proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice. Potrivit unui comunicat al Secției pentru judecători a CSM transmis AGERPRES, s-a hotărât, joi, convoc
PTB: Două persoane, arestate după ce ar fi racolat un cetățean străin și i-ar fi furat cardurile și banii
Două persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul București, după ce ar fi racolat în Centrul Vechi din Capitală un cetățean străin aflat sub influența alcoolului și i-ar fi sustras cardurile bancare, banii și ceasul. Potrivit unui comunicat al PTB transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, &ic
Brașov: Angajat al unui service auto din Bod care ar fi vândut mașinile clienților - reținut de polițiști
Un bărbat din localitatea brașoveană Vulcan a ajuns în arestul poliției și este cercetat pentru furt după ce, în timp ce lucra la un service auto din Bod, ar fi profitat de faptul că clienții îi lăsau cheile și ar fi vândut mașinile a doi dintre aceștia. Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov, bărbatul ar fi vându
CCR: OUG privind instituirea programului SAFE - constituțională
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea referitoare la Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanței de Urgență a Guvernului privind instituirea Instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) și a stabilit că actul normativ este constituțional, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Bihor: Un bărbat arestat preventiv, iar un italian pus sub control judiciar, pentru trafic de droguri
Un bărbat de 47 de ani a fost arestat preventiv, iar un cetățean italian în vârstă de 49 de ani a fost plasat sub control judiciar, fiind cercetați într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc instrumentat de procurorii DIICOT Oradea, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor. Potrivit sursei c
Grefierii continuă protestul față de noua lege a salarizării; program de lucru redus
Grefierii din instanțe și parchete continuă protestul față de noua lege a salarizării bugetare, despre care spun că în cazul lor 'nu asigură aplicarea efectivă a principiilor de ierarhizare, egalitate, nediscriminare și sustenabilitate'. Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat miercuri că a decis menținerea
Prahova: Zeci de percheziții într-un dosar de înșelăciune cu autoturisme de lux furate din țări UE
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova, împreună cu procurorii DIICOT Ploiești, au pus în executare, joi, 30 de mandate de percheziție în mai multe județe și în Capitală într-un dosar penal privind constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals material
CCR discută sesizarea în legătură cu OUG privind instituirea programului SAFE
Curtea Constituțională a României discută, joi, sesizarea referitoare la Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanței de Urgență a Guvernului privind instituirea Instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE). Obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de mai mulți membri ai unor grupuri parla
VIDEO Mureș: Cristian Pomohaci, reținut într-un dosar referitor la infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
Cântărețul Cristian Pomohaci a fost reținut, miercuri seara, pentru 24 de ore, în urma unor percheziții efectuate la două dintre locuințele sale din Târgu Mureș, într-un dosar penal referitor la săvârșirea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale. 'La data de 3 iunie 2026, sub coordonarea și
Constanța: Scafandrii militari au neutralizat o mină marină descoperită pe plaja dintre Vama Veche și 2 Mai
Forțele Navale Române au neutralizat, miercuri după-amiază, o mină marină descoperită pe plajă, între localitățile Vama Veche și 2 Mai, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN). Conform sursei menționate, Forțele Navale Române au neutralizat miercuri, la ora 17:40, o mină marină de tip YaRM (anti-desantare), descoperită pe plaja dintre
Mureș: Percheziții acasă la cântărețul Cristian Pomohaci, într-un dosar de agresiune sexuală (surse)
Polițiștii mureșeni efectuează o serie de percheziții domiciliare la cântărețul Cristian Pomohaci, într-un dosar de agresiune sexuală, una dintre locațiile vizate fiind situată în apropierea centrului municipiului Târgu Mureș. Surse din cadrul anchetei susțin că perchezițiile au loc în cadrul unui dosar în care ar fi investi
VIDEO Vrancea: Darius Vâlcov a fost eliberat condiționat din penitenciar; avea de executat o pedeapsă de cinci ani
Tribunalul Vrancea a admis, miercuri, contestația formulată de fostul ministru de finanțe și primar al municipiului Slatina, Darius Vâlcov, și a dispus eliberarea condiționată a acestuia din executarea unei pedepse de cinci ani de închisoare, potrivit portalului instanțelor de judecată. Instanța a desființat sentința pronunțată anterior de







