Dolj: Comisia de Etică a Universității din Craiova va analiza sesizările privind teza de doctorat a ministrului Justiției
Comisia de Etică a Universității din Craiova a decis, vineri, să analizeze sesizările privind teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, care este acuzat că ar fi plagiat.
'Comisia de Etică Universitară a Universității din Craiova, întrunită în ședință extraordinară, astăzi 16.01.2026, a hotărât deschiderea unui dosar de analiză referitor la sesizările nr. 56/13.01.2026 și nr.76/14.01.2026', se menționează într-un comunicat al Comisiei de Etică transmis AGERPRES.
Radu Marinescu a transmis, luni, după ce a fost fost acuzat că ar fi plagiat în teza de doctorat, că a respectat îndrumările și standardele de etică și calitate științifică, iar lucrarea a fost evaluată de profesorul îndrumător, de comisia de doctorat și de CNATDCU.
'De ce acum? De ce eu? Într-un articol defăimător și plin de contradicții, care reia obsesiv calomniile ce mi-au fost anterior aruncate în spate (avocatul interlopilor, impus ministru de clanuri cu interese obscure etc) , articol care insistă repetat pe procedura privind selecția procurorilor, declanșată de MJ cu doar câteva zile în urmă (a propos de de ce eu și de ce acum), fără măcar să fi utilizat o analiză pe bază de soft, dna jurnalist Șercan Emilia mă acuză de plagiat în lucrarea de doctorat, lucru pe care eu nu l-am făcut', a scris Radu Marinescu, pe pagina sa de Facebook.
El adaugă că a elaborat teza de doctorat sub coordonarea prof. univ. dr. Ion Dogaru, iar aceasta a fost evaluată conform tuturor rigorilor.
'Am absolvit, ca șef de promoție, cu studii la zi și fără vreo întrerupere, Facultatea de drept a Universității de stat din Craiova. Am intrat, imediat după absolvirea facultății, în avocatură și am profesat neîntrerupt timp de treizeci de ani ca avocat în cadrul Baroului Dolj, competența mea profesională fiind recunoscută și prin alegerea în organele de conducere ale profesiei, pentru mai multe mandate succesive. Am reprezentat Baroul Dolj inclusiv pe plan internațional în cadrul Federației Barourilor Europene. În urmă cu aproximativ 17 ani, am elaborat, în cadrul aceleiași prestigioase facultăți de drept de stat, teza de doctorat sub coordonarea regretatului academician profesor universitar doctor Ion Dogaru. Am respectat îndrumările și standardele de etică și calitate științifică, în conformitate cu legislația din acel moment, teza fiind evaluată de profesorul îndrumător, de comisia de doctorat și de CNATDCU, conform tuturor rigorilor, fără a mi se semnala vreo neconformitate. Precizez și că nu dețin o catedră universitară, sunt doar colaborator extern (cadrul didactic asociat) al Universității din Craiova', a subliniat ministrul Justiției.
Cu privire la susținerile jurnalistei Emilia Șercan, despre dubii vizând standardele de etică, de calitate științifică ale lucrării, precum și de legalitate, Marinescu spune că respectivele standarde s-au stabilit și validat de către Comisia de doctorat și CNATDCU, conform legii atunci în vigoare.
'În măsura în care cineva le contestă, chiar și după aproape 20 de ani , are posibilitatea deplină să se adreseze organismelor în drept, conform legii, adevărul neputând fi sinonim cu simple alegații mediatice, chiar bizare (aș fi plagiat dar în subsol apare că sunt citate opere ale autorilor din care s-ar fi inspirat și pe care i-au citat și autorii despre care se susține că ar fi fost preluați, unele texte sunt de fapt reformulate juridic așadar nu preluate copy-paste cum sună acuzația, dar ar putea exista, chipurile, o conspirație cu complici, intermediari sau chiar o lucrare neidentificată plagiată, că aș fi plagiat istoria probelor, care e de fapt una singură sau alte chestiuni de acest fel, de unanimitate conceptuală juridică, că am fi prezentat spețe mai vechi în condițiile în care tratam despre codurile vechi etc)', precizează Marinescu.
Ministrul amintește că, potrivit deciziei nr. 364 din 8 iunie 2022 a Curții Constituționale (obligatorie), aceste standarde 'nu pot fi reexaminate cu relevanță juridică', în contextul succesiunii în timp a legilor, sub aspectul valorii științifice a lucrării, 'neexistând niciun temei constituțional sau legal în acest sens'.
Precizările ministrului Justiției vin în contextul în care PressOne arată că 'mai mult de jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată'. AGERPRES/(AS - autor: Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec
Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică
Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și
Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)
Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat
Bistrița-Năsăud: Un bărbat care a amenințat o fată de 18 ani și apoi a agresat un polițist, reținut pentru 24 de ore
Un bărbat de 37 de ani din orașul Beclean, care a amenințat o fată de 18 ani și ulterior, după intervenția polițiștilor, a agresat fizic un agent, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit informațiilor transmise joi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, acesta mai este acuzat că a condus pe drumurile publice fără a deține permis și că a








