Chirilă: Atât timp cât idealul unirii va fi viu în Republica Moldova, România va avea obligația morală să ne ajute
Ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă, a susținut, marți, că atât timp cât idealul unirii va fi viu în Republica Moldova, atât timp România va avea 'obligația morală și istorică' să ajute Chișinăul 'cu orice îi stă în puteri'.
'Idealul Unirii cu România este unul firesc, moral și istoric legitim pentru basarabenii/moldovenii/românii din Republica Moldova și așa va fi cât va exista etos românesc, cât se va vorbi românește pe malul stâng al Prutului. Idealul Unirii cu România nu este anti-Republica Moldova, el este anti-imperialist. Anume fiind animați de acest ideal la 31 august 1989 ne-am recâștigat dreptul să vorbim românește, am obținut/declarat independența Republica Moldova, am rezistat în fața cazacilor și armatei ruse de ocupație din regiunea transnistreană, iar astăzi ne bucurăm de libertate și democrație', a scris diplomatul, pe Facebook.
Potrivit acestuia, idealul Unirii cu România este sinonim cu revenirea în lumea civilizației occidentale, a democrației, libertății și demnității umane, este chintesența integrării în Uniunea Europeană, unde, firesc, Republica Moldova se va regăsi împreună cu România.
'Românitatea noastră, care include și idealul Unirii, este piatra de temelie a parteneriatului nostru strategic cu România, care ne susține necondiționat în orice circumstanțe. Atât timp cât idealul Unirii ne va anima spre Europa, spre libertate, spre românitate, spre România, vom construi poduri, autostrăzi, căi ferate, linii electrice, care să ne lege indisolubil cu România și Uniunea Europeană. E timpul să ne asumăm Românitatea noastră pe deplin, să recunoaștem că statul nostru animat de libertate, democrație și respect egal pentru toate etniile minoritare are etos românesc și inimă românească. Încrederea între statele noastre este bazată pe asumarea completă a acestui adevăr. Și, în final, atât timp cât Idealul Unirii va fi viu în Republica Moldova, atât timp România va avea obligația morală și istorică să ne ajute cu orice îi stă în puteri. Nu există între statele noastre un pod mai solid și indestructibil decât românitatea noastră', a transmis ambasadorul.
Victor Chirilă a precizat că a scris acest mesaj în calitate de cetățean al Republicii Moldova, completând că este român, dar nu are cetățenia română. 'Sunt român, dar nu am cetățenie română, pe care sper să o redobândesc fără să o cer...', a completat el.
Președinta Maia Sandu a declarat, într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici, că evoluțiile regionale și globale fac ca supraviețuirea unor țări precum Republica Moldova să devină tot mai complicată, iar aderarea la UE devine un obiectiv realist pentru protejarea suveranității. Pentru prima dată, președinta a afirmat public că, dacă ar fi organizat un referendum, ar vota în favoarea reunirii cu România. Această chestiune însă nu ar găsi un sprijin larg în rândul clasei politice, motiv pentru care dezideratul integrării europene rămâne singura soluție de supraviețuire a Republicii Moldova, a explicat șefa statului, a transmis, luni, MOLDPRES. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Muncii: Îl susțin pe Ilie Bolojan; este cea mai bună soluție pentru funcția de premier
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat joi că îl susține pe Ilie Bolojan pentru continuarea mandatului de premier, apreciind că acesta 'a aprins lumina' și și-a asumat reforme importante. El a fost întrebat de jurnaliști dacă i-a fost propusă funcția de premier. 'Nu mi-a propus nimeni să ocup funcția de premie
Gorghiu: Decizia PNL de a intra în opoziție a fost foarte repede luată și poate nu a fost suficientă consultare
Deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat joi că decizia PNL de a intra în opoziție a fost foarte repede luată și poate nu a fost suficientă consultare, menționând că și-ar dori ca 'temperatura discuțiilor politice să scadă' și că menirea unui partid este să guverneze țara. 'Deciziile interne ale PNL pot fi schimbate doar de PNL. Oricine a
Abrudean: Aderarea României la OCDE - cel mai important obiectiv de țară; nu este negociabil și este transpartinic
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat, joi, la Reuniunea semestrială de primăvară a Rețelei Internaționale pentru Educație Financiară a OCDE, rolul Parlamentului în procesul de aderare, în perspectiva armonizării legislative pentru alinierea la standardele Organizației. 'Aderarea României la OCDE este cel mai important obi
Predoiu, la dezbaterea 'Femeile în viața publică': Manifestarea bărbăției politice poate compromite uneori o soluție la îndemână
Vicepremierul Cătălin Predoiu a pledat, joi, pentru o susținere mai accentuată a femeilor în viața publică și politică, subliniind 'tactul' și deschiderea acestora pentru dialogul constructiv, spre deosebire de bărbați, 'înclinați, adesea, spre latura combativă' a discursului. 'Femeile în societate, în viața publică,
Grindeanu: În ciuda corului digital de bocitoare al lui Ilie Bolojan, apocalipsa economică promisă nu a venit
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că, 'în ciuda corului digital de bocitoare' al lui Ilie Bolojan, ''apocalipsa'' economică promisă nu a venit, ci s-a produs chiar contrariul, iar Bursa de la București a urcat a patra zi consecutiv. 'În ciuda corului digital de bocitoare al lui Ilie Bolojan, apocalipsa ec
AUR îi solicită președintelui să desemneze de urgență un prim-ministru, să respecte Constituția, fără intervenții de tip 'consultări informale'
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) îi solicită președintelui Nicușor Dan să desemneze de urgență un prim-ministru, să respecte Constituția, 'fără alte invenții de tip consultări informale', arătând că șeful statului apelează la 'acest tertip neconstituțional' pentru a exclude de la discuții partidele care nu îi sunt convenabile.
VIDEO Premierul Republicii Moldova, despre situația tensionată din Găgăuzia: Se investesc mulți bani să ne dezbine
Chișinău, 7 mai - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, admite că locuitorii din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia sunt supuși, la fel ca și cei din republica separatistă Transnistria, unor acțiuni de propagandă care urmăresc destabilizarea țării. El recunoaște că tensiunile din Transn
VIDEO Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, despre ideea unionistă: Eu cred că suntem foarte aproape
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Premierul moldovean, Alexandru Munteanu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că nu îi displac discuțiile pe tema unirii dintre România și Republica Moldova, subliniind că, în momentul de față, cele două state sunt foarte aproape unul de celălalt.
Gheorghe Falcă: PNL va folosi, din opoziție, pârghiile parlamentare pentru a susține jaloanele din PNRR
PNL intră în opoziție, dar 'va folosi toate pârghiile parlamentare' pentru a susține jaloanele din PNRR, programul SAFE, aderarea la OCDE și pentru menținerea echilibrelor bugetare, afirmă președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă. Într-o
Premierul Republicii Moldova despre demiterea lui Bolojan: Într-o democrație astfel de lucruri se întâmplă
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a reacționat, joi, la demiterea omologului său român, Ilie Bolojan, prin moțiune de cenzură, afirmând că 'într-o democrație astfel de lucruri se întâmplă' și exprimând certitudinea că România își va continua parcursul european. El a punctat că 'doar &i
Bolojan: PNL a ales drumul bun, și-a recâștigat respectul de sine
PNL și-a recâștigat respectul de sine prin decizia după votarea moțiunii de cenzură și a ales drumul bun, afirmă premierul interimar Ilie Bolojan, președintele al partidului. Acesta a subliniat, într-un mesaj către liberali, că va lucra împreună cu toții colegii săi pentru un partid puternic care să poată contribui la moderni
Predoiu: Un partid care are 14% rămâne relevant în măsura în care are poziția de premier
Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, joi, că își menține poziția potrivit căreia partidul nu trebuie să abandoneze responsabilitatea de a guverna România, alături de alte partide cu orientări proeuropene și euroatlantice, precizând că o formațiune politică cu 14% rămâne relevantă în măsura în care are poziția de pr
Gabriel Andronache (PNL): Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou prim-ministru
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a explicat, joi, că Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou premier, deoarece o decizie a Curții Constituționale din 2020 nu interzice acest lucru. 'Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou prim-ministru. Decizia Curții Constituționale din 2020 este foarte clară. Premierul demis prin moțiune de cen
Simpozionul anual al NATO pe teme hibride va avea loc la București, în luna octombrie
Simpozionul anual al NATO pe teme hibride (NATO Annual Hybrid Symposium) va avea loc la București, pe 15 și 16 octombrie, a informat joi Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Evenimentul reprezintă cel mai important forum de profil al alianței, reunind oficiali și experți din statele membre. Obiectivul central al întâ
Mihai Fifor: Când consumul scade opt luni la rând, țara nu se reformează
Deputatul PSD Mihai Fifor l-a criticat joi pe premierul interimar Ilie Bolojan, susținând că, din cauza măsurilor pe care acesta le-a luat, România bifează a opta lună consecutivă de scădere a consumului și 'se afundă'. 'Ei, cum e, domnule Bolojan? Și INS minte? Încă o 'mare reușită' a reformei Bolojan: Ro







