Actrița franceză Brigitte Bardot a murit
Brigitte Bardot, legendara actriță franceză, sex simbol al anilor 1960 și ferventă activistă pentru drepturile animalelor, a murit la vârsta de 91 de ani, a anunțat duminică Fundația Brigitte Bardot, citată de AFP.
'Fundația Brigitte Bardot anunță cu imensă tristețe decesul fondatoarei și președintei sale, doamna Brigitte Bardot, actrița și cântăreața de renume mondial, care a ales să renunțe la prestigioasa sa carieră pentru a-și dedica viața și energia bunăstării animalelor și Fundației sale', se arată în comunicatul transmis AFP de fundație, în care nu se menționează ziua sau locul decesului.
Brigitte Bardot s-a retras din actorie în urmă cu mai bine de 50 de ani și avea la activ circa 50 de filme.

Foto: SORIN LUPSA / AGERPRES ARHIVA
Ea lasă în urmă două scene care au intrat în panteonul cinematografiei: un mambo febril într-un restaurant din Saint-Tropez în 'Și Dumnezeu a creat femeia' și un monolog, în nud, la începutul filmului 'Disprețul'.

Foto: SORIN LUPSA / AGERPRES ARHIVA
La începutul lunii decembrie, Bardot le-a transmis fanilor să nu-și facă griji pentru starea ei de sănătate, tot prin intermediul unui comunicat transmis de fundația sa. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Sfârșitul unui mit: Brigitte Bardot a murit (sinteză)
* A murit actrița franceză Brigitte Bardot (fișă biografică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Palatul președintelui Germaniei va găzdui o expoziție de artă temporară înainte să fie renovat
Palatul Bellevue din Berlin, sediul Președinției Federale a Germaniei, urmează să devină un spațiu expozițional temporar, însă doar pentru o perioadă limitată, informează luni DPA. Reședința oficială a președintelui german Frank-Walter Steinmeier urmează să fie supusă unor lucrări majore de renovare, care vor dura mai mulți ani.
Opera La Fenice a demis-o pe directoarea sa muzicală desemnată, Beatrice Venezi, pe fundalul unor proteste
Faimoasa operă La Fenice din Veneția a demis-o pe directoarea sa muzicală desemnată, Beatrice Venezi, punând capăt unei dispute de mai multe luni între această dirijoare, care este o apropiată a prim-ministrului italian Giorgia Meloni, și angajații teatrului, informează Reuters. Decizia directorului general al teatrului La Fenice d
Prima femeie aflată la conducerea Bisericii Anglicane, în vizită la papa Leon al XIV-lea
Noul arhiepiscop de Canterbury, Sarah Mullally, prima femeie devenită lider spiritual al anglicanilor, începe sâmbătă o vizită de patru zile la Roma și la Vatican, unde urmează să fie primită de papa Leon al XIV-lea, informează AFP. Sarah Mullally, aflată la prima sa călătorie în străinătate de la întronizare, în
Anne Hathaway interpretează o vedetă pop în filmul ''Mother Mary''
Actrița Anne Hathaway, recompensată cu Oscar, și-a antrenat timp de mai mulți ani abilitățile vocali și de dans pentru a interpreta rolul unei vedete pop în pelicula ''Mother Mary'', o dramă despre relația complexă dintre cele două protagoniste, informează Reuters. Hathaway o interpretează pe Mother Mary, o vedetă pop globală cuprinsă de
Dirijorul american Michael Tilson Thomas a murit la vârsta de 81 de ani
Celebrul dirijor, pianist și compozitor american Michael Tilson Thomas, directorul muzical al San Francisco Symphony, cunoscut pentru creativitatea sa vizionară, a murit la vârsta de 81 de ani după o luptă de aproape cinci ani cu cancerul cerebral, a anunțat joi orchestra, potrivit Reuters. Compozitorul, premiat cu 12 trofee Grammy, o figură marcantă a m
Juriul Bienalei de la Veneția exclude țările vizate de acuzații la Curtea Penală Internațională
Membrii juriului Expoziției Internaționale de Artă - La Biennale di Venezia - au declarat joi că nu vor lua în considerare artiștii din țările ai căror lideri sunt puși sub acuzare de Curtea Penală Internațională (CPI), o referire evidentă la Rusia și Israel, transmit agențiile Reuters și DPA. Cei cinci membri ai juriului, conduși de cur
Inaugurarea muzeului Berlin Modern, amânată pentru anul 2030 din cauza unor infiltrații de apă
Inaugurarea unui nou muzeu în capitala Germaniei, Berlin Modern, a fost amânată pentru anul 2030, după ce infiltrații de apă și infestări microbiene au fost descoperite în unele zone ale clădirii, au spus joi autoritățile, potrivit DPA. Finalizarea muzeului este așteptată în 2030, a spus o purtătoare de cuvânt a Fundației pentru P
Maggie Gyllenhaal va prezida juriul ediției din 2026 a Festivalului Internațional de Film de la Veneția
Regizoarea, actrița, scenarista și producătoarea americană Maggie Gyllenhaal va fi președinta juriului la ediția din acest an a Festivalului de Film de la Veneția, a anunțat joi Mostra, informează agenția de presă ANSA. Juriul va acorda trofeul Leul de Aur pentru cel mai bun film și celelalte premii oficiale în cadrul celei de-a 83-a ediții a celui mai v
Julianne Moore va primi premiul Women in Motion la Festivalul de la Cannes
Actrița americană Julianne Moore va primi premiul Women in Motion, care recunoaște persoanele care 'schimbă rolul femeilor în film și societate', la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, care va avea loc în luna mai, au anunțat joi organizatorii, transmite AFP. 'Julianne Moore este onorată pentru ang
Haruki Murakami își va lansa noul roman în iulie, primul cu un personaj principal feminin
Scriitorul japonez Haruki Murakami va publica la 3 iulie cartea 'The Tale of Kaho', a anunțat joi editura sa, Shinchosha, informează agenția EFE. Acesta este primul său roman cu o protagonistă și se va baza pe povestiri scurte publicate deja, cu acest personaj în prim-plan. În centrul acestui roman, prima carte publicată de
Germania /Comisia Europeană a autorizat achiziționarea Sky de către gigantul media RTL
Comisia Europeană a dat miercuri undă verde achiziționării de către RTL a diviziei germane a companiei concurente Sky, tranzacție menită să ajute grupul media german să poată rivaliza cu giganții americani de streaming, informează AFP. Într-un comunicat, executivul european precizează că a ajuns la concluzia că această tranzacție ''nu creează pro
Obiecte care le-au aparținut lui Slash, John Lennon și Freddie Mercury, scoase la licitație
De la chitara lui Slash la un poster semnat de John Lennon cu câteva ore înainte de a fi ucis, obiecte de colecție din industria muzicală sunt scoase la licitație săptămâna viitoare în cadrul unei vânzări care ar putea strânge 1,5 milioane lire sterline (2 milioane dolari), informează Reuters miercuri. Peste 400 de loturi su
O expoziție imersivă dedicată lui David Bowie, vernisată la Londra
O expoziție multimedia imersivă dedicată legendarului muzician David Bowie își invită vizitatorii să experimenteze cele mai vibrante fragmente din concertele starului, informează AFP. În 1990, Bowie interpretează o versiune electrizantă a melodiei ''Rebel Rebel'' în fața unui public în delir. Dacă ne întoarcem și m
Forumul Economic de la Delphi/ Jurnalismul, în căutarea echilibrului între acuratețe, viteză și relevanța pentru noile generații
Reprezentanți ai unor agenții naționale de presă din Europa au discutat miercuri, în cadrul Forumului Economic de la Delphi, despre presiunea tot mai mare exercitată asupra jurnalismului de viteza de circulație a informațiilor, de rețelele sociale și de schimbările în consumul media al publicului tânăr. Dezbaterea din cadrul sesiunii intitulate 'Î
Festivalul de la Cannes 2026: Cineasta indiană Payal Kapadia va prezida juriul secțiunii Semaine de la Critique
Cineasta indiană Payal Kapadia va prezida juriul celei de-a 65-a ediții a secțiunii Semaine de la Critique, una dintre secțiunile paralele ale Festivalului de Film de la Cannes, informează joi revista Variety. Din juriu vor mai face parte actorul canadian Theodore Pellerin, cântăreața și textiera franceză Oklou, producătoarea britanico-ganeză Ama Ampadu,











