Psihiatru și neuropatolog german Alois Alzheimer a rămas în istoria medicinei datorită afecțiunii pe care a identificat-o în anul 1906, descrisă ca fiind ''o boală neobișnuită a cortexului cerebral'' și numită de el 'demență presenilă', conform alzint.org.

Cu toate că și alți medici au avut contribuții însemnate în acest domeniu, iar Alzheimer nu a pretins niciodată ca această boală să-i poarte numele, marele psihiatru Emil Kraepelin, mentorul lui Alzheimer, a folosit termenul de 'boala Alzheimer' pentru prima dată în anul 1910.

Alois Alzheimer s-a născut la 14 iunie 1864 la Marktbreit (Bavaria), potrivit site-ului alz.co.uk. A urmat cursurile universitare în medicină la Aschaffenburg, Tubingen, Berlin și Wurzburg, unde a absolvit în 1887, apoi a început să lucreze la Spitalul pentru bolnavi psihici și epileptici din Frankfurt, nou înființat de către medicul psihiatru Heinrich Hoffmann, unde a manifestat un interes deosebit pentru studiul cortexului cerebral, notează site-ul www.unmc.edu.

Împreună cu directorul spitalului, Emil Sioli, și cu doctorul Franz Nissl, Alois Alzheimer a propus o metodă nouă pentru tratarea bolnavilor mintali, renunțând la mijloacele coercitive folosite înainte, în schimbul supravegherii pacienților în săli comune, folosirea băilor calde pentru calmare și încurajarea plimbărilor în aer liber.

În următorii ani, a lucrat împreună cu doctorul Franz Nissl la un amplu studiu, publicat în șase volume, ''Studii histologice și histopatologice ale cortexului cerebral'', în perioada 1906-1918.

În 1896, Nissl a plecat la Heidelberg, pentru a lucra alături de renumitul medic psihiatru Emil Kraepelin. În același an, Alzheimer a fost numit director adjunct al Spitalului din Frankfurt, continuându-și cercetarea într-o gamă largă de afecțiuni psihice, printre care depresia maniacală și schizofrenia, potrivit site-ului www.ncbi.nlm.nih.gov.

În 1894, Alois Alzheimer s-a căsătorit cu Cecilie Geisenheimer, care i-a dăruit trei copii: Gertrud, Hans și Maria. Cecilie a murit în vara anului 1901.

La 25 noiembrie 1901, Alzheimer a cunoscut-o pe Auguste Deter, pacienta care avea să facă din el un medic de renume. Auguste Deter avea, spre deosebire de pacienții întâlniți până atunci, doar 51 de ani, și prezenta tulburări de memorie, modificări de comportament, incapacitate de a mai întreprinde activități uzuale, dezorientare etc. Vârsta pacientei l-a determinat să aprofundeze acest caz, căruia i-a pus un prim diagnostic de demență presenilă.

În 1902, a plecat la Heidelberg, la invitația medicului psihiatru Emil Kraepelin, aici reîntâlnindu-l pe Franz Nissl, iar un an mai târziu, s-a mutat, alături de Kraepelin, la Clinica Universitară de Psihiatrie din Munchen. A continuat munca de cercetare, doi ani mai târziu a obținut un post la universitate, a redactat lucrări și a ținut prelegeri, dar nu a uitat-o pe Auguste Deter, interesându-se permanent de evoluția stării ei.

În aprilie 1906, a fost înștiințat că Auguste a murit. Cu toate că din fișa medicală reieșea faptul că decesul ar fi survenit în urma unei septicemii, autopsia a evidențiat modificări caracteristice necunoscute până atunci, respectiv reducerea masei creierului, îndeosebi în regiunile frontale și parietale, celule nervoase distruse, scoarța cerebrală fiind brăzdată de depuneri de albumină (substanță organică din grupul proteinelor).

Cazul a fost prezentat la cea de-a 37-a Conferință a Psihiatrilor din sud-vestul Germaniei, care a avut loc la Tubingen, pe 3 noiembrie 1906, și publicat, ulterior, în revista de specialitate 'Allgemeine Zeitschrift fur Psychiatrie und Psychisch-Gerichtliche Medizin', ca ''o boală neobișnuită a cortexului cerebral''. Acesta a fost primul caz semnalat de atrofie difuză presenilă a creierului, afecțiune care, în prezent, poartă numele ''boala Alzheimer''.

Alois Alzheimer a fost chemat, în 1912, ca profesor de psihiatrie la Universitatea din Breslau (astăzi Wroclaw, Polonia). Chiar din timpul călătoriei, au apărut primele semne de îmbolnăvire. Ajuns la Breslau, a fost internat în spital cu tulburări cardiace și renale. Trei ani mai târziu, la 19 decembrie 1915, a încetat din viață. A fost înmormântat la Cimitirul central din Frankfurt pe Main, alături de soția sa.

În 1994, Federația internațională Alzheimer's Disease și Organizația Mondială a Sănătății au propus ca la 21 septembrie să fie marcată, anual, Ziua mondială Alzheimer, cu scopul de a concentra eforturile în vederea sensibilizării populației generale cu privire la problematica demenței de tip Alzheimer.

Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență, reprezentând aproximativ 60-70% din totalitatea cazurilor de demență. Este o afecțiune neurologică progresivă care afectează memoria, gândirea și comportamentul, ducând în cele din urmă la un declin cognitiv sever și la pierderea independenței.

La nivel mondial, peste 55 de milioane de oameni suferă de demență, la fiecare 3 secunde o nouă persoană este diagnosticată cu demență.

Conform estimării publicate de Institute for Health Metrics and Evaluation, citată de Institutul Național de Sănătate Publică, în România prevalența demenței va avea o creștere accelerată de la 341.195 de cazuri în anul 2019 la 577.177 cazuri în anul 2050, arată insp.gov.ro.

În anul 2023 au fost raportate de către medicii de familie din țara noastră 10.151 de cazuri noi de îmbolnăvire cu boala Alzheimer, numărul aproape dublu față de anul 2014, când au fost raportate 6.299 cazuri. Femeile diagnosticate cu boala Alzheimer sunt într-o proporție mult mai mare decât bărbații. În mediul urban au fost raportate mai multe cazuri decât în mediul rural.

Deși vârsta este cel mai important factor de risc, boala Alzheimer nu este o parte normală a îmbătrânirii. În plus, demența nu afectează exclusiv persoanele în vârstă - demența cu debut tânăr (definită ca debutul simptomelor înainte de vârsta de 65 de ani) reprezintă până la 9% din cazuri.

Factorii de risc care pot fi implicați în dezvoltarea bolii sunt: stilul de viață (consumul de alcool, inactivitatea fizică, fumatul) moștenirea genetică, bolile cronice (hipertensiunea arterială, diabetul zaharat), depresia, izolarea socială, nivelul scăzut de educație, inactivitatea cognitivă, indică insp.gov.ro. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.psicologiaymente.com