Timiș/Destine, după Revoluția din Decembrie 1989 de la Timișoara: între a rămâne în țară și a emigra în Vest
Revoluția din Decembrie 1989 de la Timișoara a schimbat vieți și destine și a pus înaintea multora dintre cei care au fost în stradă, în acele zile, alegerea de a rămâne într-o Românie eliberată de regimul ceaușist sau de a emigra în Vest.
'Fotograful Revoluției de la Timișoara', Constantin Duma, a declarat, pentru AGERPRES, că s-a temut că ar putea fi arestat în orice moment, până în data de 20 decembrie - după ce grupurile de revoluționari veniți la Județeana de partid, unde sosise premierul Dăscălescu și i-au spus că nu vor ceda, au plecat spre Piața Operei, unde au fraternizat cu muncitorii de pe platformele industriale ajunși acolo.
Fostul fotoreporter al Agenției Naționale de Presă AGERPRES, Constantin Duma, a spus că i s-a oferit, în ianuarie 1990, suma de 660.000 de dolari americani, pentru a cumpăra fotografiile document ale Revoluției de la Timișoara, dar nu a cedat: a știut că deține 'istoria pură' a acelor zile care au schimbat destinul României.
'Un reper important în viața mea a fost să fiu martor și parte în ceea ce în 1989 a fost o schimbare majoră, pe care eu o consider revoluție în istoria poporului român. Sunt mândru că am fost acolo și mă bucur de împlinirile de astăzi, mă bucur de toți (revoluționarii, n.r.) pe care îi revăd. Îmi rămâne un gust amar pentru că unii au plecat și nu vor mai fi, dar istoria lor face parte din istoria locului. Nu mă extrapolez la o istorie neapărat națională, dar este istoria în care mă identific. Spre deosebire de foarte mulți eroi, mie mi-a fost foarte frică în toată perioada, până când a plecat Ceaușescu. Aveam un frate fugit din 1981, știam că este riscantă orice mișcare care să iasă în prim plan, iar fotografia, fiind un document, mi-era frică și de faptul că odată cu filmele pe care poate să mi le ia (Securitatea, Miliția n.r.) aș intra împreună cu mulți alții la pușcărie. Asta a fost o mare responsabilitate, motiv pentru care am disimulat în tot felul de momente. Făceam câte un film, câte o jumătate, îl lăsam la cineva, la o adresă și l-am recuperat după. Dar simțeam că se întâmplă ceva. Ce anume, nu știam, dar având o experiență bogată cu prietenii mei de la Muzeul Național de Istorie în Timișoara (actual Muzeu Național al Banatului, n.r.), simțeam că este datoria celor prezenți să prindă aceste secvențe de istorie, o istorie reală, al cărei deznodământ nu puteam să-l prevăd atunci', detaliază Constantin Duma.
În acele zile, de plin necunoscut, totul era senzațional, totul trebuia fotografiat. Fotografia cea mai apropiată de sufletul fotoreporterului este făcută în data de 20 decembrie, când grupurile de revoluționari veneau de la Consiliul Județean și plecau spre un alt centru al Revoluției, care era în Piața Operei.
'Este o fotografie tare dragă, cu un preot care este prins în poză. Dar pe toate le consider foarte importante, pentru că nimic nu poți relua fără să te ancorezi în ceea ce a fost realitatea de atunci. În timp, poți avea alte senzații, trăiri față de anumite situații, dar pus în fața fotografiei, aceea îți arată lucrurile erau exact așa cum fotografia le reține. Memoria individului este una care se schimbă, le rotunjește, scapă detalii. Fotografia este un arsenal cu cele mai mici tăieturi de distribuit ca și informații. De aceea o consider foarte, foarte importantă. Ceea ce mă surprinde și am întâlnit doar în acest an, a fost animația pe care unii concetățeni au dat-o unor fotografii și fotografiile parcă prind viață, dar aici eu fac o mare deosebire între o creație AI și un document care este puțin într-o formă extrapolată, cu mișcări, cu un pic de atmosferă. Este foarte importantă păstrarea spiritului documentar al imaginii. De la început, misiunea mea, după care mi-am asumat-o în nume propriu, a fost că fotografiile mele sunt documente. Fac o paranteză, ca să știe lumea - eu am avut ofertă de 660.000 de dolari în anul 1990 pentru a ceda toate fotografiile mele. Am fost curtat, nu dau nume de persoanele, de funcții sau de țări. Dar eram conștient că odată cedată din mână informația la care ai drept tu, nu mai este a ta. Fotografia mea este făcută într-un loc anume, într-un context pe care, la într-un anumit timp, vezi momentul. Sunt foarte importante localizarea, personajele și momentul. Și de aceea nu am acceptat, nu am luat bani și nu am avut niciodată o valoare pecuniară în ceea ce mă privește, deși știu și acum că sunt redacții și entități care publică fotografiile mele. Mă sună, dacă am pretenții de drepturi, de autor - de ce să zic nu? Le consider un bun al poporului meu. Mă limitez aici, la Timișoara. Îmi dau acceptul, dar nu am luat niciodată bani', povestește Constantin Duma.

Foto: Otilia Halunga/AGERPRES
Fotografiile 'fotografului Revoluției' au fost expuse, unele simultan, în Anglia, Franța, Belgia, Germania, Spania, Ungaria, Serbia, Israel. În tot atâtea locuri, oamenii au putut vedea, o dată în plus, că Revoluția din Timișoara, din România, nu a fost deloc una de catifea, ci cu multe sacrificii și jertfe umane.
'Pentru Germania, îmi amintesc, a venit o persoană din zona bisericilor și mi-a cerut un fond de fotografii, un accept scris că pot să le folosească și au circulat în diferite zone. Am avut invitații care m-au onorat, în țările menționate. Dar la mine, aici, în Timișoara, mă simt 'ca acasă', oricând, în fiecare zi', încheie fotoreporterul Constantin Duma.
La polul opus, l-am întâlnit în aceste zile, în Timișoara, pe Filip Mehedinț, fost electrician la IRET, primul președinte și fondator al Forumului Revoluției din Decembrie 1990, dar care a ales să plece în Statele Unite ale Americii, în anul 1990, după ce și-a dat seama 'că Ion Iliescu nu poate fi schimbat ca orientare politică'. Înainte de 1989, a trecut ilegal de patru ori granița, de tot atâtea ori a fost prins, a făcut pușcărie.
'După atâția ani, am găsit România divizată. În rău. Am venit de o săptămână și nu-mi place deloc ce văd. Ultimii 36 de ani mi i-am petrecut în SUA, ca antreprenor. Am plecat legal, în 1990. Aveam vize de plecare definitivă din țară. Am mai venit sporadic în România, în acești ani. Acum, am venit să mă întâlnesc cu prietenii, cu colegii din Revoluție. După acel Decembrie 1989, mi-am dat seama că nu se împlinesc doleanțele noastre. În iunie 1990, am fost la Campionatul Mondial din Italia împreună cu domnului Ion Iliescu (..). Am avut o discuție acolo, cu domnia sa, din care mi-am dat seama că nu are rost să rămân în România. Atunci m-a hotărât să plec. Cu vizele mele pentru SUA, este o istorie veche. Eu am o poveste veche cu Securitatea și cu comunismul, din tinerețe. Am trecut granița de patru ori. Am fost prins, am fost închis. Am fost în pușcărie, am suferit bătăi crunte. În 1977, la una din trecerile mele peste frontieră, când am fost prins, am evadat și m-am refugiat în Ambasada Americană, unde mi-au dat viză definitivă de plecare din țară. Numai că nu aveau pe ce să pună viza, pentru că noi nu aveam pașapoarte în România acelor ani. Din cauza aceasta nu am putut să plec până în 1990. Normal că în 1989 am fost printre primii care au ieșit în stradă', a relatat Filip Mehedinț.
Vădit impresionat de revederea foștilor camarazi de Revoluție, timișoreanul devenit american este deranjat, astăzi, cel mai mult, de 'clasa politică, pentru că pur și simplu ignoră poporul, ignoră idealurile Revoluției din 1989'.
'Idealurile noastre, la Revoluție, nu au fost cele care sunt astăzi, în niciun fel. Avem libertate, avem democrație, numai că avem o democrație prost înțeleasă și o libertate, la fel. Nu știu dacă acum se mai poate face o schimbare, în România. Dacă aș putea, aș coaliza toți revoluționari. Atunci, poate am putea face ceva împreună. Dar observ că suntem foarte divizați la nivel de asociații, la nivel de societate. Acum, se spun, chiar și dintre revoluționari, lucruri care nu sunt adevărate. De aceea am vorbit de divizarea noastră, fiecare și-a luat o ideologie a lui proprie pe care vrea să o ducă, nu știu unde, în derizoriu, probabil', încheie Filip Mehedinț. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prefectura Vrancea: Viiturile și ploile torențiale au afectat drumuri, maluri și poduri în mai multe localități
Viiturile formate pe râul Râmna și pârâul Valea Neagră, precum și ploile torențiale și intensificările de vânt au provocat pagube în mai multe localități din județul Vrancea, afectând drumuri comunale, maluri de râuri, poduri și un imobil, a informat, miercuri, Instituția Prefectului. Potrivit su
Dâmbovița: De la simbol al livezilor românești la soi sensibil - destinul mărului Frumosul de Voinești
Frumosul de Voinești, un măr aromat, roșu intens pe fond galben și celebru în România este realizarea cu care se mândrește Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești din Dâmbovița. Din păcate nu este un soi rezistent, ci sensibil, iar localnicii au schimbat în timp plantațiile și s-au orientat c
Hunedoara: 'Bugetul pe 2026 este unul al sărăciei', spune președintele Consiliului Județean
Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a aprobat miercuri, într-o ședință extraordinară, bugetul pe acest an, valoarea acestuia fiind stabilită la suma de 531,57 milioane lei, la partea de venituri, și la 551,45 milioane lei, la partea de cheltuieli. Deficitul de 19,88 milioane lei va fi acoperit din excedentul anului trecut și din estimările
CGMB: Parcarea supraterană de pe Șoseaua Pantelimon va fi preluată de Administrația Străzilor
Parcarea supraterană de pe Șoseaua Pantelimon va fi preluată de Administrația Străzilor București, după ce Consiliul General al Municipiului București a aprobat miercuri proiectul de hotărâre în acest sens. Ulterior, parcarea va fi predată către Compania Municipală Parking București, care se va ocupa de exploatarea și întreținerea ei.
Mureș: IRUM Reghin lansează la BSDA 'drona terestră' pentru protecția forței și misiuni defensive
Unicul producător român de tractoare articulate forestiere (TAF), IRUM Reghin, a anunțat, miercuri, lansarea la Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) prototipul IRON 690, o platformă terestră autonomă modulară, numită și 'dronă terestră', concepută pentru sprijinul misiunilor defensive, operarea în siguranță în medii cu risc ridicat și prot
Olt: Cofinanțarea reabilitării termice a blocurilor din Slatina, asigurată dintr-un credit contractat de municipalitate
Contribuția Primăriei Slatina la reabilitarea termică a unor blocuri de locuințe va fi asigurată dintr-un credit contractat anul trecut de municipalitate, suma prevăzută pentru anul acesta fiind de 30 de milioane lei, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat la ședința Consiliului Local Slatina de la începutul săptămânii. Pe
Cod galben de inundații pe râuri din patru județe, până la miezul nopții (hidrologi)
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o avertizare Cod galben de inundații, valabilă până la miezul nopții pe râuri din județele Vaslui, Galați, Bacău și Vrancea. Potrivit hidrologilor, în intervalul orar 15:30 - 00:00, se vor produce torenți, pâraie, creșteri de debite și d
Municipalitatea intenționează să împrumute 279 de milioane de lei pentru refinanțarea datoriei publice
Un proiect care prevede contractarea și/sau garantarea unor finanțări rambursabile interne în valoare totală de până la 279 de milioane de lei, cu o perioadă de maturitate de până la zece ani, a fost adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de miercuri. Conform actului normativ adoptat cu
Dâmbovița: Soiul Renet - regele merelor pentru plăcinte, recomandarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești
Soiul de măr Renet este recomandarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești pentru plăcinte, fiind un fruct aromat cu gust intens. Mai mult, soiurile Renet și Crețesc, aflate la Stațiunea Pomicolă Voinești ca material săditor, sunt foarte bune pentru cei care caută un măr cu puține zaharuri, dar delicios.
CGMB: 32 de milioane de lei, prevăzute în bugetul STB pentru plăți compensatorii; sunt vizați 700-800 de angajați
Consiliul General al Capitalei a aprobat miercuri hotărârea prin care STB va putea acorda cel mult 12 salarii compensatorii angajaților afectați de concedieri colective sau disponibilizări. Măsura a fost aprobată cu 34 de voturi pentru, 3 împotrivă și 5 abțineri, iar bugetul maxim alocat acestor plăți - inclusiv contribuția asiguratorie pentru muncă - est
Maramureș: Investiții de 9,5 milioane euro vor fi făcute de companiile prezente în parcurile cu specializare inteligentă
Companiile care au concesionat terenuri pe teritoriul parcurilor cu specializare inteligentă situate la periferia orașelor Șomcuta Mare și Târgu Lăpuș vor investi aproape 9,5 milioane euro în dezvoltarea capacităților de producție, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea.
ISUBIF: 17 intervenții în București și Ilfov pe durata codului galben de vreme rea
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov au participat de miercuri dimineață până la prânz la 24 de intervenții în Capitală, după ce 20 copaci au fost doborâți de vânt, iar patru pentru elemente de construcție s-au desprins. În urma rafalelor de vânt puternice, crengile
Timiș: Peste 200 de persoane, expropriate pentru modernizarea DJ 684 Luncanii de Jos - 'perla' zonei montane
Administrația timișeană continuă pregătirile pentru construcția drumului județean DJ 684, de 27 kilometri, care va lega localitatea Luncanii de Jos de județul Caraș-Severin, un proiect considerat strategic pentru dezvoltarea turistică a estului județului și pentru a cărui realizare, peste 200 de persoane vor fi expropriate, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, vice
MApN: România, printre țările care au participat la exercițiul NATO Steadfast Deterrence din Norvegia
România a participat, din 28 aprilie până miercuri, la exercițiul NATO Steadfast Deterrence 2026 (STDC26), desfășurat la Joint Warfare Centre (JWC) din Stavanger, Norvegia, a informat Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, aflat la cea de-a treia ediție, STDC26 reprezintă principalul exerc
Dâmbovița: Reabilitarea Șanțului și Valului Cetății Târgoviște va fi realizată cu bani europeni, proiectul a intrat în etapa de precontractare
Fortificația 'Șanțul și Valul Cetății' din Târgoviște, unică în sud-estul Europei, va fi reabilitată cu bani europeni, proiectul fiind în etapa de precontractare, informează, miercuri, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Vești bune de la Bruxelles și un nou proiect cu finanțare europeană devine cert














