Arad: Peste 500 de ciobănești belgieni din 40 de țări, la campionatul mondial care are loc la Pecica
Peste 500 de câini din rasa ciobănesc belgian, din 40 de țări, au ajuns în orașul arădean Pecica, unde a început, miercuri dimineață, un campionat mondial dedicat rasei, care se va desfășura până duminică pe stadionul local.
Competiția este organizată de Asociația Chinologică Română și Clubul Român de Ciobănesc Belgian și a adus în Pecica aproximativ 1.500 de persoane, proprietari de câini și staff.
Cel care a adus Campionatul Mondial de Ciobănesc Belgian la Pecica este un localnic, Attila Toth. El a declarat, pentru AGERPRES, că, pentru a câștiga organizarea competiției, candidatura a fost depusă în urmă cu cinci ani la clubul din Belgia dedicat acestei rase canine.
'Avem în competiție peste 500 de câini care reprezintă 40 de țări, deci este un efort pentru organizarea unui astfel de eveniment. Participanții au ocupat toate locurile de cazare din zonă, iar unii au campat în locuri speciale puse la dispoziție de autoritățile locale', a spus Attila Toth.
Primarul orașului, Petru Antal, a declarat, pentru AGERPRES, că în apropierea stadionului au fost amenajate două locuri de campare.
'Orașul a devenit foarte animat peste noapte, ieri au sosit cei aproximativ 1.500 de participanți și membri ai staff-ului, alături de câinii care concurează începând de astăzi. Am avut și o paradă pe străzi, care a atras mulți spectatori. Pentru noi este o onoare că am fost aleși să organizăm pentru a doua oară un eveniment de talie mondială, după ce în 2021 aici a avut loc un alt campionat mondial canin. Acest eveniment ne oferă vizibilitate mare, pentru că sunt reprezentante 40 de țări de pe trei continente', a declarat edilul.
În următoarele zile, pe lângă activitățile competiționale care se vor desfășura în cel mai mare parc din oraș și pe stadion, vor avea loc și activități de canicross, bikejoring și doggscooter, iar festivitatea de premiere este programată duminică, la ora 17:00. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru,editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Botoșani: Transelectrica a depus documentația pentru obținerea autorizației de construcție la Linia Electrică Aeriană 400 kV Suceava-Bălți
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a depus, marți, la Consiliul Județean (CJ) Botoșani documentația pentru obținerea autorizației de construcție pentru Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Suceava - Bălți, pe porțiunea de pe teritoriul județului Botoșani, a declarat președintele Directoratului Transelectrica, Ștefăniță Munteanu.
Tulcea: Media de înnoptare a turiștilor în unitățile de cazare din municipiu, în creștere
Organizația de Management al Destinației (OMD) municipiul Tulcea semnalează o creștere a mediei de înnoptare a vizitatorilor în unitățile de cazare din oraș, iar OMD județul Tulcea - Eco Delta amintește că rezervația rămâne o destinație accesibilă și în timpul sezonului rece. Managerul OMD Tulcea, Alexandru Fili
Bistrița-Năsăud/Zimbrul găsit decapitat ar fi putut avea rabie; braconierii, avertizați că ar putea avea nevoie de tratament medical
Cazul zimbrului braconat în județul Bistrița-Năsăud la începutul lunii octombrie, care a fost găsit decapitat, ar putea avea consecințe medicale pentru cei care au comis fapta, deoarece nu poate fi exclusă posibilitatea ca animalul să fi avut rabie. Șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistriț
Tulcea: Turismul specializat din Deltă revine la nivelul celui anterior pandemiei de COVID-19
Turismul specializat în Delta Dunării a înregistrat, anul acesta, un nivel record, comparabil cu anii anteriori pandemiei de COVID-19, iar proprietarul unei agenții de turism de birdwatching previzionează un 2027 încărcat, în timp ce managerii unităților de cazare din municipiul Tulcea constată o stagnare cel puțin a numărului oaspeților.
Arad: Conducerea CJ deplânge starea cetății din municipiu și spune că militarii trebuie să o elibereze
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Arad deplânge starea de degradare în care se află Cetatea Aradului, care a intrat în proprietatea municipiului în 2022, dar încă este ocupată de o unitate militară, în timp ce finanțări europene pentru reabilitare nu au fost accesate. Vicepreședintele CJ Sergiu Bîlc
Harghita: Schimbările climatice, resimțite în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș: izvoare secate, arbori care se usucă
Schimbările climatice au efecte tot mai vizibile în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, unde unele izvoare au secat definitiv, stratul de zăpadă este prezent în perioade mult mai scurte, iar pădurile de molid se retrag spre altitudini mai mari, arată informațiile transmise AGERPRES de directorul parcului, Hegyi Barna. '&Ic
Paramedicii acționează pentru salvarea unui tânăr de 20 de ani accidentat de metrou la stația Constantin Brâncoveanu
Un tânăr de 20 de ani a fost lovit de metrou la stația Constantin Brâncoveanu din Capitală, iar paramedicii acționează pentru salvarea acestuia. 'Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Brigada de Poliție pentru Transportul Public a fost sesizată, în jurul orei 10:35, cu privire la faptul că, &icir
Poliția Locală: Cinci echipaje asigură fluența traficului în zona Petricani - Dimitrie Pompeiu - Fabrica de Glucoză
Cinci echipaje asigură fluența traficului în zona Petricani - Dimitrie Pompeiu - Fabrica de Glucoză, zonă unde au loc lucrări subterane și de suprafață, informează, marți, Poliția Locală a Municipiului București. Echipajele Poliției Locale a Capitalei, ale Brigăzii Rutiere, dar și de la Poliția Locală a Sectorului 2 sunt prezente la orel
Sibiu: Mediaș, Brașov și Suceava, finaliste pentru a deveni Capitala Tineretului din România în 2028
Municipiile Mediaș, Brașov și Suceava s-au calificat în finala competiției pentru titlul de 'Capitala Tineretului din România 2028', iar echipa de proiect a municipiului sibian își va susține candidatura pe 23 octombrie, la Alba Iulia, în cadrul Summitului Tinerilor 11, potrivit unui comunicat al Primăriei Mediaș.
Bihor: Au început înscrierile pentru comercianții care vor participa la Târgul de Crăciun Oradea 2026
Producătorii, artizanii și operatorii economici interesați să participe la Târgul de Crăciun Oradea 2026 se pot înscrie până pe 8 noiembrie pentru acest eveniment ce se va desfășura între 27 noiembrie și 26 decembrie, în Piața Unirii, Piața Ferdinand și Piața Independenței. Potrivit unui comunicat de presă al Visi
VIDEO UPDATE Accident între un microbuz şi o basculantă, la Buftea; 2 persoane au decedat
Două persoane au decedat, marți, după ce microbuzul în care se aflau a intrat în coliziune cu o autobasculantă pe DN 7 - Buftea.
ANM: Județele Caraș-Severin și Timiș, sub Cod galben de vânt puternic, miercuri și joi
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului valabilă în județele Caraș-Severin și Timiș, miercuri și joi. Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 octombrie, ora 8 - 22 octombrie, ora 8:00, în județele atenționate, local și tempora
Accident pe Șos. Colentina din Sectorul 2; o femeie a fost lovită mortal de un autocar
O femeie în vârstă de 43 de ani a murit luni seară, după ce a fost lovită de un autocar, condus de un cetățean străin, pe Șos. Colentina din Sectorul 2 al Capitalei. ''Astăzi, în jurul orei 19:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șos. Colentina din S
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de












