COVID-19/ Un nou vaccin Moderna, recomandat în UE
Compania americană de biotehnologie Moderna a anunțat marți că a obținut un aviz științific favorabil din partea unui comitet de experți al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) pentru vaccinul său de nouă generație împotriva COVID-19, transmite AFP.
''Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) a adoptat un aviz favorabil, recomandând autorizarea punerii pe piață a mNexspike (mRNA-1283), un nou vaccin împotriva COVID-19'', pentru persoanele cu vârsta de 12 ani și peste, se arată într-un comunicat al Moderna.
CHMP este instanța responsabilă cu evaluarea tratamentelor care pot fi comercializate în Uniunea Europeană, însă decizia finală aparține Comisiei Europene, care urmează de regulă avizul emis.
''În Europa, adulții cu vârsta de 65 de ani și peste rămân afectați în mod disproporționat de formele severe de COVID-19, iar dacă mNexspike va fi autorizat, acesta va reprezenta un instrument suplimentar important pentru a răspunde acestei nevoi persistente de sănătate publică'', a declarat Stephane Bancel, directorul general al Moderna, în comunicat.
În 2020, Moderna a lansat pe piață unul dintre primele două vaccinuri împotriva COVID-19 bazate pe tehnologia inovatoare a ARN-ului mesager (Spikevax), alături de Pfizer-BioNTech.
Avizul CHMP s-a bazat pe rezultatele unui studiu clinic avansat, care arată o eficacitate vaccinală relativă (rVE) mai mare pentru mNexspike comparativ cu Spikevax.
Vaccinul mNexspike, de asemenea bazat pe ARN mesager, a fost deja autorizat în Statele Unite în luna iunie pentru toate persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste, precum și pentru cele cu vârste între 12 și 64 de ani care prezintă un risc de a dezvolta complicații în cazul infectării cu COVID-19. AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Doi letoni și un ucrainean ar fi în spatele atacului dejucat care viza o fabrică de drone în Slovacia (media)
Doi letoni și un ucrainean sunt suspectați că ar fi în spatele unui incendiu plănuit la o fabrică de drone în Slovacia, dejucat marți de poliție, a relatat miercuri săptămânalul german Spiegel, relatează AFP. Un leton de 26 de ani, 'sabotor prezumat', a fost reținut la Hamburg, în Germania, și cei doi complici a
FDA autorizează un medicament promițător împotriva cancerului pancreatic, dezvoltat de Revolution Medicines
Agenția pentru alimente și medicamente (FDA) din Statele Unite a autorizat miercuri un medicament cu acțiune țintită al companiei Revolution Medicines, destinat adulților cu cancer pancreatic metastazat care au urmat un tratament anterior sau care nu pot primi chimioterapie combinată, informează Reuters și AFP. Medicamentul, comercializat sub numele de Rasonqu
Dependența de rețelele sociale: Acord istoric între state americane și Meta, care va plăti peste 16 miliarde de dolari
Meta a ajuns la o înțelegere istorică miercuri cu zeci de state americane pentru a pune capăt procesului împotriva companiei cu sediul în California, acuzată că încurajează dependența minorilor de platformele sale de socializare, în schimbul unei plăți de peste 16 miliarde de dolari, relatează AFP. Compania-mamă a Facebook și Inst
Pakistan: 14 nou-născuți au murit din cauza unui incendiu într-un spital din Islamabad
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață într-un spital din capitala pakistaneză Islamabad s-a soldat cu moartea a 14 nou-născuți, au anunțat autoritățile locale, transmit AFP, Reuters și dpa. ''Un incendiu s-a produs la etajul 3 al secției de neonatologie a spitalului PIMS (Institutul de Științe Medicale din Pakistan)'',
Australia: Utilizarea rețelelor sociale crește în rândul tinerilor sub 16 ani după interzicerea acestora
Utilizarea rețelelor sociale în rândul tinerilor sub 16 ani din Australia a crescut din nou după interzicerea acestora la sfârșitul anului 2025 pentru această categorie de populație, potrivit datelor unei aplicații de control parental publicate miercuri, notează AFP. Traficul în rândul acestui public scăzuse la in
Seism în Venezuela: Redeschiderea aeroportului internațional din Caracas pe 1 septembrie
Aeroportul internațional Simon Bolivar care deservește orașul Caracas, închis după dublul seism din 24 iunie în Venezuela, își va relua operațiunile pe 1 septembrie, a anunțat marți aeroportul într-un comunicat, relatează AFP. 'Operațiunile vor începe oficial în terminalele temporare amenajate, atâ
Cartelurile drogurilor: Alertă la frontiera dintre SUA și Mexic
Orașul de frontieră Mexicali a fost plasat sub alertă marți din cauza unor amenințări, potrivit consulatului american, deși autoritățile mexicane nu confirmă niciun pericol la fața locului, transmite AFP. Alerta a fost emisă de guvernul american după o operațiune desfășurată cu câteva zile mai devreme de forțele federale mexicane, î
Un focar record de salmonelă a infectat cel puțin 306 oameni în Belgia
Un focar record de salmonelă, provenit de la o fermă de pui din Belgia, a infectat cel puțin 306 persoane în urma consumului de ouă, a anunțat marți agenția belgiană pentru siguranță alimentară, informează Reuters. Agenția a precizat că persoanele care au dezvoltat simptome au fost infectate cu o tulpină identificată la ferma respectivă, însă este
Guvernul spaniol vrea să accelereze întoarcerea migranților încă prezenți în Ceuta
Guvernul spaniol a prezentat marți măsuri menite să accelereze returnarea miilor de migranți aflați încă în Ceuta de la afluxul masiv de persoane dinspre Maroc în enclava spaniolă din Africa de Nord la sfârșitul lunii iulie, relatează AFP. Prioritatea este 'returnarea și repatrierea a cât mai multor persoane posibil, adulți și
Portavionul USS Lincoln va acosta în Thailanda săptămâna viitoare pentru 'odihnă și recuperare' (oficial thailandez)
Portavionul american USS Abraham Lincoln va acosta în Thailanda săptămâna viitoare, a declarat marți un oficial thailandez, după o desfășurare prelungită a navei în zona Orientului Mijlociu și informații despre probleme de sănătate mintală și deterioarea condițiilor de la bord, transmite Reuters. Portavionul, care a părăsit zona Orientului Mi
Rusia: Incendiu la un complex gazochimic, soldat cu un mort și peste 120 de răniți
Cel puțin 19 persoane sunt tratate în spitale și alte peste o sută au fost rănite după ce un incendiu a izbucnit marți la un complex gazochimic în construcție din Extremul Orient rus, provocând moartea unui cetățean chinez, relatează Reuters. 'În pofida îngrijirilor medicale acordate cu promptitudine, una dintre victime',
SUA: O victimă a atacurilor din 11 septembrie 2001, identificată grație unei tehnici criminalistice inovatoare
Autoritățile din New York au anunțat luni că au identificat o victimă a atacurilor din SUA din 11 septembrie 2001 folosind o tehnică criminalistică inovatoare care, în ultimii ani, a permis anchetatorilor să rezolve cazuri răsunătoare, informează EFE. Aceasta este a 1.654-a victimă identificată prin analiza rămășițelor, dar prima identificată folosind te
Emisarul Vaticanului îi transmite șefului diplomației ruse că ''dialogul este mai important ca oricând''
Șeful diplomației Vaticanului, Paul Richard Gallagher, a declarat marți că ''dialogul este mai important ca oricând'' la începutul întâlnirii sale, la Moscova, cu ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, informează EFE. ''Ne aflăm aici pentru că, în această atmosferă dificilă pentru relați
Germania: Mai multe cabluri de pe o linie feroviară din sud-vestul țării au fost avariate
Indivizi necunoscuți au avariat mai multe cabluri din apropierea unei linii feroviare de lângă orașul Stuttgart, situat în sud-vestul Germaniei, afectând funcționarea trenurilor și a rețelelor telefonice și de internet, a anunțat marți poliția locală, transmite dpa. Un purtător de cuvânt al poliției a afirmat că unitate
Haiti: Cel puțin 42 de persoane, ucise într-un nou atac comis de bande infracționale înarmate
Cel puțin 42 de oameni au fost uciși într-un atac al bandelor infracționale înarmate în Haiti, au relatat media locale luni, în contextul în care grupările înarmate continuă să-și extindă controlul în țara caraibiană, transmite dpa. Atacul a avut loc în cursul nopții la Kenscoff, oraș aflat la ci













