VIDEO LocaleParțiale2025/ MAI: 108 sesizări referitoare la fapte nelegale; nu s-au semnalat situații deosebite
Un număr de 108 sesizări de posibile incidente electorale au fost înregistrate pentru alegerile locale parțiale de duminică, dar nu au fost semnalate situații deosebite din punctul de vedere al competențelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a informat, luni, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Ea a precizat, într-o declarație de presă susținută la sediul MAI, că semnalările cele mai frecvente au vizat persoane care au votat deși aveau viza de reședință expirată sau aveau reședința stabilită cu mai puțin de șase luni înainte de ziua alegerilor.
Sesizările care nu au fost de competența structurilor MAI au fost transmise spre soluționare birourilor electorale.
'Pe parcursul procesului de votare, au fost înregistrate 108 sesizări de posibile contravenții și infracțiuni, 18 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte sunt în curs de verificare', a transmis Dajbog. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Două persoane, arestate pentru trafic de droguri; la percheziții ar fi aruncat mai multe folii pe fereastră
Două persoane au fost arestate de polițiștii și procurorii brașoveni pentru operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc, iar la percheziții unul dintre suspecți ar fi aruncat mai multe folii pe fereastră. Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliția Române, c
Maramureș: 2.500 de ucraineni au trecut granița prin munți în primul semestru; scădere cu 33% a trecerilor ilegale
Aproximativ 2.500 de ucraineni au trecut granița în România prin zona montană în primele șase luni ale anului 2026, fenomenul înregistrând o scădere de aproximativ 33% față de aceeași perioadă a anului trecut, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, Iulia Sta
Alba: Cinci suspecți, reținuți în dosarul de fraudare a examenelor de Bacalaureat
Cinci bărbați au fost reținuți, vineri, pentru 24 de ore, într-un dosar penal care vizează fraudarea examenelor de Bacalaureat, în această cauză instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba fiind efectuate zeci de percheziții în mai multe județe. Potrivit proc
Sibiu: Patru adolescenți, reținuți pentru tentativă de omor după ce au atacat un bărbat cu săbii și bâte
Patru adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani au fost reținuți și sunt cercetați pentru tentativă de omor, după ce au atacat un bărbat de 30 de ani cu săbii și bâte, în cartierul Avantgarden din municipiul Sibiu, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Potrivit purtătorului de cuv&aci
Brașov: Doi bărbați au fost reținuți și ulterior plasați sub control judiciar în dosarul de înșelăciune cu case
Doi bărbați, cercetați în dosarul de înșelăciune cu case de tip duplex și spălare de bani cu un prejudiciu de 3,5 milioane de lei, au fost reținuți și ulterior plasați sub control judiciar, a informat, vineri, IPJ Brașov. Totodată, în urma perchezițiilor efectuate, miercuri, la domiciliile și sediile firmelor persoanelor bănu
Procurorul general: Într-un stat de drept, procurorii nu răspund în fața curentelor de opinie sau a intereselor politice
Procurorul general al României, Cristina Chiriac, a transmis, vineri, că într-un stat de drept procurorii nu răspund în fața curentelor de opinie, a intereselor politice sau a campaniilor mediatice. 'În ultimele zile, activitatea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și T
Alba: Percheziții în cinci județe într-un dosar privind suspiciuni de fraudare a examenelor de Bacalaureat
Zeci de percheziții au loc vineri în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar privind suspiciuni de fraudare a examenelor de Bacalaureat. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săv&
Buzău: Bărbat arestat pentru tentativă de omor; și-a atacat cu un cuțit vecina de 74 de ani
Un bărbat de 51 de ani din localitatea buzoiană Vâlcele a fost arestat preventiv după ce și-a lovit de 7 ori cu un cuțit vecina de 74 de ani, întrucât a refuzat să întrețină raporturi sexuale cu acesta. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, situația de fapt reținută în sarcina inculpatului D.M.,
Neamț: Solar de mari dimensiuni, în care erau 2.669 de plante de canabis, descoperit la Dragomirești; 2 persoane reținute
Un solar de mari dimensiuni, aflat în curtea unei locuințe situate în comuna Dragomirești, județul Neamț, în care erau 2.669 de plante de canabis de aproximativ 2,4 tone de masă verde, a fost descoperit în urma unei percheziții efectuate de polițiști și procurori, două persoane fiind reținute. Polițiștii Serviciului de
UPDATE Cazul azilelor de la Bihor/Viorel Pașca, soția acestuia și cei trei fii - sub control judiciar
Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava - Dumnezeu Poartă de Grijă, soția acestuia și cei trei fii ai lor vor fi cercetați sub control judiciar, a decis, joi, Tribunalul București. Aceeași măsură s-a dispus și pentru Delia Mioara Păcală, care conducea filiale și organizații obștești în cadrul asociației respective. Deciz
Mureș: Cristian Pomohaci, trimis în judecată pentru trafic de droguri de mare risc
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Târgu Mureș l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe cântărețul Cristian Pomohaci pentru trafic de droguri de mare risc. Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța de fo
Bihoreanul Viorel Pașca, la Tribunalul București: Consider că am făcut bine; cu siguranță am făcut și greșeli neintenționate
Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava - Dumnezeu Poartă de Grijă, a afirmat, joi, că din cei 400 de bolnavi găzduiți în azile, doar circa o sută au avut venituri, dar și acelea mici, banii pentru întreținere fiind încasați din donații de la oameni simpli. 'Consider că am făcut bine. (...) Cu siguranță am făcut și greșeli neintenționat
Ministerul Public își exprimă solidaritatea instituțională cu Înalta Curte de Casație și Justiție
Ministerul Public și-a exprimat, joi, solidaritatea instituțională cu Înalta Curte de Casație și Justiție și a transmis că susține fără rezerve apărarea independenței autorității judecătorești, pe care o consideră o valoare fundamentală a statului de drept și o garanție esențială pentru protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Potrivit unui co
Constanța: Doi tineri, reținuți după ce au furat piese de vagoane de tren
Doi tineri au fost reținuți după ce au furat mai multe piese de vagoane din magazia unei societăți de transport feroviar marfă, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei menționate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt, polițiștii Serviciului S
CSM: Într-o democrație constituțională, litigiile se analizează în fața instanțelor, nu în spațiul public
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) subliniază că, într-o democrație constituțională, litigiile se analizează în fața instanțelor, nu în spațiul public, ca reacție la poziția Partidului Național Liberal după hotărârea de suspendare a deciziei de convocare a Congresului liberalilor. 'În urma comunicatului












