Prahova/Penalități de peste 9 milioane de euro din cauza vechii stații de epurare a Ploieștiului; conturile RASP - blocate
Penalitățile pe care Primăria Ploiești le va avea de plătit din cauza stației de epurare vechi, care a fost construită în perioada 1965-1970, se ridică la peste 9 milioane de euro, conturile Regie Autonome de Servicii Publice (RASP) Ploiești, aflată în subordinea Consiliului Local, fiind acum blocate.
Directorul tehnic al RASP Ploiești, Vasile Ionescu, a declarat, pentru AGERPRES, că penalitățile calculate lunar din septembrie 2023 din cauza vechii stații de epurare a orașului însumează 47 de milioane de lei (peste 9 milioane de euro), sumele fiind contestate în instanță.
La acest moment, conturile regiei sunt blocate, în condițiile în care deja s-au primit notificări de plată pentru 12 milioane de lei, ca urmare a unor sentințe definitive, restul proceselor fiind încă pe rol.
'Avem conturile blocate în bănci și acum ne-a blocat și în Trezorerie. (...) Asta înseamnă că pe tot ce ne vine, noi facem rezervare doar pentru salarii. Pe funcționare nu plătim nimic până nu vom vedea cu conturile ce se întâmplă. (...) Ne-au venit notificări până la aproape 12.000.000 de lei. Au fost sentințe, pentru că noi am avut procese cu ABA Buzău, și mai avem procese pe rol până la 47 milioane lei. Asta e suma totală de penalități. (...) Am primit penalități din 2023, septembrie, și am anunțat primăria. Eram obligați după lege să închidem serviciul, dar de utilitate publică și nu puteam să îl închidem', a explicat Vasile Ionescu.
Potrivit acestuia, în luna septembrie, vechea stație de epurare a orașului a fost predată către operatorul Apa Nova, același care, până în 2027, trebuie să finalizeze lucrările la noua stație de epurare a orașului.
Acestea au fost începute în 2008, cu finanțare în proporție de 75% de la Ministerul Mediului, fiind oprite în 2013 din cauza întreruperii bugetării. Până la acel moment, constructorii au realizat lucrarea în proporție de circa 80%.
'La acest moment plătim penalități în valoare de 500.000 de euro pe lună pentru că, 15 ani, administrația ploieșteană a promis și nu a livrat. Apele uzate sunt epurate cu o stație veche, construită în perioada 1965-1970, cu o singură treaptă mecanică, depășită fizic și moral. Lucrările la noua stație de epurare au fost sistate în 2013 și, de atunci, nu s-a mai făcut nimic. Pentru a rămâne cu autorizația, Ploieștiul s-a angajat în 2018 la măsuri care să ducă la finalizarea noii stații de epurare până în 2023. Autoritatea locală nu și-a respectat nici acest angajament. Ca urmare, Ploieștiul a rămas fără autorizație de gospodărire a apelor în 2024 și s-a ajuns la milioane de euro penalități', a explicat, în luna mai, primarul Mihai Polițeanu.
Directorul tehnic al RASP Ploiești spune că ar exista posibilitatea ca aceste penalități să fie eșalonate, însă trebuie depuse garanții.
'Am dat în judecată primăria, pentru că nu-i culpa noastră. Noi doar am administrat un bun. Că dacă eram concesionar, cum e APA Nova, care a preluat-o... (...) dar abia în 2025 a preluat stația de epurare și lui nu-i mai dă penalități pentru că i-a dat alte norme de încadrare', spune Vasile Ionescu.
El a arătat că, deocamdată, oamenii și-au primit salariile și nu crede că vor fi probleme în acest sens nici în luna decembrie.
'Nu știm nici noi exact ce se poate întâmpla. (...) Salariile le-am luat. Am dat declarație pe proprie răspundere ca director că se face destinație către salarii și îți dă posibilitatea asta. Nu cred că va fi o problemă pentru luna decembrie. Nu știu ce înseamnă pe viitor. Dacă doresc să ne bage în insolvență, să vedem ca modalitate cum o să facă', a mai arătat directorul RASP Ploiești. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Epidemie pe un vas de croazieră/Insulele Canare sunt 'luate în considerare' pentru debarcarea navei cu 149 de pasageri la bord
Insulele Las Palmas și Tenerife, din arhipelagul spaniol al Insulelor Canare, sunt 'luate în considerare ca punct de intrare pentru debarcarea' navei de croazieră MV Hondius, un presupus focar de hantavirus, care se află în prezent în largul coastelor Capului Verde și la bordul căreia se află 149 de persoane de 23 de naționalități, a anunțat luni op
Ialomița: Jocurile de noroc, interzise pe teritoriul municipiului Slobozia
Consiliul Local Slobozia a adoptat o hotărâre privind interzicerea desfășurării pe teritoriul municipiului a jocurilor de noroc, cu excepția activităților organizate și exploatate de Compania Națională 'Loteria Română'. Potrivit primarului municipiului Slobozia, Alexandru Potor, hotărârea a fost aprobată în unan
De vineri, șoferii de mașini hibride nu mai pot utiliza gratuit parcările publice din București
Facilitatea privind utilizarea gratuită a parcajelor publice de utilitate generală va fi acordată, până la 31 decembrie 2027, exclusiv autovehiculelor electrice înmatriculate în București, iar posesorii de mașini hibride vor trebui să plătească începând de vineri. Decizia a fost luată la începutul lunii apri
Darău, despre falimentul Șantierului Naval Damen Mangalia: Discuțiile cu potențialii investitori - foarte avansate
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat joi, la Constanța, referitor la situația Șantierului Naval Damen Mangalia, aflat în faliment, că discuțiile cu potențialii investitori sunt foarte avansate, însă situația rămâne una complexă. Darău a spus că potențialii investitori sunt serioși, cu intenții de a investi în R
Dâmbovița: Președintele CJ, Corneliu Ștefan, spune că 70% din bugetul instituției este pentru dezvoltare
Bugetul Consiliului Județean Dâmbovița a fost aprobat, în ședința de joi, iar președintele instituției, Corneliu Ștefan, spune că 70% din buget merge către dezvoltare și 30% pentru funcționare. ''Ca o concluzie, și anul acesta avem un buget pentru dezvoltarea județului Dâmbovița. 70% din sume se vor duce către dezvolt
Covasna: Președintele CJ, Tamas Sandor, afirmă că nu e normal ca județul să finanțeze paza unei structuri militare
Președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, consideră că nu este normal ca autoritățile județene să fie obligate să finanțeze paza unor structuri militare. Acesta a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că plenul Consiliului Județean a aprobat ca 0,5% din bugetul pe acest an, din secțiunea de funcționare a i
Bistrița-Năsăud: Drumurile și sănătatea primesc cei mai mulți bani din bugetul propriu al Consiliului Județean
Modernizarea drumurilor județene și investițiile în sănătate vor fi finanțate cu peste 90% din bugetul propriu de dezvoltare al Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, a declarat, joi, președintele Radu Moldovan, în cadrul ședinței în care s-a aprobat bugetul general pentru anul în curs. ''Din bugetul propriu
Vaslui: Bugetul județului a fost aprobat în unanimitate de consilierii județeni
Consilierii județeni din Vaslui au aprobat, joi, în unanimitate, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ), proiectul bugetului general centralizat al județului. Conform hotărârii aprobate de consilierii județeni, veniturile totale prognozate pentru anul în curs sunt de peste 511 milioane de lei, sumă din
Satu Mare: Deputatul PNL Adrian Cozma depune plângere penală după alocarea fondurilor de la CJ
Deputatul Adrian Cozma, președinte al PNL Satu Mare, a anunțat joi, într-o conferință de presă, că va depune plângere penală și va ataca în contencios administrativ hotărârea Consiliului Județean (CJ) prin care sunt distribuiți bani către primării, acuzând abuzuri. ''Nu putem să nu avem o reacție față
Arad: Jumătate din bugetul județean va merge la investiții
Consilierii județeni din Arad au aprobat, joi, bugetul pe acest an, care este de aproximativ 500 de milioane de lei, iar jumătate din acești bani va merge către investiții, în timp ce 15% sunt alocați pentru chletuielile de personal. Bugetul este mai mic față de anul trecut, când a fost de 945 milioane de lei, dar președintele
Bihor: CJ contractează un împrumut de până la 38 de milioane de euro de la BEI pentru proiecte rutiere
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, joi, în ședința ordinară, contractarea unei finanțări externe rambursabile de până la 38 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), fondurile urmând să fie utilizate pentru cofinanțarea unor proiecte majore de infrastructură rutieră din județ. ''Este vorba
Galați: Investiții de peste 100 de milioane de euro în infrastructura de irigații din județ (GALERIE FOTO)
Investiții de peste 100 de milioane de euro sunt în derulare pentru modernizarea sistemului de irigații din județul Galați, în cadrul unor proiecte implementate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), prin Programul Național de Reabilitare și Investiții în Infrastructura Principală de Irigații. Potrivit di
Ciprian Ciucu anunță că Primăria Capitalei vizează construirea unui spital nou
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că vizează construirea unui spital nou și că desfășoară discuții exploratorii în acest sens. Precizările au fost făcute, joi, în cadrul dezbaterilor privind proiectul de buget al Capitalei. Pentru capitolul sănătate vor fi alocați în acest an aproximativ 371 milioane lei, în con
Plimbări pe Dâmbovița, duminică, în seria de activități din cadrul proiectului 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană'
Cel de-al doilea weekend al proiectului 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană' aduce o serie de activități dedicate râului Dâmbovița, reunite sub tema 'Dâmbovița - râul care unește'. Potrivit unui comunicat ARCUB transmis joi, programul realizat cu sprijinul Nod Makerspace și al Asociației Ivan
Ciprian Ciucu spune că toate deciziile de comasare a unor instituții au fost atacate în instanță
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi că toate hotărârile privind comasarea unor instituții din subordinea Primăriei Municipiului București au fost contestate în instanță. Afirmația a fost făcută în cadrul dezbaterii pe proiectul de buget al Capitalei, unde edilul a reiterat că își dorește reducerea cheltuielilor de funcționare și creștere










