Familia Regală: Rugăciune de pomenire pentru Regele Mihai și Regina Ana, la Mănăstirea Antim
O rugăciune de pomenire pentru Regele Mihai și Regina Ana a fost oficiată, joi, la Mănăstirea Antim, în prezența Familiei Regale a României.
Au participat Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, și Altețele Lor Regale Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria.
Slujba a fost oficiată de Episcopul vicar-patriarhal Varlaam Ploieșteanul, împreună cu preoți ai Mănăstirii Antim.
Ceremonia a fost precedată de o vizită la Biblioteca Sfântului Sinod, aflată în incinta mănăstirii.
Vizita a fost făcută sub îndrumarea părintele arhimandrit Policarp Chițulescu, consilier patriarhal, expert în bibliofilie, manuscrise și carte rară, membrilor Familiei Regale fiindu-le prezentate manuscrise originale de mare valoare istorică și lingvistică.
La finalul vizitei, Majestatea Sa și Altețele Lor Regale au semnat în Cartea de onoare a bibliotecii.
***
Regele Mihai I, născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, s-a stins din viață în data de 5 decembrie 2017, în locuința sa particulară din Aubonne, Elveția, în urma unei suferințe îndelungate.
Fostul Suveran al României a fost înmormântat, cu Funeralii Naționale, pe 16 decembrie 2017, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, alături de Regina Ana. Regina, care a murit la data de 1 august 2016, la Morges, Elveția, fusese înmormântată tot aici pe 13 august 2016. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
LIVE UPDATE FOTO Oierii protestează în Piața Victoriei
Oierii protestează marți în Piața Victoriei, principalele nemulțumiri fiind legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor la oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare. Ciobanii au început să se adune în parcarea din Piața Victoriei de la ora 8:00. Mai
Bihor: Oradea Festifall - la cea mai amplă ediție de până acum, cu trei zile de evenimente (9 - 11 octombrie)
Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR - Visit Oradea) a pregătit cea mai amplă ediție de până acum a festivalului Festifall, fiind invitați artiști speciali, precum Asaf Avidan, Andra, Smiley, Stela Enache, manifestarea urmând să se desfășoare între 9 și 11 octombrie, în mai multe zone din centrul orașului.
Protest în Piața Victoriei/Manifestanții au rupt cordonul jandarmilor și au blocat traficul
Participanții la protestul de marți din Piața Victoriei au forțat dispozitivul de jandarmi și au blocat traficul rutier pe șoseaua Pavel D. Kiseleff, a anunțat Jandarmeria Capitalei. 'Subliniem faptul că acest comportament este de natură să îi pună pe participanții la adunarea publică înșiși în pericol și să afecteze drepturile celorlalți
Violențe la protestul ciobanilor din Piața Victoriei
Mai multe persoane care participă marți la protestul ciobanilor din Piața Victoriei s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat obiecte către aceștia. Circulația în zonă a fost oprită iar pentru îndepărtarea persoanelor care au recurs la violențe jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Ciobanii s-au adunat în jurul ore
Brigada Rutieră infirmă informațiile potrivit cărora 'autocarele cu protestatari sunt oprite la intrarea în București'
Brigada Rutieră a transmis, marți, că nu se confirmă informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la faptul că 'autocarele cu protestatari sunt oprite la intrarea în București', subliniind că polițiștii nu interzic accesul autocarelor în Capitală. Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei remis AGERPRES, la acest
Marcel Ciolacu: Avem o groază de proiecte, pierdem finanțări; la spital momentan ne descurcăm
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a declarat că, deocamdată, există fondurile necesare pentru funcționarea în bune condiții a Spitalului Județean de Urgență (SJU), dar așteaptă o rectificare bugetară a Ministerului Sănătății. El a subliniat că lipsa unui guvern cu puteri depline afectează proiectele de investiții derulate de a
Oierii au blocat Piața Victoriei în zona Muzeului Antipa
Oierii care protestează marți în Piața Victoriei au traversat din fața Muzeului Antipa către alveola centrala din fața Guvernului, iar circulația în zonă este blocată. Ciobanii s-au adunat în jurul orei opt în zona Muzeului Antipa. Mobilizarea pentru protestul de marți a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unu
Ciprian Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiții în proiecte de infrastructură
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marți cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, despre posibile investiții în proiecte specifice de infrastructură, informează Primăria Capitalei. 'Primarul general Ciprian Ciucu a fost vizitat în această dimineață de Ambasadorul Qatarului, Excelența Sa Rashid Abdullah Moha
Mai mulți reprezentați ai ciobanilor au depus la Guvern o listă de revendicări
Mai mulți reprezentați ai ciobanilor care protestează marți în Piața Victoriei din Capitală au depus la Guvern o listă de revendicări. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 dece
Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria: Accesul în zona securizată - deschis oricărei persoane care dorește să protesteze pașnic
Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București dezminte marți informațiile lansate în spațiul public potrivit cărora forțele de ordine ar restricționa sau ar bloca accesul protestatarilor în zona delimitată cu panouri metalice din Piața Victoriei - alveola centrală. Un protest al oierilor se desfășoară marți în fața Guvernului, princi
Câteva sute de oieri s-au adunat pe trotuarul din fața Muzeului Antipa
Câteva sute de oieri se află, marți dimineața, la protestul pentru care mobilizarea s-a făcut pe rețelele sociale, ciobanii mutându-se din parcarea auto din Piața Victoriei, unde s-au adunat inițial, pe trotuarul din fața Muzeului Antipa. Participanții la protest contactați de AGERPRES nu au dorit să facă declarații. Principalele nem
Oierii protestează marți în Piața Victoriei
Oierii protestează marți în Piața Victoriei, principalele nemulțumiri fiind legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor la oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare. Ciobanii au început să se adune în parcarea din Piața Victoriei de la ora
MApN: Mai multe drone - detectate în apropierea graniței cu România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat marți dimineață mai multe ținte aeriene în Ucraina, în apropierea graniței cu România, a informat Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în jurul orei 03:10, a fost detectată o țintă aeriană la aproximativ 35 de kilometri nord
Sector 6: Proiect privind screening mamar gratuit, în atenția Consiliului Local
Un proiect de hotărâre privind screening mamar gratuit în octombrie la Centrul de Sănătate 'Sfântul Nectarie' se regăsește pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sector 6 de joi. 'Primăria Sectorului 6 pregătește o campanie dedicată prevenirii și depistării precoce a cancerului de sân - pentru că sănă
Alba: Contract semnat de UM Cugir pentru achiziția de utilaje speciale destinate fabricației muniției de tip NATO
Reprezentanții Uzinei Mecanice (UM) Cugir au anunțat luni că a fost semnat un contract în valoare de 54 de milioane de euro, care vizează modernizarea infrastructurii industriale, creșterea capacității de producție și diversificarea gamei de fabricație a muniției de tip NATO. 'Programul strategic de modernizare în vederea creșt









