Camera Deputaților/Refuzul vânzătorului de a înlocui un produs neconform - sancționat cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia refuzul vânzătorului de a înlocui un produs în cazul în care acesta este neconform intră în categoria contravențiilor și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.
În expunerea de motive se arată că Ordonanța de urgență nr.140/2021 a fost adoptată pentru a stabili cadrul legal cu privire la contractele de vânzare încheiate între vânzător și consumator, în special norme privind conformitatea bunurilor, măsurile corective în caz de neconformitate, modalitățile de punere în aplicare respectivelor măsuri corective, precum și garanțiile comerciale în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și a bunei funcționări a pieței interne.
Potrivit inițiatorilor, ordonanța prevede următoarele: 'consumatorii beneficiază de înlocuirea bunurilor în cazul în care neconformitatea acestora este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăși 30 de zile calendaristice', dar, din păcate, aceasta nu a dispus și sancțiunile aplicabile pentru abaterile de la aceste prevederi, respectiv refuzul vânzătorului de a înlocui bunul neconform, în termenul stipulat de lege.
'Absența sancțiunii determină în practică multiple refuzuri nejustificate din partea comercianților, chiar dacă, în termenul de 30 de zile, consumatorul solicită înlocuirea bunurilor neconforme. Pentru a corecta omisiunea legiuitorului, propunem modificarea OUG 140/2021 și includerea în categoria contravențiilor sancționate cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei a nerespectării acestor prevederi, au explicat inițiatorii proiectului.
Proiectul de lege a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dacian Cioloș - de luni, consilier prezidențial
Dacian Cioloș va fi, de luni, 6 aprilie, consilier prezidențial. Decretul semnat de președintele Nicușor Dan a fost publicat vineri în Monitorul Oficial al României. 'Președintele României decretează: Articol unic - Începând cu data de 6 aprilie 2026, domnul Dacian-Julien Cioloș se numește &icir
Timiș: Europarlamentarul Grapini declară că PUSL trebuie să devină un ''veritabil barometru al guvernării'
Europarlamentarul Maria Grapini, președinte al Biroului Politic Național al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), a declarat vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că își asumă misiunea de a transforma formațiunea într-un 'veritabil barometru al guvernării'. Eurodeputatul a evidențiat necesitatea unei im
VIDEO Dogioiu: Finanțele și avocații evaluează condițiile unui apel în cazul Pfizer; se încearcă și o negociere cu compania
Ministerul de Finanțe evaluează în acest moment ce are de făcut în privința cazului Pfizer, împreună cu avocații, atât cei din țară, cât și cu echipa de avocați comună cu statul polonez, dacă e cazul, și care sunt condițiile unui apel cu șanse, iar în același timp se încearcă o negociere cu compania, a declarat purtătorul de
VIDEO Dogioiu: Guvernul a aprobat OUG care completează cadrul legal pentru stabilirea ariilor naturale protejate
Guvernul a aprobat vineri un proiect de ordonanță de urgență pentru a completa cadrul legal necesar pentru stabilirea concretă a ariilor naturale protejate și habitatelor naturale, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
VIDEO Ioana Dogioiu: Guvernul a aprobat ordonanța privind reducerea temporară a accizei la motorină
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat vineri că Executivul a adoptat actul normativ privind reducerea temporară a nivelului accizei pentru motorină și instituirea contribuției de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea țițeiului și a produselor energetice obținute din prelucrarea țițeiului extras de pe teritoriul Români
Predoiu, de ziua Jandarmeriei: Misiunea ei este în beneficiul cetățenilor, pentru liniștea comunităților
Jandarmeria Română este o instituție fundamentală a statului, iar misiunea ei este, în ultimă instanță, în beneficiul cetățenilor, pentru siguranța acestora, pentru liniștea comunităților, pentru apărarea ordinii de drept, pentru protejarea unui spațiu public în care viața democratică să poată funcționa normal, a declarat, vineri, ministrul Af
Ședință extraordinară de guvern - vineri; va fi aprobată reducerea accizei la motorină
Guvernul urmează să aprobe, vineri, într-o ședință extraordinară, reducerea accizei la motorină. Astfel, potrivit agendei anunțate de Executiv, va fi aprobat un proiect de ordonanță de urgență privind reducerea temporară a nivelului accizei aplicabil motorinei și instituirea contribuției de solidaritate asupra veniturilor din comercializ
Abrudean: Obținerea avizului favorabil de la Comitetul pentru Investiții - moment de referință pentru aderarea României la OCDE
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a salutat, vineri, primirea de către România a penultimului aviz favorabil, al 24-lea, pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). 'România obține penultimul aviz favorabil pentru aderarea la OCDE! România a primit Avizul formal al Comitetului pentru Investiții a
Proiect USR/Șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă Poliției Rutiere permisul sau talonul mașinii
Deputatul USR Alexandru Dimitriu propune, printr-un proiect de lege depus în Parlament, ca șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Inițiativa sa vine în contextul digitalizării administrației publice și al posibilității ca Poliția Rutieră să verifice existența documentelor în bazele oficiale de date,
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - interdicție de circulație aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care desfășoară activități de transport de marfă, care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria în perioada Paștelui Catolic cu privire la instituirea unei interdicții de circulație aplicabilă vehiculelor de marfă și ansamblurilor de vehicule cu masa maximă autorizată
Oana Țoiu: Aderarea la OCDE nu este doar o țintă diplomatică, ci și un proces transformator pentru România
Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) nu este doar o țintă diplomatică, ci și un proces transformator pentru România, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu. 'Lucrăm pentru politici publice mai bune, pentru o economie modernă și pentru un stat care să ofere șanse și prosperitate cet
VIDEO Ilie Bolojan: Este o onoare să fii premierul României
Ilie Bolojan a declarat, joi, că este o onoare să fii premierul României și că nu regretă că a acceptat această funcție. Bolojan a fost întrebat, la postul Europa FM, dacă regretă că a acceptat funcția de prim-ministru.
VIDEO Bolojan spune că nu se pune problema candidaturii sale la prezidențiale dacă și Nicușor Dan candidează
Premierul Ilie Bolojan a declarat joi că nu se pune nicio problemă din partea lui la o candidatură la alegerile prezidențiale din 2030 în cazul în care Nicușor Dan va dori să candideze pentru al doilea mandat. Bolojan a fost întrebat, la Europa FM, dacă se gândește să candideze la alegerile prezidențiale din 2030.
VIDEO Bolojan: România nu are nevoie de o criză politică și nici de guverne minoritare; generatorii crizei să-și asume
România nu are nevoie de o criză politică și nici de guverne minoritare, iar cei care generează o astfel de criză trebuie să-și asume, a declarat, joi, premierul Ilie Bolojan.
VIDEO Bolojan: Am luat decizia să promovăm mâine, într-o ședință de guvern, o reducere a accizei cu 30 de bani
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a luat decizia reducerii accizei cu 30 de bani pentru motorină, măsura urmând a fi aprobată de Guvern vineri. Potrivit premierului, ''și cetățenii, și Guvernul sunt perdanți ai acestei crize generate de războiul din Iran, de creșterea prețurilor la energie''.












