Peru: O deputată riscă sancțiuni după ce i-a cerut unui consilier să-i taie unghiile în Congres
Președintele Congresului din Peru, Fernando Rospigliosi, a calificat luni drept 'reprobabil' faptul că o deputată i-a cerut unui consilier să-i taie unghiile în biroul său din parlament și a cerut sancționarea deputatei, informează marți AFP.
Deputata de stânga Lucinda Vasquez a fost fotografiată așezată pe o canapea, în timp ce unul dintre consilierii săi îi făcea un masaj și îi tăia unghiile de la picioare în biroul său din Congresul de la Lima, a dezvăluit o emisiune de televiziune locală.
Fotografia a fost făcută în 6 noiembrie 2024, însă a fost dată publicității abia recent.
Rospigliosi, membru al partidului de dreapta Forța Populară, a apreciat totodată că este 'o umilință' pentru angajații Congresului să li se ceară să îndeplinească astfel de sarcini 'care nu țin de atribuțiile lor' și a cerut comisiei de etică a Congresului să o sancționeze pe Lucinda Vasquez.
'Ceea ce s-a întâmplat este reprobabil, aceasta nu ar mai trebui să se întâmple în Congres, persoanele ce comit acest tip de acte ar trebui să fie sancționate, sper că membrii comisiei de etică vor lua toate măsurile ce se impun', a declarat Rospigliosi într-o conferință de presă.
Președintele comisiei de etică, Elvis Vergara, a declarat în fața presei că va cere în 3 noiembrie declanșarea unei anchete din oficiu la adresa deputatei. AGERPRES/AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu)
Sursa foto: Francisco de Pierola/ x.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procurorii susțin că Harvey Weinstein și-a folosit influența pentru a abuza femei; apărarea atacă credibilitatea acuzatoarei
Harvey Weinstein s-a folosit de influența sa la Hollywood pentru a abuza sexual mai multe femei, a declarat marți un procuror în fața juriului reunit într-un tribunal din Manhattan, în timp ce un avocat al apărării a susținut că cel de-al treilea proces de viol care îl vizează pe fostul magnat al cinematografiei americane, organizat la New York, are l
Australia/Actrița Rebel Wilson, dată în judecată pentru calomnie în urma unor postări pe rețelele de socializare
Actrița australiană Rebel Wilson a compărut luni într-un tribunal din Sydney în cadrul unui proces de calomnie intentat de Charlotte MacInnes, actrița care deține rolul principal în filmul ''The Deb'', debutul regizoral al lui Wilson, în urma unei serii de postări făcute de Wilson pe rețelele de socializare, informează Reuters.
După alergare și dans, companiile chineze care produc roboți vizează muncile casnice
Roboți umanoizi care strângeau gunoiul sau aranjau fire de flori au putut fi admirați marți la Beijing, în cadrul unei demonstrații privind utilizarea în viitor a unor astfel de mașinării la treburi casnice mai complexe, informează Reuters. Evenimentul, organizat marți la Beijing de startup-ul X Square Robot, a fost unul modest după standarde
Cântărețul Harry Styles a înregistrat un videoclip alături de un ansamblu de coarde din Berlin
Starul pop britanic Harry Styles a înregistrat un spectacol muzical special în sala de concerte Funkhaus din Berlin, unde a interpretat mai multe piese de pe noul său album alături de un ansamblu de coarde, informează marți DPA. Pianistul german Nils Frahm s-a numărat printre muzicienii care au contribuit la aceste înregistrări, care au fost
Un film despre epopeea antică indiană 'Ramayana' se va adresa unui public global
Cineaștii care au realizat 'Ramayana', un film epic care a avut un buget de producție foarte mare, își propun să aducă o poveste clasică hindusă în fața publicului internațional în acest an, informează Reuters. 'Ramayana' spune o poveste veche de 5.000 de ani despre prințul Rama, întruchiparea zeității hinduse Vishnu, in
Alan Osmond, membru fondator al grupului The Osmonds, a murit la 76 de ani
Muzicianul american Alan Osmond, care a cântat alături de frații lui în grupul The Osmonds, a murit la vârsta de 76 de ani, a confirmat familia sa, relatează marți DPA. Cântărețul Alan Osmond - cunoscut pentru piese precum 'Crazy Horses', 'Love Mer For A Reason' și 'Let Me In' - a murit luni în prezența soț
Compania aflată în spatele brandului Hello Kitty va crea jocuri video proprii
Compania japoneză Sanrio, aflată la originea personajului Hello Kitty, a lansat marți o divizie de jocuri video pentru a atrage noi fani către legendarul său personaj, intenționând să publice 10 titluri originale în următorii trei ani, informează AFP. Personajul Hello Kitty, creat în anii 1970 pentru a decora un portofel din vinil înain
O înregistrare inedită a lui Prince, publicată cu ocazia împlinirii a 10 ani de la moartea sa
Moștenitorii cântărețului american Prince au publicat marți o înregistrare inedită a piesei 'With This Tear', un cântec compus inițial de regretatul artist și cedat ulterior artistei canadiene Celine Dion, la începutul anilor 1990, informează agenția EFE, care citează revista Billboard. Publicarea are loc la împlinirea a 10 ani de la moa
VIDEO Regele Charles al III-lea îi aduce un omagiu 'dragei sale mame', Elisabeta a II-a, la 100 de ani de la nașterea sa
Regele Charles al III-lea i-a adus un omagiu, printr-un mesaj video, 'dragei sale mame', regretata Elisabeta a II-a a Regatului Unit, care ar fi împlinit marți 100 de ani, informează AFP. Regina, care a încetat din viață în septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, după o domnie de 70 de ani, 'a rămas constan
A murit actorul Patrick Muldoon, cunoscut din 'Melrose Place', 'Salvați de clopoțel' și 'Infanteria stelară'
Actorul Patrick Muldoon, cunoscut pentru rolurile sale din 'Zile din viața noastră', 'Melrose Place' sau 'Infanteria stelară', a decedat la vârsta de 57 de ani în urma unui infarct, informează marți agenția EFE care citează site-ul TMZ. Sora lui Patrick Muldoon, Shana Muldoon-Zappa, a declarat pentru TMZ că
Madonna oferă recompensă pentru recuperarea ținutei purtate pe scena festivalului Coachella
Legenda muzicii pop Madonna a anunțat luni că oferă recompensă pentru recuperarea ținutei emblematice pe care a purtat-o în weekend cu ocazia unei apariții-surpriză la festivalul Coachella, în calitate de artistă invitată a cântăreței Sabrina Carpenter, transmite agenția EFE. Madonna a menționat pe scenă că obiectele vestimen
Rapperul D4vd, inculpat pentru uciderea unei adolescente americane
D4vd, un rapper american în ascensiune, a fost inculpat luni pentru uciderea unei adolescente americane al cărei cadavru în stare de descompunere a fost găsit în portbagajul unei Tesla înmatriculate pe numele cântărețului în Los Angeles, a anunțat procuratura orașului, potrivit AFP. Rapperul de 21 de ani riscă închisoa
Balena eșuată în Marea Baltică a rămas din nou imobilizată, după ce începuse să înoate în timpul operațiunii de salvare
Balena eșuată de trei săptămâni în largul coastelor Germaniei de la Marea Baltică a început să înoate în timpul operațiunii de salvare, înainte să rămână din nou imobilizată în ape puțin adânci, au transmis luni autoritățile germane, care nu au precizat deocamdată modul în care vor continua operațiunile, informează
Charlize Theron spune că 'peste 10 ani inteligența artificială va putea să practice' meseria actorului Timothée Chalamet
Actrița sud-africană Charlize Theron a declarat recent pentru cotidianul The New York Times că i s-a părut 'foarte imprudent' din partea lui Timothée Chalamet să afirme că 'nimănui nu-i pasă' de operă sau de balet, informează revista Variety. Atunci când a fost întrebată despre provocările majore ale rolurilor sale din trecut
China / Val de critici după lansarea unei ''baze de date'' cu actori destinată AI
Platforma de streaming iQiyi, echivalentul chinez al Netflix, a fost luni ținta unui val de critici după lansarea unui nou instrument care facilitează utilizarea imaginilor actorilor în filmele și serialele generate cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), informează AFP. Peste 100 de celebrități s-au alăturat unei platforme care îi poate pune &i












