IGSU: 64 de localități și 20 de județe, afectate de vremea rea; manevrele în porturile din județul Constanța au fost oprite (GALERIE FOTO)
Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile în 64 de localități din 20 de județe și în municipiul București. Aceștia au evacuat apa din mai multe imobile inundate, anexe, curți și au îndepărtat copacii căzuți.
'Din cauza vântului puternic au fost suspendate manevrele în toate porturile din județul Constanța', informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Intervențiile au avut loc în județele Argeș, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Călărași, Dolj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Vâlcea și în municipiul București.
'S-a intervenit pentru evacuarea apei din 26 de imobile inundate (14 case, nouă demisoluri ale unor blocuri de locuințe, un operator economic, trei instituții publice), două anexe gospodărești, 78 de curți, pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la șase imobile și degajarea a 63 de copaci și a unui stâlp de electricitate, fiind avariate 38 de autovehicule', arată sursa citată.

Sursa foto: ISU Ialomiţa
Circulația rutieră a fost temporar afectată pe DN 1 (județul Ilfov) și este încă afectată pe DN 6 (Caraș-Severin) și DJ 224 (Constanța), din cauza unui copac căzut pe carosabil, a rocilor desprinse de pe un versant și a unei viituri produse în urma acumulării de apă.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, se înregistrează avarii în 17 localități din patru județe (Dâmbovița, Prahova, Vaslui și Vrancea), fiind afectați aproximativ 13.100 de consumatori finali.
'Recomandăm populației să urmărească sursele oficiale de informare, să respecte recomandările autorităților și să se pregătească pentru posibile intervenții de urgență în cazul apariției unor riscuri iminente', precizează IGSU.
Pentru informații suplimentare privind comportamentul în situații de urgență, este disponibilă platforma națională de pregătire a populației: https://fiipregatit.ro, iar aplicația DSU poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Ialomița: Gospodării, subsoluri, scări de bloc și străzi - inundate la Slobozia și Fetești
ISU București-Ilfov: Zeci de copaci căzuți și autoturisme avariate în urma fenomenelor meteo
Constanța: Bărbat salvat de pe capota autoturismului luat de viitură, transportat la spital
Galați: Sectoare de drum inundate; echipele DRDP Buzău acționează în teren
Argeș: Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unor copaci doborâți de vânt care blocau străzile
Constanța: A fost reluat transportul public de călători în municipiul reședință
Buzău: Copaci căzuți pe carosabil din cauza condițiilor meteo, îndepărtați de pompieri
Prahova: Peste 10.000 de consumatori fără electricitate; copaci doborâți de vânt în mai multe zone
Constanța: Persoană blocată pe capota autoturismului luat de viitură; intervin pompierii
Ialomița: Cinci gospodării și două străzi inundate în ultimele ore; cod roșu de ploi
Constanța: Copaci căzuți, case și străzi inundate în localități din județ în urma ploii torențiale
Rămânem în alertă în toată această perioadă cu alerte de ploi și inundații (secretar de stat MMAP)
VIDEO DSU suplimentează efectivele în județele ce vor fi afectate de fenomenele meteorologice
Ministerul Educației și Cercetării: S-a luat decizia suspendării cursurilor în patru județe
INHGA: Cod roșu de inundații pe râurile din Dobrogea
Capitala și alte cinci județe intră sub Cod roșu de ploi abundente, marți seara
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc în mers pe o stradă din Vaslui
Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc, marți dimineață, în timpul mersului pe o stradă aflată la ieșirea din municipiul Vaslui, Detașamentul de Pompieri intervenind cu două autospeciale de stingere și nouă militari.
Medalia ''Coroana Română, 160 de ani'' - lansată, marți, la Palatul Elisabeta
Majestatea Sa Margareta va găzdui marți, la Palatul Elisabeta, lansarea medaliei aniversare ''Coroana Română, 160 de ani'' realizată de Monetăria Statului. La eveniment, care va începe la ora 16:00, vor lua cuvântul Principele Radu și directorul general al Monetăriei Statului, Octavian Schen, a informat, luni,
Bistrița-Năsăud: Trei persoane rănite în urma exploziei unui cazan de țuică, la Orheiu Bistriței
Trei persoane - două femei și un bărbat - au fost rănite în urma exploziei unui cazan de țuică produsă, luni seara, în localitatea Orheiu Bistriței din județul Bistrița-Năsăud. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, este vorba despre o femeie de 71 de ani, o alta de 61 de ani și de un bărbat de 68 de an
Bihor: Orădeanul Cristian Meleacă a câștigat Trofeul Caputo la 'Pizza & Vino', în Campionatul Mondial de la Napoli
Pizzarul orădean Cristian Meleacă a obținut locul I la categoria 'Pizza & Vino' în cadrul Campionatului Mondial de Pizza - Trofeul Caputo, desfășurat recent la Napoli, cu peste 600 de concurenți din 35 de țări. Cu o experiență de aproape trei decenii în domeniu și după 15 ani de colaborare cu Eugen Pocian, mentorul său și coordonator al
Harghita: Doi bărbați au fost răniți după ce au fost atacați de un urs, în zona Cașinu Nou
Doi bărbați au fost răniți, luni, în urma unui atac de urs produs în zona localității Cașinu Nou, victimele fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc, a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean, Borboly Csaba, pe pagina sa de Facebook. Potr
Covasna: Șase clădiri-monument ale fostei Fabrici de Țigarete din Sfântu Gheorghe, restaurate și reconvertite cu fonduri UE
Șase clădiri monument-istoric din cadrul fostei Fabrici de Țigarete din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi restaurate și reconvertite într-un centru de experiență-casă de joacă științifică, printr-o investiție de aproape 170 de milioane de lei, finanțată prin Programul 'Regiunea Centru' 2021-2027, potrivit unui comunicat transmis de Agenția pentru Dezvolta
Jandarmeria Capitalei: Protest al sindicaliștilor din învățământ, miercuri, în fața Guvernului și a Parlamentului
Sindicaliștii din învățământ vor protesta, miercuri, în fața Guvernului și a Palatului Parlamentului, anunță Jandarmeria Capitalei, care alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță. Manifestația, care va avea loc între orele 10:00-14:30, este org
Vâlcea: Microbuz școlar implicat într-un accident rutier pe DN 67, la Slătioara; trei elevi - transportați la spital
Trei elevi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, luni după-amiază, după ce microbuzul școlar în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier pe DN 67, în localitatea Slătioara. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, la fața locului sunt echipaje de la Stația
Brașov: Bike Park Postăvarul se deschide la sfârșitul săptămânii
Bike Park Postăvarul se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni, toate traseele urmând să fie practicabile, cu excepția ultimei porțiuni din traseul Blue line, Techno belly, a anunțat, luni, Primăria Brașov. Conform viceprimarului Dan Ghiță, în această perioadă sunt efectuate ultimele lucrări de pregătire a traseelor.
Bihor: Delegație din Muntenegru, în vizită de studiu pe tema managementului deșeurilor
Comisia Europeană, prin instrumentul TAIEX, a organizat săptămâna trecută la Oradea o vizită de studiu dedicată schimbului de experiență în domeniul managementului deșeurilor municipale, în contextul alinierii Muntenegrului la legislația UE, a informat luni Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Bihor. 'Vizita de studiu a fost o
Sibiu: Peste 15.000 de persoane au participat la prima ediție a festivalului de sport urban
Peste 15.000 de persoane au fost prezente în ultimele trei zile, la Sibiu, la prima ediție a festivalului de sport urban BCR Sport Arena Streetball, dintre care aproximativ 3.000 au participat la activitățile sportive, au anunțat luni organizatorii, printr-un comunicat de presă. Unul din bulevardele centrale ale municipiului Sibiu, bulevardul Corneliu Co
Sector 1/ O nouă firmă de salubrizare de la 1 iulie; programul de colectare a deșeurilor rămâne același
Compania Blue Planet preia de la 1 iulie serviciul de salubrizare în Sectorul 1 pentru o perioadă de maximum 12 luni, iar gunoiul menajer va fi ridicat în aceleași zile ca și până acum, anunță luni Primăria. ''De la 1 iulie 2026, se schimbă operatorul de salubrizare, nu și programul de colectare a deșeurilor. Compania Blue Planet prei
Neamț: Șapte mesaje RO-ALERT în week-end cu privire la apariția unor urși; un animal a fost împușcat
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț a transmis, la sfârșitul săptămânii trecute, șapte mesaje RO-ALERT cu privire la apariția unor urși în zonele locuite. Potrivit ISU Neamț, au fost alertați oamenii din localitățile Grințieș, Bicaz Chei, Poiana Teiului, Borca și Piatra-Neamț. La Bicaz Chei au
Bihor: Pasajul de pe DN19, la intrarea în Oradea, aproape finalizat și deschis traficului; investiție de 38,8 milioane de lei (GALERIE FOTO)
Lucrările la pasajul rutier suprateran de la intrarea în Oradea pe DN 19 (Oradea - Sighetu Marmației) au ajuns la un stadiu de execuție de 85%, fiind deschisă circulația pentru traficul rutier, a anunțat luni, pe șantier, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Horea Abrudan. ''Pasajul reprezintă unul dintre cele mai im
Harghita: Membrii SANITAS continuă greva japoneză în spitale și unitățile DGASPC
Angajații din spitale și unitățile de asistență socială din Harghita, membri ai sindicatului SANITAS, continuă greva japoneză până la instalarea unui nou guvern cu care să poată fi reluate negocierile privind proiectul noii legi a salarizării. Președinta SANITAS Harghita, Nyulas Emma, a declarat luni, pentru AGERPRES












