ANAR: În București, vorbim despre inundații de tip pluvial, dar per ansamblu efectele nu au fost semnificative
Efectele Codului roșu de ploi abundente nu au fost semnificative per ansamblu până la această oră în Capitală, unde s-au consemnat doar inundații de tip pluvial, fiind zone unde canalizarea nu face față, informează miercuri Administrația Națională ''Apele Române'' (ANAR).
'Pentru Colentina, s-a trecut în regim de acumulare, adică, dacă până acum, au crescut debitele evacuate de la 3 mc/s la 8 mc/s, în prezent, acumularea a revenit la regimul inițial. Pentru Dâmbovița, s-a acționat corelat cu Apa Nova, caseta a fost la limită, dar nu a intrat în presiune. Din informațiile pe care le avem la această oră de la Apa Nova București, s-au tranzitat prin casetă debite de cca 110 - 120 mc/s (colectate de rețeaua de canalizare de pe întreaga suprafață a Bucureștiului), față de 3 mc/s cât a avut râul Dâmbovița la intrarea în Lacul Morii. Peste acest debit, canalizarea intră sub presiune și capacele încep să refuleze pe străzi. Pentru zona planșeului Unirii, nu au fost probleme cu tranzitarea debitelor la suprafață, constructorul a menținut batardoul instalat', se arată într-un comunicat al ANAR.
Precipitațiile mai mari de circa 80 - 100 l/mp s-au înregistrat în sudul Bucureștiului, respectiv în județul Giurgiu, fără probleme deosebite. În acumularea Dridu, s-au acumulat aproape 4 mil. mc/s și pe Mostiștea (Călărași) s-au înregistrat ușoare creșteri ale nivelelor în acumulări.
De asemenea, nu s-au înregistrat probleme deosebite, ca urmare a cantităților de precipitații înregistrate în județele Călărași, Ialomița, Giurgiu și Tulcea.
În ultimele ore, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele 24 de ore, în județul Constanța, sunt depășite două cote de pericol, respectiv la stația hidrometrică Cheia, pe râul Casimcea și la stația hidrometrică Băltăgești, pe Valea Dunărea, nivelurile fiind în creștere. ANAR are 100 de oameni în teren și 19 utilaje mobilizate la nivelul județului.
Stații hidrometrice din județul Constanța unde s-au înregistrat în ultimele 24 de ore peste 70 l/mp, dar și peste 100 l/mp (la ora 12:00) sunt: stația Băltăgești, valea Dunărea - 140 l/mp; stația Mihail Kogălniceanu, râul Agi Cabul - 120 l/mp; stația Nuntași, râul Nuntași - 127 l/mp; stația Topalu, râul Dunărea - 127,2 l/mp; stația Nisipari, râul Nisipari - 91 l/mp; stația Dorobanțu, râul Dorobanțu - 85 l/mp; stația Pantelimon, râul Râmnic - 86,8 l/mp; stația Techirghiol, râul Techirghiol 82,2 l/mp; stația Casimcea, râul Casimcea 77,6 l/mp; stația Ciobanu, râul Dunărea - 74 l/mp; stația Cheia, râul Casimcea - 72,6 l/mp.
În ultimele 48 de ore, în județul Giurgiu, maximumul înregistrat la stația hidrometeorologică Giurgiu a fost de 131,6 l/mp. De asemenea, s-au înregistrat precipitații la Zimnicea, județul Teleorman - 101,3 l/mp; București - Filaret - 57 l/mp; Turnu Măgurele - 73,6 l/mp; Oltenița, județul Călărași - 83,3 l/mp.
'Pentru precipitațiile prognozate până mâine, nu estimăm probleme majore în Ialomița și Călărași. Continuăm monitorizarea zonelor aflate sub Cod roșu hidrologic din județele Constanța și Tulcea. Conform prognozelor hidrometeorologice, după ora 15:00, Codul roșu se va transforma în portocaliu. Administrația Națională 'Apele Române' face un apel către deținătorii de baraje și acumulări mici să respecte Regulamentele de exploatare și să anunțe imediat instituția pentru orice modificare sau eveniment neprevăzut. La nivelul dispeceratelor centrale și bazinale, se asigură fluxul informațional permanent. Avertizările hidrologice emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) sunt transmise imediat către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care le comunică mai departe autorităților locale', se arată în comunicatul ANAR. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc în mers pe o stradă din Vaslui
Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc, marți dimineață, în timpul mersului pe o stradă aflată la ieșirea din municipiul Vaslui, Detașamentul de Pompieri intervenind cu două autospeciale de stingere și nouă militari.
Medalia ''Coroana Română, 160 de ani'' - lansată, marți, la Palatul Elisabeta
Majestatea Sa Margareta va găzdui marți, la Palatul Elisabeta, lansarea medaliei aniversare ''Coroana Română, 160 de ani'' realizată de Monetăria Statului. La eveniment, care va începe la ora 16:00, vor lua cuvântul Principele Radu și directorul general al Monetăriei Statului, Octavian Schen, a informat, luni,
Bistrița-Năsăud: Trei persoane rănite în urma exploziei unui cazan de țuică, la Orheiu Bistriței
Trei persoane - două femei și un bărbat - au fost rănite în urma exploziei unui cazan de țuică produsă, luni seara, în localitatea Orheiu Bistriței din județul Bistrița-Năsăud. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, este vorba despre o femeie de 71 de ani, o alta de 61 de ani și de un bărbat de 68 de an
Bihor: Orădeanul Cristian Meleacă a câștigat Trofeul Caputo la 'Pizza & Vino', în Campionatul Mondial de la Napoli
Pizzarul orădean Cristian Meleacă a obținut locul I la categoria 'Pizza & Vino' în cadrul Campionatului Mondial de Pizza - Trofeul Caputo, desfășurat recent la Napoli, cu peste 600 de concurenți din 35 de țări. Cu o experiență de aproape trei decenii în domeniu și după 15 ani de colaborare cu Eugen Pocian, mentorul său și coordonator al
Harghita: Doi bărbați au fost răniți după ce au fost atacați de un urs, în zona Cașinu Nou
Doi bărbați au fost răniți, luni, în urma unui atac de urs produs în zona localității Cașinu Nou, victimele fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc, a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean, Borboly Csaba, pe pagina sa de Facebook. Potr
Covasna: Șase clădiri-monument ale fostei Fabrici de Țigarete din Sfântu Gheorghe, restaurate și reconvertite cu fonduri UE
Șase clădiri monument-istoric din cadrul fostei Fabrici de Țigarete din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi restaurate și reconvertite într-un centru de experiență-casă de joacă științifică, printr-o investiție de aproape 170 de milioane de lei, finanțată prin Programul 'Regiunea Centru' 2021-2027, potrivit unui comunicat transmis de Agenția pentru Dezvolta
Jandarmeria Capitalei: Protest al sindicaliștilor din învățământ, miercuri, în fața Guvernului și a Parlamentului
Sindicaliștii din învățământ vor protesta, miercuri, în fața Guvernului și a Palatului Parlamentului, anunță Jandarmeria Capitalei, care alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță. Manifestația, care va avea loc între orele 10:00-14:30, este org
Vâlcea: Microbuz școlar implicat într-un accident rutier pe DN 67, la Slătioara; trei elevi - transportați la spital
Trei elevi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, luni după-amiază, după ce microbuzul școlar în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier pe DN 67, în localitatea Slătioara. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, la fața locului sunt echipaje de la Stația
Brașov: Bike Park Postăvarul se deschide la sfârșitul săptămânii
Bike Park Postăvarul se va deschide la sfârșitul acestei săptămâni, toate traseele urmând să fie practicabile, cu excepția ultimei porțiuni din traseul Blue line, Techno belly, a anunțat, luni, Primăria Brașov. Conform viceprimarului Dan Ghiță, în această perioadă sunt efectuate ultimele lucrări de pregătire a traseelor.
Bihor: Delegație din Muntenegru, în vizită de studiu pe tema managementului deșeurilor
Comisia Europeană, prin instrumentul TAIEX, a organizat săptămâna trecută la Oradea o vizită de studiu dedicată schimbului de experiență în domeniul managementului deșeurilor municipale, în contextul alinierii Muntenegrului la legislația UE, a informat luni Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Bihor. 'Vizita de studiu a fost o
Sibiu: Peste 15.000 de persoane au participat la prima ediție a festivalului de sport urban
Peste 15.000 de persoane au fost prezente în ultimele trei zile, la Sibiu, la prima ediție a festivalului de sport urban BCR Sport Arena Streetball, dintre care aproximativ 3.000 au participat la activitățile sportive, au anunțat luni organizatorii, printr-un comunicat de presă. Unul din bulevardele centrale ale municipiului Sibiu, bulevardul Corneliu Co
Sector 1/ O nouă firmă de salubrizare de la 1 iulie; programul de colectare a deșeurilor rămâne același
Compania Blue Planet preia de la 1 iulie serviciul de salubrizare în Sectorul 1 pentru o perioadă de maximum 12 luni, iar gunoiul menajer va fi ridicat în aceleași zile ca și până acum, anunță luni Primăria. ''De la 1 iulie 2026, se schimbă operatorul de salubrizare, nu și programul de colectare a deșeurilor. Compania Blue Planet prei
Neamț: Șapte mesaje RO-ALERT în week-end cu privire la apariția unor urși; un animal a fost împușcat
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț a transmis, la sfârșitul săptămânii trecute, șapte mesaje RO-ALERT cu privire la apariția unor urși în zonele locuite. Potrivit ISU Neamț, au fost alertați oamenii din localitățile Grințieș, Bicaz Chei, Poiana Teiului, Borca și Piatra-Neamț. La Bicaz Chei au
Bihor: Pasajul de pe DN19, la intrarea în Oradea, aproape finalizat și deschis traficului; investiție de 38,8 milioane de lei (GALERIE FOTO)
Lucrările la pasajul rutier suprateran de la intrarea în Oradea pe DN 19 (Oradea - Sighetu Marmației) au ajuns la un stadiu de execuție de 85%, fiind deschisă circulația pentru traficul rutier, a anunțat luni, pe șantier, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Horea Abrudan. ''Pasajul reprezintă unul dintre cele mai im
Harghita: Membrii SANITAS continuă greva japoneză în spitale și unitățile DGASPC
Angajații din spitale și unitățile de asistență socială din Harghita, membri ai sindicatului SANITAS, continuă greva japoneză până la instalarea unui nou guvern cu care să poată fi reluate negocierile privind proiectul noii legi a salarizării. Președinta SANITAS Harghita, Nyulas Emma, a declarat luni, pentru AGERPRES












