Festivalul 'Enescu': Orchestra Națională a Franței - joi, la Sala Palatului; dirijor - maestrul Cristian Măcelaru
Orchestra Națională a Franței va concerta, joi, de la ora 20:00, la Sala Palatului, la pupitru aflându-se maestrul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului și Concursului Internațional 'George Enescu', informează site-ul evenimentului.
Solista serii va fi Anne-Sophie Mutter, spectacolul desfășurându-se cu participarea actorilor Ana și Bogdan Iacob (proiecție video).
Își dă concursul Corul Filarmonicii 'George Enescu', dirijat de maestrul Iosif Prunner.
Programul va cuprinde: Arie pentru vioară și orchestră (premieră românească) de Thomas Ades, Concertul nr. 1 în si bemol major pentru vioară și orchestră K. 207 de Wolfgang Amadeus Mozart și Daphnis și Chloe M. 57 de Maurice Ravel.
***
Orchestra Națională a Franței (Cristian Măcelaru, director muzical) este atât o autoritate consacrată, cât și o forță dinamică în interpretarea muzicii franceze. Prin turneele sale internaționale, a devenit un simbol al culturii franceze la nivel global, dar, în același timp, prin prezența sa activă în Franța și prin programele sale educaționale captivante, a reușit să-și consolideze legăturile cu o diversitate de public național.
Ca ansamblu al Radio France, Orchestra Națională a Franței a fost fondată în 1934 ca prima orchestră simfonică permanentă a țării, iar misiunea sa de a servi repertoriul simfonic a fost promovată de transmisiunile radio ale concertelor sale, câștigându-și curând o reputație de invidiat.
După cel de-al Doilea Război Mondial, tradiția orchestrei a fost îmbogățită de dirijori precum Manuel Rosenthal, Andre Cluytens și Jean Martinon, pe lângă mulți alții. Această tradiție a fost amplificată de directorii muzicali care au urmat la conducere (Lorin Maazel, Charles Dutoit, Kurt Masur, Daniele Gatti, Emmanuel Krivine) și de invitați permanenți (Leonard Bernstein, Pierre Boulez, Bernard Haitink, Riccardo Muti, Seiji Ozawa...). La 1 septembrie 2020, Cristian Măcelaru a preluat funcția de director muzical al prestigioasei orchestre.
Pentru a marca centenarul dispariției lui Camille Saint-Saëns, a fost lansată o ediție integrală a simfoniilor sale, sub conducerea lui Cristian Măcelaru, la casa de discuri Warner Classics. În plus, Deutsche Grammophon a publicat în 2024 o colecție a simfoniilor de George Enescu, interpretate sub bagheta aceluiași dirijor.
***
Distins cu un premiu Grammy, dirijorul Cristian Măcelaru este director muzical al Orchestrei Simfonice din Cincinnati, director artistic al Festivalului și Concursului Internațional 'George Enescu', director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, director artistic și dirijor principal al Orchestrei Simfonice World Youth de la Centrul de Arte Interlochen, responsabil de direcția muzicală și conducerea dirijorală a Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo, precum și dirijor principal al Orchestrei Simfonice WDR din Koln, unde a activat în stagiunea 2024-2025, urmând ca în stagiunea 2025-2026 să continue în calitate de partener artistic.
Cristian Măcelaru a participat recent la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024 de la Paris, vizionată de 1,5 miliarde de telespectatori din întreaga lume, la care a condus Orchestra Națională a Franței și Corul Radio France în interpretarea Imnului Olimpic, în timp ce steagul olimpic a fost ridicat sub Turnul Eiffel.
Maestrul Măcelaru și Orchestra Națională a Franței și-au continuat stagiunea din 2024-2025 prin turnee în Franța, Germania, Coreea de Sud și China. Printre aparițiile sale în Europa, ca invitat, se numără debuturile alături de Filarmonica din Oslo, precum și reluarea colaborărilor cu Orchestra Simfonică din Viena, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Suedeze, Orchestra Simfonică Germană din Berlin și Orchestra Tonhalle din Zurich. În America de Nord, a dirijat orchestrele simfonice din Baltimore, Minnesota și St. Louis.
În 2020, a primit un premiu Grammy pentru înregistrarea Concertului pentru vioară și orchestră de Wynton Marsalis la Decca Classics, alături de violonista Nicola Benedetti și Orchestra Simfonică din Philadelphia. Recent, a lansat un album cu Simfoniile și cele două Rapsodii române de Enescu, alături de Orchestra Națională a Franței, înregistrat la Deutsche Grammophon.
* La Ateneul Român, de la ora 17:00, va evolua ansamblul Arcadia Quartet. În program figurează lucrări de Mieczys³aw Weinberg: Cvartetul de coarde nr. 3 op. 14, Cvartetul de coarde nr. 7 op. 59 și Cvartetul de coarde nr. 2 op. 3/145.
* 'Ultima piesă' - concert sincretic imersiv - este programat, joi, de la ora 20:00, la MINA - Muzeul Artei Noi Imersive.
La patru secole de la publicarea Furtunii lui Shakespeare în 'First Folio', 'Ultima Piesă 'revizitează unele dintre temele folosite de 'Bardul din Avon': iluzia, puterea, transformarea, precum și rolul artei în tensiunea dintre teluric și spiritual.
'Dacă stilistic Shakespeare uluiește prin varietatea tehnicilor dramatice angajate în 'vrăjirea' publicului - subjugând poetic dansul, muzica și jocul actorilor pentru a adresa deopotrivă diverse categorii de public - concertul lui Constantin Basica urmărește componistic un efect similar prin apelarea la interdisciplinaritate, imersivitate și tehnologie', precizează organizatorii festivalului.
Compoziție: Constantin Basica; concept vizual: Simona Fitcal; concept imersiv: orb.ro și Adrian Ciglenean; text: William Shakespeare (adaptat de Adrian Ciglenean).
Interpreți vor fi membrii Ansamblului SonoMania, dirijor - Simona Strungaru. Invitat special: Teodor-Emanuel Basica - corn; pantomimă: Alexandru Pribeagu.
Cu participarea actorilor: Alexandru Pribeagu, Smaranda Găbudean, Luiza Ghindă, Mihai Dulea, Adrian Ciglenean, Mihai Oancea și a tinerilor Anda Kreuziger, Robert Avram, David Jighirgiu, Alexandru Păun, Tudor Oancea și Luminița Cercel.
Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional 'George Enescu' are loc, în București și în țară, până pe 21 septembrie. În acest an, manifestarea are ca temă aniversările - 'Celebrations' -, în contextul în care se împlinesc 70 de ani de la moartea marelui compozitor.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media de tradiție al evenimentului. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.festivalenescu.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par
Spectacolul 'Regele Lear' deschide Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești'
Spectacolul 'Regele Lear' adaptare de Eliza Păuna, după W. Shakespeare și Andy Stanton, cu regia semnată de Ramona Iacob, deschide cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești', la Sala Mare a Teatrului 'Ion Creangă'. Potrivit organizatorilor, ediția din 2026









