Patru imense cercuri din pământ, asemeni unor medalioane, brăzdează câmpia din zona Cornești - Orțișoara - Seceani - Murani, în apropierea Timișoarei.

Pentru cei care străbat zona la pas, sunt insesizabile, dar din spațiul aerian își dezvăluie măreția.

Sunt iarcurile de la Cornești, care se desfășoară pe 17 hectare, fiind cea mai întinsă fortificație preistorică din Epoca Bronzului din Europa. Aceste iarcuri sunt valuri de pământ construite în urmă cu peste trei milenii în scop de apărare și menționate pentru prima dată în 1725, pe așa numitele 'hărți Mercy' (Florimund Mercy, guvernator al Banatului, după eliberarea Banatului de sub ocupația otomană de către armata habsburgilor conduși de Prințul de Savoya - n. r.).

Arheologul Leonard Dorogostaisky, voluntar în echipa Muzeului Național al Banatului (MBN) care face cercetări în acest sit, lansează ipoteza că la Cornești avem mai mult decât o fortificație: un centru de cult, un spațiu care a servit, probabil, ca observator astronomic.

Prima menționare în literatura arheologică atribuie această fortificație epocii avare, în timp ce cercetări ulterioare, din perioada interbelică, o plasează în perioada Troiei, în epoca bronzului.

Cercetări recente de suprafață, întreprinse în mai multe rânduri de către arheologi ai Muzeului Național al Banatului din Timișoara - Doru Micle, Liviu Măruia și Leonard Dorogostaisky - au dus la identificarea în perimetrul așezării fortificate a trei așezări aparținând perioadei timpurii a epocii cuprului, bronzului mijlociu și primei epoci a fierului.

În ultimii 20 de ani, cercetările la iarcurile de la Cornești se desfășoară sistematic, fiind scoase la iveală fragmente ceramice preistorice care pot fi atribuite primei epoci a fierului.

Arheologul Leonard Dorogostaisky relatează, pentru AGERPRES, că fortăreața de la Cornești ar trebui promovată mai mult, meritând un locul în panoplia UNESCO. Aici ar trebui deschis și un punct muzeal dedicat iarcurilor, mai ales că adâncurile fortăreței ascund un loc care, presupune el, ar fi fost destinat unor ritualuri mistice, puțin cunoscute.

Directorul MNB, Claudiu Ilaș, declară, pentru AGERPRES, că pentru ca fortificația preistorică de la Cornești să ajungă în patrimoniul UNESCO sunt necesare sume însemnate de bani pentru exproprierea proprietarilor care dețin terenuri pe aceste suprafețe, bani pe care statul nu îi are în momentul de față.

'La Cornești se cercetează atât fortificația de la Iarcuri (Bronz Târziu), cât și cea de la Cornet (Bronz Mijlociu). Încercăm să identificăm surse externe de finanțare pentru muzeul al cărui proiect tehnic este finalizat. (...) Discuții legate de UNESCO vor putea fi purtate eventual în următorii 20-30 de ani. Pe de altă parte, exceptând despăgubirile pe care statul ar trebui să plătească proprietarilor pentru expropriere, aproximativ 30 milioane de euro, costurile documentațiilor s-ar ridica la aproximativ 400.000 de euro. Bani care nu există în visteria statului. Sunt necesare alte demersuri esențiale pentru a proteja fortificația și a o valorificare științific și cultural. Sanctuarul este, poate, spectaculos, dar zona de iarcuri este cea mai mare structură de Epoca Bronzului din lume', spune Claudiu Ilaș.

Leonard Dorogostaisky detaliază că prima incintă, cea mai mică, apropiată, ca suprafață, de cea a Timișoarei, are urme de locuire, dar aici existau și preocupări legate de mișcarea Soarelui, de solstițiul de iarnă, de eclipse.

'Este o mare enigmă la iarcurile de la Cornești, pentru că nu numai că este cel mai mare din Europa, dar urmele de așezare sunt mult mai mici decât mărimea lui, în jur de 5%. E ciudat. În explicația găsită de mine și care apare și într-un film pe care l-am realizat (...), m-am bazat foarte mult pe imaginile din satelit, care sunt ca o hartă. Faptul că ai o 'hartă' de acum 3.000 de ani, care arată mărimea, unde sunt porțile, e fascinant. Făcând mai multe simulări pe Google Earth, 'am creat' solstițiul de iarnă, cu ziua cea mai mică. La Cornești, am văzut în teren când soarele răsare la solstițiu, în spatele Vârfului Țarcu, care e vizibil. (...) Și atunci am pornit de la observația că Corneștiul are și o formă ciudată (...). După mine, construcția de la Cornești nu are nicio rațiune ca fortificație. Ipoteza mea este că acel spațiu se utiliza temporar, era mai mult un centru de cult. La cât este de mare acel spațiu, ar fi putut adăposti foarte mulți oameni. Locul nu e bun de locuit permanent, pentru că acolo lipsește apa', explică Leonard Dorogostaisky.

Săpăturile arheologilor au scos la iveală urme de ceramică mai veche cu aproape 1.000 de ani decât e menționat în scripte, deci locul s-ar putea să fi fost căutat de populații și mai de mult, dar nu s-a descoperit nicio necropolă.

''Preoții' acelor timpuri, oameni învățați, erau capabili, în ochii mulțimilor, de adevărate magii, având o relație cu Creatorul. Ei puteau prezice când 'se va stinge lumina', cercetând eclipsele, locul fiind un fel de observator astronomic. Iar, ca să ai precizii mari, trebuia să ai spații de dimensiuni mari, să poți să observi foarte fin. Și atunci, poate au construit aceste încăperi', detaliază arheologul.

În susținerea ipotezei lui Dorogostaisky vine și faptul că fortificația de la Cornești nu are o necropolă, nu s-au descoperit morminte ale populației, deci era un spațiu folosit temporar.

Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a declarat, pentru AGERPRES, că la Cornești avem un monument arheologic cu un potențial spectaculos și a inițiat demersuri pentru a fi trecut în Lista Monumentelor Istorice, astfel încât să poată beneficia de finanțări pentru continuarea cercetărilor din sit.

'Fortificațiile preistorice din Epoca Bronzului de la Iarcuri-Cornești sunt cele mai mari din Europa. Situl arheologic este la 20 de kilometri de Timișoara, având și descărcare de pe autostradă la Orțișoara. Orice perspectivă de cercetare și punere în valoare ține, în schimb, de finanțare. Chiar de aceea, clasarea sitului în Lista Monumentelor Istorice este esențială pentru dezvoltarea proiectului. Am ridicat subiectul în Colegiul Prefectural, la începutul verii, și am convenit să impulsionăm procedura. Subiectul e încă în faza incipientă, dar ar putea să aibă un impact semnificativ în dezvoltarea turismului din Timiș', spune prefectul.

Arheologii Muzeul Național al Banatului, care cercetează de peste un deceniu situl arheologic de la Cornești, au anunțat începerea unor demersuri pentru ca obiectivul să fie inclus în patrimoniul UNESCO. De mai mult timp, aici se dorește și construirea unui punct muzeal în care să fie expuse vestigii descoperite în timpul șantierelor arheologice care se derulează periodic.

Cercetarea arheologică sistematică de la Cornești - Iarcuri a fost inițiată în anul 2007 de arheologul MNB dr. Alexandru Szentmiklosi și dr. Bernhard Heeb, arheolog al Muzeului de Pre și Proto-istorie din Berlin, fiind sprijinită financiar de către Consiliul Județean Timiș, Deutsche Forschungsgemeinschaft și Statul Hessen prin inițiativa Loewe.

În anul 2007, arheologii MNB au descoperit fortificația de la Cornești cu ajutorul imaginilor transmise prin satelit, descoperirea fiind considerată de către aceștia ca fiind extraordinară, ținând cont că fortificația de la Cornești a fost realizată de oameni care trăiau în urmă cu 3000 de ani.

Directorul MNB de atunci, Dan Leopold Ciobotaru, declara pentru AGERPRES că dacă descoperirile de pe teren vor confirma observațiile din satelit, fortificația va deveni cea mai mare descoperită vreodată în Europa.

'Are mai bine de o treime din suprafața Timișoarei. Era un loc acoperit de iarbă. Fortificațiile sunt făcute din pământ', a arătat directorul.

El preciza că din ceea ce s-a scos la lumină se poate concluziona că aici a existat o populație timpurie de traci care se ocupau cu agricultura, creșterea animalelor, dar și cu schimburile comerciale. Ei își construiau locuințe din lemn, în gropi circulare, ce aveau acoperiș din paie. Au fost descoperite, de asemenea, vestigii care conduc spre ideea că aveau și spații de cult, unde s-au găsit diverse obiecte destinate ritualurilor. AGERPRES/(A, AS - redactor: Otilia Halunga, editor: George Onea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: Muzeul National al Banatului