Noaptea Muzeelor/Palatul Primăriei Capitalei își redeschide porțile; tururi ghidate, expoziții, momente muzicale
Clădirea istorică ce găzduiește Primăria Municipiului București va putea fi vizitată gratuit, sâmbătă, 23 mai, pentru al șaselea an consecutiv, în cadrul evenimentului 'Primăria Deschisă', organizat cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor.
Potrivit unui comunicat al ARCUB, transmis marți AGERPRES, tururile ghidate vor începe la ora 18:00 și vor avea loc la intervale de aproximativ 15 minute. Accesul se va face pe intrarea principală, în grupuri de maximum 30 de persoane, ultima intrare fiind la ora 23:45.
Programul 'Primăria Deschisă' include o serie de expoziții care propun perspective diferite asupra identității Bucureștiului și a patrimoniului său cultural.
* 'Bucureștiul care n-a mai fost' (parter), realizată de Uniunea Arhitecților din România și Universitatea de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu', care propune o incursiune într-un București alternativ, construit virtual din proiecte arhitecturale importante ale ultimelor trei decenii care nu au fost niciodată realizate.
* Colecția Emblematic România - Paideia - Editura cărților de cultură (parter), unde vizitatorii vor putea descoperi o veritabilă selecție de volume.
* 'Tinere Talente' - Fundația Regală Margareta a României (Etajul 1), care prezintă lucrări realizate de bursierii Programului național 'Tinere Talente'.
* 'Primari de seamă ai Bucureștiului' - lansare de carte și expoziție (Etajul 2), propusă de Editura Vremea. Expoziția foto este dedicată Bucureștiului din vremea primarilor Alexandru Donescu, Emanoil Protopopescu-Pake și Vintilă Brătianu.
În curtea interioară a Primăriei Capitalei va fi amplasată instalația participativă 'București ACUM', un spațiu de dialog care invită bucureștenii să își imagineze și să exprime, prin mesaje sau desene, dorințele pentru orașul prezent și viitor.
Atmosfera serii va fi completată, de la ora 18:00, cu momente muzicale live: va mixa DJ Chlorys (Mihaela Vasiliu), iar Sorina Rotaru Band va interpreta jazz.
Evenimentul 'Primăria Deschisă' este organizat de PMB, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României, Uniunea Arhitecților din România, Universitatea de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu' și Editura Vremea. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: În premieră, concert simfonic pe Lacul Ursu din Sovata, în deschiderea sezonului estival
Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș, condusă de dirijorul Remus Grama, va concerta, în premieră, pe Lacul Ursu din stațiunea balneoclimaterică Sovata, în deschiderea sezonului estival, în data de 26 iunie. 'În premieră pentru Sovata, pe data de 26 iunie 2026, sezonul de vară se deschide
Muzeul Național de Artă al României anunță lansarea concursului pentru acordarea Bursei Bonte 2026 - 2027
Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Fundația Bonte, organizează, începând de marți și până pe 30 iulie, concursul pentru acordarea Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului artistic al MNAR. Aflată la cea de-a patra ediție, bursa se adresează cercetătorilor cu studii doctorale în curs s
Constanța: Seară dedicată redescoperirii patrimoniului istoric și cultural al Dobrogei cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie (MINA) Constanța invită publicul, pe 23 mai, să redescopere farmecul patrimoniului dobrogean în cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor, o experiență culturală care transformă, pentru câteva ore, spațiile muzeale în locuri vii de întâlnire cu trecutul. În cadr
'Zilele Constanței', cu tururi ghidate gratuite pe străzile mai puțin cunoscute ale orașului vechi
Publicul este invitat să participe, în perioada 21 - 24 mai, cu prilejul evenimentului 'Zilele Constanței', la tururi ghidate gratuite organizate cu scopul cunoașterii străzilor și clădirilor care păstrează memoria orașului, a informat marți Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Proiectul cultural intitulat 'Pe
Artmark: Licitația 'Colecția unei familii de magistrați' - numeroase lucrări pornesc de la doar 100 de euro
Licitația 'Colecția unei familii de magistrați' a Casei de Licitații A10 by Artmark, care aduce în atenția publicului o selecție de artă românească și europeană, cuprinde numeroase lucrări ce pornesc de la doar 100 de euro. Evenimentul, programat vineri, reunește lucrări provenite din patrimoniul unei distinse familii de ma
Argeș: 'Costumul popular din țara mea', tema din acest an a concursului internațional de desen și pictură
Ediția din acest an a concursului internațional de desen și pictură pentru copii și tineri, organizat de Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, are ca temă 'Costumul popular din țara mea'. Potrivit informațiilor transmise de organizatori, competiția, ajunsă la ediția a 16-a, se adresează tinerilor artiști cu vârsta de maxim
Buzău: Identități culturale românești, georgiene și pakistaneze cu ocazia 'Nopții Europene a Muzeelor'
Un ansamblu de evenimente care vor evidenția culturile românească, pakistaneză și georgiană se va regăsi în cadrul 'Nopții Europene a Muzeelor', organizate în 23 mai de Muzeul Județean Buzău, ca element de noutate organizatorii anunțând o expoziție cu o parte din monedele aparținând Tezaurului de la Spătaru.
Noaptea Muzeelor/ Sediile municipalității, Muzeului Literaturii Române și Arcul de Triumf se deschid publicului
Sediile municipalității, ARCUB, Muzeului Național al Literaturii Române, Arcul de Triumf, Palatul Mogoșoaia, muzeele 'Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck' și 'George Severeanu', dar și Casa Filipescu-Cesianu și Palatul Suțu se deschid publicului, sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, în program regăsindu-se tururi ghidate, expoziții și concert
Ministrul Culturii, la Romanian Creative Week: Tot ceea ce am văzut aici este, într-un fel, copleșitor
Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a vizitat, luni, o parte dintre principalele expoziții și proiecte ale Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Vizita oficială a început la Palatul Culturii, unde
S-au lansat înscrierile pentru o nouă ediție a concursului Cotroceni Creativ; data-limită - 28 iunie
Muzeul Național Cotroceni anunță lansarea celei de-a treia ediții a concursului de design de obiect Cotroceni Creativ, data limită a înscrierilor fiind 28 iunie. Potrivit unui comunicat al Muzeului Cotroceni, transmis luni AGERPRES, inspirația acestui an o constituie simbolurile și elementele decorative care se găsesc în Palatul Cotroceni.
Prahova: Vizite gratuite la Castelul Peleș, Muzeul 'B.P. Hașdeu' și alte circa 20 de muzee în Noaptea Muzeelor
Castelul Peleș aflat pe Domeniul Regal din stațiunea Sinaia va putea fi vizitat gratuit, în data de 23 mai, cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor. Conform unui anunț postat pe pagina de Facebook a Muzeului Național Peleș, va fi deschis pentru vizitare gratuită parterul Castelului Peleș, în intervalul orar 17:00 - 21:15 (ultima intrare).
Ministerul Culturii: De Ziua Internațională a Muzeelor celebrăm oamenii; păstrează această memorie deschisă pentru toți
Ministerul Culturii transmite recunoștință tuturor profesioniștilor din muzee, subliniind că de Ziua Internațională a Muzeelor sunt celebrați oamenii care păstrează memoria deschisă pentru toți. 'Există locuri în care timpul nu di
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Cap de copil' semnată de Brâncuși, vernisată în prezența ministrului Culturii
Lucrarea 'Cap de copil', aparținând marelui artist Constantin Brâncuși, a fost vernisată, luni, la Palatul Culturii, în prezența ministrului Culturii, Andras Demeter, și a autorităților locale. În discursul susținut la vernisaj, ministrul Culturii a apreciat colaborarea dintre Complexul Muzeal Național 'Moldova', care va
Nunțiul Apostolic în România: Secretul vieții lui Karol Wojtyla constă în dimensiunea spirituală a existenței sale
Secretul vieții lui Carol Wojtyla constă în dimensiunea spirituală a existenței sale, născută din rugăciunea sa, din unirea sa intimă cu Dumnezeu, a afirmat, luni, Monseniorul Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, la o sesiune omagială dedicată Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, organizată de Academia Română.






