UPDATE Grindeanu: PSD va reveni la ședințele coaliției pentru a discuta despre restanțele din pachetul 2
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, în unanimitate, revenirea partidului la ședințele coaliției de guvernare pentru a discuta despre restanțele la pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare, a anunțat președintele interimar al social-democraților, Sorin Grindeanu.
'S-a votat în unanimitate ca PSD să revină la ședințele coaliției, pentru a discuta exclusiv despre restanțele pe care le avem în acest moment în pachetul 2 - restanțe care se referă la măsuri fiscale și restanțele de pe administrație. În toate celelalte domenii din pachetul 2 - cele care se referă la zona de eliminare a privilegiilor, la pachetul pe sănătate, la legea insolvenței, la propunerile care vin dinspre Ministerul Muncii - nu avem niciun fel de problemă. Vorbim de restanțe pe fiscal și pe administrație', a declarat Grindeanu, într-o conferință de presă susținută la sediul PSD.
El a reamintit că, în urmă cu o săptămână, PSD a cerut Ministerului Finanțelor să prezinte propunerile fiscale, dar și impactul lor asupra bugetului, precum și o primă formă de rectificare bugetară.
'În afară de aceste două restanțe, pe care mă aștept astăzi să le clarificăm, să ne fie date formele finale de propuneri pe administrație și pe Ministerul Finanțelor, să le discutăm în interiorul partidelor, după care mâine, poimâine să putem să ne dăm agreement-ul sau nu pe aceste forme. Dar, astăzi, mergem la coaliție să discutăm', a transmis el.
Grindeanu a amintit, totodată, că în urmă cu o săptămână a avut loc o întâlnire a reprezentanților autorităților locale cu premierul și alți membri ai Guvernului, iar problemele din domeniu au fost invocate de primari PSD, PNL și UDMR, care au prezentat un punct de vedere comun. Aspectele semnalate ar trebui avute în vedere de către Ministerul Dezvoltării, a subliniat liderul PSD.
'Angajarea răspunderii înseamnă un consens în coaliție. Nu poate să meargă un Guvern de coaliție cu o formă de angajare a unui pachet nediscutat în coaliție. (...) Eu sunt optimist că propunerile care vin de la autoritățile locale, de la primari, de la președinții de Consilii județene vor fi parte a acestui pachet pe administrație. Un Minister al Dezvoltării nu poate să nu țină de cont de propuneri care vin și de la Asociația Municipiilor și de la Uniunea Națională a Consiliilor Județene și de la toate Primăriile, pentru că vorbim de propuneri care au un impact pozitiv', a explicat liderul PSD.
Sorin Grindeanu a criticat faptul că nu există un impact bugetar al măsurilor propuse.
'Vă dau un exemplu: creștem cu 70% impozitul pe clădiri sau impozitele locale. Care este impactul pentru bugetele locale? Cum facem sumele de echilibrare? Care este sistemul pe care îl propunem? Doar să venim și să aruncăm câte o propunere din asta fără să avem în spate o analiză... Eu, cât timp sunt președinte la PSD, nu sunt de acord cu tipul acesta de propunere', a menționat el. AGERPRES/(A - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Niculescu: România și Turcia - unite printr-un parteneriat strategic solid, interese și responsabilități comune la Marea Neagră
România și Turcia sunt unite printr-un parteneriat strategic solid, interese convergente și responsabilități comune la Marea Neagră, a declarat marți prim-ministrul Luca Niculescu. Premierul a participat marți seară la evenimentul dedicat Zilei Naționale a Republicii Turcia, desfășurat la Opera Națională București. 'Îmi face o de
Moșteanu: Deficitul bugetar a scăzut și investițiile au crescut față de 2025; PSD și AUR au inventat cifre
Deputatul USR Ionuț Moșteanu le reproșează reprezentanților PSD și AUR că 'au inventat cifre' despre economia țării. Declarația lui Moșteanu vine după ce Ministerul Finanțelor a publicat marți Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul III. 'După primele nouă luni: deficitul a scăzut de la 5,31% la 3,81% din PIB față de aceeași
Premierul - discuție telefonică cu Mathias Cormann: România rămâne deplin angajată în obiectivul de a deveni membră a OCDE
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut marți o discuție telefonică cu secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, în urma căreia a transmis că România rămâne pe deplin angajată în obiectivul de a deveni membră a familiei OCDE cât mai curând posibil. <blockquote class="twitte
Buzoianu: Doamna Mateescu are o platformă și din partea Ministerului Mediului să acopere sutienele de lux cumpărate
Deputata USR Diana Buzoianu a declarat marți că se bucură pentru Elena Mateescu, directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, 'că are o platformă' și din partea Ministerului Mediului 'să acopere sutienele de lux cumpărate' și achizițiile directe 'date cu dedicație la două firme care aveau cu totul alt obiect de activitate'.
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Fritz îi cere liderului AfD să își ceară scuze pentru declarațiile despre românii din Germania
Președintele USR, Dominic Fritz, i-a cerut liderului partidului german Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, să își ceară scuze pentru afirmațiile potrivit cărora tot mai mulți migranți din România ar abuza de sistemul social german. Liderul USR i-a transmis un mesaj în limba germană, publicat pe Instagram, în care a criticat
Consolidarea Parteneriatului strategic, pe agenda discuțiilor dintre ministrul de Interne și ambasadorul SUA
Consolidarea Parteneriatului strategic dintre România și SUA a fost tema principală a discuțiilor de marți dintre ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg. 'Întâlnirea a oferit prilejul realizării unui schimb de opinii consolidat cu privire la evoluțiile actuale
Diana Buzoianu: Cât am fost eu la Ministerul Mediului m-am comportat foarte corect cu oamenii
Deputatul USR Diana Buzoianu a declarat marți că, în perioada în care a condus Ministerul Mediului, a avut o atitudine corectă față de angajați, iar cei care 'au livrat rezultate' și au fost profesioniști au fost apreciați. Ministrului Mediului, Natalia Intotero, a spus că va încerca să repare 'toate inechitățile sociale' pe c
Nicușor Dan îi primește la Cotroceni pe lidera opoziției din Belarus și pe subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare
Președintele Nicușor Dan îi primește, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, și pe subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, transmite Administrația Prezidențială. Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziției democratice din Belarus, va fi primită de Nicușor Dan la ora 12:00.
Grindeanu: Se vor deschide mâine încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului (A0)
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că miercuri se vor deschide încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului (A0), între A2 și DN2 (Loturile 3 și 4). 'Se vor deschide mâine încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului (A0), între A2 și DN2 (Loturile 3 și 4)! Ei vor asigura continuitatea pe secțiunea nordică a A0
Camera Deputaților/Deputatul Cosmin Corendea (AUR) a depus un proiect de lege pentru înființarea Școlii Naționale de Diplomație
Deputatul AUR Cosmin Corendea a depus un proiect de lege pentru înființarea, organizarea și funcționarea Școlii Naționale de Diplomație, o instituție menită să contribuie la pregătirea unor profesioniști capabili să reprezinte interesele României în relațiile internaționale și să răspundă provocărilor tot mai complexe ale diplomației moderne.
Niculescu: Relansarea economică, intensificarea investițiilor, păstrarea locurilor de muncă sunt în fruntea priorităților Guvernului
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat marți că relansarea economică, intensificarea investițiilor, păstrarea locurilor de muncă și crearea unora noi se situează în fruntea priorităților de pe agenda Guvernului pe care-l conduce. Șeful Executivului a participat la evenimentul de lansare a ediției a III-a a 'Barometrului Antreprenor
Conferință de presă susținută, marți, de ministra Mediului, Natalia Intotero
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, va susține marți o conferință de presă privind situația actuală a instituției pe care o conduce și prioritățile mandatului. Potrivit ministerului de resort, în cadrul evenimentului vor fi abordate principalele provocări la nivelul central și al instituțiilor din subordine, stadiul
Premierul Niculescu - întâlnire cu liderii confederațiilor sindicale; le-a confirmat acestora un prim set de măsuri
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor sindicale, sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete care să răspundă nevoilor societății: indexarea pensiilor, debirocratizare și includerea sindicatelor în procesul de consultare pentru elaborarea poziției naționale faț
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.




