Președintele Iranului ratifică legea care suspendă cooperarea dintre Teheran și AIEA
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a ratificat miercuri o lege adoptată de parlament săptămâna trecută și care suspendă cooperarea Teheranului cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică, organismul de supraveghere nucleară al ONU, a relatat presa de stat iraniană, citată de Reuters.
Iranul a amenințat că va opri cooperarea cu AIEA, acuzând-o că ia partea țărilor occidentale și că a oferit o justificare pentru atacurile aeriene ale Israelului, care au început la o zi după ce consiliul director al AIEA a votat că Iranul încalcă obligațiile prevăzute în Tratatul de neproliferare nucleară.
Legea prevede că orice inspecție viitoare a siturilor nucleare ale Iranului de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică trebuie aprobată de Consiliul Suprem de Securitate Națională de la Teheran.
Totodată, decizia înseamnă că Iranul nu va permite inspectorilor AIEA să intre în țară până când nu va fi garantată 'securitatea' instalațiilor sale nucleare, scrie dpa.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, organizația cu sediul la Viena trebuie să condamne atacurile SUA și ale Israelului asupra instalațiilor nucleare iraniene și să recunoască programul nuclear iranian, a declarat recent președintele parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf.
Mai multe detalii ale noii legislații rămân neclare, remarcă dpa.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, inspectorii AIEA se află încă în țară. Cu toate acestea, nu li se permite accesul la instalațiile nucleare avariate pe care Israelul și SUA le-au bombardat în timpul războiului cu Iranul. Un armistițiu este acum în vigoare. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aleksandr Lukașenko, pe lista de sancțiuni a Kievului pentru găzduirea de rachete rusești Oreșnik în Belarus
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat miercuri includerea liderului belarus Aleksandr Lukașenko pe lista cu sancțiuni a Kievului pentru că a permis Rusiei să desfășoare pe teritoriul Belarusului rachete balistice hipersonice Oreșnik și totodată a facilitat atacuri rusești cu drone asupra nordului Ucrainei, potrivit EFE. În anunțul despre sa
Coreea de Sud: Partidul de guvernământ solicită pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte Yoon Suk-yeol
Partidul Democrat (DP) aflat la putere în Coreea de Sud a cerut miercuri pedeapsa maximă pentru fostul președinte Yoon Suk-yeol, care așteaptă joi o sentință pentru insurecție ce i-ar putea aduce pedeapsa cu moartea, din cauza încercării sale eșuate de a impune legea marțială în decembrie 2024, relatează EFE. 'Este de bun simț ca insurgen
Discuție telefonică Starmer-Trump: Iranul nu trebuie să poată să dezvolte niciodată arme nucleare
Iranul nu trebuie să poată să dezvolte 'niciodată' arme nucleare, a fost ideea subliniată de premierul britanic Keir Starmer și președintele american Donald Trump în cursul unei discuții telefonice purtate în noaptea de marți spre miercuri, a declarat un purtător de cuvânt al executivului britanic, citat de EFE. Dosarul iranian a fost
Xi Jinping afirmă că, în pofida stadiului actual al relației bilaterale, cooperarea China - SUA 'nu se va schimba'
Președintele chinez Xi Jinping a afirmat că dorința popoarelor din China și Statele Unite de a menține schimburile și cooperarea 'nu se va schimba', indiferent de modul în care evoluează relația bilaterală, într-un mesaj difuzat miercuri de mass-media oficiale, transmite EFE. Președintele Chinei a făcut aceste declarații &i
Japonia: Sanae Takaichi a fost realeasă oficial prim-ministru de către parlament după victoria sa electorală
Sanae Takaichi a fost realeasă oficial în funcția de prim-ministru de către parlamentul japonez miercuri, în urma victoriei sale zdrobitoare la alegerile generale din 8 februarie, relatează AFP. În vârstă de 64 de ani, Sanae Takaichi a devenit prima femeie care a ocupat această funcție în Japonia în octombrie, înainte
Merz, iritat de aplauzele pentru Rubio la Conferința de Securitate de la München
Cancelarul german Friedrich Merz și-a exprimat iritarea față de ovațiile în picioare pentru secretarul de stat american Marco Rubio la Conferința de Securitate de la München, relatează miercuri dpa. 'Nu am fost în sală și, chiar dacă aș fi fost, mi-ar fi fost greu să mă ridic', a declarat Merz în podcastul politic 'Macht
Filipine: Vicepreședinta Sara Duterte își anunță candidatura la alegerile prezidențiale din 2028
Vicepreședinta filipineză Sara Duterte a anunțat miercuri că va candida la alegerile prezidențiale din 2028 din arhipelagul din Asia de Sud-Est, relatează AFP. 'Îmi ofer viața, puterea și viitorul în slujba națiunii noastre', a declarat Duterte anunțându-și candidatura, pe fondul unui conflict cu actualul președinte Ferdinand Marcos J
Discuțiile dintre Rusia și #Ucraina se reiau miercuri la Geneva
Ucraina și Rusia urmează să reia discuțiile miercuri la Geneva, sub medierea SUA, pentru a încerca să găsească o ieșire din cei patru ani de război din Ucraina, după ce negocierile din ziua precedentă au arătat puține semne de progres, relatează AFP. Discuțiile, care au durat șase ore, 'au fost foarte tensionate' marți, a declarat o sursă apropia
Groenlanda: Regele Danemarcei începe o vizită de trei zile
Regele Frederik al X-lea al Danemarcei începe miercuri o vizită de trei zile în Groenlanda, începând din capitala Nuuk, unde va fi primit de premierul groenlandez Jens Frederik Nielsen, potrivit biroului de presă al Casei Regale, notează AFP. Acest turneu intervine în contextul în care Groenlanda s-a aflat r
VIDEO Canada lansează un vast plan de apărare pentru a-și reduce dependența față de Statele Unite
Canada a lansat marți planul său de miliarde de dolari pentru a-și consolida armata, bazându-se mai mult pe companiile naționale pentru a-și reduce dependența față de Statele Unite, notează AFP. 'Ne-am bazat prea mult pe geografia noastră și pe alții pentru a ne proteja', a declarat premierul Mark Carney în timpul unei vizi
ONU: Peste 80 de state denunță dorința Israelului de a 'se extinde' în Cisiordania
Optzeci și cinci de state membre ale Națiunilor Unite au condamnat ferm marți într-o declarație comună adoptarea de către Israel a unor noi măsuri care vizează 'extinderea prezenței sale ilegale' în Cisiordania ocupată, temându-se de o anexare a teritoriului palestinian care ar putea antrena modificarea 'compoziției sale demografice'
VIDEO Peru: Președintele interimar José Jeri a fost demis de parlament
Parlamentul peruan a votat marți pentru demiterea președintelui interimar José Jeri, vizat de două anchete pentru presupus trafic de influență, înaintea alegerilor prezidențiale programate pentru 12 aprilie, notează AFP. 'Biroul parlamentului declară vacantă președinția Republicii', a anunțat președintele interimar al parl
VIDEO SUA: Vance asigură că nu are 'niciun conflict' cu Rubio, posibil rival la prezidențiale
Vicepreședintele american JD Vance a afirmat marți că nu există 'niciun conflict' între el și șeful diplomației Marco Rubio, prezentat ca un posibil rival la viitoarele alegeri prezidențiale, notează AFP. 'Este atât de interesant că presa încearcă să creeze acest conflict când nu există niciun conflict. Marc
Washingtonul anunță un nou emisar pentru Tibet
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a anunțat marți numirea unui nou emisar al Statelor Unite însărcinat cu promovarea protecției tibetanilor, într-un rar mesaj de apărare a drepturilor omului transmis de administrația președintelui Donald Trump, relatează AFP. Secretarul de stat a anunțat că Riley Barnes, adjunctul său pentr
VIDEO JD Vance spune că Iranul nu acceptă anumite 'linii roșii' stabilite de Trump
Vicepreședintele american JD Vance a prezentat marți un bilanț mixt al negocierilor purtate în Elveția cu Iranul, afirmând că Teheranul nu a acceptat anumite 'linii roșii' stabilite de Donald Trump, scrie AFP.






