LIVE UPDATE VIDEO Prezidențiale2025/ George Simion și Nicușor Dan - la prima dezbatere TV înainte de turul al doilea de scrutin

Cei doi candidați calificați în cursa finală pentru Cotroceni - George Simion (AUR) și Nicușor Dan (independent) - se confruntă în prima dezbatere televizată, organizată de Euronews România, în Aula Magna a Politehnicii București.
UPDATE 09.05.2025 ORA 00.45 Prezidențiale2025 - dezbatereTV/Nicușor Dan: Mă voi lupta pentru condiția socială a profesorilor, inclusiv pentru salariile acestora
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale se va lupta pentru condiția socială a cadrelor didactice, inclusiv pentru salariile acestei categorii profesionale.
'Este un domeniu la care țin. Locul meu de muncă, înainte de a fi politician, a fost cercetător la Institutul de Matematică al Academiei. Promisiunea pe care o fac este că mă voi lupta pentru condiția socială, incluzând salariile acestei categorii profesionale. Mă voi lupta ca ei să fie respectați de societate. Mă voi lupta ca ei să aibă pregătirea profesională continuă de care au nevoie', a spus edilul general, prezent la dezbaterea electorală organizată de Euronews România.
UPDATE 09.05.2025 ORA 00.39 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Simion: Voi reduce drastic numărul de instituții de control, vom reduce birocrația
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, le-a transmis joi seara un mesaj antreprenorilor, promițând reducerea 'drastică a numărului de instituții de control, reducerea birocrației, reducerea impozitării muncii'.
UPDATE 09.05.2025 ORA 00.35 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan: Vreau să fac un Guvern împreună cu partidele pro-occidentale, inclusiv PSD
Nicușor Dan, candidat independent la Președinție, a declarat, joi, că, în cazul în care va deveni șef al statului, intenționează să formeze un Guvern cu partidele pro-occidentale, inclusiv Partidul Social Democrat.
'Am spus că nu avem nevoie de alegeri anticipate, am spus că nu avem nevoie de un Guvern minoritar, pe scurt - că nu avem nevoie de haos și că vreau să fac un Guvern împreună cu partidele pro-occidentale din Parlament, inclusiv PSD, dar nu o să pretind când o să fac asta că sunt anti-PSD, ca dumneavoastră', i-a răspuns el contracandidatului George Simion (AUR), la dezbaterea electorală de la Euronews România.
UPDATE 09.05.2025 ORA 00.12 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Simion: Vizez un guvern de uniune națională care să liniștească lucrurile
Candidatul AUR la prezidențiale, George Simion, spune că vizează, dacă va câștiga turul al doilea de scrutin, un guvern de largă majoritate națională, care să asigure ieșirea României din crizele suprapuse în care se află.
'Conform prevederilor constituționale, în momentul în care nu există o majoritate parlamentară, președintele nominalizează un premier care are datoria să caute susținerea a cel puțin 233 de parlamentari. Vizez un guvern de uniune națională, care să liniștească lucrurile.
UPDATE 09.05.2025 ORA 00.00 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan: Sunt necesari specialiști în resurse umane pentru a redefini politica de cadre
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat joi că sunt necesari specialiști în resurse umane și firme de consultanță, pentru a redefini politica de cadre a statului român.
Prezent la dezbaterea electorală organizată de Euronews România, edilul general a declarat că 'sistemul public' este 'suprapopulat' în anumite zone și 'subpopulat' în altele. El a menționat că 'nu există o reflecție corectă, onestă' în ce privește modul de funcționare a statului și că sunt necesari specialiști din mediul privat 'care știu cum să eficientizeze' munca.
UPDATE ORA 23:39 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Simion despre sistemul medical românesc: Să lăsăm specialiștii să conducă instituțiile medicale
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, afirmă că problemele din sistemul medical românesc, cum este și rata scăzută a vaccinării contra rujeolei, ține de autoritățile locale, de cadrele medicale și de cei care se află în fruntea instituțiilor de profil, care ar trebui să fie specialiști, meritocrația să fie pe primul plan, iar pacienții să aibă acces imediat la serviciile de care au nevoie.
'Rata mică a vaccinării contra rujeolei în România nu se datorează neapărat unor zvonuri. Pentru că diferă foarte mult de la Suceva, la Constanța, la Călărași. Rata vaccinării ține de autoritățile locale, ține de cadrele medicale și de cei care conduc instituțiile medicale.
UPDATE ORA 23:29 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan: Să donezi într-o campanie din buzunarul tău pentru un candidat e democrație
Să donezi într-o campanie electorală din buzunarul tău pentru un candidat - asta este democrație, a afirmat, joi, Nicușor Dan, candidat independent la Președinție.
El a fost întrebat, la dezbaterea electorală de la Euronews România, de către contracandidatul său George Simion (AUR), cine a donat 600.000 de lei pentru campania sa prezidențială. Nicușor Dan a refuzat să dea nume.
UPDATE ORA 23:02 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Simion: Trebuie să aducem înapoi școlile profesionale; meseria este brățară de aur
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a pledat, joi, pentru reînființarea școlilor profesionale și reconversia profesională, pentru a nu 'rămâne acoperiți' pe piața forței de muncă 'de cetățeni din India, Pakistan, Bangladesh'.
'În România ultimilor 20 de ani au fost distruse liceele vocaționale, liceele pedagogice, școlile de meserii, școlile profesionale. Trebuie să aducem înapoi școlile profesionale. Nu toată lumea trebuie să facă o facultate, dar 'meseria este brățară de aur'. Și, în același sens, programele de mentorat, de reconversie profesională și învățământul dual sunt soluții pentru piața forței de muncă, tocmai ca să nu rămânem acoperiți de cetățeni din India, Pakistan, Bangladesh ș.a.m.d.', a declarat George Simion, la dezbaterea televizată organizată de Euronews România.
UPDATE ORA 22:52 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan: E necesară o educație corespunzătoare, pentru a preveni numărul mare de mame minore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, susține implementarea unei educații 'corespunzătoare' pentru a preveni 'numărul uriaș' de mame minore din România.
El a fost întrebat în dezbaterea electorală organizată de Euronews România dacă susține dreptul la avort.
UPDATE ORA 22:28 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Simion: Avem 6 milioane de români peste hotare; fondurile UE să meargă la rezolvarea acestei probleme
Sunt 6 milioane de români care lucrează peste hotare, iar fondurile UE nu trebuie să meargă către Ucraina, ci către cetățenii români și copiii acestora și către rezolvarea acestei probleme de pe piața forței de muncă, a afirmat, joi, candidatul AUR la prezidențiale, George Simion.
El a fost întrebat, în dezbaterea de la Euronews, ce soluții de reforme la nivelul UE susține pentru a încuraja întoarcerea în țară și reintegrarea românilor din diaspora, precum și dacă ar trebui ca fondurile de coeziune ale UE să fie legate de strategii referitoare la retenția forței de muncă.
UPDATE ORA 21:56 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan: Cred că Trump nu apreciază lideri ce au dat fuga la Washington să ia o șapcă
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat, joi seara, că președintele Statelor Unite 'nu apreciază lideri ai țărilor europene care au dat fuguța - fuguța la Washington să ia o șapcă'.
El a precizat, în dezbaterea electorală televizată organizată de Euronews România, că susține Parteneriatul strategic cu SUA.
UPDATE ORA 21:56 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Simion: Multe din pozițiile lui Viktor Orban vor fi politică de stat și în România
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a afirmat, joi, că toți etnicii maghiari 'trebuie să înțeleagă că sunt cetățeni buni ai României' și a subliniat că apreciază 'multe din pozițiile' premierului ungar Viktor Orban, adăugând și că 'vor fi politică de stat și în România'.
Simion a răspuns la o întrebare care viza garanțiile pe care ar urma să le ofere minorității maghiare din România că își va putea exprima în mod liber identitatea națională, în contextul relației cu vecinul nostru de la vest, Ungaria.
UPDATE ORA 21:44 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Nicușor Dan: Eu cred că România are spațiul să ajungă la 7% deficit în 2025
România poate ajunge la 7% deficit anul acesta, a declarat, joi, candidatul independent la prezidențiale, Nicușor Dan.
El a făcut apel la 'o discuție rațională despre deficit și despre cum putem să ieșim din această previziune sumbră de TVA 25%'.
UPDATE ORA 21:37 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Simion despre sprijinirea Ucrainei: Votul României - numai în concordanță cu interesul națiunii române
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, consideră că votul României pentru un nou pachet de sprijin pentru Ucraina trebuie să fie în concordanță cu interesul națiunii române și 'fără a prioritiza alte state', subliniind că poziția sa față de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina este 'neutralitatea, nu escaladarea'.
UPDATE ORA 21:09 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Simion: Guvernul Ciolacu, astăzi în spatele lui Nicușor Dan, vinovat de deficit
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, afirmă că Guvernul Ciolacu, cel care 'în mare parte astăzi stă în spatele lui Nicușor Dan', este vinovat de un deficit bugetar istoric record, de 9,3%, și susține că eliminarea oamenilor incapabili din administrațiile locale și centrale, din fruntea Guvernului sau un plan de măsuri concrete reprezintă alternativa la creșterea taxelor, care nu presupune decât austeritate.
UPDATE ORA 21:06 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan: Eu am o impresie foarte bună despre românii din diaspora
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, joi, că românii din diaspora sunt oameni care lucrează într-un mediu competitiv, oameni care performează.
'Spre deosebire de politicieni români contemporani, eu am o impresie foarte bună despre românii din diaspora. Sunt oameni care lucrează într-un mediu competitiv, sunt oameni care performează', a afirmat candidatul, la dezbaterea electorală televizată organizată de Euronews România.
UPDATE ORA 21:00 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ George Simion: Românii au nevoie de locuri de muncă bine plătite; sinecurile - eliminate
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, consideră că pentru un trai decent românii au nevoie de locuri de muncă bine plătite, precizând că risipa trebuie eliminată.
UPDATE ORA 20:35 Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan: Combaterea abandonului școlar - cel mai important lucru
Combaterea abandonului școlar este cel mai important lucru pe care îl poate face statul român, a declarat, joi, candidatul independent la Președinție, Nicușor Dan.
Precizările au fost făcute în cadrul dezbaterii electorale de la Euronews România, cei doi candidați intrați în cursa finală pentru Cotroceni, Nicușor Dan și George Simion, fiind întrebați care sunt soluțiile lor pentru comunitățile vulnerabile.
ORA 19:41 Prezidențiale2025/ George Simion și Nicușor Dan - la prima dezbatere TV înainte de turul al doilea de scrutin
Cei doi candidați calificați în cursa finală pentru Cotroceni - George Simion (AUR) și Nicușor Dan (independent) - se vor confrunta joi în prima dezbatere televizată, organizată de Euronews România, în Aula Magna a Politehnicii București.
'Astăzi, de la ora 20:00, cu doar câteva ore înainte de debutul campaniei electorale pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, candidații George Simion și Nicușor Dan se vor întâlni în fața publicului și a camerelor, într-o dezbatere organizată de Euronews România. Ne bucurăm să fim gazda acestui moment-cheie pentru democrația românească, în inima unui campus universitar care încurajează gândirea critică, dezbaterea de idei și implicarea civică', a scris pe pagina sa de Facebook rectorul Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu. AGERPRES
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Kelemen Hunor: Nu există o propunere de premier în acest moment din partea nimănui
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat, joi seara, că nu există deocamdată o propunere de premier din partea niciunui partid în cadrul negocierilor pentru formarea viitorului guvern și, în aceste condiții, n-au avut loc nici discuții pe portofoliile ministeriale. Întrebat la Antena 3 dacă în negocierile de pâ
Kelemen Hunor: Au fost 70 miliarde de lei cheltuieli peste venituri
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, joi seara, că au fost 70 miliarde de lei cheltuieli peste venituri, o mare parte din această sumă fiind direcționată spre măriri de pensii și salarii. 'Au fost cheltuite 70 de miliarde peste venituri. Și de acolo apare această gaură mare. O parte, sigur, au mers pe pensii și pe salarii, că au fo
Csoma Botond (UDMR): Fifor nu a fost prezent la discuțiile despre măsurile fiscale; deficitul - problema uriașă
Social-democratul Mihai Fifor nu știe despre ce este vorba la București, nefiind prezent la consultările recente dintre partide, iar afirmațiile sale referitoare la unele discuții sunt 'o șmecherie ieftină de cartier', a afirmat, joi, liderul deputaților UDMR, Csoma Botond. 'Domnul Fifor a făcut o șmecherie în felul de cartie
Nicușor Dan: Suntem alături de toți cei afectați de tragicul accident aviatic din India
Președintele Nicușor Dan a transmis, joi, un mesaj de condoleanțe în urma tragicului accident aviatic produs în apropierea aeroportului din oraşul Ahmedabad din statul Gujarat, India. ''Sunt profund îndurerat de tragicul accident aviatic din India, în care și-au pierdut viața atât de multe persoane, iar at
Senat: Dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere și a cooperării administrative, prioritate comună a României și Republicii Moldova
Îmbunătățirea funcționării punctelor de trecere a frontierei comune România - Republica Moldova a constituit, joi, una dintre temele abordate de președintele Senatului, Ilie Bolojan, la întrevederea cu viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Vladimir Bolea. ''Dis
Cîțu: PNL trebuie să părăsească urgent negocierile atât timp cât se discută despre creșterea taxelor
PNL trebuie să părăsească urgent negocierile atât timp cât se discută despre creșterea taxelor, consideră fostul premier Florin Cîțu, subliniind că acest lucru trebuie să se petreacă indiferent despre ce taxă este vorba. ''Taxele, cu PNL la guvernare, au crescut în fiecare an între 2022 și 2025. Rezultatul
Președintele Nicușor Dan a invitat, luni, la discuții reprezentanții sindicatelor (surse)
Președintele Nicușor Dan a invitat, luni, la discuții reprezentanții sindicatelor Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, CNSLR - Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), la Palatul Cotroceni, potrivit unor surse din Administrația Prezidențială. Discuțiile vor avea loc începând cu ora 8:00.
Ghinea: Un singur spital din PNRR poate fi gata la termen; România ratează o șansă istorică
România ''ratează o șansă istorică'', în condițiile în care doar un spital din cele 24 prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va putea fi gata la termen, apreciază senatorul USR Cristian Ghinea. El îi reproșează ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, că ar fi fost '
Fifor: Răbdarea PSD a ajuns la limită! Nu poți construi nimic cu parteneri care confundă negocierile cu bășcălia
PSD a ajuns la limită, a afirmat, joi, liderul organizației din Arad, Mihai Fifor, care susține că ''nu poți construi nimic cu parteneri care confundă guvernarea cu spectacolul ieftin și negocierile cu bășcălia''. ''Răbdarea PSD a ajuns la limită! Nu poți construi nimic cu parteneri care confundă guvernarea cu spectacol
A murit Radu Stroe, fost ministru de Interne
Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit, a anunțat Partidul Național Liberal, joi, într-un mesaj pe Facebook. ''Partidul Național Liberal își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a domnului Radu Stroe, liberal convins, om de stat și coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai
Taxele pentru activități miniere, actualizate cu rata inflației: 5,6% pe anul 2024
Taxa pentru activități miniere va fi actualizată cu rata inflației, reprezentând 5,6% pe anul 2024, conform unui comunicat de presă transmis de Executiv. Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre privind reactualizarea valorii taxelor pentru activitățile miniere, prevăzute de Legea minelor nr. 85/2003. ''Actul norm
Peiu (AUR): Războiul din Ucraina nu este un motiv pentru ca Guvernul să abdice de la protejarea minorității române
Războiul din Ucraina, precum și sprijinul acordat de România acestei țări ''nu sunt motive'' pentru ca Guvernul ''să abdice'' de la obligațiile sale constituționale și legale privind protecția minorității române din Ucraina, a afirmat, joi, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu. ''Atragem at
Sebastian Burduja: Termocentrala MASS Mintia ar putea produce primii megawați la sfârșitul anului (GALERIE FOTO)
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat joi, la Mintia, că proiectul noii Termocentrale MASS este într-un stadiu avansat și că la finalul acestui an este posibil ca aici să fie produse primele cantități de energie electrică. ''Stadiul proiectului, pentru primul ciclu, a depășit 75% și ceea ce colegii noștri și prietenii
Guvern: Aproximativ 22 de milioane de lei, despăgubiri pentru exproprierile aferente variantei ocolitoare a municipiului Mediaș
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, amplasamentul variantei ocolitoare a municipiului Mediaș pe DN14 și declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe acest coridor, aflate pe raza localității Mediaș, județul Sibiu. Potrivit unui comunicat al Executivului, de asemenea, au fost aprobate sumele
Mircea Fechet: Cred că Programul ''Rabla'' va continua, și-a dovedit utilitatea
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, crede că Programul ''Rabla'' va continua, deoarece și-a dovedit utilitatea nu doar pentru decarbonizarea sectorului de transport, ci și pentru mediul de afaceri și pentru români, în general. ''Am discutat ieri cu colegii din coaliție și despre Programul 'Rabla'. Am