Cluj: Lucrătorii ISU au intervenit la zeci de subsoluri și apartamente inundate
Echipajele ISU Cluj au intervenit la zeci de subsoluri și apartamente care au fost inundate în urma ploilor torențiale care au avut loc luni în mai multe localități din județ.
''În urma fenomenelor meteorologice de luni, 5 mai, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Avram Iancu' al județului Cluj au intervenit pentru a evacua apa din mai multe subsoluri și apartamente. Din fericire, pe parcursul misiunilor nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale și nu s-au raportat animale pierdute. Astfel, primele solicitări au venit luni, în jurul orei 14:45, iar cele mai multe intervenții s-au înregistrat în intervalul orar 21:00 - 00:00. Ultimul echipaj a revenit la bază astăzi, la ora 04:40, însă la ora 7:20 s-a primit o nouă solicitare, de pe strada Ioachim Olteanu din comuna Florești'', se arată într-o informare trimisă, marți, de ISU Cluj.
În municipiul Cluj-Napoca a fost evacuată apa din șase subsoluri și au fost degajați doi arbori căzuți pe carosabil pe străzile Mehedinți și Aleea Micuș. În comuna Florești a fost evacuată apa din 23 de subsoluri de la blocuri și locuințe situate pe străzile Tăuțiului, Porii, Ioachim Olteanu, Urușagului, Ioan Rus, Florilor sau Avram Iancu.
De asemenea, în localitatea Urca au fost asigurate măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la un stâlp de electricitate, în comuna Baciu a fost evacuată apa din trei apartamente și subsoluri, iar în comuna Gilău a fost evacuată apa dintr-un depozit de materiale textile.
''Salvatorii clujeni rămân în permanență la datorie și vă reamintesc faptul că toate măsurile de prevenire a situațiilor de urgență sunt disponibile pe platforma https://fiipregatit.ro/, precum și pe aplicația DSU'', se mai arată în informarea ISU Cluj. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele solicită reexaminarea modificărilor la Codul fiscal privind scutirea de accize a băuturilor produse în gospodării
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2025 pentru modificarea și completarea Codului fiscal. 'Din analiza parcursului legislativ al legii criticate și din compararea formelor pe care aceasta le-a avut de la momentul inițierii și până la momentul adoptării, reiese faptul c
Primăria Hunedoara construiește un parc fotovoltaic pentru susținerea consumului de electricitate din instituțiile subordonate
Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de aproape 4 MW și o producție anuală estimată la 5.400 de MWh va fi construit de Primăria Hunedoara, în baza unui contract cu finanțare nerambursabilă câștigat de administrația locală, scopul proiectului fiind acela de a asigura o parte din energia electrică necesară instituțiilor subordonate.
Bihor: Apicultorii ar aprecia introducerea primei de 12 euro/familie de albine
Apicultorii bihoreni privesc cu interes și ar aprecia introducerea unei prime de 12 euro pentru fiecare familie de albine, o măsură suplimentară pentru susținerea sectorului, aflat în continuare sub presiunea costurilor și a dificultăților de valorificare a producției. Schema se află însă, în acest moment, doar în stadi
Sector 1: Proiect privind rezervarea a 40% din spațiile piețelor producătorilor autohtoni, în atenția Consiliului local
Patru din zece spații din piețele administrate de Primăria Sectorul 1 vor fi rezervate producătorilor agricoli autohtoni, iar restul vor fi împărțite între comercianții de produse alimentare și nealimentare, farmacii, ateliere de reparații, florării, brutării, restaurante, potrivit unui regulament care va fi discutat în ședința Consiliului local de
Argeș: În județ există, în prezent, aproximativ 185.000 de câini, dintre care circa 85.000 nu au proprietar
În Argeș există, în prezent, aproximativ 185.000 de câini, dintre care circa 85.000 nu au proprietar, conform datelor prezentate marți, în cadrul unei întâlniri între conducerea Consiliului Județean (CJ) și reprezentanții Asociației Tierhilfe Hoffnung, care administrează Adăpostul de câini de la Smeura.
Mureș: A 29-a ediție a Zilelor Târgumureșene, la sfârșitul lunii iunie pentru continuarea unei tradiții medievale
A 29-a ediție a Zilelor Târgumureșene va fi organizată la sfârșitul lunii iunie pentru a se continua o tradiție medievală, potrivit căreia orașul era gazda a trei târgui mari anuale, a declarat marți, într-o conferință de presă, primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan. 'În fiecare an, la finele lunii iunie
Sector 1: Cartierul Greenfield va avea o a doua cale de acces
Cartierul Greenfield va avea o a doua cale de acces, după ce primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, a semnat autorizația pentru a începe lucrările. 'Cartierul Greenfield capătă, în sfârșit, a doua ieșire, iar construcția poate începe. Am semnat autorizația pentru 'Acces 2': o cale reală spre DN1 și Cen
REPORTAJ Tulcea: Început de sezon turistic promițător în Delta Dunării
Începutul de sezon turistic în Delta Dunării este unul 'promițător' pentru unii proprietari de pensiuni turistice, în ciuda vremii nefavorabile și a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, oaspeții arătându-se interesați atât de evenimentele organizate în aer liber, cât și de dezbateri pe teme de actualitate.
Neamț: Prefectul Maria Apostol le cere primarilor 'decizii ferme, rapide și curajoase' în gestionarea situației urșilor
Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, le cere primarilor să ia măsuri ferme pentru siguranța cetățenilor în fața pericolului reprezentat de urșii care vin în comunitățile locale. Instituția Prefectului a analizat, în cadrul unei ședințe de lucru, situația privind frecvența incidentelor generate de prezența urșilor î
Sindicaliștii din educație vor protesta miercuri la Guvern și Parlament
Sindicaliștii din educație vor protesta miercuri în fața Guvernului și Parlamentului, nemulțumiți de prevederile proiectului noii legi a salarizării, au anunțat reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Potrivit unor surse sindicale, la prote
Maxime de 30 - 31 grade, miercuri, în Capitală
Valorile termice în Capitală vor fi apropiate de cele specifice perioadei, pe parcursul zilei de marți, iar maxima va ajunge la 27 - 28 de grade, potrivit prognozei speciale emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Cerul va fi variabil, iar după-amiaza vor fi condiții pentru ploi slabe de scurtă durată. Vântul va suf
Cod galben de averse torențiale, vijelii și grindină în 13 județe din nordul țării, miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare meteo Cod galben de averse torențiale și furtuni ce vizează 13 județe situate în nordul țării, valabilă în intervalul 17 iunie, ora 12:00 - 18 iunie, ora 02:00. Potrivit meteorologilor, miercuri (17 iunie), în Maramureș, în cea mai mare parte a T
Proiectele municipiului Târgu Mureș pentru Trenul Metropolitan, aprobate
Primăria Târgu Mureș a anunțat, marți, aprobarea de către Consiliul Local a documentațiilor și angajamentelor financiare pentru proiectul 'Tren Metropolitan Mureș', prin care se va dezvolta un sistem de transport feroviar unic în țară, pe ruta Reghin - Târgu Mureș - Luduș, valoarea totală a investiției fiind de aproximativ 830 de milioane de
PMB urmează să contracteze un împrumut de 350 de milioane de euro de la BERD
Primăria Capitalei urmează să contracteze o finanțare externă rambursabilă în valoare totală de 350 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, având o perioadă de maturitate de până la 20 de ani. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de vin
VIDEO Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc în mers pe o stradă din Vaslui
Un TIR încărcat cu 30 de tone de cereale a luat foc, marți dimineață, în timpul mersului pe o stradă aflată la ieșirea din municipiul Vaslui, Detașamentul de Pompieri intervenind cu două autospeciale de stingere și nouă militari.










