29 aprilie - Ziua internațională a dansului
La 29 aprilie este celebrată, anual, Ziua internațională a dansului, din inițiativa Comitetului de Dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNESCO. A fost instituită în 1982 pentru a aniversa dansul și pe fondatorul baletului modern, Jean-Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727.
Potrivit tradiției, în fiecare an, o personalitate a lumii dansului transmite un mesaj, prin intermediul tuturor instituțiilor din lume dedicate acestei artei. În 2025, an în care Ziua internațională a dansului a ajuns la ediția cu numărul 43, acest rol îi aparține balerinului Mihail Nikolaevici Barîșnikov, născut la Riga, Letonia în 1948, conform balet.ro.

'Se spune deseori că dansul poate exprima inexprimabilul. Bucuria, tristețea și disperarea devin vizibile; dansul este întruchiparea expresiilor fragilității noastre. Dansul poate trezi empatie, inspira bunătate și întreține dorința de vindecare în detrimentul celei de a face rău.
Cu precădere în vremurile noastre, când sute de mii de oameni îndură războaie, convulsii sociale și se ridică împotriva nedreptății, onestitatea și adevărul sunt vitale. Este o povară grea pe care o așezăm asupra corpului, dansului, artei. Și totuși, arta a rămas cea mai bună modalitate de a comunica ceea ce nu poate fi pus în cuvinte. Putem începe prin a ne întreba: unde este adevărul meu? Cum pot să mă onorez pe mine și comunitatea din care fac parte? Cui trebuie să-i răspund?', se arată în mesajul lui Mihail Barîșnikov, citat la international-dance-day.org.

Considerat unul dintre cei mai importanți dansatori și coregrafi contemporani, cu o carieră de peste 50 de ani în dans, teatru, televiziune și cinematografie, Mihail Barîșnikov a debutat pe scena Teatrului Kirov (azi Teatrul Mariinski) din Leningrad (azi Sankt Petersburg), notează site-ul international-dance-day.org.
În 1974, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a devenit balerin principal al Teatrului American de Balet (TAB). Patru ani mai târziu, s-a alăturat trupei de balet din New York City, unde a lucrat cu George Balanchine și Jerome Robbins.

În 1980, a devenit director artistic al TAB, funcție pe care a deținut-o timp de un deceniu.
La începutul anului 1990, Mihail Barîșnikov a înființat, împreună cu coregraful Mark Morris, proiectul White Oak, cu scopul de a extinde repertoriul și vizibilitatea dansului modern american. În 2005, a fondat, la Manhattan, Centrul de artă care îi poartă numele, un spațiu polivalent destinat dansului, muzicii, teatrului, filmului și artelor vizuale.

La ediția din 2024 a Zilei internaționale a dansului, mesajul i-a aparținut dansatoarei argentiniene Marianela Nunez: 'Pledez pentru angajamentul de a recupera și revitaliza istoria scrisă de maeștrii, artiștii și coregrafii care au îmbogățit lumea dansului și care merită să fie auziți de generațiile viitoare. Noi nu suntem simpli spectatori, ci moștenitori ai unei tradiții clădite prin artă, demnitate și sacrificiu, caracterizată prin talent și dragoste pentru frumos. Chiar dacă prezentul și viitorul sunt în centrul atenției, fără fundația solidă realizată în trecut, dansul nu ar fi putut înflori. Rădăcinile sunt tradiție și, în același timp, hrană spirituală', citat la international-dance-day.org.

În 2023, mesajul i-a aparținut dansatoarei și coregrafei Yang Liping, membră a grupului etnic Bai din Dali, provincia Yunnan, Republica Populară Chineză. În 2022, mesajul i-a aparținut lui Kang Sue-jin, director artistic al Baletului Național din Republica Coreea.
* * *
Dansul este o formă universală de expresie artistică, ce depășește frontierele politice, culturale și etnice. Manifestările de Ziua dansului includ spectacole speciale, cursuri deschise publicului, repetiții publice, expoziții, seri dansante, programe radio și TV, vizite, spectacole de stradă etc., conform international-dance-day.org.

Institutul Internațional de Teatru, organizație internațională neguvernamentală, asociată la UNESCO, are centre naționale în o sută de țări ale lumii. A fost fondat la Praga în 1948 de UNESCO și de o comunitate teatrală internațională. Scopul ITI este promovarea schimbului internațional de știință și practică în artele spectacolului pentru a consolida pacea și solidaritatea între oameni, notează iti-worldwide.org.
Jean-Georges Noverre (1727-1810), maestru francez al dansului și baletului, s-a născut la Paris și este considerat creatorul baletului modern. Prima apariție într-un spectacol a avut loc la Fontainebleau, în 1743, iar în 1747 a compus primul spectacol de balet pentru Opera Comică. Doi ani mai târziu, a montat spectacole de balet - ''Iphigenie en Tauride'', ''Alceste'', colaborând cu Christoph Willibald Gluck.

Între 1758 și 1760, a realizat o serie de spectacole de balet la Lyons - ''Fetes du serail'', ''Les Rejouissances flamandes'', ''La Mort d'Ajax'', ''Orphee aux Enfers'', și și-a publicat lucrarea ''Lettres sur la danse et sur les ballets'' (1760), în care a definit dansul ca ''o pictură plină de pasiuni, moravuri, obiceiuri'. În 1775, la cererea reginei Maria Antoaneta, Jean-Georges Noverre a fost numit maestru al spectacolelor de balet la Opera din Paris. A murit la Saint-Germain-en-Laye, la 19 noiembrie 1810. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: international-dance-day.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 iulie
Ortodoxe Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei Greco-catolice Sf. m. uciși la Nicopole, Armenia Romano-catolice Sf. Victoria, m. Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 10 iulie, zi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 iulie
Este a 191-a zi a anului 2026. Au mai rămas 174 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 41 m și apune la 21 h 01 m. Luna răsare la 01 h 21 m și apune la 17 h 08 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Accidente rutiere de microbuz, autobuz și autocar (cronologie selectivă 2023-2026)
Douăsprezece persoane au fost rănite într-un accident rutier produs la 9 iulie 2026, în zona localității Drajna Nouă din județul Călărași, pe pasajul care face legătura într
Cântăreața pop britanică Bonnie Tyler s-a stins din viață (fișă biografică)
Cântăreața pop britanică Bonnie Tyler, cunoscută pentru melodii celebre din anii 1980, precum ''Total Eclipse of the Heart'' și ''Holding Out for a Hero'', a încetat din viață la vârsta de 75 de ani, transmite jo
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Situl arheologic de la Filippi (Grecia)
Unul dintre cele mai importante situri arheologice de pe teritoriul Greciei, atât pentru istoria spațiului, cât și pentru începuturile creștinismului în Europa, este situl arheologic de la Filippi. Situl arheologic de la Filippi, care acoperă o suprafață de 87,5 hectare, se află localizat în apropierea orașului port Kavala din nor
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Tom Hanks
Tom Hanks, unul dintre cei mai talentați și iubiți actori de la Hollywood, a câștigat de două ori, consecutiv, premiul Oscar, pentru rolurile din 'Philadelphia' (1993) și 'Forrest Gump' (1994). S-a născut pe 9 iulie 1956, în Concord, California. După divorțul părinților, a rămas cu tatăl său, Amos Hank, un bucătar itinerant, stabili
Cântăreața de muzică ușoară, Angela Similea, împlinește 80 de ani (9 iulie)
Angela Similea, una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică ușoară din țara noastră, a interpretat de-a lungul unei cariere de peste 40 de ani, nenumărate piese devenite șlagăre, cum ar fi: 'Să mori de dragoste rănită' (a primit, în 2000, titlul de 'Melodia Secolului XX', acordat de TVR), 'Un albastru infinit', 'Trenul galben făr
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 iulie
Ortodoxe Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț; Sf. Sfințit Mc. Pangratie, episcopul Tavromeniei Greco-catolice Sf. ep. m. Pancrațiu Romano-catolice Ss. Augustin Zhao Rong, pr. și 119 îns., m.; Veronica Giuliani, fc.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 iulie
Este a 190-a zi a anului 2026. Au mai rămas 175 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 40 m și apune la 21 h 01 m. Luna răsare la 00 h 52 m și apune la 15 h 47 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 iulie
Ortodoxe Sf. Mc. Epictet preotul și Astion monahul; Sf. Mare Mc. Procopie și mama sa, Sf. Mc. Teodosia Greco-catolice Sf. m. Procopie Romano-catolice Ss. Aquila și Priscilla, soți m. Sfinții Mucenici Epictet Preotul și Astion monahul sunt sărbătoriți &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 iulie
Este a 189-a zi a anului 2026. Au mai rămas 176 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 40 m și apune la 21 h 02 m. Luna răsare la 00 h 29 m și apune la 14 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Summitul NATO de la Ankara (7-8 iulie)
Summitul NATO din 2026 are loc la Ankara, în zilele de 7-8 iulie, având pe agendă teme precum investițiile în apărare, industria apărării sau sprijinul pentru Ucraina. 'Sarcina noastră este clară: transformarea angajamentelor aliate în rezultate concrete. Investiții sporite, producție industrială și sprijin continuu pentru Ucraina. Toate a
7 iulie - Ziua mondială a ciocolatei
Ziua mondială a ciocolatei a fost sărbătorită pentru prima dată în 2009 și de atunci a devenit o sărbătoare populară pentru iubitorii de ciocolată din întreaga lume. Se crede că 7 iulie a fost ziua în care ciocolata a fost adusă pentru prima dată în Europa în anul 1550, deși există unele dezbateri cu privire la data exactă, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 iulie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel Greco-catolice Sf. cuv. Toma; Sf. cuv. Acachie; Sf. m. Chiriachi Romano-catolice Fer. Benedict al XI-lea, pp. Sfânta Mare Muceniță Chiriachi este pomenită în calend
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 iulie
Este a 188-a zi a anului 2026. Au mai rămas 177 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 39 m și apune la 21 h 02 m. Luna răsare la 00 h 09 m și apune la 13 h 15 m. Luna la Ultimul Pătrar la 22 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)












