Funeralii Papa Francisc/Etapele până la înmormântarea Sfântului Părinte
După ce sicriul Papei Francisc este transferat la Bazilica Sfântul Petru vor începe cele trei zile de priveghi public înainte de înmormântare, care va avea loc sâmbătă în piață și la care sunt așteptați zeci de mii de credincioși, transmite miercuri EFE.
După sosire, sicriul a fost așezat, potrivit regulilor, în naosul central al Bazilicii Sfântul Petru, lângă mormântul primului apostol. Regula spune în mod explicit că 'sicriul este așezat înaintea altarului Spovedaniei, cu fața la popor'.
Apoi au început să se cânte așa-numitele 'Litanii ale sfinților', la care se răspunde cu 'Rugați-vă pentru el', în prezența cardinalilor, episcopilor și personalului Vaticanului.
Rămășițele sunt expuse în Bazilica Vaticanului pentru că aici și-a exercitat papa adesea slujirea de episcop al Bisericii din Roma și de pastor al Bisericii universale și va rămâne în acest loc câteva zile pentru a permite pelerinilor care doresc să își ia rămas bun.
Până în 1958, când a murit Papa Pius al XII-lea, ele erau ținute în Capela Preasfântului Sacrament, iar credincioșii nu aveau posibilitatea să își poată lua rămas bun, notează jurnalistul Javier Martínez-Brocal și preotul Jose de Jesús Aguilar în cartea 'Conclav'.
După priveghiul de trei zile din Bazilica Sfântul Petru, sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul unei ceremonii private, de preferință chiar în ajunul înmormântării.
Înainte de a se închide sicriul are loc un ritual la care participă cardinalul șambelan, cei trei cardinali care conduc ordinele episcopal, prezbiteral și diaconal, protoiereul bazilicii în care este înmormântat, cardinalul care a servit ca secretar de stat, vicarul papei pentru dioceza Romei, înlocuitorul secretariatului de stat, prefectul Casei Pontificale, cardinalul însărcinat cu actele de caritate, vice-șambelanul, un reprezentant al canonicilor bisericii și al penitenciarelor, secretarul papei și rude ale defunctului.
Maestrul de ceremonii va întocmi un act oficial 'ce amintește viața și lucrările cele mai importante ale decedatului, pentru care se va mulțumi lui Dumnezeu'.
În timpul ceremoniei, acest text va fi citit cu voce tare, iar unii dintre cei prezenți vor semna două exemplare ale documentului. Unul dintre ele va fi introdus într-un tub metalic - în trecut acesta era de plumb - cu sigiliul Oficiului de Ceremonii Liturgice al Pontifului, iar celălalt va fi păstrat în arhiva acestei secții.
Chipul papei decedat este, de asemenea, acoperit cu un văl alb de mătase, 'cu speranța vie că va putea contempla chipul lui Dumnezeu Tatăl, împreună cu Sfânta Fecioară Maria și Sfinții'.
Maestrul de ceremonii va mai pune în interiorul sicriului o pungă de pânză cu monede bătute în timpul pontificatului, care, conform obiceiului, indică durata acestuia: una din aur pentru fiecare an, una din argint pentru fiecare lună de la aniversarea alegerii sale și altele de bronz, pentru zile.
'De exemplu, pentru a ne aminti de cei 7 ani, 10 luni și 9 zile cât a durat pontificatul lui Benedict, au fost introduse șapte monede de aur, zece de argint și nouă de bronz', se arată în cartea menționată mai sus. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regiunea belgiană Flandra va interzice rețelele de socializare pentru minorii sub 13 ani
Regiunea Flandra, situată în jumătatea de nord a Belgiei, va impune platformelor tehnologice să nu le mai permită minorilor cu vârste sub 13 ani să își creeze conturi pe rețelele de socializare, considerându-le dăunătoare pentru sănătatea lor, a anunțat vineri responsabila pentru mass-media din guvernul flamand, Cieltje Van Achter, relatează a
Chirurgia rămâne o soluție pentru bolnavii de cancer pulmonar de peste 80 de ani (studiu)
Medicii nu ar trebui să excludă automat intervenția chirurgicală pentru octogenarii cu cancer pulmonar în stadiu incipient, potrivit unui nou studiu care contestă presupunerile de lungă durată despre vârstă și tratamentul cancerului și ar putea duce la modificarea ghidurilor de practică medicală viitoare, transmite vineri Reuters.
Rusia: Bilanțul deraierii unui tren în regiunea Ulianovsk a urcat la cel puțin 35 de răniți
Cel puțin 35 de persoane au fost rănite vineri în urma deraierii unui tren de călători în regiunea Ulianovsk din Rusia, la circa 900 km est de Moscova, au indicat autoritățile medicale locale, transmite DPA. Șapte vagoane cu etaj ale trenului care face legătura între Moscova și Celiabinsk, în Siberia Occidentală, '&
OMS, îngrijorată de 'multiplele atacuri' vizând spitale din Iran
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este îngrijorată de 'atacurile multiple' care vizează unitățile sanitare din Iran de la începutul războiului, conform directorului general Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a deplâns în special faptul că Institutul Pasteur din Teheran este acum 'incapabil' să funcționeze, transmite AFP.
Pakistan/ Cel puțin 15 morți în urma ploilor torențiale și a viiturilor
Un nou val de ploi torențiale, însoțite de vânturi puternice și de furtuni, a provocat ravagii în provincia Balochistan din Pakistan și în orașul portuar Karachi din sudul țării, ducând la moartea a 15 persoane în ultimele 24 de ore. Intemperiile au provocat, de asemenea perturbări pe scară extinsă și pagube la nivelul infrastructurii, tra
Veneția reintroduce taxa de intrare de 10 euro pentru vizitele de o zi în sezonul estival
Veneția a reintrodus vineri taxa de intrare de 10 euro pentru turiștii care vizitează timp de o zi orașul, transmite agenția DPA. În total, în 60 de zile până la sfârșitul lunii iulie, vizitatorii de o zi ai orașului italian din Laguna Venețiană vor fi din nou nevoiți să achite această taxă. Vizitatorii care fac rezervări
Spania își pierde nisipul de pe plaje din cauza eroziunii; orașele de pe litoral se reinventează
Furtunile erodează în fiecare an coastele spaniole, porțiuni întregi de plajă fiind restaurate cu tone de nisip și ciment înainte de sosirea vizitatorilor din perioada estivală. Unele localități costiere vor, însă, să întrerupă acest cerc vicios și caută soluții alternative, relatează vineri AFP. La nord de Barcelona, situația est
SUA lansează o program național privind microplasticele și efectele acestora asupra corpului uman
Statele Unite ale Americii vor lansa un program național pentru a măsura, investiga și elimina cât mai ușor microplasticele și nanoplasticele (MNP) din corpul uman, a anunțat joi Departamentul de Sănătate și Servicii Umane (HHS) din SUA, informează EFE. Inițiativa, denumită 'Systematic Targeting of Microplastics' (STOMP), va fi gestionată de Agen
VIDEO Mexic: Patru morți în prăbușirea unui avion de mici dimensiuni
Patru persoane au murit joi, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o zonă rurală din statul Puebla, în centrul Mexicului, au declarat autoritățile locale, notează AFP. Accidentul s-a produs în jurul orei locale 12:00 (18:00 GMT), când aparatul monomotor s-a prăbușit pe un teren agricol la scurt timp după
Papa Leon al XIV-lea a spălat picioarele a 12 preoți și i-a îndemnat pe catolici să-i ajute pe cei oprimați
Papa Leon al XIV-lea a spălat picioarele a 12 preoți din Roma în Joia Mare, în cadrul unui ritual special înainte de Paște, și a spus că această acțiune, care imită gestul de umilință făcut de Isus în noaptea de dinaintea morții sale, ar trebui să îi inspire pe credincioșii catolici în ajutorarea persoanelor nevoiașe, informează Re
Procesiunile de Paște din Spania atrag mai mulți turiști pe fondul războiului din Iran
Celebrele procesiuni de Paște organizate în Spania atrag mai mulți turiști decât în anii precedenți, deoarece războiul din Iran a determinat multe persoane să își anuleze planurile de a vizita Țara Sfântă, informează joi DPA. În timp ce pelerinajele de Paște în Țara Sfântă și călătoriile de vacan
O persoană a murit în urma intemperiilor care au lovit Grecia
Furtunile care au lovit Grecia în ultimele trei zile, cu vânturi violente, au ucis joi o persoană în apropiere de Atena și au provocat inundații pe plan local, care au perturbat transporturile, informează AFP. Victima, care avea în jurul vârstei de 50 de ani, a fost găsită blocată sub o mașină în Nea Makri,
CPI decide să continue procedurile disciplinare în cazul procurorului-șef Karim Khan
Statele membre al Curții Penale Internaționale (CPI) au votat pentru continuarea procedurilor disciplinare în cazul procurorului-șef Karim Khan, după primirea unor rapoarte în legătură cu acuzațiile de agresiune sexuală care i se aduc, au declarat joi două surse pentru Reuters, confirmând o informație din Wall Street Journal. Miercuri, î
Papa Leon al XIV-lea conduce ceremonia religioasă din Joia Mare
Papa Leon al XIV-lea va conduce slujba în Joia Mare, la Vatican, în pregătirea sărbătorii Paștelui catolic, transmite DPA. Leon al XIV-lea conduce această slujbă pentru prima dată de când Papa Francisc a murit în Lunea Paștelui de anul trecut. La arhibazilica papală Sfântul Ioan din Lateran (San Giovanni in Laterano
India a început marele recensământ digital, cu întrebări despre caste, diete și acces la internet
India a inițiat miercuri prima fază a unui recensământ de a amploare inedită și care își propune să înregistreze circa 1,45 miliarde de persoane printr-o transformare digitală completă și o nouă abordare culturală în anchetele demografice, relatează agenția EFE. Cu un marker roșu ce indică locația exactă a fiecărei gosp











