Constanța: Sindicaliștii șantierului naval Damen-Mangalia, aflat în insolvență, cer Guvernului măsuri concrete pentru redresare
Sindicaliștii de la șantierul naval Damen din Mangalia, societate aflată în insolvență, cu activitatea suspendată din iunie 2024, cer Guvernului României, printr-o scrisoare deschisă, lămuriri cu privire la strategia statului român, acționar majoritar al șantierului, în ceea ce privește redresarea societății.
Sindicaliștii întreabă guvernanții de ce negociază cu Damen Galați construirea a trei nave de luptă, nu cu Damen Mangalia.
'Sindicatul Liber Navalistul, reprezentând angajații șantierului naval din Mangalia, Damen Shipyards Mangalia (DSMa), vă adresăm această scrisoare deschisă pentru a atrage atenția asupra unei situații critice și aparent paradoxale care pune sub semnul întrebării strategia statului român privind redresarea șantierului naval din Mangalia considerat obiectiv strategic de interes național. Un recent articol de presă, intitulat: 'Exclusiv | Guvernul negociază cu Damen Galați construcția a trei nave de luptă, în valoare de jumătate de miliard de euro' a stârnit reacții în rândul angajaților și al comunității din Mangalia. Această decizie ridică o întrebare fundamentală: De ce Guvernul României nu a negociat construcția acestor nave la Mangalia, unde statul român este acționar majoritar, și a ales să sprijine Damen Galați în locul acestui șantier aflat în mare dificultate?', se afirmă în scrisoarea deschisă.
Potrivit sindicaliștilor, este cel puțin 'paradoxal și de neînțeles' cum statul român atribuie contracte de sute de milioane de euro fără a impune măsuri pentru salvarea șantierului din Mangalia, tocmai companiei Damen, cea care a dat în judecată statul român la Curtea de Arbitraj Internațional de la Viena, solicitând despăgubiri de sute de milioane de euro.
'Coincidență sau nu, valoarea de jumătate de miliard de euro coincide cu suma vehiculată în presă despre valoarea pretinsă de Damen pentru a ieși din asocierea cu statul român', se mai spune în scrisoare.
Șantierul naval din Mangalia se află în insolvență, cu activitatea suspendată din iunie 2024 până în prezent, iar această perioadă a fost prelungită cu încă trei luni.
'Însă, fără finanțare și fără comenzi, șansele de redresare sunt extrem de reduse. Fără sprijin din partea acționarilor și implicit al statului român, acest șantier riscă să fie închis, în timp ce reprezentanții Guvernului României asistă pasiv la falimentarea și închiderea celui mai mare șantier naval din România și negociază cu firma Damen contracte de sute de milioane de euro, dar pentru șantierul din Galați, nu pentru cel din Mangalia. (...) Tocmai de aceea vă cerem explicații, deoarece nu putem înțelege rațiunea și logica unei astfel de decizii. Atribuirea directă a acestor comenzi către Damen, în loc să fie distribuite către șantierul din Mangalia, pare să susțină mai degrabă interesele companiei Damen decât pe cele ale statului român și ale angajaților din Mangalia', spun sindicaliștii.
Potrivit sursei citate, închiderea acestui șantier ar avea consecințe grave asupra economiei și siguranței naționale. Șantierul dispune de infrastructura necesară pentru construcția, reparația și modernizarea navelor militare, iar pierderea acestei capacități ar reprezenta un risc strategic major.
'În acest context, Guvernul României are obligația de a comunica răspunsuri clare și transparente la întrebările adresate. Vrem să știm dacă statul român are o strategie pentru salvarea șantierului din Mangalia, pentru reluarea activității și ieșirea din insolvență a acestei societăți mixte. (...) Așteptăm un răspuns urgent din partea Guvernului României, care să clarifice strategia privind viitorul acestui șantier și să prezinte măsuri concrete pentru redresarea sa', se mai menționează în scrisoarea deschisă semnată de președintele Sindicatului Liber Navalistul, Laurențiu Gobeajă. AGERPRES / (AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: Un nou atac rusesc în Ucraina, la granița cu România; o dronă a pătruns în spațiul aerian național
Federația Rusă a lansat, în noaptea de joi spre vineri, un nou atac aerian în Ucraina, la granița cu România, iar o dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, informează Ministerul Apărării Naționale. Potrivit sursei citate, atacul a vizat obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei
Sector 1: Piață volantă, la sfârșitul acestei săptămâni, în fața Teatrului Excelsior 'Masca'
O piață volantă va fi organizată, la sfârșitul acestei săptămâni, în fața Teatrului Excelsior 'Masca' din bulevardul Bucureștii Noi, la care producătorii vor aduce produse tradiționale din fermele și grădinile proprii. Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au anunțat că din această piață volantă pot fi cumpărate br&ac
Casa Regală: Principele Radu - în vizită în Egipt
Principele Radu efectuează o vizită cu caracter public în Republica Arabă Egipt, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de relații diplomatice dintre cele două țări, stabilite în aprilie 1906, în timpul domniei Regelui Carol I. Potrivit site-ului www.romaniaregala.ro,
Vrancea: Râul Putna, repopulat cu zeci de mii de puieți de păstrăv într-un proiect de conservare a ecosistemelor montane (GALERIE FOTO)
Administrația Parcului Natural Putna Vrancea a desfășurat, joi, o acțiune de repopulare a apelor de munte cu puiet de păstrăv indigen, în zona Rezervației Cheile Tișiței, în cadrul unui program de conservare a biodiversității care a implicat elevi, voluntari și comunitatea locală.
Maramureș: Două creșe finanțate prin ministerul Dezvoltării, date în folosință în Baia Mare
Două creșe noi urmează a fi date în funcțiune din municipiul Baia Mare, în zone diferite a orașului, a informat, joi seara, primarul Doru Dăncuș. 'Inaugurăm două dintre cele mai importante investiții în infrastructura educațională din Baia Mare: Creșa Mare de pe strada Gării și Creșa Mică de pe strada Melodiei (...) Este
Zilele Brașovului: Duminică este 'Coborârea Junilor în Cetate'; participanții sunt sfătuiți să lase mașinile acasă
Manifestarea Zilele Brașovului, organizată la sfârșitul acestei săptămâni sub sloganul 'Fii parte din tradiție!', propune o serie de evenimente culturale și tradiționale la care participanții sunt sfătuiți de reprezentanții primăriei să vină fără mașina personală, autobuzele având un program cu o frecvență de două-trei ori mai mare, iar &ici
Maramureș: Producătorii rurali și meșterii populari, invitați de ADR Nord-Vest pe platforma 'Crafted in Transylvania'
Meșterii populari și producătorii autorizați din județul Maramureș au fost invitați să-și promoveze bunurile pe platforma 'Crafted in Transylvania', inițiată de Agenția de de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest. Conform ADR Nord-Vest, platforma 'Crafted in Transylvania' a fost creată pentru prezentarea și promovarea celor mai
Hunedoara: O clădire abandonată din Deva, nefolosită vreodată, se transformă în hub cultural
O clădire abandonată, situată într-o zonă intens circulată a municipiului Deva, și care nu a fost folosită niciodată, va fi transformată într-un hub cultural printr-o investiție în valoare de 7 milioane de euro obținută de autoritățile locale prin Programul Regional Vest 2021-2027, a informat joi Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest.
Neamț: Parcul Natural Vânători-Neamț pune România, în premieră, pe harta globală a sunetelor naturii
Parcul Natural Vânători-Neamț pune România, în premieră, pe harta globală a sunetelor naturii, a anunțat, joi, conducerea parcului. Inițiativa aduce în prim-plan biodiversitatea unică, ce reprezintă punctul de plecare pentru un turism construit în jurul naturii autentice, al experiențelor reale și al conexiunii di
Dolj: Educatoarea din Craiova cercetată pentru purtare abuzivă față de copii a demisionat
Educatoarea de la Grădinița 'Sfânta Tatiana' din Craiova, care este acuzată de purtare abuzivă față de copii, a demisionat, joi, din funcția de director al respectivei unități de învățământ. Grădinița 'Sfânta Tatiana' din Craiova este unitate privată cu program prelungit și funcționează sub egida Mitropo
Nava-școală 'Mircea' pornește spre New York pentru a marca 'Freedom 250'
Nava-școală a României, velierul 'Mircea', a plecat joi din Portul Constanța pentru a se alătura flotei internaționale din portul New York, cu scopul de a marca evenimentul întâmpinând Statuia Libertății. 'În contextul în care Statele Unite se pregătesc să sărbătorească 250 de ani de la fondare,
Hunedoara: Incendiu de litieră de pădure în zona Vața de Jos; 30 de pompieri intervin pentru stingerea focului
Aproximativ 15 hectare de litieră de pădure de foioase și pășune împădurită au fost distruse de un incendiu care a izbucnit într-o zonă înaltă a satului Prăvăleni, din comuna Vața de Jos, la fața locului fiind mobilizați 30 de pompieri militari, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Incend
Liniile 100, 203 și 205, deviate, pentru desfășurarea evenimentului 'Bucharest Street Food Festival'
Liniile 100, 203 și 205 vor funcționa pe trasee modificate de joi, de la ora 22:00, până luni, la ora 6:00, ca urmare a restricționării traficului rutier pe Șoseaua Kiseleff, între str. Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei, pentru desfășurarea evenimentului 'Bucharest Street Food Festival - Spring Edition'. În acest
Argeș: Un muncitor care lucra la modernizarea unui drum, accidentat mortal de un buldoexcavator
Un muncitor care lucra la modernizarea unui drum, în comuna Lunca Corbului, a fost accidentat mortal, joi, de un buldoexcavator, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Echipajele medicale și polițiștii au intervenit în urma unui apel la 112, care anunța producerea accidentului de muncă. 'Din pă
Galați: S-a deschis 'Bob&Bike Adrenalina Gârboavele', noul complex de agrement cu piste de bob realizat de CJ
Consiliul Județean (CJ) Galați anunță că joi s-a deschis zona de agrement 'Bob&Bike Adrenalina Gârboavele', un complex destinat activităților recreative și sportive, realizat în urma unei investiții a instituției administrative în valoare de 15,4 milioane de lei.












