Responsabili ai administrației Trump iau în considerare o cale mai lungă pentru pacea în #Ucraina (analiză Reuters)
Responsabili de rang înalt din cadrul administrației președintelui american Donald Trump au luat în discuție în ultimele zile probabilitatea ca SUA să nu poată să ajungă la un acord de pace în Ucraina în următoarele luni, concepând noi planuri pentru a exercita presiuni atât asupra Kievului, cât și asupra Moscovei, afirmă doi oficiali familiarizați cu dosarul, potrivit Reuters.
La începutul mandatului său, președintele Donald Trump și principalii săi consilieri și-au propus să ajungă la o încetare completă a focului până în aprilie sau mai. Ei sperau să negocieze un acord de pace durabil în lunile următoare.
Dar niciun acord nu pare iminent, au declarat oficialii citați de Reuters, lăsând să se înțeleagă faptul că războiul ce durează de peste trei ani ar putea s-ar putea prelungi, iar Ucraina va avea nevoie de mai mult sprijin occidental pentru operațiunile sale militare.
Un astfel de rezultat ar fi un dezastru pentru Trump, care se consideră un negociator redutabil și a promis de nenumărate ori o încheiere rapidă a conflictului, ce a făcut deja zeci de mii de morți și care riscă să atragă NATO într-un război cu Rusia, țară dotată cu arsenal nuclear.
Timp de săptămâni întregi, înalți oficiali americani au criticat, în privat, modul în care Kievul gestionează negocierile și ceea ce ei consideră drept rezistență la acordul cu Washingtonul privind exploatarea mineralelor rare și continuarea negocierilor de pace. Dar în ultimele zile, au declarat sursele, Moscova este cea care a provocat frustrări administrației de la Washington.
Într-o serie de reuniuni și discuții telefonice în weekendul trecut, responsabili ai Casei Albe și Departamentului de Stat au recunoscut că președintele rus Vladimir Putin se opune intens tentativelor Washingtonului de a se ajunge la un acord de pace durabil și au discutat ce sancțiuni economice sau diplomatice, dacă este cazul, ar putea împinge Rusia mai aproape de un acord, au spus sursele.
Furia tot mai mare față de Moscova, inclusiv din partea lui Trump însuși, marchează o schimbare în deliberările interne ale administrației americane cu privire la dorința Moscovei de a negocia.
Trump a declarat mult timp că are încredere în președintele rus și că el crede că liderul este angajat față de pace, dar Casa Albă a devenit neîncrezătoare în intențiile lui Putin în ultimele zile, au spus sursele citate, deși Trump continuă să-și afișeze public convingerea că Putin dorește să pună capăt războiului.
Nu este clar ce planuri specifice ar putea avea administrația americană pentru a exercita presiuni asupra Moscovei, însă un înalt oficial american a afirmat că executivul SUA continuă să analizeze tarife și sancțiuni suplimentare pe care le-ar putea impune.
Duminică, Trump a declarat pentru NBC News că a fost 'furios' după ce Putin a criticat credibilitatea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, sugerând că SUA ar putea impune tarife vamale suplimentare de 25-50% țărilor care cumpără petrol rusesc.
Într-o întâlnire cu miniștrii de externe din țările baltice săptămâna trecută, secretarul de stat american Marco Rubio le-a spus omologilor săi că pacea în Ucraina nu este garantată și a indicat că SUA sunt încă departe de a asigura un acord, potrivit unui rezumat al întâlnirii consultat de Reuters.
'Există o frustrare profundă în privința negocierilor cu guvernul rus', a completat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, James Hewitt. 'Președintele Trump a fost clar că va lua în considerare impunerea de sancțiuni secundare pentru tot petrolul care provine din Rusia dacă ei (rușii) nu sunt serioși în ceea ce privește soluționarea pașnică a acestui conflict'. a afirmat el.
Departamentul de Stat american nu a răspuns deocamdată unei cereri de comentarii din partea Reuters, la fel și ambasadele Rusiei și Ucrainei din Washington.
Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat într-un interviu publicat marți că Moscova nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului în forma lor actuală, întrucât acestea nu abordează problemele care, în opinia Kremlinului, au stat la originea războiului.
Analiști și responsabili din serviciile de informații europene și americane avertizează de mult timp că este puțin probabil ca Putin să negocieze cu bună credință încheierea războiului în Ucraina atât timp cât el crede că Rusia câștigă pe câmpul de luptă.
După preluarea mandatului de către Trump în ianuarie, principalii săi consilieri erau încrezători că trei ani de sancțiuni împotriva Rusiei - și perspectiva fie de relaxare, fie de înăsprire a presiunii economice - ar fi suficiente pentru a apropia Moscova de un acord.
Astăzi, mulți dintre ei, inclusiv Rubio, consilierul pentru securitate națională Mike Waltz și generalul Keith Kellogg, emisarul administrației pentru Ucraina, se întreabă cu privire la măsura în care Putin poate fi influențat fără concesii semnificative din partea SUA și a Europei, în special în ceea ce privește operațiunile lor militare pe continent.
În ultimele luni, Washingtonul a exercitat presiuni asupra Kievului și s-a apropiat de multe dintre pozițiile de politică externă ale Moscovei. Dar Putin a formulat ceea ce analiștii au numit cereri 'maximaliste' și sunt puține șanse să fie îndeplinite de SUA, Ucraina sau Europa.
Moscova solicită în special ca SUA și NATO să-și reducă activitățile militare în Europa, îndeosebi în țările care se învecinează cu Rusia, și ca nicio forță de menținere a păcii să nu fie desfășurată în Ucraina ca parte a vreunui acord.
Un înalt responsabil american a afirmat, deși Casa Albă continuă să analizeze impunerea de noi tarife vamale și sancțiuni, este puțin probabil ca Rusia să fie afectată de astfel de restricții economice.
De asemenea, Trump și-a exprimat din nou frustrarea față de Ucraina, acuzându-l pe Zelenski că încearcă să întoarcă spatele acordului privind mineralele.
'Încearcă să se retragă din acordul privind pământurile rare și, dacă face asta, va avea probleme, probleme mari, mari', a spus Trump duminică.
Hewitt a afirmat că președintele consideră acordul privind mineralele drept 'un element-cheie al restabilirii păcii în Ucraina'.
Un alt oficial american a spus că oficiali din administrație iau în considerare modificarea unor părți ale acordului propus pentru a-l face mai favorabil intereselor economice ale Kievului.
Oficialii americani au încercat în ultimele zile să negocieze atât o încetare a focului asupra infrastructurii energetice, cât și în Marea Neagră. Acordurile nu au fost încă puse în aplicare.
În pofida acordului inițial privind o încetare a focului în sectorul energetic, Ucraina și Rusia au continuat să se atace reciproc. În timp ce Kievul a declarat că este gata să accepte un acord privind Marea Neagră, oficialii ruși au declarat că Moscova are nevoie în primul rând de restabilirea accesului la anumite piețe comerciale și sisteme de plată.AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi
Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi
Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina
Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele
SUA/Chris Van Hollen își anunță candidatura împotriva lui Chuck Schumer la conducerea democraților în Senat
Senatorul democrat Chris Van Hollen a anunțat joi că va candida pentru funcția de lider al majorității democrate din Senatul SUA în următorul Congres, contestând astfel poziția lui Chuck Schumer care conduce grupul democrat din Senat din 2017, anunțul având loc după ce Partidul Democrat a câștigat majoritatea în camera superioară în urma a
Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești
Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,
Amenințări false cu bombă în Europa: Posibil o 'ingerință străină', susține ministrul de interne francez
Falsele amenințări cu bombă care se înmulțesc în Europa 'sunt în mod clar concertate' și în legătură, posibil, cu o 'ingerință străină', a estimat vineri ministrul de interne francez Laurent Nunez la postul de televiziune LCI, relatează AFP. Pentru 'alertele cu bombă în aviația civilă, se vede totuși o posibili
India: Peste 100 de personalități străine nu au primit viză pentru a participa la un colocviu al opoziției, afirmă un deputat
India a refuzat intrarea pentru cel puțin 100 de personalități străine care urmau să participe la o conferință despre democrație organizată de principalul partid de opoziție față de prim-ministrul Narendra Modi, a declarat vineri un parlamentar al formațiunii, relatează AFP. Deputatul Partidului Congresului și fostul diplomat indian Shashi Tharoor a declarat c
Germania: Crește avansul partidului de extremă dreapta AfD în fața conservatorilor cancelarului Merz (sondaj)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul considerabil în sondajele de opinie în fața blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obține 28%, cu două puncte procen
AIEA cere Iranului 'măsuri graduale' pentru a permite accesul la instalațiile sale nucleare (raport)
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a îndemnat Iranul să ia 'măsuri graduale' pentru ca inspectorii săi să poată avea acces la instalațiile nucleare cheie ale țării, subliniind că acest lucru este 'esențial', într-un raport confidențial consultat vineri de AFP. 'Directorul general încurajează Iranul să ia
Consiliul Europei cere 'dezarmarea' Inteligenței Artificiale de uz militar
Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Michael O'Flaherty, le-a cerut vineri statelor să impulsioneze un tratat internațional juridic obligatoriu care să reglementeze utilizarea armelor autonome și să garanteze că deciziile privind folosirea forței rămân sub control uman, având în vedere încorporarea în creștere a Inteligenț
SUA: Pete Hegseth îl decorează pe militarul de gardă care l-a apostrofat la Mormântul Soldatului Necunoscut
Secretarul apărării american, Pete Hegseth, l-a decorat joi pe militarul de gardă care l-a apostrofat pe el și un grup de consilieri ai săi la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington, miercuri, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, informează EFE. Miercuri, dinspre grupul care vizita Cimitirul Național Arlington - grup din
Olanda: Negocieri de criză pentru a evita prăbușirea guvernului condus de Rob Jetten
Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni prăbușirea coaliției sale guvernamentale minoritare, la doar nouă luni de la preluarea mandatului, relatează AFP. O dispută politică privind o reformă fiscală extrem de controversată a reînviat perspectiva unor alegeri anti
Cipuri Nvidia au ajuns în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, potrivit Bloomberg
Cipuri de ultimă generație concepute de Nvidia și supuse unor restricții americane au fost totuși importate ilegal în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, fosta amantă a directorului general Jensen Huang care și-a prezentat între timp demisia din funcție, informează vineri agenția Bloomberg, preluată de AFP. Aceste cipuri funcțione
Premierul ungar spune că s-ar putea întâlni cu Volodimir Zelenski în Transcarpatia la sfârșitul acestei luni
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat vineri pentru postul public de radio Kossuth că a purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că s-ar putea întâlni cu acesta în Transcarpatia, în vestul Ucrainei, încă înainte de sfârșitul lunii în curs, a consemnat MTI. Premierul ungar a precizat
Rusia: Anchetă în urma exploziei mașinii unui consilier politic ucrainean în exil; victima a fost spitalizată
Comitetul de Anchetă din Rusia, care se ocupă de infracțiuni grave, a anunțat vineri că a deschis o anchetă privind explozia unei mașini la Moscova, despre care presa rusă a relatat că îi aparținea unui consilier politic ucrainean aflat în exil, conform Reuters. Conform presei din Rusia, mașina era a lui Serghei Zavorotnîi, f
Japonia: Takaichi va participa la summitul APEC, prima sa vizită în China în calitate de premier
Premierul japonez Sanae Takaichi va călători săptămâna viitoare la Shenzhen pentru a participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), prima sa călătorie în China de la preluarea mandatului, a anunțat vineri guvernul nipon, relatează AFP. Această vizită are loc într-un moment de tensiuni mari între cei doi vecini, după ce




