Senat/Comisia de cultură: Raport de admitere a propunerii legislative privind înființarea unui muzeu al presei de către AGERPRES

Comisia de cultură a Senatului a acordat, luni, raport favorabil, cu majoritate de voturi, propunerii legislative pentru modificarea Legii privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES, prin care instituției i se dă dreptul să înființeze, administreze și finanțeze un muzeu al presei.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Raportul include câteva amendamente de tehnică legislativă. Propunerea are avize favorabile din partea Consiliului Legislativ și Consiliul Economic și Social.
'Proiectul pe care l-am discutat astăzi în comisie (...) reprezintă o inițiativă extrem de importantă. (...) Are caracter pragmatic de analiză și documentare a tuturor înscrisurilor care au făcut parte din materiale de presă de-a lungul timpului în România și (...) unul empatic pentru că reprezintă un muzeu multidisciplinar în sensul în care presa relevă întotdeauna aspecte diverse legate de cultură, politică, viața socială, educație. Deci, va fi un muzeu care va acoperi întreaga plajă de preocupări sociale pe care România le-a avut de-a lungul timpului', a afirmat senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președinte al Comisiei de cultură.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Propunerea legislativă inițiată de un grup de senatori PNL prevede că AGERPRES are dreptul să înființeze, administreze și finanțeze un muzeu. Obiectivul principal îl constituie conservarea, arhivarea, cercetarea și promovarea patrimoniului jurnalistic național. Muzeul va avea rolul 'de a documenta și expune evoluția presei românești, de la primele publicații scrise până la era digitală, incluzând ziare, reviste, echipamente tehnice, documente de arhivă, înregistrări audio-video, precum și alte materiale de interes istoric și cultural''.
Muzeul ar putea funcționa ca structură autonomă în cadrul AGERPRES, cu personal propriu și buget distinct, sau ca instituție publică de interes național, aflată în subordinea AGERPRES, cu personalitate juridică proprie.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
'Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, muzeul poate: a) colabora cu instituții de cultură, biblioteci, arhive, universități și organizații mass-media în vederea colectării, digitalizării și expunerii materialelor jurnalistice de arhivă; b) desfășura programe educaționale și expoziții tematice pentru promovarea istoriei presei în rândul publicului larg; c) organiza evenimente, conferințe și simpozioane privind impactul mass-media asupra societății și democrației; d) accesa fonduri publice și private, granturi naționale și internaționale pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii muzeale', mai prevede proiectul.
Conform expunerii de motive, 'AGERPRES este principala agenție de presă a statului român, având rolul de a informa publicul, de a documenta realitățile sociale și politice și de a conserva memoria jurnalistică a României'.
'România nu dispune, în prezent, de un Muzeu Național al Presei, care să ofere o perspectivă istorică asupra evoluției jurnalismului românesc. (...) Această inițiativă contribuie la educația tinerelor generații, la promovarea valorilor democratice și la consolidarea conștiinței istorice în ceea ce privește impactul presei asupra societății', se subliniază în expunerea de motive.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Subsecretarul de stat în Ministerul Culturii Mădălin Voicu a evidențiat că inițiativa 'nu poate fi decât benefică' și a recomandat respectarea tuturor normelor legale pentru înființarea și funcționarea unui muzeu.
Directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, a mărturisit că a simțit necesar acest proiect încă de când era jurnalist de teren și încerca 'o documentare mai aprofundată a anumitor subiecte, străbătând fiecare bibliotecă și cercetând arhiva de presă scrisă'.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
'Muzeul ar fi o inițiativă națională, în primul rând, pentru că ar aduce la un loc toată presa vremii. Din punctul meu de vedere, este o inițiativă de valoare în primul rând culturală, pentru cercetare, în ceea ce privește diferite domenii ale artelor, în al doilea rând este o inițiativă educativă - ar ajuta tinerii care, în momentul de față, nu au o platformă care să coaguleze informațiile vremii, în al treilea rând ar reprezenta, inclusiv, o alfabetizare media. De ce spun asta? Pentru că populația ar reuși la un click distanță sau, de ce nu, să meargă să vadă cum arăta presa acum 100 de ani sau cum se producea informația în urmă cu decenii, ar putea să conștientizeze, până la urmă, obligația deontologică a unui jurnalist care își asumă informația pe care o difuzează și să facă comparație cu informațiile pe care le găsim în social media. Cred că, în momentul actual, un astfel de demers ar fi foarte important', a afirmat Claudia Nicolae, în cadrul ședinței Comisiei de cultură a Senatului.
Ea a menționat că există un muzeu dedicat presei la Jimbolia. 'Am putea foarte bine colabora cu colegii de acolo, pentru că ei au avut inițiativa în urmă cu vreo 15 ani, când au făcut acel muzeu. Ar fi un început și un pilon al acestui muzeu', a menționat directorul general al AGERPRES.
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Prin acest muzeu s-ar deschide o colaborare cu biblioteci, muzee, academii, a completat Claudia Nicolae.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 19/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES ar putea fi dezbătută și votată luni, în plenul Senatului, ca prin for legislativ sesizat. AGERPRES/(A, AS - redactor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mircea Fechet, după vizita de lucru la Praid: Situația rămâne critică
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă după vizita de lucru efectuată vineri seara la Praid că situația rămâne critică, întrucât eroziunile din plafonul minei vechi s-au extins în ultimele zile. Fechet a scris vineri, într-o postare pe Facebook
Bogdan Ivan: Praidul are nevoie de acțiune, nu de declarații
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că pentru rezolvarea situației de la salina Praid este nevoie de acțiuni concrete, nu de declarații. 'Astăzi sunt din nou la Praid, alături de vicepremierul Tanczos Barna, Mircea Fechet, ministrul Medi
MAE: Întrevedere a ministrului Hurezeanu cu secretarul general al OSCE
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut o întrevedere vineri cu secretarul general al OSCE, Feridun H. Sinirlioglu, discuțiile fiind axate pe teme relevante pentru securitatea europeană, precum și pe chestiuni legate de funcționarea organizației - asigurarea bugetului, politica de resurse umane și mandatele misiunilor în teren, transmite MAE.
Lege promulgată: Vaccinarea gratuită anti-HPV - extinsă la fete și băieți până la 26 de ani
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani. Actul normativ are ca obiect de reglementare extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătăți
Legea privind instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu', promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, Legea pentru instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I. C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I. C. Brătianu' se organizează evenimente menite să marcheze aspecte cu ocazia împlinirii a 100 de
Lege promulgată: Ziua Națională a Libertății Religioase va fi aniversată pe 16 mai
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede instituirea pe 16 mai a Zilei Naționale a Libertății Religioase și a contribuției cultelor la viața societății românești. Potrivit actului normativ, cu acest prilej, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul și autoritățile administrației publice locale pot să aloce fonduri din bug
Președintele Nicușor Dan și Regele Spaniei vizitează, marți, Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Președintele Nicușor Dan vizitează, marți, împreună cu Regele Spaniei Felipe al VI-lea Centrul de instruire întrunită ''Getica'' de la Cincu. Potrivit agendei șefului statului, această vizită va avea loc începând cu ora 10:20. Nicușor Dan a anunțat, miercuri, această
Cameră/ Emisiuni la SRR și TVR dedicate educației pentru siguranța rutieră (proiect)
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva cel puțin 1% din timpul lor de emisie pentru emisiuni dedicate educației pentru siguranța rutieră, informării populației pentru protejarea împotriva tentativelor de fraudă, înșelătorie sau a informațiilor false, propun mai mulți deputați de la PNL într-un
Lege promulgată: Modificarea sancțiunilor în domeniul materialelor pirotehnice
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care modifică sancțiunile din domeniul materialelor pirotehnice, stabilind, între altele, pedepse cu închisoarea de la un an la cinci ani pentru prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, folosirea de astfel de articole din
Lege promulgată: Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc - sărbătorită și în plan internațional, prin evenimente de diplomație
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede ca Ziua națională a gastronomiei să fie sărbătorită și în plan internațional, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu organizare de evenimente de diplomație publică și culturală care să pună în valoare specificul gastronomiei și vinului românesc.
USR propune accize mai mari la tutun și alcool, cu fonduri direcționate pentru tratarea dependențelor
USR propune accize mai mari la tutun și alcool, cu fonduri direcționate pentru tratarea dependențelor. Pentru țigarete, USR susține o creștere de cel puțin 8,8% a accizei. Impactul estimat la buget ar fi de 1,46 miliarde de lei anual, conform unui comunicat transmis, vineri, de Uniunea Salvați România. ''Taxăm vici
Predoiu: Guvernul rămâne un partener ferm al tuturor cultelor religioase recunoscute, în spiritul păcii și al unității
Guvernul României rămâne un partener ferm al tuturor cultelor religioase recunoscute, în spiritul păcii și al unității, a transmis premierul interimar Cătălin Predoiu cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului. ''Cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului, adresez urări de pace, sănătate și împliniri membrilor comunității musul
Predoiu: În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor
În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor, a declarat joi prim-ministrul interimar, Cătălin Predoiu. El a fost întrebat, la Antena 3 CNN, dacă are garanția că până la finalul anului nu vor fi probleme financiare pentru asigurarea plății pensiilor și salariilor. '
Predoiu: E nevoie urgentă de un guvern plin, cu miniștri care să-și impună voința administrativă
E nevoie urgentă de un guvern plin cu legitimitatea necesară, cu miniștri pe funcție cu un mandat dat de Parlament, clar, cu un program de guvernare, cu măsuri listate, care să-și impună voința administrativă până în cele mai mici unghere ale administrației românești, a declarat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu. El a
Predoiu: Salina Praid - problema numărul 1 a Guvernului interimar; urgența imediată e devierea cursului pârâului Corund
Situația de la Salina Praid este problema numărul unu acum pentru Guvernul interimar, iar urgența momentului este devierea cursului pârâului Corund, a declarat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu. El a fost întrebat joi seară, la Antena 3 CNN, cu prezentarea unor imagini de la fața locului, despre intervențiile speciale