logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

MARTIE LA FEMININ/Bihor: Miorița Săteanu, femeia care, la 88 de ani, se implică în activități sociale

Image

Miorița Săteanu este o doamnă cu o energie neobișnuită pentru cei aproape 90 de ani ai săi, cu mers vioi, privire ageră, vorbă caldă, care de peste 30 de ani se implică în sute de proiecte civice și sociale, apărând drepturile femeii, promovând educația, familia, valorile culturale și spirituale.

Deși are o vârstă înaintată, doamna Săteanu, fondatoare și fostă președintă a Uniunii Femeilor din Bihor, participă și acum, la 88 de ani, la activități civice.

'Nu este un secret al energiei pe care o am. Îmi place foarte mult ceea ce fac și mă bucur că reușesc să mă dedic activităților mele care sunt susținute de colaboratoarele mele. Singură nu pot face nimic. Ele îmi apreciază dăruirea în realizarea proiectelor și a activităților ocazionale, iar la final satisfacția citită în ochii și atitudinea celor care beneficiază de proiecte și bucuria colegelor care se simt utile și apreciate pentru implicarea lor mă motivează să merg mai departe', a mărturisit, pentru AGERPRES, Miorița Săteanu.

Născută la Oradea în 1936, ea a beneficiat de o educație tradițională și, în copilărie, a prins drag de scrimă. A participat chiar la Olimpiada de la Roma, din 1960, în echipa reprezentativă a României la scrimă, care a câștigat locul III la floretă.

'Mi-a plăcut acest sport mai ales pentru că, în aceeași secundă, trebuiau corelate gândul cu mișcarea brațului și pașii de fandare a picioarelor pentru a realiza tușa. De la antrenamentele de scrimă am învățat combativitate și perseverență pentru a-mi pune în aplicare proiectele. În special, am reținut că trebuie respectat cel care este mai bun, mai performant, mai implicat în activitățile comunității, dar și că acesta poate fi întrecut prin dăruire în spiritul comunității', a precizat doamna Săteanu.

În 1954 a absolvit Liceul sanitar din Oradea. Ar fi dorit să își continue studiile ca medic, o profesie de care se simțea foarte atrasă, dar, la început, nu s-a putut înscrie la facultate, tatăl ei fiind deținut politic o perioadă, în timpul regimului comunist, din cauza convingerilor sale liberale. În 1958 a reușit, în cele din urmă să se înscrie, dar nu la Medicină, așa cum ar fi dorit, ci la Îmbunătățiri Funciare, la Universitatea din Craiova.

După ce a absolvit, Miorița Săteanu a lucrat la Târgu Jiu. 'M-am ocupat cu planul județului Gorj de investiții în agricultură, tot felul de activități legate de regularizări de râuri și terenuri, baraje, canale de irigații, stații de pompare, terasări de dealuri. Am lucrat la Întreprinderea de Execuție și Exploatare a Lucrărilor de Îmbunătățiri Funciare din Tg Jiu, fiind șefa Serviciului Plan retribuire personal învățământ. M-am căsătorit în timpul facultății, soțul meu fiind coleg de an cu mine, fotbalist în echipa națională. Acolo s-a născut fiica mea', își amintește ea.

Timpul s-a scurs pe nesimțite și, după 30 de ani, s-a pensionat, revenind apoi la Oradea.

 



După ieșirea la pensie, printr-o întâmplare, doamna Săteanu și-a regăsit calea, misiunea de la care viața o abătuse în tinerețe. A aflat de intenția Direcției Județene de Sănătate Publică Bihor de a realiza o evidență a persoanelor vârstnice, singure și bolnave. Atunci s-a declanșat dorința sa de a ajuta oamenii, prima sa profesie, într-un domeniu asemănător medicinii.

'Meseria cea mai potrivită sufletului meu a fost cea prin care am stat la căpătâiul bolnavului și am alinat suferințele și necazurile lui. Fiecare persoană se întoarce cumva la prima lui dragoste - aceasta a fost pentru mine omul, cu toate problemele lui sociale sau de sănătate. (...) Acesta este motivul pentru care azi, ca și întotdeauna, sunt alături de cei al căror suflet cheamă să fie ajutat, în a căror inimă s-a cuibărit părerea de rău, în al căror cuget a înflorit speranța de a fi corect, cinstit, bun și respectuos. De la cuvintele Domnului 'Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți' pornește întreaga mea viață', afirmă Miorița Săteanu.

Cum fostele sale colege de la Liceul Sanitar din Oradea erau și ele pensionare, după câteva întâlniri, au format un grup de lucru cu care au demarat un proiect de identificare a persoanelor vârstnice cu dificultăți. Așa a luat naștere, în 1993, Uniunea Femeilor din Bihor Oradea.

În perioada 1993- 2014, Uniunea Femeilor Bihor Oradea, sub președinția Mioriței Săteanu, a derulat proiecte finanțate din fonduri proprii, din sponsorizări și din fonduri nerambursabile solicitate de la diverși finanțatori.

Astfel a inițiat și derulat taberele 'Ceata lui Pițigoi', în vacanța de vară pentru elevi orădeni, tabere la mare pentru copii din familii sărace, proiectul 'Vreau să știu' care a provocat elevii de liceu să dezbată idei din istorie, filologie, astronomie, speologie, muzică, arte vizuale și educație cetățenească, ori 'Podul prieteniei interculturale', un proiect cu activități lunare dedicat adulților, dar și campanii de combatere a violenței asupra femeii.

'Am implementat aceste proiecte deoarece am conștientizat faptul că toate activitățile sunt necesare pentru educație, pentru cultură, comunicare și socializare. Este un drum pe care trebuie să-l străbatem pentru că contribuie la dezvoltarea personală a fiecăruia, la inter-relaționare, la cunoaștere și aprecierea membrilor comunității', spune doamna Săteanu.

În anul 2014, la 78 de ani, a demisionat din motive de sănătate, crezând că are nevoie de o pauză, dar, după nici un an, a continuat să deruleze anual proiecte coordonate în calitatea sa de cetățean de onoare al municipiului Oradea. Amintește doar câteva, precum taberele de vară 'Descoperă-te pe tine', ateliere de creație și concursuri sportive, expoziții de desene și colaje pentru Ziua Internațională a Femeii, de Ziua Unirii etc.

 



De-a lungul anilor, a avut ocazia să colaboreze cu femei din diverse arii profesionale.

'Am studiat cu obiectivitate evoluția femeii care, dintr-o persoană casnică, a evoluat și s-a dăruit pregătirii profesionale conform aptitudinilor personale, dar și în funcție de cerințele forței de muncă. De altfel, comunismul ne-a învățat un lucru foarte bun: că femeile pot practica la fel de bine, cu mult succes, orice profesie chiar dacă este, să zicem, destinată bărbaților. Femeia - ca mamă, soție, bunică, are rolul ei de neînlocuit. Ea este sufletul casei, prin tot ce face. Un alt rol foarte special și de mare responsabilitate îi revine femeii în nașterea, creșterea și educarea copiilor. Oriunde ar activa profesional, fie în domeniul administrativ, social sau educativ, cadre didactice în școli și grădinițe, dansatoare, artiste sau interprete de muzică populară, medici și asistente medicale, femeia - educată, conștientă de valoarea ei și a semenilor ei - este o binefacere pentru comunitatea în care trăiește', crede Miorița Săteanu.

Femei remarcabile care i-au marcat viața? Da, în mod special, activitatea medicului Ana Aslan pentru cercetările în domeniul geriatriei. Ca fostă sportivă, o apreciază pentru realizările excepționale și memorabile pe gimnasta Nadia Comăneci, precum și pe colega sa de scrimă, Olga Szabo, fosta campioană mondială la floretă. În domeniul artistic, are o admirație deosebită pentru întreaga carieră a actriței Draga Olteanu-Matei, iar dintre scriitoare o amintește pe Ana Blandiana și pe prietena sa din Ploiești, creatoarea scrierilor pentru copii Victoria Furcoiu.

În domeniul istoriei, surprinzător, doamna Săteanu nominalizează o tânără cercetătoare orădeană, doctor în istorie. Cristina Pușcaș, o voluntară cu deosebite calități de transmitere a cunoștințelor pentru educarea copiilor din tabăra 'Ceata lui Pițigoi'.

Unii definesc femeia ca fiind sexul slab sau doar sexul frumos. Miorița Săteanu consideră că este o concepție învechită. Femeia nu a fost decât în vechime considerată sexul slab, afirmă ea, fără drepturi la educație și la egalitate de șanse.

'Recunosc și susțin că este și știe să se comporte ca un sex frumos și atrăgător prin apariție, prin comportament și prin etalarea calităților personale, veselă, cuceritoare în comunitate. Însă o femeie care este și inteligentă, chiar dacă nu e atât de frumoasă, devine atrăgătoare prin spiritul ei, umple încăperea cu farmec și strălucire', este de părere doamna Săteanu.

Dacă au femeile, în mod special, anumite calități pe care nu le au și nu le vor avea vreodată bărbații? Da, spune ea, sentimentul matern nu îl vor putea avea niciodată bărbații. Familia împreună contribuie la creșterea și educarea bebelușului, dar elixirul vieții oferit de sânul mamei este un important semn de evidențiere a inconfundabilei însușiri a unei mame.

'Mă gândesc la sarcinile multiple pe care trebuie să le îndeplinească o femeie, zilnic și cu aceeași dăruire și perseverență, rezolvând toate problemele casnice, îmbinate cât se poate de armonios cu cele profesionale, ale locului de muncă. Oare se poate cuantifica munca unei femei?', se întreabă lidera Uniunii Femeilor Bihor.

Ea apreciază, în egală măsură, și implicarea bărbaților în viața casnică.

'Apreciez fiecare tătic care plimbă copilul la locurile de joacă și în parcuri, care face cumpărături și mai ales pe acela care nu uită să ofere un bilet la un spectacol și o floare ca simbol al tandreței și prețuirii personale', afirmă doamna Miorița.

Care este cadoul cel mai frumos pe care l-a primit de 8 martie? În fiecare an, cu această ocazie, primește flori, bibelouri, iconițe de la copii și nepoți. Dar, în acest an, de Ziua Femeii, i-a fost apreciată activitatea cu Premiul special 'Casa Frențiu' și o plachetă din partea Caritas Eparhial Oradea, precum și Diploma 'Cel mai bun voluntar' al anului 2024 oferită de Consiliul local al municipiului Oradea, prin Direcția de Asistență Socială Oradea. 'Am fost foarte fericită pentru aprecierea activităților mele', spune doamna Miorița Săteanu.

Cum arată agenda săptămânală a unei femei de 88 de ani? Dimineața începe cu o mică rugăciune. Își verifică apoi agenda de lucru. La telefon sau personal, discută și împarte sarcini către colaboratoarele din Uniunea Județeană a Pensionarilor. De două ori pe săptămână participă la repetițiile Corului Margareta. O zi la sfârșitul săptămânii este dedicată familiei și participării la Liturghie.

În contextul lumii actuale, Miorița Săteanu este ferm convinsă că spiritul feminin ar putea să influențeze soarta lumii, aducând mai multă pace și bună înțelegere între oameni.

'Atât în viața familială cât și a comunității, spiritul feminin este un călăuzitor al bunei înțelegeri, al respectului reciproc, al iubirii și al demnității umane. Femeile apără viața. Ele dau naștere și își cresc copiii cu multă dragoste maternă, un sentiment extrem de puternic, motiv pentru care doresc să trăiască în pace, libertate și bună înțelegere, pentru a le asigura o viață frumoasă' a conchis interlocutoarea. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Pașca, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 1442

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 22-10-2026 15:51

Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB

Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda

Social 22-10-2026 12:30

Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou

Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc

Administratie 22-10-2026 12:20

Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat

Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon

Administratie 22-10-2026 12:07

Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie

Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că

Social 22-10-2026 11:51

Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.

Administratie 22-10-2026 11:22

Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar

Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț

Social 22-10-2026 10:56

Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci

Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la

Social 22-10-2026 10:40

Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei

Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com

Social 22-10-2026 10:35

Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore

Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic

Social 22-10-2026 10:25

Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale

Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă

Social 22-10-2026 10:12

ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea

Administratie 22-10-2026 09:02

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că

Administratie 22-10-2026 08:40

Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r

Social 22-10-2026 08:05

Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat

Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta

Social 21-10-2026 21:33

MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu