Brăila: Intervenție cu șapte autospeciale ISU pentru stingerea unui incendiu în care ard două case

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dunărea' Brăila intervine, duminică după-amiază, cu șapte autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu în care ard două case din municipiul Brăila.
Pompierii brăileni au fost alertați duminică, la ora 15:20, în legătură cu producerea unui incendiu pe strada Caisului, din municipiu, în care sunt afectate două case.
'În acest moment, la locul incendiului se intervine cu 7 (șapte) autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ, o cisternă care aparține CUP Dunărea, echipaje ale IPJ și IJJ. La fața locului sunt două victime: o victimă cu atac de panică asistată de ambulanța SAJ Brăila și o victimă, proprietara uneia dinte case, cu arsuri de gradul 1, asistată de SMURD Brăila. Ambele refuză transportul la spital', a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian.
Potrivit sursei citate, 'incendiul este localizat și în acest moment se lucrează pentru lichidarea lui'. AGERPRES / (AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Ecaterina IGNAT/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Alba: Turistă accidentată pe Piatra Secuiului, la Rimetea
O turistă s-a accidentat duminică în timpul unei drumeții în zona Șanțul Mare, pe Piatra Secuiului, la Rimetea, la o zi după ce o altă femeie s-a rănit pe traseul respectiv. 'Echipajul Salvamont Alba a intervenit în cursul după-amiezii de duminică în zona Șanțul Mare, Piatra Secuiului, localitatea Rimetea, în urma unui a
Brașov: Un bărbat și-a fracturat picioarele după ce a căzut cu parapanta
Un bărbat, în vârstă de 48 de ani, s-a accidentat, duminică, după ce a căzut cu parapanta, a informat ISU Brașov. Accidentul a avut loc în localitatea Săcele. 'Din informațiile preliminare, bărbatul în vârstă de 48 de ani este conștient, însă a suferit fracturi la nivelul membrelor inferioare. I se acordă
Prezidențiale2025/Tulcea: Peste 300 de acte de identitate, înmânate alegătorilor
Serviciul Județean de Evidență a Persoanelor (SJEP) din Tulcea a eliberat sâmbătă și duminică, până la ora 16:00, peste 300 de acte de identitate persoanelor care au dorit să-și exercite dreptul constituțional la alegerile prezidențiale. Șeful SJEP Tulcea, Nicoleta Furtună, a declarat pentru AGERPRES că sâmbătă personalul angajat din
CFR SA: Circulația feroviară a fost reluată, în condiții de siguranță, în stația CF Constanța
Circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată, începând cu ora 16:00, în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele abilitate, a anunțat într-un comunicat Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. Ambele trenuri implicate în
Cod galben de ploi și vânt puternic în patru județe din Moldova, până la ora 17:00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de vreme instabilă, ce vizează patru județe din Moldova, în următoarele ore. Astfel, până la ora 17:00, în județul Botoșani (localitățile: Flămânzi, Vorona, Corni, Frumușica, Albești, Trușești, Bălușeni, Lunca, Tudora, Cri
Constanța: Cinci persoane, transportate la spital în urma accidentului feroviar
Cinci persoane au fost transportate la spital în urma accidentului feroviar produs, duminică, în gara Constanța. De asemenea, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au fost evaluate la fața locului 18 persoane implicate în accident.
CFR SA: Două trenuri s-au tamponat în stația CF Constanța; a fost activat Planul Roșu de intervenție
Autoritățile din Constanța au activat duminică Planul Roșu de intervenție, după ce două trenuri de călători s-au tamponat în stația CF Constanța. 'În stația CF Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție astăzi, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1. În momentul &icir
Prahova: Degajări de fum la locomotiva unui tren de călători, la Sinaia; aproximativ 120 de persoane - evacuate
Aproximativ 120 de persoane s-au evacuat, duminică, după ce din locomotiva unui tren de călători care se afla în gara Sinaia a început să iasă fum. 'În urmă cu puțin timp, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la
Caraș-Severin: Incendiu la deponeul de deșeuri din Lupac
Un incendiu a izbucnit, duminică, la deponeul de gunoi Lupac, focarul, care a fost localizat, manifestându-se pe o suprafață de 1,5 hectare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița cu două autospeciale de stingere și două echipaj
Tânăr ucrainean, recuperat din cea mai dificilă zonă a Munților Maramureșului
Un ucrainean în vârstă de 22 de ani, care a trecut granița în România prin Munții Maramureșului, a fost recuperat de salvatori din munte în cursul nopții, a informat duminică dimineața, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga. ''Ucraineanul de 22 ani a fost găsit, fără p
REPORTAJ/Buzău: Locul unde oamenii depășesc frecvent 90-100 de ani; aniversare de 103 ani în ziua alegerilor
Oamenii din 'zona albastră' a județului Buzău, unde se ating des vârste de peste 90-100 de ani, la fel ca în regiuni faimoase din acest punct de vedere, precum Icaria, din Sardinia, sau peninsula Nicoya, din Costa Rica, se pregătesc, pe 4 mai, să voteze, printre ei numărându-se și Gheorghe Baciu din comuna Mânzălești, care împlin
ISUBIF: Incendiu la un restaurant, un service auto și o vulcanizare pe șoseaua Andronache; nu au fost victime
Pompierii au reușit localizarea unui incendiu care s-a produs, sâmbătă noaptea, la un restaurant, un service auto și o vulcanizare în care se aflau depozitate cauciucuri, pe șoseaua Andronache din Voluntari, județul Ilfov. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF), incendiul s-a manifestat pe o su
Prezidențiale2025/ Duminică - declarații de presă la MAI, la orele 8:00, 11:00, 14:00, 17:00 și 20:00
Ministerul Afacerilor Interne va organiza, duminică, mai multe conferințe de presă despre misiunile structurilor MAI în contextul alegerilor prezidențiale și parțiale locale. Potrivit MAI, acestea vor avea loc la orele 8:00, 11:00, 14:00, 17:00 și 20:00. Duminică, la ora 7:00, începe, pe teritoriul României, vo
Neamț: Un bărbat din Constanța, angajat ca paznic la o societate comercială, s-a electrocutat în Gara CFR Roman
Un bărbat din județul Constanța, angajat ca paznic al unei societăți comerciale, s-a electrocutat, sâmbătă, în Gara CFR Roman, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, victima s-ar fi urcat pe un vagon, iar în urma arcului electric produs a fost aruncată sub un alt tre