Germania: Amendamentul constituțional care permite cheltuieli masive pentru apărare și infrastructură, aprobat și de Bundesrat

Bundesrat, camera superioară a parlamentului german, a aprobat vineri amendamentul constituțional care dă undă verde unui pachet financiar masiv de 500 miliarde de euro pentru apărare, infrastructură și inițative de mediu, transmite dpa.
Aprobarea a întrunit majoritatea necesară de două treimi, după un vot similar în Bundestag, camera legislativă inferioară, în cursul acestei săptămâni.
Măsura mai trebuie acum să fie examinată și promulgată de președintele german Frank-Walter Steinmeier.
În Bundesrat, camera în care sunt reprezentate landurile, 53 din 69 de voturi au susținut amendamentul, depășindu-se pragul de 46 de voturi necesare.
Landurile Brandenburg, Saxonia-Anhalt, Thuringia și Renania-Palatinat s-au abținut, abținerile fiind numărate ca voturi împotrivă.
Amendamentul relaxează 'frâna îndatorării' înscrisă în Legea fundamentală a Germaniei, permițând contractarea de împrumuturi care să fie cheltuite pentru apărare, protecție civilă, informații și securitate cibernetică.
Orice astfel de cheltuieli care vor depăși 1% din PIB vor putea fi de acum finanțate prin împrumuturi noi. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iranul confirmă armistițiul și îl consideră o înfrângere pentru Israel
Consiliul Suprem de Securitate Națională din Iran a confirmat marți că s-a ajuns la un armistițiu cu Israelul, propus anterior de președintele american Donald Trump, și pe care l-a descris drept o înfrângere pentru statul israelian, informează EFE. Cel mai important organism de securitate națională al Iranului a declarat într
SUA au aproximativ 40.000 de militari în baze din Orientul Mijlociu
Statele Unite au aproximativ 40.000 de militari și civili în Orientul Mijlociu, cu trupe în peste zece țări și nave desfășurate în apele regiunii, iar baza Al Udeid din Qatar, atacată luni cu rachete de Iran, este cea mai mare din regiune, cu un efectiv de 10.000 de soldați, informează EFE. Statele Unite mențin instalații mil
Televiziunea de stat iraniană dezminte că Teheranul a lansat rachete asupra Israelului
Televiziunea de stat iraniană a negat marți că au fost lansate rachete împotriva Israelului, la scurt timp după ce guvernul israelian a anunțat că este de acord cu armistițiul cu Republica Islamică, anunțat cu câteva ore mai devreme de președintele american Donald Trump, informează EFE. 'Informațiile despre lansările de rachete
SUA: O judecătoare federală blochează planul lui Trump de a interzice accesul studenților străini la Universitatea Harvard
O judecătoare federală a blocat luni administrația președintelui Donald Trump din a-și implementa planul de a le interzice cetățenilor străini să intre în Statele Unite pentru a studia la Universitatea Harvard, relatează Reuters. Judecătoarea districtuală Allison Burroughs din Boston a emis o interdicție care împiedică administrați
Ministrul apărării israelian ordonă atacuri asupra Iranului după încălcarea armistițiului
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a declarat marți că a ordonat armatei să răspundă cu fermitate la ceea ce el a numit încălcarea de către Iran a armistițiului cu Israelul, informează Reuters. 'Având în vedere încălcarea flagrantă de către Iran a armistițiului declarat de președintele Statelor Unite - prin
Iran: 'Sfârșitul regimului este aproape', afirmă Reza Pahlavi, figură a opoziției iraniene în exil
'Sfârșitul regimului este aproape' în Iran, a declarat luni pentru AFP fiul fostului șah și una dintre figurile importante ale opoziției în exil, Reza Pahlavi, cerând Occidentului să nu intre în noi negocieri cu sistemul religios la putere la Teheran, relatează AFP. 'Sfârșitul regimului este apro
Franța: Fostul premier Dominique de Villepin își creează partid cu doi ani înaintea alegerilor prezidențiale
Fostul prim-ministru francez Dominique de Villepin a anunțat luni că își creează propriul partid, numit Franța Umanistă, al cărui președinte de onoare va fi, cu mai puțin de doi ani înaintea alegerilor prezidențiale, transmite marți AFP. 'Am decis să creez o mișcare de idei, de cetățeni, prin crearea unui partid politic', a
SUA: Curtea Supremă autorizează reluarea expulzărilor de migranți fără acte către țări terțe
Curtea Supremă din SUA a deschis calea luni pentru reluarea expulzărilor de migranți fără acte către țări terțe, o victorie pentru administrația președintelui Donald Trump, relatează AFP. Decizia nesemnată a Curții, dominată de conservatori, a fost pronunțată ca răspuns la un apel depus în regim de urgență de către Departamentul Justiție
Încă un om de știință iranian din domeniul nuclear a fost ucis de Israel, anunță presa de la Teheran
Mass-media iraniene au informat marți despre moartea unui alt om de știință din domeniul nuclear, cu puțin timp înainte de intrarea în vigoare a unei încetări a focului anunțată de președintele SUA, Donald Trump, armistițiu care nu a fost confirmat de autoritățile de la Teheran, relatează EFE. 'Savantul iranian în d
Franța și Norvegia au semnat un parteneriat strategic în domeniul apărării, pe fondul amenințării ruse
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul norvegian Jonas Gahr Store și-au exprimat luni dorința de a consolida legăturile de apărare dintre cele două țări, în fața amenințării ruse și a provocărilor de securitate din Nordul Îndepărtat, relatează AFP. Franța și Norvegia sunt 'angajate împreună, în special &i
Israelul a acceptat propunerea lui Donald Trump de încetare a focului cu Iranul, declară premierul Netanyahu
Israelul a acceptat propunerea președintelui american Donald Trump privind o încetare a focului cu Iranul după ce și-a atins obiectivul de a îndepărta amenințarea nucleară și balistică a Teheranului, a transmis marți biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu într-un comunicat, citat de Reuters. 'Israelul îi mu
#Ucraina/Atacurile nocturne ale Rusiei au făcut trei morți, între care un copil, în regiunea Sumî
Atacurile Rusiei cu drone au făcut trei morți, între care un copil, într-o localitate de lângă Sumî, centrul administrativ al regiunii cu același nume din nord-estul Ucrainei, a anunțat marți dimineață administrația regională, potrivit AFP. 'Aproape de miezul nopții, rușii au întreprins un atac masiv cu drone
UE și Canada își consolidează relația într-o lume marcată de incertitudine geopolitică
Uniunea Europeană și Canada, care au organizat luni la Bruxelles cel de-al 20-lea summit bilateral, au decis să își 'consolideze' relația într-o 'lume aflată într-o evoluție rapidă, marcată de incertitudine geopolitică, dinamică economică în schimbare și impact din ce în ce mai accelerat al schimbărilor climatice', transm
Bombardamentul Iranului asupra Qatarului, o provocare la adresa unei legături atipice de cordialitate în Golful Persic (analiză)
Qatarul și Iranul întrețin legături cordiale de ani de zile bazate pe pragmatism, dialog și cooperare economică, atipic în contextul relațiilor din Golful Persic - întotdeauna ostil Teheranului -, relații care au suferit acum în urma atacurilor iraniene cu rachete asupra bazei aeriene americane Al Udeid de la periferia orașului Doha, relatează
SUA: Americanii, îngrijorați de o posibilă escaladare a conflictului cu Iranul (sondaj)
Americanii sunt îngrijorați de un conflict în creștere între SUA și Iran și se tem că violențele ar putea escalada după ce președintele Donald Trump a ordonat bombardarea instalațiilor nucleare iraniene, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos care s-a încheiat luni. Aproximativ 79% dintre americanii chestionați au declarat