Mario Draghi avertizează că securitatea UE este amenințată de schimbarea politicii externe a SUA
Securitatea în Europa este pusă astăzi sub semnul întrebării de schimbarea politicii externe operată de președintele american Donald Trump în ceea ce privește poziția sa față de Rusia, a declarat fostul premier italian și ex-președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, care și-a prezentat marți în parlamentul italian raportul privind viitorul competitivității europene, informează EFE.
'Schimbarea politicii externe a principalului nostru aliat față de Rusia s-a dovedit a fi o amenințare concretă pentru Uniunea Europeană (UE). Orientările noii administrații au redus drastic timpul disponibil: Europa este acum mai singură în forumurile internaționale', a avertizat economistul italian.
Draghi a adăugat că, 'decenii la rând, UE le-a garantat cetățenilor pacea, prosperitatea, solidaritatea și, împreună cu aliatul său american, securitatea, suveranitatea și independența. Acestea sunt valorile fondatoare ale societății noastre europene. Aceste valori sunt puse în discuție astăzi'.
În prezentarea sa, fostul înalt oficial a susținut necesitatea dezvoltării unor tehnologii capabile să garanteze o apărare comună a Europei și a dat ca exemplu faptul că 'între 2020 și 2024, Statele Unite au furnizat 65% din sistemele de apărare importate de statele europene membre ale NATO', iar în 'aceeași perioadă, Italia a importat în jur de 30% din materialul său de apărare din Statele Unite'.
Pentru apărarea europeană 'este necesar să se definească un lanț de comandă la nivel superior care să coordoneze armate eterogene' și care 'să fie capabil să se distanțeze de prioritățile naționale, funcționând ca un sistem de apărare continental'.
Draghi a adăugat că 'actualele achiziții europene în materie de apărare - echivalentul a aproximativ 110 miliarde de euro în 2023 - ar trebui concentrate pe câteva platforme avansate, mai degrabă decât pe numeroase platforme naționale'.
O fragmentare 'dăunătoare' care înseamnă că țările UE ajung să cumpere majoritatea platformelor lor militare din Statele Unite.
'Dacă UE ar fi capabilă să-și coordoneze investițiile, ar avea, fără îndoială, performanțe industriale mai mari, precum și o relație mai echilibrată cu aliatul său atlantic și pe plan economic', a afirmat el.
Pe de altă parte, Draghi a atras atenția că prosperitatea europeană, având la bază o ordine a relațiilor internaționale și comerciale, 'este acum perturbată de politicile protecționiste ale principalului nostru partener', o referire la anunțul lui Trump privind creșterea tarifelor și alte politici comerciale 'care vor avea un impact puternic asupra companiilor italiene și europene'.
Draghi a avertizat totodată că actualele costuri mari ale energiei 'pun companiile, în special pe cele europene și italiene, într-un dezavantaj constant față de concurenții lor străini' și 'pun în pericol supraviețuirea unor sectoare tradiționale ale economiei, dar și dezvoltarea de noi tehnologii de mare creștere'.
Prin urmare, Draghi a subliniat că 'o politică serioasă de relansare a competitivității europene trebuie să aibă ca prim obiectiv reducerea facturilor pentru companii și familii'. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lukașenko susține că o întâlnire cu Trump este posibilă, odată ce un 'mare acord' va fi pregătit
Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a declarat că va fi gata să se întâlnească cu președintele american Donald Trump odată ce 'un mare acord' între cele două țări va fi pregătit, relatează duminică Reuters. 'Suntem gata pentru un acord, dar trebuie pregătit într-un mod care reflectă interesele atât ale SUA, c&acir
Departamentul de Justiție al SUA refuză să acorde asistență autorităților franceze în investigarea platformei X a lui Elon Musk (presă)
Departamentul Justiției din SUA a transmis autorităților franceze că nu le va ajuta în efortul lor de a investiga platforma X a miliardarului Elon Musk, relatează sâmbătă Wall Street Journal, citând o scrisoare a Biroului pentru afaceri internaționale datată vineri, informează Reuters. Procurorii din Paris au efectuat în februarie o raz
Ungaria: Majoritatea parlamentară a formațiunii lui Magyar a crescut la 141 de locuri după încheierea numărării voturilor
Partidul Tisza al lui Peter Magyar care a câștigat alegerile din Ungaria și-a crescut super-majoritatea parlamentară la 141 de locuri din 199 după numărarea voturilor prin corespondență și a celor din străinătate, precum și a voturilor transferate, a anunțat sâmbătă biroul electoral, relatează Reuters. Partidul Tisza de centru-dreapta a câști
Bulgarii votează pentru a opta oară în cinci ani, formațiunea fostului președinte Radev este favorită
Birourile de vot s-au deschis duminică în Bulgaria, unde locuitorii votează pentru a opta oară în cinci ani pentru a-și alege deputații, împărțiți între descurajare și speranța de a-l vedea pe fostul președinte Rumen Radev, devenit favorit, că va forma un viitor guvern care va ataca fenomenul corupției, relatează AFP. Birourile s-au des
Coreea de Nord a efectuat mai multe tiruri cu rachete balistice cu rază scurtă de acțiune
Coreea de Nord a efectuat duminică mai multe tiruri cu rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, ultimele dintr-o serie derulată în ultimele săptămâni, a anunțat armata sud-coreeană, relatează AFP. Aceste tiruri ridică la șase numărul testelor cu rachete balistice cunoscute realizate de Coreea de Nord de la începutul anului, în condi
Iranul închide din nou Strâmtoarea Ormuz, în timp ce Donald Trump denunță un 'șantaj'
Iran a închis din nou duminică Strâmtoarea strategică Ormuz drept represalii la continuarea blocadei porturilor sale de către SUA, cu trei zile înainte de expirarea armistițiului între cele două țări și în contextul în care Teheranul consideră un acord de pace încă îndepărtat, relatează AFP. Iranul a anunțat s&ac
Autoritățile ucrainene anchetează ca act de terorism incidentul armat din Kiev, soldat cu șase morți
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat sâmbătă că anchetează ca 'act terorist' atacul unui bărbat care a împușcat mortal șase persoane și a rănit 15 locuitori la Kiev, dintre care șapte sunt încă internați în spital, înainte de a fi neutralizat, potrivit EFE. 'Anchetatorii SBU au calificat
Turcia afirmă că retragerea SUA din arhitectura de securitate europeană ar putea avea consecințe 'distructive'
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat sâmbătă că sunt în curs de desfășurare discuții privind modul de gestionare sau atenuare a unei posibile retrageri a SUA din 'arhitectura de securitate europeană', potrivit Reuters. El nu a oferit detalii despre aceste discuții, dar a spus că o astfel de retragere a Statelo
Un comandant local al Gardienilor Revoluției amenință că US Navy va primi o 'lovitură dură' dacă va ataca nave iraniene
Un comandant local al marinei Gardienilor Revoluției din Iran din Strâmtoarea Ormuz afirmă că US Navy va primi o 'lovitură dură' dacă va încerca să atace nave iraniene, potrivit televiziunii de stat de la Teheran, citată de Reuters. Această amenințare intervine după ce US Navy anunțase că dincolo de blocada porturilor irani
Orice navă se apropie de Ormuz va fi 'luată drept țintă', avertizează Gardienii Revoluției iranieni
Marina Gardienilor Revoluției, armata ideologică a Iranului, a avertizat sâmbătă că orice navă care se va apropia de strategica Strâmtoare Ormuz, va fi 'luată drept țintă' de autoritățile iraniene, informează AFP. 'Avertizăm că nicio navă, oricare ar fi, nu trebuie să-și părăsească locul din Golful Persic și Marea Omanu
Mediatorii în proiectul avionului european de luptă și-au întocmit fiecare propriul raport
Mediatorii însărcinați să salveze un program european al avionului de luptă, aflat în dificultate, și-au întocmit fiecare propriul raport, a confirmat sâmbătă o sursă guvernamentală germană, în timp ce o publicație germană informa despre eșecul de a se ajunge la un acord, potrivit AFP. Programul SCAF (FCAS) este u
Israelul anunță că a stabilit o 'linie galbenă' de demarcație în Liban, ca în Gaza
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a stabilit o 'linie galbenă' de demarcație în sudul Libanului, la fel ca în Fâșia Gaza pentru a efectua lovituri împotriva suspecților care se apropie de trupele sale, în pofida unui armistițiu, relatează AFP. 'În ultimele 24 de ore, forțele din sudul
VIDEO Trump: Iranul 'nu ne poate șantaja' închizând din nou strâmtoarea strategică Ormuz
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că nu se va lăsa intimidat de blocada impusă de Iran asupra Strâmtorii Ormuz, în contextul în care Teheranul a reinstituit blocada asupra acestei căi navigabile esențiale după ce Donald Trump a refuzat să o ridice pe cea pe care o instituise asupra porturilor iraniene, relatează dpa.
Strâmtoarea Ormuz: Indignare la New Delhi, după tiruri iraniene asupra unor nave sub pavilion indian
Ministerul de Externe indian l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul Iranului la New Delhi, după un 'incident legat de tiruri' deschise asupra a două nave arborând pavilion indian în Strâmtoarea Ormuz, informează AFP. Secretarul Afacerilor Extene, Vikram Misrie, l-a convocat pe ambasador și 'i-a transmis profund
Iranul afirmă că a primit noi propuneri din partea Washingtonului
Iranul a primit 'noi propuneri' din partea SUA în vederea discuțiilor pentru a pune capăt într-un mod durabil războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat sâmbătă Consiliul suprem al securității naționale de la Teheran, adăugând că negociatorii iranieni nu vor face 'niciun compromis', potrivit France Presse.














