#Ucraina: Moscova anunță că așteaptă oficial propunerea de armistițiu americană; Rubio anunță contacte cu Rusia în următoarele ore
Rusia a anunțat miercuri că așteaptă să fie oficial informată de către Washington cu privire la propunerea sa de încetare a focului pentru 30 de zile în Ucraina, acceptată de Kiev după peste trei ani de război, la o zi după o întâlnire diplomatică americano-ucraineană la Jeddah, în Arabia Saudită, relatează France Presse.
'Avem prevăzute contacte cu americanii în zilele următoare și contăm pe acestea pentru a obține o informație completă', a declarat într-un briefing de presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
'O convorbire telefonică la cel mai înalt nivel' între Donald Trump și Vladimir Putin este posibilă în 'termen destul de scurt', a adăugat el.
La Washington, președintele american a afirmat marți că 'va vorbi' cu omologul său rus fără îndoială săptămâna aceasta.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că SUA vor avea miercuri contacte cu Rusia în legătură cu acordul încheiat cu Ucraina privind o încetare a focului de 30 de zile și pașii de urmat pentru a pune capăt războiului, potrivit Reuters.
'Cu toții așteptăm cu nerăbdare răspunsul Rusiei și îi îndemnăm (pe ruși) cu fermitate să ia în considerare încetarea tuturor ostilităților', a declarat Rubio în timpul unei escale în Irlanda, după discuțiile SUA-Ucraina din Arabia Saudită.
'Dacă vor spune nu, atunci va trebui să reexaminăm totul și să ne dăm seama unde stăm și care sunt adevăratele lor intenții. Cred că dacă vor spune nu, asta ne va spune multe despre obiectivele lor și despre mentalitatea lor', a afirmat Rubio.
O sursă din anturajul președintelui rus a declarat pentru Reuters că lui Vladimir Putin îi va fi greu să accepte condițiile propuse de SUA privind încetarea războiului, mai ales că SUA și-au reluat livrările de arme și partajarea informațiilor cu Kievul.
Potrivit sursei citate, Putin va cere garanții suplimentare fără a renunța la revendicările sale față de teritoriile parțial ocupate în Ucraina, care au fost deja incluse în Constituția Federației Ruse (Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, plus Crimeea).
'Putin are o poziție puternică, dat fiind faptul că Rusia avansează pe front', a mai spus interlocutorul Reuters.
O altă sursă de rang înalt de la Kremlin a afirmat că o încetare temporară a focului arată ca o capcană din perspectiva Moscovei. În caz de refuz, Putin devine pentru Trump 'cel vinovat de baia de sânge în desfășurare în Europa'.
În decembrie, Putin a declarat că nu are nevoie de o încetare a focului. 'Avem nevoie de pace pe termen lung, cu garanții pentru Federația Rusă', a spus liderul rus atunci.
Aliații occidentali ai Ucrainei au cerut un răspuns din partea Rusiei la inițiativa SUA.
'În acest moment, mingea este în terenul lui Putin', a declarat cancelarul german Olaf Scholz pe platforma X.
Cei doi cei mai înalți responsabili ai Uniunii Europene - Ursula von der Leyen (șefa executivului european), respectiv Antonio Costa (președintele Consiliului European) - au salutat încă de marți seara acordul de la Jeddah, afirmând că acum se așteaptă o decizie a lui Vladimir Putin.
China, care se prezintă drept parte neutră în conflict, a declarat miercuri că a 'luat notă' de propunerea de încetare a focului.
La Kiev, opiniile sunt împărțite cu privire la această propunere americană. 'Ținând cont de situația politică recentă din Ucraina, nu cred că un armistițiu de 30 de zile va ajuta la aducerea păcii', este de părere Oksana Evsukova, profesoară.
'Ideea este bună, dar cred că Rusia nu va fi de acord sub nicio formă. Ea a încălcat toate acordurile' de până acum, a apreciat Roman Dunaievski, un locuitor al Kievului.
La Kramatorsk, în apropierea frontului din Donbas (est), un ofițer ucrainean afirmă că 'acești ticăloși vor continua să atace'.
În paralel, Washingtonul a anunțat în cadrul discuțiilor de marți ridicarea 'imediată' a suspendării ajutorului militar pentru Ucraina. Acest ajutor a fost suspendat săptămâna trecută, împreună cu partajarea informațiilor, în urma schimbului de replici tensionat din 28 februarie în Biroul Oval între Donald Trump, vicepreședintele său JD Vance și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Polonia a anunțat miercuri că livrările prin centrul logistic de la Jasionka 'au revenit la nivelurile precedente'. Potrivit autorităților de la Varșovia, până la 95% din ajutorul occidental trece prin Polonia.
După disputa în fața camerelor de filmat de săptămâna trecută, Zelenski a părăsit SUA fără să semneze, așa cum era prevăzut, acordul privind exploatarea minereurilor rare din țara sa de către SUA.
La reuniunea de la Jeddah de marți, Ucraina și SUA au căzut de acord să încheie 'cât mai repede posibil' un acord asupra minereurilor ucrainene, potrivit declarațiilor comune publicate după această întâlnire.
'Suntem pregătiți să facem totul pentru a se ajunge la pace', a declarat șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, la intrarea în sala de negocieri.
În acest context, Ucraina a susținut că atacul său masiv efectuat luni seara cu sute de drone, care a vizat în special Moscova și regiunea înconjurătoare, la peste 400 de kilometri de frontiera ucraineană, ar trebui să-l 'incite' pe Vladimir Putin să accepte un armistițiu aerian.
În paralel cu acțiunea sa militară, Ucraina a apreciat că SUA trebuie acum 'să convingă' Rusia să accepte la rândul său o încetare a focului, potrivit președintelui Volodimir Zelenski.
Potrivit consilierului american pentru securitatea națională, Mike Walz, întrebarea care se pune acum este de a ști 'cum' și nu 'dacă' războiul în Ucraina trebuie să ia sfârșit.
În schimb, pe teren, a doua zi după discuțiile de la Jeddah, luptele și bombardamentele continuă.
La Odesa, în sudul Ucrainei, un atac rusesc cu rachetă balistică a făcut patru morți și a avariat o navă de transport sub pavilionul Barbados, potrivit autorităților ucrainene.
În plus, Rusia a anunțat miercuri că a preluat de la ucraineni cinci localități din apropierea orașului Sudja, în regiunea rusă Kursk, unde trupele ruse continuă să împingă spre graniță forțele ucrainene. Zona controlată de ucraineni în regiunea rusă Kursk era văzută de Kiev ca un atu la posibilele negocieri de pace cu Rusia.
Media de stat ruse au relatat miercuri că trupele Moscovei ar fi intrat deja în Sudja, ceea ce ar reprezenta un alt eșec major pentru Kiev, dar preluarea orașului Sudja nu a fost confirmată încă de autoritățile ruse. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
Zelenski speră la 'măsuri puternice' din partea SUA dacă Rusia nu acceptă armistițiul
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kenya: Cel puțin șase morți după ce o clădire s-a prăbușit în Nairobi
Cel puțin șase persoane au murit după ce o clădire cu opt etaje din Nairobi, aflată în construcție, s-a prăbușit vineri, au confirmat autoritățile, la trei săptămâni după prăbușirea unei clădiri de 18 etaje în capitala kenyană, incident soldat cu opt morți, informează EFE. Clădirea se afla pe șoseaua ce leagă capitala Nairobi
Rusia vrea să cunoască 'intențiile' europenilor înainte de a-i accepta la negocierile cu #Ucraina
Kremlinul a infirmat vineri că ar fi acceptat participarea aliaților Ucrainei la negocierile menite să conducă la încheierea războiului, semnalând că Rusia trebuie mai întâi să cunoască intențiile acestora, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat că europenii vor participa la următoarele
SUA/Chris Van Hollen își anunță candidatura împotriva lui Chuck Schumer la conducerea democraților în Senat
Senatorul democrat Chris Van Hollen a anunțat joi că va candida pentru funcția de lider al majorității democrate din Senatul SUA în următorul Congres, contestând astfel poziția lui Chuck Schumer care conduce grupul democrat din Senat din 2017, anunțul având loc după ce Partidul Democrat a câștigat majoritatea în camera superioară în urma a
Nouă morți în Rusia în atacuri ucrainene; trei decese în Ucraina în lovituri rusești
Kievul a lansat un val de atacuri, inclusiv cu drone, de o amploare fără precedent împotriva Rusiei, omorând nouă persoane, în timp ce loviturile rusești asupra Ucrainei au făcut cel puțin trei morți, au anunțat vineri autoritățile din cele două țări, relatează AFP. Aceste atacuri vin după o reluare a eforturilor diplomatice,
Amenințări false cu bombă în Europa: Posibil o 'ingerință străină', susține ministrul de interne francez
Falsele amenințări cu bombă care se înmulțesc în Europa 'sunt în mod clar concertate' și în legătură, posibil, cu o 'ingerință străină', a estimat vineri ministrul de interne francez Laurent Nunez la postul de televiziune LCI, relatează AFP. Pentru 'alertele cu bombă în aviația civilă, se vede totuși o posibili
India: Peste 100 de personalități străine nu au primit viză pentru a participa la un colocviu al opoziției, afirmă un deputat
India a refuzat intrarea pentru cel puțin 100 de personalități străine care urmau să participe la o conferință despre democrație organizată de principalul partid de opoziție față de prim-ministrul Narendra Modi, a declarat vineri un parlamentar al formațiunii, relatează AFP. Deputatul Partidului Congresului și fostul diplomat indian Shashi Tharoor a declarat c
Germania: Crește avansul partidului de extremă dreapta AfD în fața conservatorilor cancelarului Merz (sondaj)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul considerabil în sondajele de opinie în fața blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obține 28%, cu două puncte procen
AIEA cere Iranului 'măsuri graduale' pentru a permite accesul la instalațiile sale nucleare (raport)
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a îndemnat Iranul să ia 'măsuri graduale' pentru ca inspectorii săi să poată avea acces la instalațiile nucleare cheie ale țării, subliniind că acest lucru este 'esențial', într-un raport confidențial consultat vineri de AFP. 'Directorul general încurajează Iranul să ia
Consiliul Europei cere 'dezarmarea' Inteligenței Artificiale de uz militar
Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Michael O'Flaherty, le-a cerut vineri statelor să impulsioneze un tratat internațional juridic obligatoriu care să reglementeze utilizarea armelor autonome și să garanteze că deciziile privind folosirea forței rămân sub control uman, având în vedere încorporarea în creștere a Inteligenț
SUA: Pete Hegseth îl decorează pe militarul de gardă care l-a apostrofat la Mormântul Soldatului Necunoscut
Secretarul apărării american, Pete Hegseth, l-a decorat joi pe militarul de gardă care l-a apostrofat pe el și un grup de consilieri ai săi la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington, miercuri, după o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor, informează EFE. Miercuri, dinspre grupul care vizita Cimitirul Național Arlington - grup din
Olanda: Negocieri de criză pentru a evita prăbușirea guvernului condus de Rob Jetten
Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni prăbușirea coaliției sale guvernamentale minoritare, la doar nouă luni de la preluarea mandatului, relatează AFP. O dispută politică privind o reformă fiscală extrem de controversată a reînviat perspectiva unor alegeri anti
Cipuri Nvidia au ajuns în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, potrivit Bloomberg
Cipuri de ultimă generație concepute de Nvidia și supuse unor restricții americane au fost totuși importate ilegal în China datorită unei societăți fondate de Alice Huang, fosta amantă a directorului general Jensen Huang care și-a prezentat între timp demisia din funcție, informează vineri agenția Bloomberg, preluată de AFP. Aceste cipuri funcțione
Premierul ungar spune că s-ar putea întâlni cu Volodimir Zelenski în Transcarpatia la sfârșitul acestei luni
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat vineri pentru postul public de radio Kossuth că a purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și că s-ar putea întâlni cu acesta în Transcarpatia, în vestul Ucrainei, încă înainte de sfârșitul lunii în curs, a consemnat MTI. Premierul ungar a precizat
Rusia: Anchetă în urma exploziei mașinii unui consilier politic ucrainean în exil; victima a fost spitalizată
Comitetul de Anchetă din Rusia, care se ocupă de infracțiuni grave, a anunțat vineri că a deschis o anchetă privind explozia unei mașini la Moscova, despre care presa rusă a relatat că îi aparținea unui consilier politic ucrainean aflat în exil, conform Reuters. Conform presei din Rusia, mașina era a lui Serghei Zavorotnîi, f
Japonia: Takaichi va participa la summitul APEC, prima sa vizită în China în calitate de premier
Premierul japonez Sanae Takaichi va călători săptămâna viitoare la Shenzhen pentru a participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), prima sa călătorie în China de la preluarea mandatului, a anunțat vineri guvernul nipon, relatează AFP. Această vizită are loc într-un moment de tensiuni mari între cei doi vecini, după ce




