logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Prezidențiale2025/ CCR analizează contestațiile privind candidatura lui Călin Georgescu

Image

Curtea Constituțională a României analizează marți, de la ora 17:00, contestațiile referitoare la candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai.

Una dintre sesizări este cea trimisă de Călin Georgescu către Curtea Constituțională în legătură cu decizia Biroului Electoral Central (BEC) de respingere a înregistrării candidaturii sale, acesta susținând că, sub aspect procedural, nu au fost respectate toate condițiile legale privind cvorumul de prezență, cel de vot și procedura de desfășurare a ședinței.

'Pe baza și în aplicarea acestei dispoziții a legii, BEC a adoptat Hotărârea 1H/22.02.2025, publicată în Monitorul Oficial al României 164/24.02.2025, Partea I, prin care a reglementat, printre altele, și procedura desfășurării ședințelor sale, în art. 12-15. Or, potrivit art. 17 alin. (4) din lege, hotărârile BEC adoptate pentru interpretarea unitară a legii sunt general obligatorii și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În altă ordine de idei, potrivit art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile acestui act normativ se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare. Cu alte cuvinte, Codul de procedură civilă este dreptul comun în toate materiile. Față de cele ce preced, întrucât nu au fost respectate toate condițiile legale privind cvorumul de prezență, cvorumul de vot, procedura de desfășurare a ședinței și procedura de adoptare, redactare și publicare a Deciziei 18D/09.03.2025 a BEC și a procesului-verbal întocmit de BEC din care rezultă data și ora afișării acesteia - procesul-verbal nefiind nici măcar semnat -, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 174 și urm. C. proc. civ., care atrag nulitatea absolută a deciziei și a procesului-verbal antereferite', se menționează în sesizarea trimisă CCR.

În consecință, în sesizare se solicită ca instanța constituțională să oblige BEC la comunicarea procesului-verbal al ședinței Biroului din data de 9 martie, în care a fost adoptată decizia și a fost întocmit procesul-verbal atacate prin contestație, pentru a se putea constata și dovedi, astfel, neregularitățile de ordin procedural care atrag nulitatea absolută a deciziei BEC.

El subliniază că Biroul Electoral Central a încălcat 'flagrant' legea prin decizia de respingere a candidaturii sale.

'În pofida celor înfățișate și încălcând în mod flagrant legea, BEC, prin decizia de respingere a înregistrării candidaturii mele, nu a verificat, în niciun fel, îndeplinirea cumulativă, pentru candidatura mea, a condițiilor de formă și de fond cerute de lege și actele adoptate în baza acesteia din urmă, mărginindu-se să precizeze că 'nu poate da prevalență analizei aspectelor formale ale prezentei candidaturi, în detrimentul celor fundamentale tranșate deja de Curte', spune Georgescu.

Potrivit acestuia, în întreg cuprinsul deciziei contestate, BEC a analizat 'doar condiții de fond suplimentare', decurgând indirect din alte prevederi constituționale decât cele la care legea însăși face trimitere și care au fost decelate, pe cale de interpretare, în jurisprudența Curții Constituționale, în speță Hotărârea 2/05.10.2024, care ar fi configurat 'cadrul axiologic în care au loc alegerile pentru funcția de Președinte al României'. Condițiile de fond corespunzătoare 'cadrului axiologic' invocat de BEC ar presupune respectarea Constituției și apărarea democrației.

'Procedând astfel, BEC nu doar că nu și-a îndeplinit singura atribuție în materie, consacrată de art. 17 alin. (1) lit. b) și art. 29 alin. (l)-(3) din lege - verificarea îndeplinirii condițiilor de formă și de fond pentru candidatură prevăzute de lege și actele date în aplicarea ei, dar și-a și substituit competența exclusivă a Curții Constituționale a României de a examina și verifica îndeplinirea condițiilor de eligibilitate și de fond pentru candidatura la funcția de președinte al României, decurgând, pe cale de interpretare, din dispoziții ale Constituției - altele decât cele la care face trimitere legea -, respectiv cele ale art. 82 alin. (2) cu privire la conținutul jurământului de credință ce trebuie depus la intrarea în mandat', se mai arată în sesizare.

Biroul Electoral Central a invalidat, duminică seară, candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale.

'Biroul Electoral Central nu poate da prevalență analizei aspectelor formale ale prezentei candidaturi, în detrimentul celor fundamentale tranșate deja de Curte. De altfel, dacă Biroul Electoral Central nu ar analiza întreg contextul candidaturii, există riscul ca, în lipsa unei învestiri ulterioare a Curții Constituționale cu această verificare, o candidatură afectată de fundamentale carențe să fie înregistrată și să parcurgă întregul proces electoral, pentru ca, în final, Curtea Constituțională să fie pusă în situația infirmării rezultatelor sufragiului pentru lipsa manifestă, preexistentă depunerii candidaturii, a unei condiții de înregistrare a acesteia', se arăta în decizia BEC.

Conform aceleiași surse, candidatura lui Călin Georgescu nu întrunește condițiile de legalitate, întrucât acesta, 'prin nerespectarea regulilor procedurii electorale, a încălcat însăși obligația (...) de a apăra democrația', care se întemeiază pe alegeri 'corecte, integre și imparțiale'.

Tot marți, va fi luată în discuție și contestația împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea candidaturii primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, pentru alegerile prezidențiale din luna mai. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 813

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 13-10-2026 15:03

UPDATE Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu; DIICOT va face contestaţie

Tribunalul București a admis marți cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă, iar surse judiciare au declarat că DIICOT va face contestație. 'Prin încheierea din data de 13.10.2026, pronunțată în

Justitie si interne 13-10-2026 12:20

DNA: Percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de la Serviciul de permise Ilfov (oficial)

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști din cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor Ilfov și angajați ai școlilor de șoferi. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise d

Justitie si interne 13-10-2026 11:37

Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - reținut în urma unui accident (surse)

Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost reținut în urma unui accident petrecut în Teleorman, iar după testarea cu aparatul DrugTest a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice, conform legii. El avea dreptul de a conduce suspendat. 'Polițiștii din cadrul Secție

Justitie si interne 13-10-2026 10:50

Percheziții DNA la Serviciul Permise și Înmatriculări Ilfov (surse)

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții la sediul Serviciului Permise și Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obținerea permisului auto, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, în dosar sunt vizate fapte

Justitie si interne 13-10-2026 10:29

Mehedinți: Nouă percheziții în județul Olt, într-un dosar de furt calificat; sunt vizați cinci suspecți

Nouă percheziții domiciliare au loc, marți dimineață, în județul Olt, într-un dosar de furt calificat, în care sunt vizați cinci suspecți care ar fi furat peste 40 de televizoare din remorca unui TIR, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Mehedinți, din

Justitie si interne 13-10-2026 08:40

Brigada Rutieră: Două mașini s-au ciocnit în Pasajul Unirii; traficul este restricționat

Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două mașini s-au ciocnit marți dimineață. 'În jurul orei 05:47, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la un accident de circulație care a avut loc în Pasajul Unirii. Conducătorul unui autovehicul care

Justitie si interne 13-10-2026 05:20

Tribunalul București ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv

Tribunalul București ar putea pronunța, marți, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu a fost dus luni dimineața din Arestul Central la tribunal, unde cererea sa a fost judecată de Vlad Andriescu,

Justitie si interne 12-10-2026 19:32

Teleorman: Trei dintre răpitorii fetei de 12 ani luată de pe o stradă din Poroschia au fost prinși și reținuți

Trei dintre răpitorii fetei de 12 ani luată cu o mașină de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia au fost prinși și reținuți, informează IPJ Teleorman. 'La data de 12 octombrie a.c., fiind în continuarea cercetărilor, polițiștii au depistat doi bărbați implicați în eveniment, iar în urma probatoriului administrat

Justitie si interne 12-10-2026 16:30

Procurorul general al R. Moldova, în vizită la București; întâlniri la Parchetul General, DNA și DIICOT

Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandru Machidon, efectuează o vizită de lucru în România, în cadrul căreia va purta discuții la Parchetul General, DNA și DIICOT. Vizita a început la Parchetul General, unde Alexandru Machidon a discutat, luni, cu procurorul general al României, Cristina Chiriac, despre

Justitie si interne 12-10-2026 13:50

Cu o întârziere de doi ani, procesul exploziei de la Crevedia poate intra pe fond; 53 milioane euro - despăgubiri solicitate

Un magistrat de la Judecătoria Răcari, județul Dâmbovița, a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului în care cei doi patroni ai stației GPL din Crevedia, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată în legătură cu exploziile din 26 august 2023, în urma cărora șase persoane au murit și 54 au fost rănite.

Justitie si interne 12-10-2026 12:45

Tribunalul București amână cu o zi pronunțarea privind cererea lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv

Tribunalul București a amânat pentru marți pronunțarea unei decizii privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgesc

Justitie si interne 12-10-2026 10:48

PG: 16 ruși, trimiși în judecată pentru falsificare de acte în vederea obținerii cetățeniei române

Parchetul General a trimis în judecată 16 ruși pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals informatic și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, într-un dosar în care sunt acuzați că au folosit certificate de cetățenie falsificate pentru a obține acte de identitate românești.

Justitie si interne 12-10-2026 09:29

Călin Geogescu, așteptat la tribunal

Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, va fi dus luni dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o cerere depusă de el în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septemb

Justitie si interne 11-10-2026 11:31

Acțiuni ale Poliției Române în unitățile de învățământ preuniversitar; 2.372 de activități de prevenire și informare

Poliția Română a derulat, în perioada 2 - 8 octombrie, 2.372 de activități de prevenire și informare, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice. Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis duminică AGERPRES, dintre acestea, la 1.051 d

Justitie si interne 10-10-2026 19:25

București: Trei persoane arestate pentru trafic de droguri; cocaină, ecstasy, canabis și metamfetamină - ridicate la percheziții (FOTO/VIDEO)

Trei persoane de 22, 23 și 53 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma a patru percheziții, peste 100 comprimate de ecstasy și aproximativ 160 de grame de cocaină, canabis, metamfetamină și MDMA, precum și sume de bani, a informat, sâmbătă,