Consultări la Cotroceni/Kelemen Hunor: România poate asigura logistic și infrastructural un sprijin, dar fără trupe în Ucraina
România poate asigura logistic și infrastructural un sprijin pentru Ucraina, pentru statele UE și pentru cei care doresc să se implice mai activ, dar fără trupe românești în Ucraina, este concluzia prezentată de delegația UDMR la consultările avute miercuri, la Palatul Cotroceni, cu președintele interimar, a precizat liderul Uniunii, Kelemen Hunor.
'Este o inițiativă pe care o apreciez enorm de mult, după foarte mulți ani. (...) Au fost trei subiecte pe care le-am abordat. În primul rând era chestiunea legată de așteptarea, solicitarea, propunerea Statelor Unite către Uniunea Europeană de a asuma mai multă responsabilitate privind apărarea Europei. Ce înseamnă acest lucru? Investiții în industria militară, pe de o parte, pe de altă parte, crearea unor forțe comune militare pentru statele Uniunii Europene, bineînțeles nu împotriva armatelor naționale și nu împotriva Alianței Nord-Atlantice, ci pentru a apăra în caz de necesitate Uniunea Europeană. Din acest punct de vedere, de ani de zile noi susținem că, da, Uniunea Europeană, statele membre din Uniunea Europeană ar fi trebuit să investească mai mult în propria apărare, fiindcă nu se poate susține pe termen foarte lung și nu se poate aștepta de la Statele Unite să fie cele care asigură apărarea Uniunii Europene', a declarat Kelemen Hunor într-o conferință de presă susținută la Parlament.
În același timp, a adăugat liderul UDMR, fără Statele Unite ale Americii, în acest moment, nu există posibilitățile militare tehnice pentru o apărare eficientă a statelor membre din Uniunea Europeană și din Alianța Nord-Atlantică.
'România trebuie să investească în industria militară. Trebuie să căutăm forme prin care putem să susținem industria noastră proprie, dar în același timp trebuie și o diversificare a acestor investiții, de exemplu în drone sau în altă tehnică, a secolului XXI. De aici detaliile vor fi importante pentru specialiști, dar nu este numai vorba de o creștere a cheltuielilor militare, aceste cheltuieli trebuie făcute cu cap și coordonate, bineînțeles, cu celelalte state din Uniunea Europeană', a menționat el.
O a doua chestiune este legată de discuțiile bilaterale între Statele Unite și Rusia privind încetarea conflictului ruso-ucrainean și dacă există posibilitatea ca Uniunea Europeană să fie la masa tratativelor prin cineva.
'Aici, sigur, decizia trebuie luată în primul rând de cei care deja au început tratativele, Statele Unite și Rusia, și după aceea de statele membre din Uniunea Europeană și Marea Britanie. Trebuie cineva care are legitimitatea necesară, autoritatea necesară, credibilitatea necesară de a sta la masă. Și după aceea, sigur, ce se va întâmpla în momentul în care se va ajunge la încetarea războiului. Un armistițiu va fi primul pas. Noi de foarte mult timp spunem că trebuie să se ajungă la pace. Nu există alternativă. Pacea înseamnă viață și orice om dorește să susțină viața și construcția. Războiul înseamnă distrugere și moarte. Nu poți să fii pe partea de a distruge infrastructură și de a omorî oameni. Deci suntem pentru a încheia cât mai repede acest conflict dar, bineînțeles, condițiile nu le vom putea impune noi din România. Probabil că primul pas va fi un armistițiu care va deschide calea dialogului. diplomatic, fiindcă nu se poate ajunge la un acord de pace fără să se știe ce se întâmplă cu teritoriile ocupate. Și, din acest punct de vedere, primul pas este un armistițiu ca să existe posibilitatea discuțiilor mai aprofundate, mai aplicate', a explicat președintele UDMR.
În acest context, a subliniat Kelemen Hunor, 'va fi o perioadă lungă de instabilitate', dar 'un armistițiu se poate obține relativ repede, ceea ce ar fi de dorit'.
'Nu se va ajunge la un acord de pace de la o zi la alta, dar un armistițiu se poate obține relativ repede, ceea ce este de dorit. Garanțiile de securitate cerute de Ucraina sunt importante. În ceea ce ne privește, noi suntem împotriva trimiterii trupelor românești în Ucraina. Garanțiile de securitate trebuie asigurate inclusiv prin Statele Unite și România poate asigura logistic și infrastructural un sprijin pentru Ucraina, pentru statele UE și pentru cei care doresc să se implice mai activ, dar fără trupe în Ucraina. Asta este concluzia noastră. Asta am spus și domnului președinte Bolojan. Sigur, urmează discuții mai aplicate la nivelul Consiliului, săptămâna viitoare sau când va fi convocat Consiliul, și urmează și discuții bilaterale Statele Unite - Ucraina, Statele Unite - Marea Britanie și negocierile de pace cu Rusia', a subliniat liderul UDMR.
În ceea ce privește cheltuielile militare, a amintit Kelemen Hunor, există la nivelul Comisiei Europene o deschidere pentru toate statele, nu numai pentru România, ca aceste cheltuieli, care în anii care urmează în fiecare stat vor cunoaște o creștere, să fie scoase din deficitul bugetar.
'Asta nu ne ajută foarte mult. Nu trebuie să ne ascundem după degete, fiindcă putem să scoatem noi 2,3% sau cât avem în buget pentru cheltuielile militare, dar deficitul bugetar tot va fi mare și tot trebuie să reducem deficitul bugetar. Trebuie văzut pentru noi cum putem etapiza aceste investiții în așa fel încât și industria militară să fie susținută, dar și economia românească și bugetul să fie foarte stabil și foarte sigur. Sunt convins că noi, prin coaliția de guvernare, vom putea asigura acea stabilitate politică care este necesară în această perioadă, indiferent dacă vorbim de perioada de interimat al domnului președinte Bolojan sau după alegerile prezidențiale, fiindcă orice discuție, în orice negociere se uită la tine partenerii tăi și vor să știe dacă există stabilitate la tine în țară, dacă există legitimitate, dacă există credibilitate din partea cetățenilor', a transmis Kelemen Hunor. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul a participat la un dejun la Palatul Elisabeta, la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu
Prim-ministrul Luca Niculescu a participat vineri, la Palatul Elisabeta, la un dejun la invitația Custodelui Coroanei, Margareta, și a Principelui Radu. La momentul întâmpinării, desfășurat în grădina Palatului
Neamț: Noul subprefect, Dragoș Andoni, promite respect pentru lege și deschidere față de comunități
Noul subprefect al județului Neamț, Dragoș Andoni, a declarat vineri, după depunerea jurământului, că preia acest mandat cu responsabilitate și respect față de lege și comunitățile locale. 'Nemțenii așteaptă să fie ascultați, să primească răspunsuri clare și să vadă că problemele lor sunt luate în serios. Așa îmi propun s
Mureș: Reabilitarea unei porțiuni degradate din DN 13 la intrarea în Sighișoara, împotmolită în probleme administrative
Starea degradată a carosabilului de pe Drumul Național 13, la intrarea în municipiul Sighișoara dinspre Albești, a generat reacții publice din partea deputatului PSD Mureș Dumitrița Gliga, care solicită o decizie urgentă a Consiliului Local pentru transferul administrării drumului, în timp ce reprezentanții Primăriei Sighișoara dau asigurări că proceduril
Fritz, despre reforma administrativ-teritorială: Ce vedem de la PSD este un jonglaj prin care vor să ne hipnotizeze pe toți
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri, la Târgu Jiu, referitor la reorganizarea administrativ-teritorială a țării, că este nevoie de acest demers, dar că nu crede că PSD are 'curajul să își asume o reformă adevărată'. 'Primarii USR susțin servicii publice mai de calitate, susțin ca mai puțini bani să se duc
Simion (AUR): Nicușor Dan și-a depășit de mult mandatul de mediator
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier. 'Considerăm că a depășit orice limită și poziția noastră este că Nicușor Dan minte. Ceea ce am spus noi că s-a înt&acir
Radu Miruță: Nu am fost citat în dosare penale legate de SAFE și Rheinmetall; nu am nicio emoție
Prim-vicepreședintele USR, deputatul Radu Miruță, a declarat vineri, la Târgu Jiu, că nu a fost citat în niciun dosar penal în legătură cu SAFE și Rheinmetall, punctând că nu are emoții cu privire la acest aspect. Afirmația acestuia a fost făcută la o conferință de presă, în cadrul căreia a fost întrebat dacă a fost citat &i
Protest în Capitală/PNL: Facem direct răspunzători Guvernul și liderii AUR de tulburările și vandalismele care ar putea rezulta
Partidul Național Liberal solicită Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și menținerea ordinii publice în București, în contextul manifestației pe care AUR și susținătorii lui Călin Georgescu intenționează să o desfășoare sâmbătă. PNL transmite că România are nevoie
Nicușor Dan - întâlnire bilaterală, la Dublin, cu premierul Ungariei
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a avut, vineri, o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar. Întâlnirea, care a durat aproximativ 45 de minute, a avut loc înainte de reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, în calitate
Parlamentul Tinerilor/Buzoianu: Sunteți mult peste mediu; la un moment dat veți putea să fiți la masa deciziei
Deputata USR Diana Buzoianu le-a transmis vineri participanților la cea de-a XIV-a ediție a Parlamentului Tinerilor că nu este nevoie să aștepte 20 sau 30 de ani pentru a ajunge la 'masa deciziilor'. 'Toți cei care sunteți aici sunteți niște oameni care deja, prin timpul pe care-l dedicați, prin proiectele la care faceți parte, alți ales să fiți &i
UPDATE Fritz: Ne vom folosi de toate pârghiile care ne stau la dispoziție pentru a evidenția toxicitatea politicilor PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri, la Târgu Jiu, că partidul său se va folosi de toate pârghiile care îi stau la dispoziție în opoziție pentru a 'evidenția toxicitatea politicilor PSD' și 'pentru a stopa corupția PSD'. Afirmația liderului USR a venit după ce a fost întrebat, într-o conferință
PACE - Întâi România propune reorganizarea administrativ-teritorială a țării în nouă județe
PACE - Întâi România propune reorganizarea administrativ-teritorială a țării în nouă județe echilibrate demografic, construite pe criterii geografice, economice și strategice. ''În contextul reluării dezbaterilor privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, Partidul PACE - Întâi Român
Simion (AUR): Mi se pare normal să fim și noi păziți, sâmbătă, la protest și să se ia măsurile necesare
Președintele AUR, George Simion, a făcut un apel către instituțiile statului să asigure protecția participanților la protestul de sâmbătă, din fața Parlamentului, care doresc 'să își manifeste susținerea' față de Călin Georgescu. Simion a precizat că protestul nu a fost aprobat, deși Primăria Capitalei a fost notificată de două ori
Nicușor Dan, la Dublin: Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii
Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii și a întregului continent, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, la Dublin, unde participă la Summitul Comunității Politice Europene. El a adăugat că, totodată, România trebuie să susțină în continuare Ucrain
Fifor: Bugetul pe 2027 trebuie să fie un instrument de dezvoltare economică, de susținere a investițiilor și de protejare a nivelului de trai
Ministerele trebuie să finalizeze vineri transmiterea propunerilor de cheltuieli pentru bugetul anului viitor, iar Ministerul Finanțelor va stabili apoi limitele bugetare, pe baza cărora Guvernul va decide ce finanțează, ce amână și la ce renunță, a anunțat social-democratul Mihai Fifor. ''Este, probabil, una dintre cele mai importante decizii ec
Budăi (PSD): Bolojan a vrut să stingă inflația cu benzină; acum se miră că focul arde mai tare
Deputatul PSD Marius Budăi a lansat vineri o serie de critici la adresa lui Ilie Bolojan, arătând că inflația a urcat din nou la 6,9% în octombrie, față de 6,6% în septembrie, fapt care dovedește că rețeta ''salvatoare'' promovată ''cu atâta dârzenie'' de fostul premier nu a rezolvat problemele României, ci




