Patru presupuși membri ai Hamas, judecați la Berlin în legătură cu crearea și desființarea de depozite de arme în țări europene

Patru presupuși membri ai grupării militante palestiniene Hamas sunt judecați de marți la Berlin, fiind acuzați de parchetul federal de apartenență la o organizație teroristă străină, informează dpa.
În calitate de așa-numiți agenți străini, aceștia ar fi fost responsabili de crearea sau desființarea unor depozite de arme în mai multe țări europene.
Inculpații, cu vârste cuprinse între 34 și 57 de ani, se află în arest preventiv din decembrie 2023. Ei au fost reținuți de autorități la Berlin și în Țările de Jos.
Judecătoarea care prezidează procesul, Doris Husch, a programat audierea primilor martori pentru a doua zi a procesului, pe 5 martie.
Procuratura a elaborat o listă cu peste 50 de martori, audierea acestora urmând să dureze până în decembrie.
Potrivit procurorilor federali, suspecții au deținut 'poziții importante în cadrul Hamas, cu legături directe cu liderii aripii militare'.
Anchetatorii acuză Hamas că a stocat arme în depozite subterane, ca pregătire pentru posibile atacuri împotriva unor organizații israeliene, evreiești sau altele din Europa.
Scopul declarat al Hamas este distrugerea statului Israel și instaurarea unui regim islamic în teritoriile palestiniene, notează dpa.
Au fost luate măsuri speciale de securitate pentru procesul de la principala instanță penală din Berlin, Kammergericht, a menționat un purtător de cuvânt.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA/ Focar de hepatită A în comitatul Los Angeles
Comitatul Los Angeles a declarat un focar de hepatită A la nivel comunitar, invocând o creștere susținută a cazurilor clinice și niveluri ridicate ale virusului în apele uzate locale, informează Xinhua. Un total de 165 de cazuri de hepatită A au fost raportate în comitatul Los Angeles din 2024 până în prezent - de
'Ziua Z' pentru un conclav istoric la Vatican
Cardinalii responsabili de alegerea Papei se vor izola începând de miercuri după-amiază în Capela Sixtină pentru un conclav istoric care îl va desemna, în cel mai mare secret, pe succesorul Papei Francisc, relatează AFP. La mai bine de două săptămâni de la decesul lui Jorge Bergoglio, cei 133 de cardinali el
Conclavul care va decide cine va fi următorul Papă începe miercuri
Miercuri după-amiază, 133 de cardinali cu vârste sub 80 de ani vor intra în Capela Sixtină, împodobită cu fresce pictate de maestrul renascentist Michelangelo, pentru a participa la un conclav secret care va decide cine va fi următorul papă. În cursul dimineții toți cardinalii vor participa la Sfânta Liturghie
Primul semnal cu fum al conclavului de la Vatican va fi dat miercuri în jurul orei locale 19:00
Primul semnal cu fum al conclavului organizat pentru alegerea unui nou papă va ieși pe un coș al Capelei Sixtine miercuri cel mai devreme la ora locală 19:00 (20:00 ora României - n.red.), a anunțat marți Matteo Bruni, directorul biroului de presă de la Vatican, citat de agenția de presă ANSA. Potrivit declarației sale, cardinalii electo
Gaza: ONU acuză Israelul că se folosește de ajutorul umanitar ca de o 'armă' de război
ONU a acuzat marți Israelul că se folosește de ajutorul umanitar ca de o 'armă' de război în Fâșia Gaza și că trimite 'bombe' în loc de apă și alimente, transmite AFP. 'Colegii noștri de pe teren ne-au spus că văd familii care caută prin gunoaie, încercând să găsească ceva de mâncare'
Momentele conclavului: zile de vot alternate cu pauze până la alegerea unui papă
Cardinalii care urmează să îl aleagă pe viitorul papă în conclavul care începe miercuri la Vatican vor face acest lucru izolați în Capela Sixtină, într-un ciclu de sesiuni de vot alternate cu pauze, până când se va ajunge la un acord, transmite agenția EFE. Conclavele recente au fost, în general,
Cardinalii se reunesc pentru a face ultimele pregătiri înaintea conclavului
Colegiul Cardinalilor s-a reunit marți la Vatican pentru ultima întâlnire înainte de începerea conclavului pentru alegerea unui nou papă, transmite agenția DPA. Toți cardinalii din Biserica Catolică au dreptul să participe pentru ultima dată la așa-numita Congregație Generală a Colegiului Cardinalilor, marți.
Parolin și Tagle, în continuare 'papabilii' favoriți la conclav, însă nu sunt excluse surprizele
'Cine intră papă iese cardinal', maxima cunoscută de toți înaintea unui conclav, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Benedict al XVI-lea, ar putea să nu se împlinească de data aceasta, candidați 'papabili', precum cardinalul filipinez Luis Antonio Table sau influentul secretar de stat, Pietro Parolin, continuând să f
SUA: Un judecător ordonă administrației Trump să permită intrarea în țară a 12.000 de refugiați
Un judecător federal american a ordonat luni administrației lui Donald Trump să permită intrarea a 12.000 de refugiați în SUA, un nou eșec judiciar al tentativelor președintelui de a suspenda aceste intrări, relatează AFP. Decizia de luni clarifică o altă decizie luată în aprilie de o curte de apel federală, care autoriza administr
OMS: Inegalitățile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate (studiu)
Condițiile de locuit, venitul, educația și alți factori sociali influențează mai mult starea de sănătate a oamenilor decât factorii genetici și calitatea sistemului de sănătate, conform unui nou studiu prezentat marți de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), transmite DPA. Astfel de factori sociali, alături de alte dezavantaje și de di
Columbia: Peste 200 de membri ai cartelului Clan del Golfo au fost arestați
Autoritățile columbiene au anunțat luni arestarea a peste 200 de membri ai Clan del Golfo, cel mai mare cartel al drogurilor din țară pe care Bogota îl acuză de uciderea unor membri ai forțelor de ordine, relatează AFP. La sfârșitul lui aprilie, președintele Gustavo Petro a denunțat o strategie de 'asasinate sistematice' ca
SOS Méditerranée salvează 108 migranți în largul coastelor Libiei
Ocean Viking, navă ambulanță închiriată de SOS Méditerranée, a salvat în cursul nopții de duminică spre luni 108 persoane, printre care un bebeluș de 11 luni, în largul coastelor Libiei, a anunțat luni ONG-ul cu sediul la Marsilia, notează AFP. 'Persoanele se aflau la bordul a două ambarcațiuni din fibră de
Hoții de cupru au blocat o parte din rețeaua de trenuri de mare viteză a Spaniei
Hoții de cupru au blocat duminică seara o parte din rețeaua de trenuri de mare viteză a Spaniei, lăsând călători blocați în trenuri peste noapte și mii de oameni blocați în gări, relatează luni agenția Reuters. Hoții au furat cabluri în patru zone pe o rază de 10 kilometri, în ceea ce ministrul transporturilor Oscar Puente a calif
Membrii Colegiului Sacru se întrunesc luni dimineață și după-amiaza în 'congregații generale'
Așa cum se întâmplă de la începutul perioadei 'Sede Vacante' (vacanța Sfântului Scaun între moartea unui papă și alegerea succesorului său), membrii Colegiului Sacru se întrunesc luni dimineața în 'congregații generale', întâlniri cu ușile închise în timpul cărora se pun de acord asupra profilu
Solicitările de azil ale sirienilor în Europa, la cel mai scăzut nivel după căderea regimului Assad
Numărul de sirieni care au depus o cerere de azil în Uniunea Europeană (UE) a scăzut puternic la începutul acestui an, consecință directă a răsturnării regimului lui Bashar al-Assad, potrivit unei agenții europene specializate, informează luni AFP. În februarie, 5.000 de sirieni au solicitat azil în Europa, un nivel ist