Tenis: Clasamentul ATP - Medvedev a făcut rocada cu De Minaur
Daniil Medvedev a făcut rocada cu Alex De Minaur în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), publicat luni, după ce rusul a urcat pe 6, iar de Minaur a coborât pe 8.
Medvedev a atins semifinalele la Marsilia, săptămâna trecută, în timp ce De Minaur nu a jucat.
Italianul Jannik Sinner este lider detașat, cu peste 3.000 de puncte avans față de germanul Alexander Zverev, care are, la rândul său, aproximativ 700 de puncte în plus față de spaniolul Carlos Alcaraz.
Brazilianul Joao Fonseca (18 ani), care a obținut primul său titlul ATP din carieră, la Buenos Aires, a făcut un salt de 31 de locuri și a ajuns pe 68. Francezul Ugo Humbert, campion la Marsilia pentru al doilea an la rând, a urcat trei poziții și se află pe 14.
Francisco Cerundolo, finalist la Buenos Aires, a urcat două locuri și este pe 26 acum.
Finalist la Marsilia, sârbul Hamad Medjedovic a urcat 23 de locuri și are cea mai bună clasare din carieră, locul 73.
Sârbul Miomir Kecmanovic, campionul de la Delray Beach, a ajuns pe 42 în lume după un salt de 14 locuri, învinsul său din finală, spaniolul Alejandro Davidovich, reușind un progres de zece poziții, până pe locul 50.
Filip Cristian Jianu este în continuare cel mai bine clasat român la simplu, urcând trei locuri față de săptămâna trecută, astfel că se află pe 226.
La dublu, cel mai bine clasat român este Victor Cornea, care a făcut un pas înapoi și este pe locul 91.
Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Jannik Sinner (Italia) 11.330 puncte
2 (2). Alexander Zverev (Germania) 8.135
3 (3). Carlos Alcaraz (Spania) 7.410
4 (4). Taylor Fritz (SUA) 4.900
5 (5). Casper Ruud (Norvegia) 4.480
6 (8). Daniil Medvedev (Rusia) 3.930
7 (7). Novak Djokovic (Serbia) 3.900
8 (6). Alex De Minaur (Australia) 3.735
9 (9). Tommy Paul (SUA) 3.280
10 (10). Andrei Rublev (Rusia) 3.220
.............................................................
226 (229). Filip Cristian Jianu 254
326 (327). Cezar Crețu 157
366 (351). Nicholas David Ionel 136
368 (375). Gabi Adrian Boitan 135
457 (457). Dan Alexandru Tomescu 93
507 (505). Ștefan Paloși 76
593 (583). Sebastian Gima 58
622 (622). Radu Mihai Papoe 51
...
Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Marcelo Arevalo (El Salvador) 7.620 puncte
1 (1). Mate Pavic (Croația) 7.620
3 (3). Henry Patten (Marea Britanie) 7.075
4 (4). Harri Heliovaara (Finlanda) 7.055
5 (5). Kevin Krawietz (Germania) 6.330
6 (8). Tim Puetz (Germania) 6.240
7 (6). Simone Bolelli (Italia) 6.240
8 (7). Andrea Vavassori (Italia) 6.240
9 (9). Jordan Thompson (Australia) 6.225
10 (10). Marcel Granollers (Spania) 6.020
...................................................................
91 (90). Victor Cornea 968
152 (153). Alexandru Jecan 539
295 (292). Bogdan Pavel 239
337 (336). Cezar Crețu 191
...
AGERPRES (AS-autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Farul Constanța, eliminată la loviturile de departajare din Youth League
Farul Constanța a fost eliminată din competiția juvenilă de fotbal UEFA Youth League, de către Sheriff Tiraspol, care s-a impus cu 7-6 la loviturile de departajare, miercuri, pe stadionul Sheriff, în manșa secundă din turul al doilea, după o victorie cu 3-1 la finalul timpului regulamentar. Farul, câștigătoarea Ligii de Tineret &ic
Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut in extremis în Polonia, în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă in extremis de formația poloneză Zastal Zielona Gora, cu scorul de 95-93 (15-30, 28-16, 24-25, 28-22), miercuri seara, la Zielona Gora, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a pierdut un meci în care a fost în avantaj cea mai mare parte a ti
Fotbal: Real Madrid a câștigat dramatic la Atena, 3-2 cu AEK, în Liga Campionilor; Liverpool, învinsă de Fenerbahce
Real Madrid a învins-o dramatic pe AEK Atena, cu scorul de 3-2, miercuri seara, în capitala Greciei, într-un meci din etapa a patra a Ligii Campionilor la fotbal. Gazdele au deschis scorul prin mauritanul Aboubakary Koita (12), dar vicecampioana Spaniei a egalat prin Jude Bellingham (32).
Fotbal: Remiză între Rennes și Olympiakos Pireu (0-0), în Europa League
Rennes a terminat la egalitate cu Olympiakos Pireu, 0-0, miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a competiției de fotbal Europa League. Olympiakos a avut o posesie mai bună (59%-41%) și 4-3 la șuturile pe poartă. Fiecare echipă a avut câte o bară, oaspeții prin columbianul Gustavo Puerta (9),
Gimnastică artistică: Ana Maria Bărbosu, suspendată doi ani de TAS pentru încălcarea regulamentului antidoping
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancționată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menținut parțial cererea disciplinară a Federației Internaționale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de l
Fotbal: Cariera lui Neymar la naționala Braziliei a fost una de succes, a spus Cafu
Cariera lui Neymar la echipa națională ar trebui reținută ca una de succes, a estimat Cafu, fost căpitan al Braziliei, după ce atacantul s-a retras de la prima reprezentativă în urma evoluției dezamăgitoare a Selecao la Cupa Mondială din acest an, informează Reuters. Neymar, cel mai bun marcator din istoria Braziliei, a declarat la sfârșitul lunii
Tenis: Djokovic, eliminat în turul 2 la turneul ATP Masters 1000 de la Paris, ratează Turneul Campionilor 2026
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, fost lider mondial, în prezent locul 12 ATP, a fost eliminat miercuri în runda a doua a turneului ATP Masters 1000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro, după ce a cedat surprinzător în trei seturi, 2-6, 6-3, 6-3, în fața australianului Rinky Hijikata (83 ATP), jucător venit din califică
Fotbal: 'Trăiesc cele mai grele momente din viața mea', spune portarul Jesus Owono
Portarul echipei FC Andorra, Jesus Owono, a rupt tăcerea miercuri, declarând că trece prin 'cele mai dificile zile' din viața sa, în urma decesului atacantului de la CD Tenerife, Jesus de Miguel, cu care s-a
Fotbalul englez se află 'în pragul unei prăpastii financiare', potrivit unui raport
Deși fotbalul englez este cel mai bogat și mai competitiv din lume, el se află, în același timp, 'în pragul unei prăpastii financiare', potrivit unui raport amplu elaborat de organismul independent de reglementare a fotbalului englez (IFR), informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. Acest raport amplu, intitulat '
Tenis: Alexander Zverev, numărul 1 mondial, învins de Lorenzo Musetti în turul 2 la Paris (ATP)
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 1 mondial, a fost eliminat miercuri în primul său meci de la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, fiind învins în turul al doilea de italianul Lorenzo Musetti, locul 24 mondial, în două seturi, 7-6 (7/5), 6-2, informează AFP și EFE. După ce a câștigat primele sale două titluri
Tenis: Arthur Fils, calificat la Turneul Campionilor după ce Frances Tiafoe a pierdut în turul 2 la Paris (ATP)
Tenismanul francez Arthur Fils s-a calificat în premieră la Turneul Campionilor, care va avea loc între 15 și 22 noiembrie, la Torino, în urma victoriei compatriotului său Quentin Halys, locul 46 mondial, în fața americanului Frances Tiafoe, locul 8 mondial, 6-3, 1-6, 7-6 (11/9), obținută miercuri în turul al doilea al turneului ATP Masters 1.00
Fotbal: Real Madrid propune numirea lui Rafael Nadal în consiliul său de administrație
Clubul de fotbal Real Madrid a anunțat miercuri că va propune numirea legendei tenisului Rafael Nadal, mare suporter al grupării din capitala Spaniei, în consiliul său de administrație, informează AFP. Această decizie va fi supusă votului 'socios' - membrii clubului - în cadrul unei adunări generale extraordinare, pe 21 noiembrie, a preciza
Fotbal: Rodri, accidentat la coapsa dreaptă, va rata meciul cu Atletico Madrid, a anunțat FC Barcelona
Rodri, fotbalistul lui FC Barcelona, înlocuit la pauza meciului de marți cu Aston Villa, din Liga Campionilor, a suferit o leziune musculară la coapsa dreaptă și nu va putea evolua în partida de duminică împotriva lui Atletico Madrid, a anunțat miercuri clubul catalan, informează AFP. Campionul mondial spaniol, care a suferit o accidentare la
Fotbal: Scott Parker, noul antrenor al echipei West Ham United
Echipa engleză de fotbal West Ham United l-a numit în funcția de antrenor pe fostul mijlocaș Scott Parker, care a semnat un contract pe doi ani și jumătate, informează BBC. În vârstă de 46 de ani, Parker îl înlocuiește pe portughezul Nuno Espirito Santo, care a fost concediat marți, după un start dezamăgitor de sezon pentru london
Fotbal: Infantino ar putea fi obligat să dea explicații despre legăturile sale cu Donald Trump
Președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, ar putea fi obligat să răspundă la întrebări privind legăturile sale cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, în caz contrar riscând să se confrunte cu consecințe penale, după ce democrații au preluat controlul asupra Congresului în urma alegerilor de la jumătatea













