Peste 80 de bătrâni singuri din comunele din zona Carei - Tășnad beneficiază de îngrijire la domiciliu printr-un proiect pilot implementat Grupul de Acțiune Locală (GAL) Sud-Vest Satu Mare, însă finanțarea acestuia s-a terminat și acum se caută soluții pentru continuarea serviciilor sociale.

Cei care au reușit să implementeze proiectul nu vor să renunțe după ce au văzut impactul asupra beneficiarilor și caută finanțare, atât la primării cât și la firme, aparținători sau persoane fizice care vor să facă donații.

Proiectul a fost demarat prin Programul de interes național pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoane vârstnice, finanțat de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar după doi ani a ajuns la finalul perioadei de finanțare. Nu este foarte clar însă ce se va întâmpla mai departe.

Managerul GAL, Toga Gergo, a explicat, pentru AGERPRES, că prin acest proiect s-a reușit deschiderea centrului social Terezia, care deservește comunele Petrești, Pișcolt, Tiream, Căuaș, precum și a centrului Bernard, care deservește comunele Berveni, Căpleni, Ciumești și Urziceni. De asemenea, au fost angajate pe posturi de îngrijitor 30 de persoane, care au fost calificate în această meserie.

'Am reușit să implementăm cu succes acest proiect pilot de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu. Am reușit să îmbunătățim viața multor bunici care locuiesc singuri. Finanțarea din păcate s-a consumat, dar noi dorim să menținem activitatea și avem nevoie de sprijin', a spus Toga Gergo.

Asistentul social Orosz Bernadeta a explicat că proiectul a fost unul necesar, deoarece vârstnicii singuri nu au ajutor pe plan local.

'Am constatat că în aceste localități problemele vârstnicilor sunt identice, peste tot populația îmbătrânește, sunt tot mai mulți vârstnici, familiile sunt plecare. Se simt parcă ar fi o povară pentru societatea noastră, se simt inutili, pensiile sunt mici, nu pot acoperi cheltuielile de bază. Mai trebuie să amintim de banii de medicamente. Concluzia este că au nevoie de îngrijitor la domiciliu. Am reușit să se califice un număr de 30 de îngrijitori, se perfecționează continuu. Trebuie să îi ajutăm pe cei vârstnici, fiecare are ori în vecini ori pe stradă. Ar fi nevoie de mai mulți, pentru că nu îi putem acoperi pe toți. Ar mai fi vârstnici care au nevoie de ajutor. Beneficiarii noștri au vârste cuprinse între 70 și 95 de ani. Prima dată așteaptă să converseze, le trebuie un pic de timp ca să povestească, după aceea urmează ajutorul. Toți sunt mulțumiți, nu așteaptă doar activități de menaj, așteaptă să se vorbească cu ei, să fie întrebați', a declarat Orosz Bernadeta.

În comuna Ciumești sunt opt beneficiari și trei angajați care se ocupă de ei. Primarul Ioan Schwarczkopf afirmă că bătrânii din comună au pensii mici.

'Reacția e foarte bună, s-au obișnuit așa de bine că nu se mai poate fără. Vârstnicii au între 85 și 92-93 de ani și chiar că au nevoie. Familiile sunt duse, care au familii. Patru din ei nici nu au familii. La cămine de vârstnici nu vor să meargă, dar și dacă ar vrea să meargă, din ce să plătească? Din 1.200 de lei pensie nu poate să plătească. Nici familiile nu pot să plătească 5.000 de lei pentru îngrijirea lor', a spus primarul Ioan Schwarczkopf.

El consideră că pentru comuna Ciumești este dificil să suporte în întregime cheltuielile și este nevoie de subvenție de la stat, ori sponsorizări de la firme, de la apropiații bătrânilor, de la Consiliul Județean.

O altă comună în care sunt mulți vârstnici este Petrești. Oamenii au plecat în ultimii zeci de ani și vârstnicii au rămas singuri. Ei refuză să plece, chiar dacă ar avea unde.

'Proiectul s-a derulat în condiții excelente, oamenii au beneficiat de un serviciu de care aveau nevoie acută. Petreștiul este cunoscut ca o comună cu cel mai mare exod din județ. Exodul a început în anii 60, s-au continuat în '70, '80, '90, au rămas foarte mulți vârstnici neajutorați. Le-au plecat familiile, copii. Prin acest serviciu s-a reușit ca acești oameni să nu rămână pe marginea prăpastiei, să beneficieze de o viață demnă și să-i ajute cineva să își asigure nevoile zilnice de care nevoie orice om în societatea noastră astăzi. Îi ajută cineva la treburile gospodărești, igienă, curățenie, a avea cel puțin o mâncare gătită pe zi. Oamenii au fost entuziasmați, efectiv mi-au mulțumit că există acest serviciu și viața lor s-a îmbunătățit. Mulți credeau că sunt o povară a societății și în momentul acela au văzut că și ei pot trăi demn', a spus primarul Otto Marchiș.

El a explicat că serviciul social nu este un lux pentru vârstnici, ci reprezintă o nevoie reală.

'Acești oameni au nevoie de servicii, n-a fost un lux, a fost o nevoie reală. Trebuie să căutăm sponsori, nu e o recreere ca o echipă de fotbal, e o nevoie a acestor oameni ca să trăiască', a mai spus edilul.

Una dintre beneficiarele din Petrești este Dora Mozer. Ea are 78 de ani, este originară din Sălaj și mutată în Petrești din 1966, când s-a căsătorit. Fiul ei este medic în Budapesta și fiica a rămas în România.

'Am acum ajutor, sunt fericită și le mulțumesc. Orice trebuie să lucrăm, lucrăm împreună, și afară și în casă. Dacă mai e cineva lângă mine sunt foarte bine, nu mă gândesc așa mult, dau grijile la o parte. Când merge de la mine plâng, mă mai gândesc când vine... Când diabetul îmi cade fac crize, acum îmi vin un pic de amețeli, nu e așa de greu. Ea merge și îmi aduce medicamentele, îmi face cumpărături, mă duce la medic, am fost și cu inima și cu piciorul când mi-am rupt piciorul. Mă poartă biata Moni (îngrijitoarea - n.r.)', a spus doamna Dora.

După 25 de ani de muncă, ea are 1.100 de lei pensie.

'Iau medicamente și pentru mâncare ce mai pot. Acum nu sunt în stare că cresc pui, nu mai pot să lucrez cum lucram. Toată lumea ar vrea să se continue, să ne mai deschidă cineva ușa, să ne mai aducă un lemn. Ia aspiratorul, șterge praful, o ajut cum pot, că și mâinile îmi sunt distruse. Merge după cartofi, îi curăță. Mai râdem, mai glumim. Când ea e aici una două trece timpul, când nu e aici tare lungă e ziua', a mărturisit doamna Mozer.

Ea ar avea posibilitatea să se mute la fiica ei, dar refuză să își părăsească locuința: 'Aici am făcut casa, aici am făcut toate, m-am chinuit, lasă să mor aici'.

O altă beneficiară din Petrești este Elisabeta Szekely. Deși are mai mulți copii, ea locuiește singură. Are probleme cu vederea de 13 ani și probleme la un picior. Se deplasează cu greu și își încălzește camera cu o sobă pe lemne. Lângă cutia cu vreo 20 de feluri de medicamente de pe marginea patului mai ține o lanternă, care să o mai ajute să vadă noaptea, dar și un caiet în care își notează lucrurile mai importante.

'Uit lucruri, poate pentru că stau mult singură, cine știe... Am avut șase-șapte infarcturi, mi-a zis medicul din Cluj să nu mai fac, că nu mă va mai putea salva. Spune să nu mă mai gândesc așa mult, dar cine nu e în situația asta nu știe', a spus femeia.

În comuna Tiream sunt 10 beneficiari care nu aparținători în localitate și patru îngrijitori, afirmă primarul Nicolae Tar.

'Zilnic sunt căutați, sunt ajutați la cumpărături, cu treburile casnice, sunt duși la doctor dacă e necesar. De când am început acest proiect pot să spun că beneficiarii se simt mai în siguranță, în primul rând pentru că în fiecare zi sunt căutați de cineva care se preocupă de ei. Problema este că acești vârstnici nu au aparținători în localitate sau pe aproape. Majoritatea aparținătorilor sunt în străinătate și s-au bucurat foarte mult că există posibilitatea aceasta. Ca să putem continua am alocat niște sume pentru salariile îngrijitorilor pe trei luni, vedem pe parcurs cum putem să îi ajutăm. Aș dori ca instituții publice, autorități, persoane fizice, întreprinzători dacă pot ajuta, să ne ajute, să nu-i lăsăm fără ajutor', a spus primarul.

Eugenia Rusu din Tiream beneficiază de ajutorul îngrijitoarei Lia Chioreanu. Are 90 de ani și doi copii care locuiesc în Satu Mare. Fiica este bolnavă și are soțul paralizat în urma unui accident. Băiatul are doi copii și doi nepoți de care trebuie să se îngrijească, iar ea preferă să stea în locuința ei ca să nu deranjeze.

'Mai fac și eu câte un pic de mâncare când pot. Îmi aduc pruncii ce îmi trebuie, dar la prăvălie nu pot să merg. Am avut tromboză, de patru ori am fost în spital, operată de fiere, nici nu mai știu unde m-am dus. Au fost multe, dar am rezistat, am fost în putere și după ce mi-a murit bărbatul încă am rezistat vreo patru-cinci ani. Apoi toate au rămas baltă, n-am avut ce face. Ce ne trimite Cel de Sus. Mor tinerii și noi rămânem... Zic de multe ori: Doamne, dar de ce mă lași pe mine la 90 de ani? Nu putem muri... Nici nu m-am gândit că eu voi ajunge 90 de ani, dar n-am ce facem. Îmi pare bine că mai pot umbla, merg până la stradă închid poarta, vin înapoi. Până atunci tac. După ce n-oi mai putea, nu știu ce mă fac... Aici de-a șirul sunt casele goale, s-au dus tinerii, au murit bătrânii, bisericile goale, puteți merge pe stradă că nu veți întâlni cu un om. Trebuie să trăim, n-avem ce face. Oare cu ce suntem datori? Nu știu ce să zic...', a mărturisit Eugenia Rusu.

Lia Chioreanu este de la început în acest program, care i s-a potrivit foarte bine deoarece lucrează în comună, nu mai trebuie să facă naveta.

'Socializăm, îi ajutăm la curățenie, iarna la tăiat de lemne, vara prin curte la sapă, buruieni, la spălat. Nu au cu cine să discute, contează foarte mult, spuneau că măcar le deschide cineva ușa. Lor le pare bine că mai pot să vorbească. Avem bătrânii noștri aici în România, de ce să mergem afară când avem aici bătrânii noștri. Am cinci bătrâni la care merg. Cel mai grav caz este al fostei asistente care are Parkinson și acolo e mai grav că are momente când nu poate să umble deloc. Are patru copii, dar niciunul nu e acasă. Cei care mai pot să umble, e ok', a spus doamna Lia.

Ea afirmă că a ajutat-o mult cursul pe care l-a făcut și că nu oricine poate să fie îngrijitor de vârstnici. Îți trebuie multă răbdare și empatie.

'Au pensii mici, trebuie să adune o jumătate de an pentru o căruță de lemne. O pensie de 1.200, să mai și trăiești din ea... E foarte greu. Trebuie să ai foarte mare răbdare, se repetă, zic aceeași treabă de mai multe ori. Dar trebuie înțeleși... Am făcut cursul, ni s-a predat cum să vorbim, cum să socializăm, ajută foarte mult psihicul. Nu oricine poate. Trebuie să ai compasiune, sunt vulnerabili', a adăugat doamna Lia.

Felicia Farkaș locuiește în satul Hotoan care ține de comuna Căuaș, are 77 ani și a lucrat 29 de ani la CAP. Soțul i-a murit în urmă cu 31 de ani și de atunci s-a gospodărit singură. Astăzi mai are găini și rațe. Drumul de șase kilometri din sat până în centrul comunei este într-o stare atât de proastă încât nici transport public nu există. Nu există nici apă potabilă, astfel că ajutorul îngrijitoarei Anca Potriviță este și mai binevenit, mai ales că îi duce apă în flacoane. Fiica ei este cadru medical în Oradea și o vizitează din două în două săptămâni sau mai des dacă e nevoie, dar în timpul săptămânii nu poate.

'Noaptea la unu am căzut și mi-am rupt mâna. Nu m-am putut ridica și am sunat-o. Amândoi cu soțul au venit atunci noaptea, m-au trimis la spital. Și hainele de înmormântare i le-am arătat unde sunt. Tare mi-a lipsit ajutorul. A venit ca și cum l-aș fi prind pe Dumnezeu de un picior, așa m-am bucurat de ajutor. Mi-a adus mâncare, mi-a adus prăjituri de 8 Martie. Ne prindem cum putem ca să mai putem fi un pic. Că mori, nu-i o problemă, o spun și la fiică mea, că mori nu-i bai, dar dacă te chinui...', a mărturisit Felicia Farkaș.

Timp de opt ani nu a avut niciun venit, s-a descurcat doar cu cea avut în gospodărie.

'Am lucrat la Colectiv am lucrat pentru doi lei pe zi. A fost patru lei ziua și am avut numai o jumătate de normă. Soțul meu a fost tractorist, la 49 de ani a murit și am rămas fără pensie, fără nimic. N-am avut vârsta, n-am primit nici de urmaș. Opt ani nici pensie nici nimic nu am avut. Vă imaginați câtă greutate am dus în spate? Acum când ești singur singur și îți deschide ușa, parcă nici nu îți vine să crezi! Este zi când nu vorbesc cu nimeni, numai la telefon cu fiica mea. E sunt tare mulțumită și nu știu ce m-oi face dacă n-a mai fi (îngrijitoarea - n.r.). Pe doamnă am simțit-o ca pe fata mea', a spus doamna Felicia.

Anca Potriviță are în îngrijire patru vârstnici și spune că la Hotoan cea mai mare problemă e cu transportul. 'Aici se bucură că le aduc lucruri. Le aducem medicamente și cele necesare, nu se pot deplasa. Să iei un taxi până la Carei e 70 de lei, pentru că microbuzul nu vine', a exemplificat ea.

La Căpleni există speranța că se va găsi o soluție pentru continuarea finanțării serviciilor.

'Serviciul de îngrijire pentru vârstnici este o inițiativă excelentă. Primăria comunei Căpleni face tot posibilul pentru a continua acest serviciu. Nu este un secret că momentan sunt probleme, este nevoie de ajutor. Căpleni este o tranziție între sat și suburbie. Sunt familii în care trei generații trăiesc împreună, însă tot mai mulți vârstnici rămân singuri. Copiii lor sunt plecați, de cele mai multe ori în străinătate. Pentru ei ajutorul în viața de zi cu zi este esențial, la cumpărături, la medicul de familie, la cumpărarea medicamentelor necesare. Mulți mi-au povestit că acel timp petrecut cu îngrijitorii le luminează ziua. Din punctul meu de vedere și doar pentru acest lucru merită să continuăm. Noi depunem tot efortul pentru a continua dar este nevoie de sprjinul comunității, de implicarea firmelor', a spus primarul Megyeri Tamas Robert.

Printre beneficiarii din Căpleni se numără și Ștefan Fleisz, de 74 de ani. El a fost ajutat de către îngrijitoare să iasă din depresie după ce i-a murit soția. Bătrânul nu are pe nimeni, locuiește cu cei doi căței.

'Doar cu ăsta micuțul (câinele - n.r.) mai vorbesc. El mă înțelege, știe ce și cum. A fost foarte singur când mi-a murit soția. Apoi a venit Bettina (îngrijitoarea - n.r.) și m-a ajutat-o. Pe ea o cunoașteam că i-am gătit la nuntă, eu am fost bucătar. Îmi face curățenie, strânge rufele. Acum 20 de ani am fost operat la genunchi, nu mai pot să mă aplec. Un medic mi-a zis ca am făcut două infarcturi', a spus Ștefan Fleisz.

Deocamdată, viitorul acestui serviciu vital pentru bătrânii din zona Carei - Tășnad rămâne incert. Autoritățile locale și echipa de implementare a proiectului caută soluții pentru a menține îngrijirea la domiciliu, însă fără sprijin financiar din partea statului, firmelor sau comunității, sute de vârstnici riscă să rămână fără ajutor. Pentru ei, fiecare zi fără sprijin înseamnă o luptă cu singurătatea, neputința și lipsurile.

Ecuația pare mai complicată, deoarece pensiile vârstnicilor nu sunt suficiente pentru plata îngrijitorilor, familiile nu pot suporta în totalitate cheltuielile, primăriile au fondurile limitate iar o speranță stă într-un parteneriat în care să fie implicat mediul economic și persoanele fizice care vor să facă donații. AGERPRES/(A - redactor: Gheorghe Pietrar, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)