Von der Leyen nu va fi urmărită de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID
Justiția belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achizițiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer, relatează marți AFP.
Avocatul belgian al lui Von der Leyen, Adrien Masset, și alte surse care au cunoștință de acest caz au declarat pentru AFP că plângerea formulată de reclamantul Frederic Baldan, un fost lobbyist al Parlamentului European, a fost declarată inadmisibilă, întrucât el nu a putut face dovada prejudiciului personal suferit, ceea ce a invalidat și plângerile formulate ulterior.
Frederic Baldan a acuzat-o pe Von der Leyen că a negociat 'prin SMS, în secret' cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, un mare contract pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID 'fără niciun mandat' din partea statelor membre ale UE. Două dintre acestea, Ungaria și Polonia, care au fost acționate în judecată de Pfizer pentru neplata unor vaccinuri, s-au constituit parte civilă în dosar.
Plângerea inițială privește în special 'distrugerea de documente publice', respectiv schimburile de SMS-uri între Von der Leyen și Albert Bourla, mesaje pe care președinta Comisiei Europene susține că le-a șters.
În pofida regulilor de transparență, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen și Albert Bourla, susținând că nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt și că nu mai deține acele mesaje.
Reclamantul a acuzat-o de asemenea pe președinta Comisiei că ar fi încălcat codul de conduită al membrilor executivului comunitar, care le impune acestora criterii de 'independență, onestitate și loialitate'.
Frederic Baldan, căruia în urma procedurilor judiciare demarate i-a fost retrasă în anul 2023 acreditarea la Parlamentul European, a sesizat mai multe tribunale belgiene și justiția europeană.
Parchetul european (EPPO) a anunțat deschiderea unei investigații în acest caz în octombrie 2022.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iran: O delegație din Qatar a sosit la Teheran pentru noi discuții
O delegație din Qatar a sosit vineri la Teheran pentru discuții cu responsabili iranieni, a transmis agenția oficială IRNA, în contextul eforturilor diplomatice de relansare a negocierilor de pace cu SUA, potrivit AFP. Delegația, condusă de un înalt consilier al premierului și ministru de externe al Qatarului, a sosit la Teheran pentru întrev
Guvernul irlandez va analiza pentru prima dată posibilitatea unei unificări cu Irlanda de Nord
Irlanda va înființa un organism guvernamental care, pentru prima dată, va efectua cercetări și pregătiri în vederea unei posibile viitoare unificări cu Irlanda de Nord, teritoriu care face parte din Regatul Unit, a declarat vineri premierul irlandez Micheal Martin, relatează Reuters. Martin a declarat pentru Irish Times că noul organism va avea sar
Donald și Melania Trump au sărbătorit Halloween-ul în Casa Albă împodobită cu dovleci
Președintele american Donald Trump și prima doamnă Melania Trump au sărbătorit joi Halloween-ul cu tradiționala împărțire de dulciuri copiilor de toate vârstele, veniți în costumele specifice acestei sărbători la Casa Albă, care a fost decorată cu zeci de dovleci pentru această ocazie, relatează agenția EFE. Revenit de la un miting de campani
Un cetățean rus, reținut în Polonia după ce a fotografiat infrastructură feroviară
Poliția poloneză a anunțat vineri că a reținut un cetățean rus în vârstă de 55 de ani, suspectat că a acționat în numele unui serviciu de informații străin, precizând totodată că o instanță a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de trei luni, relatează Reuters. Ofițeri de poliție care asigurau securitatea la un meci
Ministrul elvețian de externe a sosit la Phenian pentru a redeschide un oficiu diplomatic în Coreea de Nord
Ministrul elvețian de externe Ignazio Cassis a aterizat joi la Phenian, pentru a redeschide oficiul diplomatic al Elveției în Coreea de Nord, a confirmat vineri agenția publică de presă nord-coreeană KCNA, citată de agenția EFE. Ministrul Cassis a fost primit de 'oficiali din Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Populare Democrate Coreene (RPD
UPDATE/Rusia: Ziarul independent Novaia Gazeta își anunță închiderea sub presiunea autorităților
Ziarul Novaia Gazeta, bastion istoric al presei independente din Rusia, care s-a opus deschis ofensivei rusești împotriva Ucrainei, și-a anunțat vineri închiderea sub presiunea autorităților ruse, relatează AFP. 'Novaia Gazeta încetează să mai existe. Autoritățile ruse, serviciile speciale rusești, au obligat redacția să-și înceteze
SUA expulzează un diplomat cubanez în urma unei altercații cu un oficial american la ONU
Statele Unite au expulzat un diplomat cubanez în urma unei altercații cu un oficial american la sediul ONU, unde a avut loc de asemenea o discuție polemică între ministrul de externe cubanez Bruno Rodriguez și ambasadorul SUA la ONU Michael Waltz, a relatat joi publicația New York Times (NYT), citată de agenția EFE. Potrivit NYT, Departamentul de S
#Ucraina: Un convoi cu ajutoare umanitare a pornit spre Oleșki; părțile continuă atacurile în restul zonelor
Un convoi cu ajutoare umanitare a pornit în cursul nopții spre orașul Oleșki, din sudul Ucrainei, aflat sub control rus, transportând, printre altele, alimente și materiale medicale, a relatat vineri cotidianul rus Izvestia, potrivit Reuters. Această inițiativă vine după săptămâni de eforturi de a organiza o operațiune de ajutorare a locuitor
Un petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz de o mică ambarcațiuni cu explozivi atașați
Un petrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz de o ambarcațiune de mici dimensiuni pe care erau fixate două dispozitive explozive, deflagrația rezultată provocând un incendiu în sala motoarelor, a anunțat vineri agenția britanică pentru securitate maritimă UKMTO, citată de agențiile Reuters și AFP. Echipajul este în siguranță, me
Franța: Edouard Philippe, ex-premier și candidat la prezidențiale, audiat de judecători pentru suspiciuni de deturnare de fonduri publice
Fostul prim-ministru francez și candidat la viitoarele alegeri prezidențiale, Edouard Philippe, a fost plasat joi sub statutul de martor asistat într-o anchetă ce vizează suspiciuni de deturnare de fonduri publice, favoritism și hărțuire morală în cadrul comunității urbane Le Havre (vest), transmite AFP, citând surse apropiate dosarului. Phil
Coreea de Nord testează drone de atac; Kim Jong Un cere 'superioritate absolută' în tehnologia dronelor
Coreea de Nord a testat drone de atac, rachete și un lansator multiplu de rachete într-o singură demonstrație, a relatat vineri agenția de știri nord-coreeană KCNA, liderul Kim Jong Un cerând accelerarea dezvoltării dronelor și a inteligenței artificiale pentru a obține 'superioritatea absolută' în aceste domenii militare, relatează AFP.
Trump și consilierii săi l-au ajutat pe Flavio Bolsonaro să fugă în SUA (media)
Președintele american Donald Trump și consilierii săi l-au ajutat pe senatorul de extremă dreapta brazilian Flavio Bolsonaro să fugă în Statele Unite și este de așteptat ca acesta să fie sprijinit pentru a obține rezidență permanentă, conform unui articol publicat joi de The New York Times (NYT), relatează EFE. NYT, citând surse gu
Patru morți în urma prăbușirii elicopterului militar italian în Bosnia (sursă medicală)
Patru membri ai misiunii forței europene în Bosnia și Herțegovina (EUFOR) au murit și alți 11 au fost răniți joi, în urma prăbușirii unui elicopter militar italian în nord-estul țării, a aflat AFP de la o sursă medicală. 'În total, erau 15 persoane la bordul elicopterului. Trei persoane au decedat în urma prăb
Brazilia: Dreapta susține rezultatul alegerilor și se distanțează de Flavio Bolsonaro
Principalele partide de dreapta și centru-dreapta din Brazilia, inclusiv Partidul Liberal (PL) al lui Jair Bolsonaro, și-au reafirmat joi încrederea în sistemul electoral și au recunoscut victoria lui Luiz Inacio Lula da Silva, distanțându-se de candidatul învins, Flavio Bolsonaro, informează EFE. Izolarea fostului cand
SUA: Armata a instalat sisteme de apărare aeriană la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago, în Florida
Forțele armate ale Statelor Unite au desfășurat sisteme terestre de apărare aeriană la clubul Mar-a-Lago din Palm Beach (Florida), unde se află reședința președintelui Donald Trump, și în vecinătatea acestuia, potrivit imaginilor difuzate de mass-media locale, informează joi EFE. Sistemele de rachete sunt amplasate pe mai multe barje, si












