UE: 'Riscuri ridicate' pentru zborurile civile în Rusia după catastrofa avionului azer
Agenția Europeană pentru Securitatea Aeriană (European Union Aviation Safety Agency/EASA) a avertizat vineri împotriva 'riscurilor ridicate' pentru avioanele de linie care survolează Rusia din cauza 'carențelor' de coordonare cu armata, ilustrate - potrivit acesteia - prin prăbușirea recentă a unui avion azer de pasageri, relatează AFP.
Într-un 'buletin de securitate cu privire la zonele de conflict' consultat vineri de agenția de presă citată, EASA și-a reînnoit recomandarea adresată companiilor aeriene să evite spațiul aerian din vestul Rusiei, acesta fiind deja interzis de Moscova pentru transportatorii cu sediul în Uniunea Europeană, dar încă utilizat de avioanele chineze, turce și din Golf, între altele.
Zona vizată este situată 'la vest de meridianul 60 Est la toate altitudinile și toate nivelurile de zbor', adaugă agenția europeană, care, independent de măsurile suverane luate de Rusia, recomandă evitarea survolului unei părți din acest teritoriu de la invadarea Ucrainei în februarie 2022.
În noul său buletin, EASA subliniază că acest conflict creează riscul de a vedea 'avioane civile luate la țintă într-un mod neintenționat (...) din cauza unor posibile carențe în coordonarea între autoritățile civile și cele militare' în cazul, bunăoară, al activării apărării antiaeriene.
EASA menționează 'incidente în spații aeriene care nu au fost închise de Federația Rusă în timpul atacurilor, ceea ce generează riscuri ridicate pentru operațiunile de zbor, așa cum arată incidentul zborului 8243 al Azerbaijan Airlines'.
Treizeci și opt de persoane și-au pierdut viața în prăbușirea avionului în 25 decembrie, care făcea legătura între Baku și Groznîi, capitala republicii ruse Cecenia din Caucazul de Nord.
Președintele Vladimir Putin a admis că tiruri ale apărării antiaeriene ruse au avut loc în ziua catastrofei aeriene din cauza unui atac ucrainean cu drone, dar Kremlinul a refuzat din nou joi să-și recunoască responsabilitatea pentru această tragedie în pofida insistenței autorităților de la Baku.
Potrivit EASA, al cărei buletin este valabil cel puțin până la 31 iulie, Rusia 'nu a demonstrat că ar fi pe deplin capabilă' să reducă riscurile pentru aviația civilă legate de conflict în spațiul său aerian.
Agenția menționează de asemenea că 'nicio companie aeriană europeană nu zboară în prezent pentru Rusia și nici nu-i utilizează spațiul aerian', Moscova închizându-l pe acesta din urmă ca represalii la sancțiunile occidentale instituite de la începutul invaziei sale în Ucraina.
'Totuși, mai multe companii aeriene din țări terțe continuă să facă aceasta, în pofida riscurilor legate de război', remarcă EASA.
Este vorba în special de companiile chineze, care beneficiază de rute mai scurte decât concurenții lor europeni, dar și de transportatorii turci și indieni, precum și de cei cu sediul în țări din Golf.
EASA poate emite doar 'recomandări'. Fiecare autoritate națională de aviație civilă, cum ar fi DGAC din Franța, rămâne liberă să interzică sau să restricționeze survolul unor țări sau zone concrete de către companiile aeriene aflate sub jurisdicția sa, notează AFP. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Donald Trump este de părere că cei care divulgă informații militare americane 'ar trebui împușcați'
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, în cadrul unui miting electoral în statul Arizona, că persoanele care divulgă presei informații despre operațiunile militare ale SUA 'ar trebui împușcate', informează joi dpa și EFE. Președintele republican i-a etichetat pe cei care divulgă informații drept 'gunoaie' și a
Atacurile din Marea Neagră arată necesitatea unui nou cadru pentru securitatea maritimă (experți turci)
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidențiat riscurile în regiune pentru navigația civilă în regiune, iar experți turci cer un cadru mai amplu privind securitatea maritimă, relatează joi Xinhua. Autoritățile bulgare au confirmat că o navă s-a scufundat marți, la 17 mile nautice est de Krapeț
Ucraina reia atacurile cu drone asupra rafinăriilor ruse: incendiu la o rafinărie din regiunea Riazan
Un atac masiv cu drone ucrainene împotriva regiunii ruse Riazan a provocat un incendiu la o rafinărie de petrol, a anunțat joi guvernatorul regional Pavel Malkov, relatează Reuters. Acesta este primul atac ucrainean asupra unei instalații petroliere rusești după ce președintele american Donald Trump a anunțat duminică că Rusia și Ucraina au conve
Ministrul de finanțe german afirmă că sprijinul pentru #Ucraina vine cu așteptări legate de reforme politice
Ministrul de finanțe german Lars Klingbeil a declarat joi că sprijinul țării sale pentru Ucraina este clar, dar vine alături de așteptări privind reforme politice, relatează Reuters. 'Sprijinul nostru pentru Ucraina este clar. Nu există nicio ezitare în această privință. Dar există totodată așteptări clare față de guvernul ucrainean', le-a spus K
Bugetul multianual al UE: Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur; Le Pen vrea o amânare a acordului
Manfred Weber, liderul formațiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, a avertizat miercuri că negocierile privind viitorul buget multianual al UE ar putea eșua, îndemnând statele membre să ajungă la un acord înainte de alegerile din mai multe state UE de prim-plan din 2027, în timp ce candidata de extrema dreaptă la președi
Armata SUA ia în considerare utilizarea 'mamei tuturor bombelor' în eventuale atacuri viitoare asupra Iranului (presă)
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast Bomb) - cunoscută și sub denumirea de 'mama tuturor bombelor' - împotriva infrastructurii energetice și a instalațiilor nucleare din Iran, în cazul în care președintele Donald Trump ar ordona reluarea operațiunilor de luptă, '
Rusia nu este 'deloc interesată de pace', au conchis premierul britanic și președintele ucrainean
Rusia nu este 'deloc interesată de pace', au convenit miercuri la Londra premierul britanic Andy Burnham și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un context în care Regatul Unit încearcă să consolideze sprijinul pentru Ucraina, după ce președintele american Donald Trump a sugerat că Moscova ar vrea mai mult decât Kievul un acord pent
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual, China și Ucraina pe agendă
Liderii UE se reunesc joi la Bruxelles pentru două zile de discuții despre cele mai importante probleme ale blocului comunitar, relatează dpa. Reuniunea va debuta cu o discuție despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană și prețurile în creștere accelerată la energie. Liderii UE urmează să discute desp
UPDATE Volodimir Zelenski anunță că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești (presă)
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul britanic Financial Times (FT), într-un interviu publicat joi și citat de Reuters. 'Interdicția (privind atacarea rafinăriilor) a fost ridicată. Am terminat cu ea', a declarat Zelenski pentru publicație. Președi
Japonia neagă orice activitate de spionaj în Rusia după arestarea unui jurnalist nipon de către Moscova
Premierul japonez Sanae Takaichi a negat joi orice activitate de spionaj în Rusia, în urma arestării de către Moscova a unui jurnalist nipon acuzat de spionaj, relatează AFP. 'Nu există niciun fapt de
Parlamentul brazilian aprobă reducerea timpului de lucru, promisă de Lula
Parlamentul brazilian a adoptat miercuri reducerea timpului de lucru printr-o reformă constituțională pe care președintele de stânga Luiz Inacio Lula da Silva mizează pentru a recupera decalajul față de senatorul conservator Flavio Bolsonaro, în vederea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, transmite AFP. Această refo
Brazilia: Partidul lui Lula va denunța la OEA 'ingerința' companiei Meta în alegeri
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a cerut partidului său să denunțe gigantul tech Meta în fața Organizației Statelor Americane (OEA) pentru 'ingerință' în alegeri, a anunțat miercuri echipa sa de campanie, citată de AFP. Partidul Muncitorilor (PT), formațiunea de stânga a președintelui Lula da Silva car
VIDEO Trump îi urează însănătoșire grabnică papei Leon al XIV-lea
Președintele american Donald Trump i-a urat miercuri însănătoșire grabnică papei Leon al XIV-lea care a fost operat de cancer la plămâni, relatează AFP. 'Îi urez papei Leon însănătoșire grabnică', a declarat președintele SUA jurnaliștilor în marja unei vizite de campanie în Arizona. 'Dorim pur și
Coreea de Nord a efectuat teste de lansare a unor rachete de croazieră strategice de pe submarine (KCNA)
Coreea de Nord a efectuat tiruri de testare pentru două tipuri de rachete de croazieră strategice lansate de pe submarine, a anunțat joi agenția oficială de presă KCNA, citată de AFP. Rachetele au fost trase miercuri în direcția Mării Japoniei, fără 'niciun impact negativ asupra securității țărilor vecine', a adăugat KCNA.
SUA: Democrații recrutează 100 de observatori pentru alegerile de la jumătatea mandatului
Oficialii democrați din Senat au anunțat că au recrutat și instruit peste 100 de asistenți parlamentari ca observatori electorali înaintea alegerilor legislative, invocând temeri că administrația Trump ar putea perturba scrutinul, relatează AFP. Observatorii vor fi desfășurați în nouă state ale căror rezultate din 3 noiembrie













